Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1654/2013. Tribunalul CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1654/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 25654/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1654/RCA
Ședința publică din data de 13.11.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. B. S.
JUDECĂTOR – E. C.
JUDECĂTOR – M. C.
GREFIER – M. G.
Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, promovat de recurenta petentă ÎNTREPRINDEREA INDIVIDUALĂ I. A., cu sediul în ., ., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2367/18.02.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimat organ constatator fiind I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C., ., județ C..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea data, ce face parte integranta din prezenta decizie, când instanța, pentru a da posibilitatea recurentei să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării la data de 13.11.2013, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecătoriei C. la data de 09.10.2012 sub nr._ petenta I.I. D. I. A. a solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunța sa dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/20.09.2012 întocmit de intimatul I. T. DE MUNCĂ C..
Plângerea nu a fost motivată în fapt petenta limitându-se a arăta că a fost sancționată pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o, iar procesul-verbal nu îndeplinește condițiile de formă și fond necesare existenței sale valide și precizând că motivele de fapt le va dezvolta printr-un memoriu separat.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Intimatul legal citat, a formulat întimpinare prin care a invocat excepția nulității plângerii contravenționale formulate de către numita D. I. A., raportat la faptul că cererea nu menționează și nu are aplicată ștampila reprezentantului legal al petentei contestatoare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
A mai precizat intimatul că în urma verificărilor efectuate în registrul de evidență a salariaților în format electronic transmis de petentă, a rezultat neîndeplinirea obligației prevăzută de art. 16 alin. 1 din C.Muncii cu privire la înregistrarea și transmiterea contractului individual de muncă pentru numita Buluta A. anterior începerii activității din data de 20.08.2012.
În baza art.129 Cod.proc.civ. în virtutea rolului activ la termenul de judecată din data de 10.12.2012 instanța a pus în discuție lipsa calității de reprezentant a semnatarului plângerii, dispunând citarea petentei cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii, persoana fizică D. I. A. și de a-și motiva în fapt și în drept plângerea.
Întrucât petenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței la termenul de judecată din data de 18.02.2013 instanța a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului plângerii.
Examinând cu prioritate excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului plângerii contravenționale formulate, în raport de prevederile art. 137 Cod procedură civilă, potrivit cărora ”instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii”, instanța constată că această excepție de fond, dilatorie și absolută este întemeiată, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 67 C.proc.civ., „părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar”, iar conform dispozițiilor art. 68 alin. 1 C.proc.civ., procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată, iar în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților”.
În raport cu prevederile textului de lege menționat, petenta care are statut juridic de „Întreprindere individuală”, persoana juridica de drept privat, poate formula în justitie o cerere de chemare în judecata, cum ar fi aceea privind plângerea de față prin reprezentantul sau legal sau prin mandatar, în ambele cazuri potrivit art.83 Cod procedura civila, fiecare dintre aceștia având obligația de a alătura cererii înscrisul, respectiv procura dovedind calitatea menționata. În cauza, plângerea contravențională a fost formulata de persoana fizică D. I. A. și nu poartă nici ștampila petentei, fără ca aceasta să justifice calitatea de reprezentant prin înscrisul prevăzut de, alăturată cererii de chemare în judecată, după cum prevede articolul 83 alin.1 C.proc.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 161 C.proc.civ., „(…) când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri. Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea”. După cum rezultă din interpretarea textului de lege sus-menționat, sancțiunea anulării cererii nu intervine automat, ci numai dacă nu se face dovada calității de reprezentant în termenul acordat în acest scop. Petenta a fost citată la sediul indicat prin plângerea formulată cu copie de pe întâmpinare și cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a semnatarului plângerii, precum și pentru a-și motiva în fapt și în drept plângere conform disp.art.133 Cod proc.civ. sub sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art. 161 alin.2 C.proc.civ. După cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosarul cauzei (fila 33) citația a fost comunicată petentei prin afișare în data de 13.12.2012. Deși a avut la dispoziție mai mult de 2 luni de la data primirii citației până la termenul de judecată pentru a depune dovada calității de reprezentant, petenta nu s-a conformat aceste obligații prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, instanța a admis excepția lipsei calității de reprezentant și a respins plângerea ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant.
În termen legal petenta a formular recurs împotriva sentinței civile nr. 2367/2013 pronunțată de Judecătoria C..
În motivarea recursului se arată că instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei calității de reprezentant fără a avea în vedere că D. I. A. are calitate de organ de conducere.
Legal citat intimatul prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului.
Procedând la judecata recursului se reține că aceste este fondat pentru următoarele aspecte.
Procesul verbal de contravenție a fost încheiat pentru Î.I. D. I. A. reprezentată de D. I. A..
Plângerea contravențională a fost formulată de Î.I. D. I. A. fiind semnată de D. I. A..
Instanța de fond a respins plângerea ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant, petenta fiind citată anterior cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant al semnatarului plângerii.
Instanța de recurs apreciază că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a OUG 44/2008.
Conform art.2 lit.h întreprinderea individuală reprezintă întreprindere economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa.
Persoana fizică poate desfășura activitate economică ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale (art. 4 lit. b).
Conform art. 23 OUG 44/2008 întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuală este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului.
În speță întreprinzătorul persoană fizică D. I. A. a semnat plângerea contravențională astfel încât nu se poate aprecia că nu are calitatea de reprezentant al Î.I. D. I. A..
Prin urmare conform art. 312 alin. 5 Cod pr.civilă va admite recursul, va casa hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de recurenta petentă ÎNTREPRINDEREA INDIVIDUALĂ I. A., cu sediul în ., ., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2367/18.02.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimat organ constatator fiind I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C., ., județ C..
Casează în tot sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.11.2013.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,A. B. S. E. C. M. C.
GREFIER,
M. G.
Jud.fond.A.I.G.
Redact.decizie.jud.M.C./15.11.2013
Tehnoredact.gref.M.G./15.11.2013/2 ex.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Operator de date cu caracter personal 8470
Dosar nr._
15.11.2013
CATRE,
JUDECĂTORIA C.
Pe rolul acestei instanței se află înregistrat dosarul cu numărul mai sus menționat având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție - promovat de recurenta petentă ÎNTREPRINDEREA INDIVIDUALĂ I. A., cu sediul în ., ., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2367/18.02.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimat organ constatator fiind I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C., ., județ C..
Prin decizia civilă nr. 1654/RCA/13.11.2013 s-a admis recursul promovat de recurenta petentă,în contradictoriu cu intimatul organ constatator, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2367/18.02.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, s-a casat în tot sentința recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
P. COMPLET,
A. B. S.
GREFIER,
M. G.
← Obligaţia de a face. Sentința nr. 3992/2013. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1773/2013.... → |
---|