Anulare act administrativ. Hotărâre din 22-10-2013, Tribunalul CONSTANŢA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 3380/118/2013
Dos.nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Î n c h e i e r e
Ședința publică din data de 22.10.2013
Completul compus din:
Președinte - D.-R. C.
Grefier – G. M.
Pe rol fiind solutionarea actiunii în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ, actiune promovata de reclamantul O. V., domiciliat in Constanta, ., jud.Constanta, prin Sindicatul Sanitas, cu domiciliul procesual ales in Constanta, ., nr.2B, ., ., la C..av.B. I. C., in contradictoriu cu pârâtul S. C. Judetean de Urgenta Constanta, cu sediul in Constanta, ., jud.C..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamant av.B. A. M. iar pentru pârât av.P. S. D., conform împuternicirilor avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.
Grefierul de ședință, în referatul asupra cauzei, evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanța pune în discuția părților excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ, în raport de natura actului contestat si de raportul juridic existent intre parti.
Reprezentanții reclamantului solicită respingerea excepției precizează că instanța de contencios este competentă să soluționeze prezenta acțiune.
Reprezentantul pârâtului solicită admiterea excepției si inaintarea cauzei sectiei civile – litigii de muncă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ.
TRIBUNALUL
Prin actiunea promovata si inregistrata la data de 25.03.2013 pe rolul Tribunalului Constanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal, sub nr._, reclamantul O. V., in contradictoriu cu paratul S. C. Judetean de Urgentă Constanta, a solicitat instantei, ca prin hotararea ce o va pronunta:
- să constate nulitatea procesului de evaluare si a fisei de evaluare a performantelor profesionale individuale pentru semestrul II al anului 2012;
- obligarea intimatului la refacerea procedurii de evaluare a performantelor profesionale individuale pentru semestrul II la anului 2012;
Față de obiectul cererii si a raportului juridic existent intre parti, instanța, la termenul de judecata din data de 22.10.2013, a pus în discuția părților natura juridică, reținând următoarele:
Potrivit art.6 din L.nr.188/1999- ”Prevederile prezentei legi nu se aplica:
a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autoritatilor si institutiilor publice, care desfasoara activitati de secretariat, administrative, protocol, gospodarire, intretinere-reparatii si de deservire, paza, precum si altor categorii de personal care nu exercita prerogative de putere publica. Persoanele care ocupa aceste functii nu au calitatea de functionar public si li se aplica legislatia muncii;
Pe de altă parte, potrivit art.109 din L.nr.188/1999- ”Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe. ”
Textul normativ retinut stabileste competenta instantelor specializate de contencios administrativ si fiscal in analizarea raporturilor de serviciu ale functionarilor publici, inclusiv sub aspectul salarial, insa in cauza se retine ca reclamantul, nu are calitatea de funcționar public, în sensul reglementat de dispozitiile L.nr.188/1999 prin art.2, - potrivit căruia ”-(1) Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome.
(2) Funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică. Persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public.
(3) Activitățile desfășurate de funcționarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele:
a) punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative;
b) elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora;
c) elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor necesare realizării și implementării politicilor publice, precum și a documentației necesare executării legilor, în vederea realizării competenței autorității sau instituției publice;
d) consilierea, controlul și auditul public intern;
e) gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare;
f) colectarea creanțelor bugetare;
g) reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și străinătate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;
h) realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administrației publice.
(4) Funcțiile publice sunt prevăzute în anexa la prezenta lege.
(5) În sensul prezentei legi, totalitatea funcționarilor publici din cadrul autorităților administrative autonome și din cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală constituie corpul funcționarilor publici. ”
- pentru a atrage competența instanței specializate de contencios administrativ, acesta desfăsurindu-si activitatea in baza unor raporturi de munca reglementate de L.nr.53/2003.
Astfel, procedura de analizare a incheierii, executarii, modificarii si incetarii contractului de muncă in baza cărora reclamantului isi desfăsoară activitatea, inclusiv in ce priveste evaluare profesionala, in conformitate cu prevederile art.284 din L.nr.53/2003, este un procedeu juridic de natura civila ce urmează a fi cenzurat de tribunal, prin secția civilă - litigii de muncă, potrivit prevederilor art.95 pct.1 din C.proc.civilă.
Se retine, de asemenea, in raport cu faptul ca reclamantul are calitatea de personal contractual, că actul contestat, emis in baza Ordinului Ministrului Sanatatii nr.1229/2011, nu este un act administrativ, conform prevederilor art.2 alin.1 lit.c din L.nr.554/2004, deoarece măsurile dispune nu reglementează un raport de drept administrativ ci un raport de dreptul muncii, emitentul actului/procedurii contestat/e actionând in calitatea de angajator, si nu de autoritate publica.
În sensul celor menționate sunt și dispozițiile art. 5 alin.2 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedura.”
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța reținand natura civila a litigiului, va admite exceptia de necompetenta functionala, sens în care va fi înaintat dosarul la Secția a-I-a civilă din cadrul Tribunalului C., complete specializate in litigii de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite exceptia de competentă functională a instantei.
Constată natura civilă a cauzei promovată de reclamantul O. V., domiciliat in Constanta, ., jud.Constanta, prin Sindicatul Sanitas, cu domiciliul procesual ales in Constanta, ., nr.2B, ., ., la C..av.B. I. C., in contradictoriu cu pârâtul S. C. Judetean de Urgenta Constanta, cu sediul in Constanta, ., jud.C.,, fiind un litigiu de muncă.
Înaintează dosarul secției a-I-a civile din cadrul Tribunalului C. spre competentă soluționare.
Se atacă odată cu fondul.
Pronunțață în sedință publică, azi, 22.10.2013.
Președinte, D.–R. C. | Grefier, G. M. |
red/dact.jud.DRC
06.11.2013-2 ex
← Pretentii. Sentința nr. 4313/2013. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1718/2013.... → |
---|