Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința nr. 5653/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 5653/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 3028/117/2014

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5653/2014

Ședința publică de la 10 Octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. T.

GREFIER:G. B. P.

Pe rol se află judecarea cauzei de C. administrativ și fiscal privind pe reclamant T. T. și pe pârât C. J. DE PENSII CLUJ, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită. Procedura prealabilă este îndeplinită complet conform art. 200 Cod pr civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință Se constată că la data de 19 septembrie 2014 reclamantul a depus prin serviciul registratură a instanței, adeverință medicală privind starea sa de sănătate și a martorului O. Ș. și înlocuirea acestuia cu martorul H. S. precum și cerere de judecată în lipsă.

Instanța, în temeiul art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, în conformitate cu Legea 189/2000.

Se procedează la estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului la un termen de judecată, ținând cont de împrejurările cauzei, în temeiul art. 238 Noul Cod de Procedură Civilă.

Se prezintă martorul Herteg S. care declară că martorul O. Ș. a decedat și fiind de față, instanța în temeiul art. 196 și urm. C. pr.civ., procedează la audierea martorului H. S.,declarația acestuia fiind consemnată la fila 38 din dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța declară închisă cercetarea procesului și reține cauza în pronunțare

INSTANȚA

Prin cererea formulată de reclamantul T. T. în contradictoriu cu pârâta C. DE PENSII CLUJ, s-a solicitat instanței să dispună anularea Hotărârii nr._/07.05.2014 pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, să constate calitatea de beneficiar a reclamantului a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 01.10._45 și să oblige pârâta la plata drepturilor începând cu data de 01.03.2013.

În motivare, reclamantul a arătat că cererea a fost respinsă datorită unor date contradictorii, fără să se specifice care sunt aceste date.

Reclamantul justifică însă calitatea de beneficiar a Legii nr. 189/2000, declarațiile persoanelor care au întâlnit reclamantul pe teritoriile de refugiu fiind edificatoare în acest sens. În plus, pentru ceilalți membri ai familiei cererile de acordare a drepturilor prevăzute de Legea 189/2000 au fost admise.

În probațiune, s-a anexat hotărârea atacată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea cererii.

A arătat pârâta că nu s-a putut face dovada în cauză a calității reclamantului de beneficiar a Legii nr. 189/2000, declarațiile notariale ale martorilor nefiind suficiente. S-a mai arătat că situația reclamantului nu se încadrează printre situațiile expres prevăzute de Legea 189/2000.

Analizând cererea formulată, instanța apreciază că aceasta este întemeiată.

Astfel, instanța retine că potrivit pct. 2 din Legea 189/2000 beneficiază de prevederile Ordonanței 105/1999 orice persoana, cetățean roman, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 a avut de suferit persecutii din motive etnice, după cum urmează:

a) a fost deportata în ghetouri și lagare de concentrare din străinătate;

b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagare de concentrare;

c) a fost refugiata, expulzata sau strămutată în alta localitate;

d) a făcut parte din detasamentele de munca forțată;

e) a fost supravietuitoare a trenului morții;

f) este soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;

g) a fost evacuată din locuința pe care o deținea.

Conform hotărârii atacate, Hotărârea nr._/07.05.2014, cererea reclamantului de stabilire a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost respinsă, având în vedere existența unor date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar precum și având în vedere că situația reclamantului nu se încadrează printre situațiile expres prevăzute de Legea 189/2000.

La dosar a fost depusă hotărârea atacată precum si actele care au stat la baza emiterii acesteia.

Instanța reține că reclamantul a depus în anexa cererii adresate pârâtei, declarațiile a doi martori O. Ș. și H. S. care au declarat pe proprie răspundere că reclamantul împreună cu mama sa, au fost evacuați din localitatea de domiciliu din ., în satul Cojocna Nouă, județul Cluj începând cu 01.10.1940 până în 06.03.1945, datorită războiului și a persecuțiilor etnice, apreciindu-se că reclamantul este persoană persecutată de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 din motive etnice.

Martorii au declarat că despre împrejurarea atestată prin declarație au luat la cunoștință deoarece s-au întâlnit pe teritoriul de refugiu mamele acestora cu mama reclamantului, martorii fiind la rândul lor persoane persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 din motive etnice.

În plus, martorii sunt la rândul lor beneficiari ai Legii 189/2000.

Martorul H. S. a fost audiat și în fața instanței, din declarația acestuia, instanța putând reține ca și dovedită împrejurarea refugiului.

Având în vedere aceste împrejurări, instanța apreciază că în urma reanalizării înscrisurilor depuse la dosarul administrativ, poate recunoaște calitatea reclamantului de beneficiar al Legii 189/2000, pentru perioada 01.10._45.

Pentru motivele arătate, în baza art. 1,8,10 din Legea 554/2004 și pct. 2 din Legea 189/2000, va admite în parte cererea formulată și va anula hotărârea atacată, dispunând recunoașterea calității reclamantului de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea 189/2000.

Fără cheltuieli de judecată, acestea nefiind dovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul T. T., CNP_, dom. în loc. Ploscoș nr. 93, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta C. DE PENSII CLUJ, cu sediul în Cluj-N., .. 2, jud.Cluj, și, în consecință:

Anulează Hotărârea nr._/07.05.2014 emisă de către pârâtă.

Obligă pârâta să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii 189/2000, pentru perioada 01.10._45, începând cu data de 1.03.2013.

Fără cheltuieli de judecată, acestea nefiind dovedite.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 10.10.2014.

Președinte,

M. T.

Grefier,

G. B. P.

Red.MT/tehn.MG

4 ex. 27.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința nr. 5653/2014. Tribunalul CLUJ