Pretentii. Sentința nr. 4414/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 4414/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 6612/118/2013

Dos.nr._

TRIBUNALUL CONSTANTA

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinta civila nr.4414

Sedinta publica din data de 26.11.2013

Completul compus din:

P.: D.-R. C.

Grefier: C. G.

Pe rol fiind solutionarea cauzei in contencios administrativ si fiscal avand ca obiect – pretentii, actiune formulata de reclamantul Z. Z., domiciliat în Constanta, ., jud.Constanta, in contradictoriu cu pârâta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice G. - Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Constanta, cu sediul ales in Constanta, ., nr.18, jud.Constanta si parata/chemata in garantie Administratia Fondului pentru Mediu, cu sediul in Bucuresti, . Corp A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă constata lipsa partilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.

Actiunea este timbrata cu taxa timbru in cuantum de 300 lei, conform chit.nr.C_/2013, anulată de către instanta.

Grefierul de sedintă, in referatul cauzei, evidentiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de indeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual.

Instanta, cu raportare la prevederile art.1, 2, 18 din L.nr.554/2004 si in baza art.95 C.proc.civilă, constata că aceasta este competenta materiala si teritorial in solutionarea cauzei.

Instanta, in raport de prevederile OUG nr.74/2013 si ale HG nr.520/2013 ia act de modificarea cadrului procesual pasiv, in cauză având calitatea de parata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice G. - Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Constanta.

Instanta, in baza art.72-74 C.proc.civila, cu raportare la prevederile art.64 C.proc.civila, admite in principiu cererea de chemare in garantie formulata de către parata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice G. - Administratia Judeteana a Finanțelor Publice Constanta a Administratiei Fondului pentru Mediu.

Instanta, in temeiul dispozițiilor art.292 și urm.C.proc.civilă, instanța constată pertinentă și concludentă cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar și o încuviințează spre administrare, constata incheiata cercetarea judecătorească, constată cauza în stare de judecată si rămâne in pronuntare asupra fondului cauzei si asupra cererii de chemare in garantie.

TRIBUNALUL

Asupra prezentei acțiuni:

Prin acțiunea promovată și înregistrată la data de 16.07.2013 pe rolul Tribunalului C. - Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._, reclamantul Z. Z., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Constanta si Administratia Fondului pentru Mediu, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 8616 lei, plătită cu titlu de taxă de poluare. S-a solicitat, de asemenea a se dispune si obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale, de la data platii si până la data restituirii efective, precum si la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt se arată că reclamantul a achizitionat un vehicul inmatriculat anterior in Uniunea Europeană.

Se susține că potrivit OUG nr.50/2008, reclamantul a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare pentru înmatriculare, in cuantum de 8616 lei, taxa apreciată ca fiind în contradicție cu reglementărilor Uniunii Europene acceptate și de România.

Se mai arată că reclamantul a formulat o cerere la AFP Constanta, pentru restituirea sumelor achitate, solicitare care insa a fost respinsa de către parata.

Reclamantul susține in esenta că, potrivit disp.art.148 alin.2 din Constituția României și în raport si de disp.art.110 si art.28 din Tratatul Comunității Europene, prevederile OUG nr.50/2008 sunt inaplicabile. Se invocă și faptul că, în cauză, sunt aplicabile disp.art.148 alin.2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

In drept au fost invocate disp.TFUE, Constitutia României, jurisprudenta in materie.

Au fost anexate inscrisuri - filele 9-18.

Legal citată pârâta AFP Constanta, actualmente Administratia Judeteana a Finantelor Publice Constanta, a formulat și depus întâmpinare - filele 26-29, prin care, s-a solicitat instantei a dispune respingerea acțiunii promovate de către reclamant, ca nefondată, reclamantul fiind indreptatit a primi doar diferenta rezultata din timbru de mediu si taxa de poluare achitată. De asemenea, parata a formulat o cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu.

Legal citata, Administratia Fondului pentru Mediu nu a formulat și depus întâmpinare.

Asupra actelor și lucrărilor dosarului:

Procedând la soluționarea cauzei, instanța a administrat la solicitarea reclamatului proba cu înscrisuri.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamantul a achitat în contul AFP Constanta, actualmente AJFP Constanta, deschis la Trezoreria Mun.Constanta, suma de 8616 lei cu titlu de taxă de poluare, prin chitanta ., nr._/31.07.2008 – fila 13.

Decizia de calcul a taxei de poluare – fila 178 reprezintă materializarea scriptică a unei operațiuni administrative, iar ceea ce a înțeles reclamantul să conteste în principal este refuzul organului fiscal de a soluționa cererea sa de restituire a taxei de poluare.

Se retine ca prin cererea comunicata paratei AFP Constanta la data de 04.07.2013, reclamantul a solicitat paratei a proceda la restituirea taxei de poluare achitate si a dobânzii aferente, solicitare respinsa de către parata prin adresa nr._/08.07.2013 - fila 10.

Răspunsul dat de pârâtă – fila 10 cererii reclamantului, îmbracă forma unui refuz, iar instanța este ținută să analizeze caracterul justificat sau nejustificat al acestui refuz.

Potrivit OUG nr.50/2008 taxa de poluare pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori din alte state.

În speță, investirea instanței de judecata vizează lămurirea faptului dacă taxa de poluarea instituită cu ocazia înmatriculare, a cărei plată este prevăzută cu titlu obligatoriu de actul normativ anterior menționat, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art.110 (fost 90), paragraful 1, aspect ce urmează a fi analizat și din perspectiva prevederilor art.11 și 148 alin.2 din Constituția României, a Legii nr.157/2005, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție Europene.

Instanta are însă in considerare si pozitia de principiul avută de către ICCJ, care in cadrul recursului in interesul legii, solutionat prin Decizia nr.XXIV/2011, a stabilit că in acțiunea având ca obiect restituire taxei de poluare, procedura de contestare prevăzută la art.7 din OUG nr.50/2008, aprobată prin L.nr.140/2011, raportat la art.205-218 din C.proc.fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod, sens in care neurmarea procedurii nu limiteaza accesul reclamantei de valorificare a solicitarii de restituire a taxei de poluare achitată.

Astfel, se constată că, în reglementarea internă, taxa de poluare pentru autoturismelor a fost introdusă prin OUG nr.50/2008, în sensul că această taxă-potrivit art.3- se datorează pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTL2, respectiv Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2003.

Potrivit art.4 alin.1 lit.a, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără însa ca textul normativ să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.

Pe de altă parte taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Aceasta taxa este calculată de către autoritatea fiscală competentă-art.5 alin 1.

Din analizarea voinței emitentului (Guvernul României) se constată că promovarea acestui act normativ a avut ca țintă limitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate din țările membre ale Comunității Europene datorită unui preț redus.

Astfel, se urmăreste ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect – ”poluatorul plătește”` - să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al CEE.

Din economia textelor redate mai sus, rezultă că taxa de poluare se datorează doar pentru autoturismele noi, ca și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 01.07.2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România si care ulterior datei reținute au fost revândute.

Sub acest aspect diferența de aplicare a taxei este discriminatorie pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeana în scopul revânzării lor în țară, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniența, în timp ce la revânzarea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu mai este perceputa.

Potrivit art.110 par. 1 (fost 90) din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Pe de alta parte, potrivit art.11 alin. 1 și 2 din Constituția Romaniei, revizuită în anul 2003-„ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

Art.148 alin. 2 și 4 din Constituția României statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.

Din prevederile constituționale reținute și față de Legea nr.157/2005-de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Instituire a Uniunii Europene are un caracter obligatoriu pentru statul român.

Se constată astfel, ca normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, aspect întărit și de jurisprudența Curții de Justiție Europene.

Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea OUG nr.50/2008, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiul, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.

Față de aceste considerente, in raport de textele normative reținute se apreciază că acțiunea promovată de către reclamant, și întemeiata pe dispozițiile Tratatului Comunității Europene este admisibila, de vreme ce dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar.

De asemenea, in analizarea spetei dedusa judecății se va avea în vedere și obligativitatea instanțelor din Statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (pronunțată la data de 15.07.1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (pronunțată la data de 09.03.1978).

Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „O instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”.

Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.

În aceste condiții, față de cele reținute, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.

Este de reținut de asemenea soluțiile pronuntate de catre CEJ prin Hotararea din data de 07.04.2011, în soluționarea cauzei C-402 - T. contra României, precum si prin Hotararea pronuntata la data de 07.07.2011, in solutionarea cauzei C-263 - N. contra României, prin care s-au constatat că taxa de poluare instituită de catre autoritătile parate, in vedere primei inmatriculari a unui autovehicol, ce anterior a fost inmatriculat intrun alt stat membru al UE, este in contradictie cu prevederile art.110 TFUE (fost art.90 TCE).

Astfel, OUG. nr.50/2008 este contrară art.110 (fost 90) din TFUE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a solicitat achitarea taxei de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor-hotărârile CJE in cauza Cooperativa Co-Frutta Srl v.Amministratione delle Finanze dello Stato (pronuntată la data de 07.05.1978) și F.G.Roders BV ș.a. v. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (pronunțată la data de 11.08.1995).

Pentru aceste considerentele, precum și cu raportare la prevederile art.114 C.proc. fiscală si art.18 alin.1-teza finală-din L.nr.554/2004, instanța va admite in parte acțiunea principala, și pe cale de consecință va dispune obligarea pârâtei AJFP Constanta către reclamant la restituirea sumei de 8616 lei perceputa cu titlu de taxă de poluare, incasată in mod nelegal.

In ce priveste solutionarea cauzei in contradictoriu si cu parata Administratia Fonului pentru Mediu, se constata ca actiunea promovata de catre reclamant este nefondată, in speta nefăcându-se dovada existentei unui raport de drept administrativ fiscal intre cele 2 parti, pentru ca parata să fie tinuta a răspunde la pretentiile reclamantului, sens in care se va dispune respingerea actiunii promovate in contradictoriu cu aceasta parată.

Pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de catre reclamant, pârâta D. G.-Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Constanta va fi obligată să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda legala, determinată conform OG nr.13/2011, aferentă sumei de 8616 lei, de la data de 31.07.2008 și până la data împlinirii termenului prevăzut de art.70 din OG nr.92/2003, de soluționare a cererii de restituire prevăzută de art.117 din OG nr.92/2003, respectiv 18.08.2013, in conditiile rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri. De asemenea parata va fi obligata către reclamant si la plata dobânzii legale în materie fiscală, determinată conform art.120 alin.2 din OG nr.92/2003, aferenta sumei de 8616 lei, din data următoare expirării termenului de soluționare a cererii de restituire, prevăzut de art.70 din OG nr.92/2003, respectiv 19.08.2013 și până la data restituirii efective a taxei de poluare, in conditiile rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

In acest sens, instanta a avut in considerare dispozitiile cauzei C-565/2011 I. contra României, solutionata de CJUE, precum si prevederile art.124 alin.1 C.proc.fiscala, potrivit caruia, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70, adica dupa trecerea unui termen de 45 de zile de la data inregistrarii cererii de restituire a sumei. Totodata s-a prevazut in mod expres ca acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor.

In ce priveste dobânda legală solicitată in cauză instanta are in considerare dispozitiile art.124 alin.1 C.proc.fiscala, potrivit caruia, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70, adica dupa trecerea unui termen de 45 de zile de la data inregistrarii cererii de restituire a sumei, termenul de restituire, in speta, expirând la data de 21.04.2013.

Din analizarea raspunsului la cererea de restituire formulată de către reclamant – fila 10, se retine că acesta a solicitat organului fiscal si plata dobânzii aferente taxei de poluare, considerente pentru care se constată că prevederile art.124 C.proc.fiscala sunt incidente in cauză, sens in care solicitarea de obligare a paratei si la plata dobânzii fiscale este fondată, termenul de restituiri expirând la data de 18.08.2013.

Admiterea partială a actiunii principale este determinată de dezlegarea data de instanta in referire la promovarea actiuni in contradictoriu cu parata Administratia Fondului pentru Mediu, precum si in refereri la solutia ce urmeaza a fi pronuntata cu privire la repararea prejudiciului suferit de acesta, respectiv in ce priveste perioadele de acordare ale dobanzii legale/fiscale in cauză.

Cu raportare la prevederile art.72-74 C.proc.civilă, se va dispune admiterea cererii de chemare in garantie a Administratiei Fondului pentru Mediu, formulata de către parat AJFP Constanta, in cauza suma achitată de către reclamant paratei AJFP Constanta, cu titlu de taxa de poluare, fiind colectată si virată in conturile chematei in garantie. In acest sens instanta va dispune obligarea chematei in garantie Administratia Fondului pentru Mediu la plata pârâta AJFP Constanta a sumelor stabilite in sarcina acesteia pentru a fi achitată reclamantului.

In baza art.453 C.proc.civilă, retinând culpa procesuală a paratei AJFP Constanta, instanta o va obliga pe aceasta la plata catre reclamant a sumei de 300 lei reprezentand cheltuieli de judecata, efectuate si dovedite in cauza, constand in - taxa judiciara de timbru, in cuantum de 300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte acțiunea promovata de reclamantul Z. Z., domiciliat în Constanta, ., jud.Constanta, in contradictoriu cu pârâta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice G. - Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Constanta, cu sediul ales in Constanta, ., nr.18, jud.Constanta.

Respinge acțiunea promovata de reclamantul Z. Z., in contradictoriu cu pârâta Administratia Fondului pentru Mediu, cu sediul in Bucuresti, . Corp A, sector 6, ca nefondată.

Admite cererea de chemare in garantie formulata de către parata D. G.-Administratia Judeteana a Finanțelor Publice Constanta, a Administratiei Fondului pentru Mediu.

Obligă pârâta către reclamant la restituirea sumei de 8616 lei perceputa cu titlu de taxa de poluare, achitata cu chitanta ., nr._/31.07.2008.

Obligă pârâta către reclamant la plata dobânzii legale, determinată conform OG nr.13/2011, aferentă sumei de 8616 lei, de la data de 31.07.2008 și până la data împlinirii termenului prevăzut de art.70 din OG nr.92/2003, de soluționare a cererii de restituire prevăzută de art.117 din OG nr.92/2003, respectiv 18.08.2013, in conditiile rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Obligă pârâta către reclamant la plata dobânzii legale în materie fiscală, determinată conform art.120 alin.2 din OG nr.92/2003, aferenta sumei de 8616 lei, din data următoare expirării termenului de soluționare a cererii de restituire, prevăzut de art.70 din OG nr.92/2003, respectiv 19.08.2013 și până la data restituirii efective a taxei de poluare, in conditiile rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Obligă chemata in garantie Administratia Fondului pentru Mediu la plata către pârâta D. G. - AJFP Constanta a sumelor stabilite in sarcina acesteia pentru a fi achitate reclamantului.

Obliga parata la plata către reclamant a sumei de 300 lei, reprezentand cheltuieli de judecata - taxa de timbru.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Constanta.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.11.2013.

Președinte,

D.–R. C.

Grefier,

C. G.

red/dact.jud.DRC

04.12.2013-6 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 4414/2013. Tribunalul CONSTANŢA