Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 4771/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 4771/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 07-07-2014 în dosarul nr. 2662/117/2014*

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4771/2014

Ședința publică de la 07 Iulie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-F. B.

Grefier C.-C. T.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant Ț. V. S., reclamant Ț. D. M. și pe pârât D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ N. - ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 04.07.2014, care face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 07.07.2014.

INSTANȚA

Prin acțiunea formulată de reclamanții Ț. V. S., reclamant Ț. D. M. și pe pârât D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ N. - ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ au solicitat instanței de judecată potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării deciziei de impunere nr._/1 din 26.08.2013 privind taxa pe valoarea adăugată și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare a aceluiași act administrativ fiscal.

Prin petitul 2 al acțiunii s-a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr._/2 din 26.08.2013 privind taxa pe valoarea adăugată și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare a aceluiași act administrativ fiscal, iar prin petitul 3 al acțiunii reclamanții au solicitat suspendarea executării raportului de inspecție fiscală nr._ din 26.08.2013

În motivarea cererii se arată că reclamanții în perioada octombrie 2007-decembrie 2011 au perfectat un număr de 37 de tranzacții imobiliare, fiind vorba de vânzarea unor parcele de teren situate în loc. Chinteni și în Cluj-N., ori despre vânzarea unor construcții noi edificate pe terenuri situate în Cluj-N. și aflata în coproprietatea mai multor persoane. În ceea ce privește cazul bine justificat în motivare acestui aspect reclamanții se raportează la dispozițiile art. 2 alin.1 lit. t din Legea nr. 554/2004, în caz concret arătând ca fiind necesar să identifice argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ din litigiu. În ceea ce privește cauza iminentă reclamanții arată că trebuie abordată în contextul particular al fiecărei cauze, în speță fiind vorba despre blocarea tuturor veniturilor acestora, fapt ce duce la diminuarea patrimoniului acestora și duce la imposibilitatea restituirii creditelor bancare aflate în derulare și a altor obligații comerciale care ar avea ca și consecință blocarea oricărei activități.

În drept reclamanții prin cererea de suspendare formulată invocă prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 al.2 din OG nr. 92/2003.

Pârâta prin întâmpinare f. 141-143 solicită respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale, în drept invocând prevederile art. 215 din OG nr. 92/2003 republicată privind Codul de Procedură Fiscală, coroborat cu dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Pentru termenul de judecată din data de 20.06.2014 reclamanții depun precizare de acțiune în sensul în care se formulează acțiune în anulare cât și modificarea temeiului suspendării din art. 14 în art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Analizand cu precădere excepția inadmisibilității invocată din oficiu de instanță, in temeiul art.248 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:

Urmare inspecției fiscale având ca obiect verificarea modului de înregistrare in evidenta fiscală si contabilă a activității desfășurate privind tranzacțiile imobiliare efectuate de reclamanți in perioada 1.01._11, precum și modul de declarare, determinare și virare a obligațiilor față de bugetul statului, aferente veniturilor realizate s-a constata că in perioada verificată reclamanții împreună cu alți asociați au desfășurat activități economice cu caracter de continuitate, constând in efectuarea a 37 de tranzacții imobiliare, operațiuni care se încadrează in prevederile art. 127 alin 1 si 2 din legea nr571/2993 privind Codul fiscal.

Având in vedere amploarea tranzacțiilor efectuate in perioada menționată organele de inspecție fiscală au reținut că activitatea desfășurată reprezintă operațiune impozabilă din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, in conformitate cu prevederile art. 126 alin 1 din Codul fiscal coroborat cu prevederile pct.2 alin 1 si 2 din titlul VI „ Taxa pe valoare adăugată” ale Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004.

Având in vedere operațiunile economice efectuate de către reclamanți precum și derularea lor in timp s-a constatat că aceștia aveau obligația să solicite organului fiscal înregistrarea ca plătitor de TVA începând cu data de 1.06.2008, obligație pe care nu au dus-o la îndeplinire, încălcând prevederile art.153 alin 1 din Codul fiscal, motiv pentru care organele de inspecție fiscală au procedat la emiterea deciziilor de impunere nr._/1 din 26.08.2013 respectiv nr._/2 din 26.08.2013, prin care s-au stabilit in sarcina acestora obligații fiscale in cuantum de câte 65.013 lei .

Împotriva celor două decizii de impunere mai sus menționate reclamanții au formulat contestații administrative, respinse prin deciziile nr. 43 si nr. 44 din 29.01.2014.

Prin cererea dedusă judecății, formulată ulterior comunicării deciziilor de soluționare a contestațiilor administrativ, reclamanții au solicitat suspendarea executării deciziilor de impunere nr._/1 din 26.08.2013 respectiv nr._/2 din 26.08.2013 precum și a raportului de inspecție fiscală nr._.

La data de 20 iunie 2014 reclamanții au precizat cererea de chemare in judecată in sensul modificării cauzei juridice a cererii de suspendare ca fiind art.15 din Legea nr 554/2004. De asemenea s-a solicitat anularea deciziei nr.43/2014, a deciziilor de impunere si exonerarea de la plata sumelor cuprinse in deciziile de impunere.

Prin încheierea pronunțată in ședința publică din data de 4 iulie 2014 instanța a dispus disjungerea cererii de chemare in judecată depusă la data de 20 iunie 2014 si formarea unui dosar nou care va fi repartizat aleatoriu.

In ce privește cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art.14 din Legea nr 554/2004, cu care această instanță a rămas investită, instanța reține că la data formulării acestei cereri de suspendare, având ca obiect doar deciziile de impunere si raportul de inspecție fiscală, organul fiscal comunicase reclamanților deciziile de soluționare a contestațiilor administrative. Suplimentar, la data de 20 iunie 2014 reclamanții au formulat o cerere de anulare a acelorași acte administrativ-fiscale .

Instanța, analizând coroborat prevederile art 14 si ale art.15 din Legea nr. 554/2004 apreciază că formularea cererii de suspendare întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr 554/2004 după formularea unei cereri in anularea actului administrativ sau menținerea cererii de suspendare cât timp cererea de anulare este pendinte nu poate fi primită întrucât atât timp cât devine incident un alt mijloc procedural special instituit de lege pentru protecția reclamantului din contencios administrativ ( cel prevăzut de art.15 din Legea nr 554/2004) atunci cel inițial nu mai poate fi disponibil pentru acest scop.

Pentru considerentele mai sus expuse, in temeiul art 14 din Legea nr 554/2004, instanța urmează să respingă cererea de suspendare formulată de reclamanții Ț. S. și Ț. D. M. in contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanții Ț. S., CNP_ și Ț. D. M., CNP_, ambii cu dom in Cluj-N., ., jud Cluj in contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj cu sediul in Cluj-N., Piața A. I., nr. 19, jud. Cluj.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședința publică din 7 iulie 2014.

Președinte,

M.-F. B.

Grefier,

C.-C. T.

C.T. 07 Iulie 2014

Red.tehnored MFB/ 5 ex/30.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 4771/2014. Tribunalul CLUJ