Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 451/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 451/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 1545/242/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 451/R/2014
Ședința publică de la 06 Martie 2014
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE C.-V. B.
Judecător C.-A. C.
Judecător O.-C. T.
Grefier L. M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra recursului promovat de recurent T. D. împotriva sentinței civile nr. 262/08.04.2013, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Huedin, privind și pe intimat I. J. DE POLITIE AL J. C., intimat S.C. E. R. ASIGURARE-REASIGURARE S.A., intervenient B. V., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că dezbaterea asupra recursului a avut loc în ședința publică din 27.02.2014, când părțile prezente au pus concluzii, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 262/08.04.2013 pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Huedin, s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul T. D. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C. și intervenientul forțat B. V. și asiguratorul S.C. E. R. ASIGURARE-REASIGURARE S.A., având ca obiect anularea procesului verbal . nr._ întocmit de IPJ C. la data de 18.10.2010, pe care îl menține ca legal și temeinic.
A fost obligat petentul T. D. la plata către intervenientul forțat B. V. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ întocmit de IPJ C. la data de 18.10.2010 petentul T. D. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 360 lei, reținându-se în sarcina sa că a condus autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare Cj 68 LGD din direcția Dângău- C. iar la ieșirea dintr-o curbă cu viraj la dreapta, din cauza vitezei neadaptate a intrat în coliziune cu un cap de pod din dreapta sensului de mers intrând apoi în coliziune laterală cu autoturismul cu nr. CJ-08-LLs care circula regulamentar din sens opus, faptă ce constituie contravenție cf. art.123 lit. B din ROUG 195/2002 fiind sancționată de art. 101 al.1 pct. 9 din OUG 195/2002 (f. 5). Petentul a menționat în cuprinsul procesului verbal că nu este de acord cu măsura luată, precizând că a fost acroșat de către raba.
Din declarația martorului I. G. (f. 55) rezultă că din discuțiile pe care le purtau cei doi conducători auto rezulta că aceștia căutau o soluție amiabilă pentru repararea autoturismului, fără a putea preciza care dintre cei doi conducători auto era culpabil de producerea accidentului. Martorul a mai precizat că drumul era îngust și cu vizibilitate redusă, iar camionul care se afla în urcare avea prioritate de trecere.
Declarația dată de martorul C. I. se bazează doar pe spusele petentului, martorul nefiind prezent la fața locului la momentul producerii evenimentului rutier. (f. 56)
Audiat în calitate de martor agentul constatator B. Darius a arătat că nu a încheiat la fața locului procesul verbal deoarece exista posibilitatea ca părțile să își reglementeze pe cale amiabilă situația daunelor, sens în care i-a și sfătuit pe cei doi conducători auto, având în vedere natura accidentului, fără victime și fără implicarea a mai mult de 2 autoturisme (f. 68). La acel moment cei doi conducători auto părea că au ajuns la o înțelegere, B. V. tractând mașina petentului până la o firmă din apropiere. La momentul încheierii procesului verbal cei doi conducători auto au dat declarații în fața agentului constatator, petentul a semnat procesul verbal. După aprecierea acestuia, prioritate de trecere avea autoturismul condus de B. V., nu a efectuat măsurători și nu a analizat urmele de frânare deoarece accidentul nu impunea acest lucru.
La data de 15.06.2011 s-a efectuat cercetare la fața locului, în prezența celor doi conducători auto, instanța constatând în mod nemijlocit locul în care s-a desfășurat evenimentul rutier, efectuând măsurători ale vehiculelor și ale șoselei (f. 72-73). În cauză s-a efectuat expertiză tehnică auto (f. 132-135), iar expertul a răspuns la obiecțiuni prin înscrisul de la fila 153, respectiv cel de la fila 168. Expertul desemnat în cauză a efectuat completare la raportul de expertiză (f. 182) în care a precizat că lățimea autovehiculului Raba este de 2,56 m, iar lățimea autoturismului Ford Mondeo este de 2,00 m. De asemenea, s-a stabilit de către expert că banda de circulație are lățimea de 2,45 m.
Agentul constatator a dispus sancționarea petentului pentru faptul că nu a circulat cu viteza adaptată zonei, cu curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau in care vizibilitatea este mai mica de 50 m astfel cum prevede art. 123 lit. b din ROUG 195/2002.
Instanța a apreciat că în mod corect s-a dispus sancționarea petentului.
Instanța a înlăturat în parte concluziile raportului de expertiză de la fila 135 și anume punctul 4, fiind vorba despre consemnarea poziției uneia dintre părțile implicate în accident și nu despre o concluzie științifică a domnului expert, astfel cum se arată și în înscrisul de la fila 153.
Instanța a reținut concluziile expertizei în sensul că deformarea caroseriei rabei a constat în modificări minore, ceea ce duce la concluzia că impactul inițial a fost cu capul de pod și nu cu raba, precum și faptul că ambele vehicule aveau aceleași posibilități de observare, iar cele două autovehicule nu puteau trece unul pe lângă celălalt.
Instanța a înlăturat în parte completarea la raportul de expertiză de la fila 182 în sensul că nu a reținut ca dovedită și argumentată științific concluzia că lățimea mai mare a autovehiculului Raba permitea acroșarea celui de-al doilea autovehicul și proiectarea lui în capul de pod.
Instanța a reținut concluziile privind măsurătorile, și anume că raba are lățimea de 2,56 m, autoturismul Ford lățime de 2.00 m, iar banda de circulație are o lățime de 2,45 m.
Prin urmare, având în vedere aceste dimensiuni, rezultă fără dubiu că autovehiculul condus de către intervenientul forțat B. V. nu avea loc în mod obiectiv pe banda sa de circulație, lățimea acestuia fiind mai mare decât banda de circulație. Prin urmare, depășirea de către acesta a liniei ce desparte cele două sensuri de mers a avut ca temei un aspect obiectiv și anume faptul că pe acel tronson de drum, benzile de circulație sunt foarte înguste.
Nu s-a invocat și nu s-a dovedit faptul că în acea zonă accesul vehiculelor de dimensiunile celui condus de intervenientul forțat ar fi interzis. Instanța a reținut că autoturismul marca Raba se afla în urcare, fapt necontestat în cauză, acesta fiind în mod evident un vehicul mai greu decât autoturismul marca Ford condus de petent.
Art.127 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 reglementează regulile de prioritate pe drumurile publice înguste, prevăzând că: “Pe drumurile publice inguste si/sau cu declivitate, unde trecerea vehiculelor care circula din sensuri opuse, unele pe langa altele, este imposibila sau periculoasa, se procedeaza dupa cum urmeaza: a) la intalnirea unui ansamblu de vehicule cu un vehicul conducatorul acestuia din urma trebuie sa manevreze cu spatele; b) la intalnirea unui vehicul greu cu un vehicul usor, conducatorul acestuia din urma trebuie sa manevreze cu spatele; c) la intalnirea unui vehicul care efectueaza transport public de persoane cu un vehicul de transport marfuri conducatorul acestuia din urma trebuie sa manevreze cu spatele. (2) In cazul vehiculelor de aceeasi categorie, obligatia de a efectua o manevra de mers inapoi revine conducatorului care urca, cu exceptia cazului cand este mai usor si exista conditii pentru conducatorul care coboara sa execute aceasta manevra, mai ales atunci cand se afla aproape de un refugiu.”
Având în vedere că trecerea celor două vehicule unele pe lângă altele era periculoasă în zonă, datorită faptului că drumul era foarte îngust, având în vedere că autoturismul marca Ford este un vehicul ușor în comparație cu vehiculul Raba condus de către intervenient, rezultă că petentul avea obligația de a efectua manevra de mers înapoi pentru a permite vehiculului greu să treacă. Cum petentul nu a efectuat această manevră și a continuat să înainteze, s-a produs impactul cu capul de pod, din care petentul a ricoșat în vehiculul condus de intervenient.
Petentul nu a administrat nicio probă din care să rezulte o stare de fapt contrară, ci a invocat faptul că vehiculul condus de petent a depășit linia continuă ceea ce a dus la impactul cu capul de pod. Or, așa cum am arătat, lățimea R. fiind mai mare decât lățimea benzii de circulație, aceasta nu avea altă modalitate de a înainta, iar datorită diferenței de gabarit, avea în mod legal prioritate de trecere și nu era obligată să oprească într-un eventual refugiu despre care se face vorbire în cuprinsul expertizei efectuate în cauză (f. 134, pct 5), concluzie pe care instanța a înlăturat-o, fiind în contradicție cu prevederile legale enunțate mai sus.
Câtă vreme se reține că cele două vehicule aveau aceleași posibilități de observare (f. 135, pct.5), instanța a reținut că petentul are culpa exclusivă în producerea evenimentului rutier, a fost sancționat în mod legal pentru neadaptarea vitezei la condițiile tronsonului de drum, astfel că plângerea contravențională este neîntemeiată și a fost respinsă.
În baza art. 274 C.pr.civ. instanța a obligat petentul T. D. la plata către intervenientul forțat B. V. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată conform dovezilor aflate la dosar (f. 196-198).
Împotriva acestei sentințe a formulat în termen legal recurs petentul, solicitând în principal, casarea hotărârii cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare și în secundar, modificarea în întregime, cu consecința admiterii plângerii contravenționale, cu cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale constând în onorariu expert și onorariu avocațial.
În motivarea cererii, învederează instanței că în ședința publică din 24.05.2011 instanța a dispus disjungerea precizării și extinderii de acțiune depusă de petent pentru termenul din 25.01.2011 rezultând cu claritate că s-a disjuns doar petitul al doilea de pretenții din extinderea și precizarea de acțiune, respectiv obligația intimaților la repararea prejudiciului constând din avariile produse autoturismului proprietatea sa, rămânând a se judeca în prezentul dosar și petitul privind constatarea culpei exclusive a intervenientului forțat, însă cu toate acestea, judecătoria a omis să se pronunțe asupra acestui petit.
În ceea ce privește modificarea hotărârii, se arată că nu se putea audia agentul constatator în calitate de martor, în condițiile în care acesta a fost factorul generator al prezentului dosar.
De asemenea, s-a înlăturat depoziția martorului C. I., considerându-se că acesta nu a fost martor ocular, în condițiile în care nici un text legal nu înlătură o depoziție, doar pentru faptul că martorul relatează cele cunoscute din spusele petentului, dând însă crezare doar celor susținute de agentul constatator care nici el nu a fost martor ocular.
Referitor la expertiză, se apreciază că instanța și-a bazat susținerile pe acte care nu emană de la expert, situație în care apreciază că nu a răspuns niciodată obiecțiunilor încuviințate, astfel încât sentința se impune a fi casată pentru completarea probațiunii sub acest aspect.
Recurentul critică hotărârea și din perspectiva regulilor de prioritate pe drumurile publice înguste, considerând că aplicarea art. 127 pct. b din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 este total greșită, cu atât mai mult cu cât ambele autovehicule puteau trece unul pe lângă altul, în măsura în care însă raba rămânea pe sensul său.
În drept, se invocă prev. art. 304 pct. 9, 304 ind. 1 C.pr. civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul B. V. solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea poziției procesuale arată că este evident și logic că atâta timp cât avariile autoturismului condus de petent sunt în partea din dreapta față, jos, la roată și partea stângă spate, zona de sus, iar la raba sa, sunt la mijlocul părții stânga, petentul a intrat mai întâi cu mașina în acel cap de pod, avariindu-și partea dreaptă, jos la roată, forță ce a impus mașinii o deplasare a spatelui spre stânga și în sus cu care a intrat în mașina sa, la mijlocul acesteia.
Dacă într-adevăr intimatul ar fi lovit autoturismul petentului, atunci l-ar fi lovit în partea stângă față și nicidecum în partea sus din spate, iar avariile la mașina sa erau în partea stângă, față.
Este de remarcat faptul că în fața instanței de fond, petentul a susținut tot timpul că pe porțiunea de drum unde a avut loc coliziunea, nu încăpeau cele două autovehicule, pe când în recurs, și-a schimbat această poziție.
În plus, în interogatoriul luat, recurentul recunoaște că a coborât cu un vehicul mai ușor față de cel al intimatului care era în urcare și cu un vehicul mai greu.
De altfel, aceste aspecte rezultă și din declarațiile martorilor B. Darius și I. G., date în fața agentului constatator.
Ceilalți intimați, deși legal citați, nu și-au exprimat poziția procesuală.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 312 coroborat cu 304 ind. 1 Cpr.civ. îl va respinge pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește criticile de ordin procedural, tribunalul le apreciază neîntemeiate, după cum urmează:
Referitor la nepronunțarea asupra capătului de cerere din precizarea acțiunii constând în constatarea culpei exclusive a intimatului intervenient forțat, tribunalul apreciază că recurentul avea la dispoziție procedura completării hotărârii conform art. 281 ind. 2 C.pr.civ. fiind inadmisibilă promovarea recursului din această perspectivă.
Cu toate acesta, prin respingerea plângerii contravenționale, practic judecătoria s-a pronunțat asupra culpei intervenientului forțat în sensul că aceasta aparține petentului și nicidecum intervenientului–forțat.
Referitor la audierea în calitate de martor a agentului constatator, tribunalul apreciază că aceasta nu constituie o probă inadmisibilă având în vedere dispozițiile art. 189 C.pr.civ., instanțele uneori procedând în acest mod pentru a obține detalii privind modul de săvârșire a contravenției din perspectiva împrejurărilor, a locului, a conduitei persoanelor implicate în accident, chiar și ulterior și altele asemenea.
Aprecierea probelor reprezintă atributul suveran al instanțelor care pot înlătura depoziția unui martor pe considerentul că nu a fost prezent la locul accidentului și apreciind ca pertinentă depoziția agentului constatator, chiar dacă acesta nu a fost de față la momentul procedurii accidentului, în condițiile în care a luat declarațiile părților implicate în accident, a fost la fața locului etc..
Cât privește expertiza tehnică efectuată în cauză, tribunalul constată că răspunsul de la f. 153 și 168, aparține domnului expert S. S., în condițiile în care poartă ștampila și semnătura acestuia.
Referitor la înlăturarea completării raportului de expertiză (f.182 dosar fond), instanța de judecată a înlăturat aceste concluzii ale expertului din perspectiva culpei producerii accidentului, reținând că vinovat se face petentul, raportat la nerespectarea prevederile art. 127 pct. b din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002.
Este evident faptul că în condițiile în care banda de circulație a drumului în discuție, are o lățime de 2,45 m, iar lățimea autovehiculului rabă este de 2,56 m., iar cea a autoturismului Ford Mondeo de 2 m, așa cum rezultă din completarea la raportul de expertiză( f.182 dosar fond), se aplică regula statornicită de articolul menționat, în sensul că pe drumurile publice înguste unde trecerea vehiculelor care circulă din sensuri opuse este imposibilă, sau periculoasă, se procedează după cum urmează: la întâlnirea unui vehicul greu cu un vehicul ușor, conducătorul acestuia din urmă, trebuie să manevreze cu spatele, ceea ce presupune evident, că acesta trebuie să aibă o viteză adaptată redusă, care să –i permită, efectuarea manevrei de întoarcere.
D. urmare, petentul avea obligația să circule în mod prudent și să acorde prioritate rabei prin manevra de mers cu spatele, menținând astfel hotărârea judecătoriei ca fiind temeinică și legală.
În baza art. 274 C.pr.civ., reținând culpa procesuală a recurentului îl va obliga să achite intimatului B. V. 1000 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial conform chitanței nr. 38/5.02.2014 eliberată de avocat C. L., (f.20)..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul T. D. împotriva sentinței civile nr. 262/08.04.2013, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o menține în totul.
Obligă recurentul să plătească intimatului B. V. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Martie 2014.
Președinte, C.-V. B. | Judecător, C.-A. C. | Judecător, O.-C. T. |
Grefier, L. M. |
Red. T.O.C. /DACT. E.C. 2 EXPL.
Judecător de fond P. Victorița P.-Judecătoria Huedin
27.03.2014.
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 4332/2014. Tribunalul... → |
|---|
