Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1567/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1567/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 29861/212/2012
Dosar nr. 29._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 1567
Ședința publică de la 23 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
JUDECĂTOR A. L. N.
JUDECĂTOR M. C.
GREFIER C. G.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție, promovat de recurenta petentă G. M. HOTELS SRL cu sediul în contradictoriu cu intimatul C. G. AL GARZII FINANCIARE PRIN GARDA FINANCIARĂ C., cu sediul în mun.Cinstanța, ., jud.C., îndreptat împotriva sentinței civile nr.3857/15.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art. 87 pct. 2 și următoarele Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța constată că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform disp. art. 242 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra recursului .
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.3857/15.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în ds._, a fost respinsă plângerea formulată de petenta .” SRL împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit de agenții constatatori din cadrul Gărzii Financiare - Secția C., la 29.08.2012.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ în data de 27.11.2012, petenta S.C. G. M. HOTELS S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu C. G. AL GĂRZII FINANCIARE - GARDA FINANCIARĂ C. anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/29.08.2012 și, în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.
În motivare, petenta a arătat că a formulat plângere la intimat, la data de 05.11.2012, la care nu s-a răspuns și că suma de 116,00 lei reprezintă o notă de comandă deschisă pe numele unui turist cazat în cadrul hotelului și care a solicitat un singur bon fiscal pe zi, la sfârșitul zilei, încasările zilnice ale hotelului sunt evidențiate în casa de marcat, nu există sume care să nu fie înregistrate.
Cu privire la cererea subsidiară, petenta a arătat că se află la prima abatere contravențională. Fapta prezintă un pericol social redus, învederând disp. art. 21 al. 3 din OG 2/2001.
În dovedire, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei, în copii, contestația adresată intimatului, procesul– verbal contestat, chitanța pentru suma de 116,00 lei, fișa de anunțare a sosirii și a plecării, confirmare de primire, declarație olografă a numitei M. A..
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă a depus, în copii, reclamația administrativă, procesul-verbal și documentația ce stă la baza întocmirii procesului-verbal contestat: note explicative, monetare bar și, respectiv, hotel, rapoarte X (f. 28-32).
Analizând plângerea contravențională prin prisma dispozițiilor legale incidente și a înscrisurilor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 29.08.2012, în urma unui control efectuat la punctul de lucru din Mamaia, Complex Hotelier C. 1 și 2, s-a constatat, în urma inventarierii sumelor de bani încasate la recepția și barul hotelului C. 2 a rezultat suma de 1123 lei, conform monetarelor faptice întocmite, iar în memoria casei de marcat s-a înregistrat suma de 1054 lei, conform raportului nefiscal, astfel că s-a constat că nu s-au emis bonuri fiscale pentru suma încasată de 69 lei, iar în urma inventarierii sumelor de bani încasate la recepția și barul hotelului C. 1 a rezultat suma de 157 lei, conform monetarului faptic întocmite, iar în memoria casei de marcat s-a înregistrat suma de 110 lei, conform raportului nefiscal, astfel că s-a constat că nu s-au emis bonuri fiscale pentru suma încasată de 47 lei, reținându-se încălcarea prevederilor art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999.
Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul de 15 zile de la înmânare prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.
De altfel, petenta nu a indicat în cuprinsul plângerii contravenționale vreun motiv de nelegalitate la adresa actului sancționator.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Bosoni v. Franța).
Totodată, prevederile art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza H. v. România).
Din împrejurarea că agentul constatator trebuie să fi perceput ex propriis sensibus faptele consemnate în procesul verbal contestat, rezultă că procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Prezumția permite proba contrară, potrivit art. 1169 C.civ. din 1864, care, dacă este făcută în cauză, înlătură puterea probatorie a procesului-verbal de contravenție.
Instanța reține că, în raport de probele administrate în prezenta cauză, petenta nu a reușit să facă dovada unei alte situații de fapt.
Astfel, instanța reține că petenta nu a contestat în esență situația de fapt reținută în procesul-verbal și nici încadrarea juridică, ci a invocat în apărare faptul că suma de 116 lei reprezintă o notă de comandă deschisă pe numele unui turist cazat în cadrul hotelului și care a solicitat un singur bon fiscal pe zi, la sfârșitul zilei.
În ceea ce privește apărarea petentei, instanța nu o poate reține, deoarece suma de 116,00 lei nu a fost justificată contabil la momentul controlului, această sumă nefiind înregistrată separat în casa de marcat și nefiind prezenta bonul sau nota de comandă invocată în apărare. De asemenea, instanța reține că petenta avea obligația legală, în temeiul O.U.G. nr. 28/1999, de a emite bonuri fiscale pe măsura încasării banilor în casă, neputând proceda la emiterea unui bon la sfârșitul zilei, o asemenea procedură încălcând prevederile legale în temeiul cărora a fost sancționată petenta.
Potrivit art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999 republicată, agenții economici prevăzuți la alin. (1), denumiți în continuare utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților. Potrivit art. 10 din același act normativ, constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni: neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate, instanța apreciază că acestea respectă dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
De asemenea, sancțiunea complementară a suspendării activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni a fost legal aplicată petentei, potrivit art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr.28/1999.
Astfel, nu se poate proceda la înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment, deoarece petenta nu a adus dovezi în sensul lipsei de pericol social al faptei concrete imputate.
Față de cele arătate anterior, instanța apreciază că sancțiunile aplicate prin procesul-verbal sunt legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Împotriva acestei hotărâri, petenta - în termen legal - a declarat recurs, apreciind-o nelegală și netemeinică.
Recurenta petentăinvocă incidența în cauză a motivelor de recurs prev. de art.304 pct.5,7 și 9 c.pr.civ. și, cu ref. la art.304/1 c.pr.civ., solicită instanței de control judiciar admiterea recursului, casarea sentinței atacate.
Susține recurenta că în considerentele sentinței atacate instanța de fond nu a analizat înscrisurile pe care le-a depus în probațiune, încălcându-i astfel dreptul la apărare, că prin ignorarea disp.art.137 alin.1, art.167 alin.1 și art.261 pct.5 c.pr.civ a fost încălcat art.6 pct.1 din CEDO, privind dreptul la un proces echitabil.
Invederează recurenta că, în egală măsură, judecătorul fondului a omis să se pronunțe asupra cererii completatoare la plângerea formulată și asupra înscrisurilor atașate cererii completatoare, respectiv: plângerea depusă la Garda Financiară, chitanța . nr._, fișa de anunțare a sosirii și plecării, adresa către Garda Financiară, declarația d-nei M. A..
Nu în ultimul rând, recurenta solicită a se constata că în mod greșit instanța de fond a concluzionat că nu se justifică înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment, în condițiile în care s-a invederat că societatea a fost la prima abatere contravențională, iar în raport de circumstanțele săvârșirii fapta prezintă un grad de pericol social redus.
Legal citat, intimata-organ constatator nu a depus întâmpinare, nu a formulat cereri în apărare.
Examinând legalitatea și temenicia hotărârii recurate, prin prisma criticilor formulate, cu referire la disp.art.304/1 c.pr.civ., Tribunalul reține următoarele:
Recurenta - petentă a fost sancționată prin procesul verbal a cărui legalitate și temeinicie a contestat-o pentru neconformarea la disp.art.1 alin.2 din OUG.28/1999 R, fiind reținută în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de art.10 lit.”b” din actul normativ menționat.
Pe calea plângerii contravenționale, recurentul petent a contestat procesului verbal, solicitând instanței lipsirea de eficiență juridică a actului sancționator.
În faza de judecată, instanța competentă să soluționeze plângerea are a statua, în condițiile art.34 din OG.2/2001, asupra legalității și temeiniciei procesului verbal, a cărui lipsire de eficiență poate fi dispusă atunci când se constată: 1/inexistența contravenției datorată lipsei elementelor constitutive sau al incidenței vreunei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, potrivit art.11 din OG.2/2001; 2/ existența unor cauze de nulitate care afectează actul constatator, în consacrarea dată de art.16-17 din actul normativ menționat; 3/ existența unor cauze care exclud aplicarea sancțiunilor contravenționale, dintre cele consacrate de art.13 din legea cadru a contravențiilor.
Prin sentința civilă nr. 3857/15.03.2013, pentru considerentele mai sus expuse, instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea dedusă judecății.
Controlul judiciar relevă că, în mod judicios, instanța de fond s-a conformat dispozițiilor art.34 din OG.2/2001 și a concluzionat că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea prescripțiilor legale, iar sub aspectul temeiniciei, probațiunea administrată în cauză nu este de natură a infirma veridicitatea situației faptice consemnată de agentul constatator în procesul verbal contestat.
În cauză, nu este incident motivul de recurs consacrat de art.304 pct.5 c.pr.civ., invocat de recurentă în susținerea soluției preconizate, de casare a hotărârii atacate.
Sub un prim aspect, este de observat că în cauză nu a fost invocată și pusă în discuția contradictorie a părților litigante nici o excepție de procedură, așa încât nu au incidență disp.art.137 alin.1 c.pr.civ. – pretins a fi fost nesocotite, după cum nici nu se poate reține o încălcare a disp.art.167 c.pr.civ., mijloacele de dovadă propuse de părți, fiind încuviințate și administrate în cauză.
Contrar susținerilor recurentei petente, Tribunalul apreciază că hotărârea recurată suplinește cerințele prescrise de art.261 pct.5 c.pr.civ., motivarea hotărârii fiind clară, precisă și conduce în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, așa încât nu este incident nici motivul de recurs consacrat de art.304 pct.7 c.pr.civ.
Nu se verifică nici incidența în cauză nici a motivului de recurs consacrat de art.304 pct.9 c.pr.civ. care vizează, în principal, încălcarea legii de drept substanțial, ce poate surveni prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, prin extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a prevederilor acesteia etc.
La situația faptică, astfel cum a fost reținută din analiza materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a aplicat dispozițiile legale incidente, analizând în respectul procedurii consacrate de OG.2/2001, măsura în care procesul verbal contestat suplinește cerințele de legalitate, fiind verificată măsura în care în sarcina societății petente poate fi reținută fapta contravențională prevăzută de legea specială – OUG.28/1999 și angajată răspunderea pentru săvârșirea acesteia.
Prin prisma disp.art.304/1 c.pr.civ., analizând criticile aduse de recurentă hotătârii instanței de fond, privitoare la ignorarea înscrisurilor depuse în probațiune, cu referire expresă la declarația doamnei M. A. și a fișei de anunțare a sosirii și plecării acesteia din structura turistică aparținând .” SRL, Tribunalul constată că acestea nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.
Nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate – chiar dacă nu se mai constituie într-un motiv de recurs ( de vreme ce pct.10 al art.304 c.pr.civ., a fost abrogat prin OUG.138/2000), ar putea să conducă la modificarea hotărârii instanței de fond doar în măsura în care ar fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, când ar fi justificat o altă soluție decât cea asupra căreia s-a oprit judecătorul fondului.
În speță, Tribunalul observă că într-adevăr, în considerentele hotărârii recurate nu este menționată expres analiza înscrisului „Declarație” ce emană de la turistului M. A., cazat în unitatea hotelieră în perioada 28.08.2012-7.09.2012 (potrivit fișei de anunțare a sosirii și plecării), dar aspectele menționate în cuprinsul declarației/ valorificate de petentă în argumentarea plângerii, au fost analizate.
Astfel, judecătorul fondului a analizat apărarea petentei, potrivit căreia suma de 116 lei reprezintă o notă de comandă deschisă pe numele unui turist cazat în cadrul hotelului și care a solicitat un singur bon fiscal pe zi, la sfârșitul zilei, înlăturând-o argumentat nu prin prisma faptului că nu s-a probat acest fapt prin declarația turistului, ci datorită faptului că suma de 116 lei nu a fost justificată contabil, la momentul controlului, nefiind prezenta bonul sau nota de comandă invocată în apărare.
Sub aspectul individualizării sancțiunii contravenționale, solicitarea de înlocuire a amenzii contravenționale cu avertismentul, corect a fost cenzurată de instanță.
Este adevărat că spre deosebire de sancțiunile ce aparțin altor ramuri de drept, sancțiunile din dreptul contravențional nu au caracter reparator, ci preventiv educativ, scopul dreptului contravențional reprezentându-l prevenirea și combaterea contravențiilor. Dar, tocmai pentru realizarea acestui scop, legea contravențională prevede sancțiuni adaptate fiecărei specii de contravenții sau contravenienți.
Pentru contravenția reținută în sarcina recurentei petentei, sancțiunea stabilită – potrivit art.11 alin.1 lit.”b” este amenda de la 8.000 la 10.000 lei.
Opțiunea legiuitorului de a cuantifica o amendă consistentă sub aspectul cuantumului nu este întâmplătoare, fiind determinată în baza datelor furnizate de statisticile oficiale referitoare la fenomenul contravențional, la recrudescența și consecințele acestuia, de necesitatea de evaluare în norma de stabilire și sancționare a faptei a tericolului social al acesteia.
Chiar dacă se poate susține că în raport de norma ce incriminează și sancționează delictul contravențional legiuitorul a determinat doar pericolul social abstract, revenind judecătorului atributul de a determina în concret gradul de pericol social, tot nu se poate afirma cu temei că, în speță, fapta contravențională ar prezenta un grad de pericol social redus.
Aceasta întrucât, pe de o parte, delictele fiscale prin ele însele sunt fapte de pericol social consistent - optică îmbrățișată și de practica jurisprudențială a instanței de contencios european, iar pe de altă parte, este legitimă opțiunea legiuitorul intern care prin norme coercitive instituie sancțiuni contravenționale severe pentru agenții economici care nu respectă dispozițiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare.
În speță, relevanța pericolului social este dată nu de obiectul material al contravenției - suma de 116 lei, care nu a fost înregistrată cu aparatul de marcat electronic fiscal, ci de obiectul juridic al acesteia, respectiv valoarea socială ocrotită și relațiile sociale generate de aceasta.
A concluziona că delicte fiscale, ca cel săvârșit de recurenta petentă, se circumscriu ilicitului contravențional cu un grad de pericol social redus ar însemna să ignorăm scopul mediat al faptei, dar și mobilul, motivația comiterii sale.
Prin prisma disp.art.304/1 c.pr.civ., examinând cauza sub toate aspectele, se constată că nu există motive care să conducă la lipsirea de eficiență a procesului verbal de contravenție care cuprinde elementele obligatorii prescrise de art.17 din OG.2/2001, fapta reținută în sarcina recurentei petente întrunind elementele constitutive ale contravenției pentru care i-a fost angajată răspunderea, iar sancțiunea a fost aplicată cu respectarea principiului legalității și în considerarea criteriilor de individualizare consacrate de art.21 din OG.2/2001.
Față de cele ce preced, instanța de recurs constată caracterul nefondat al criticilor aduse de recurenta petentă hotărârii primei instanțe și, pe cale de consecință, în temeiul art.312 c.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenta petentă G. M. HOTELS SRL cu sediul în contradictoriu cu intimatul C. G. AL GARZII FINANCIARE PRIN GARDA FINANCIARĂ C., cu sediul în mun.Cinstanța, ., jud.C., îndreptat împotriva sentinței civile nr.3857/15.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.10.2013.
P., Judecator, Judecator,
A. J. N. A. L. N. M. C.
Grefier,
C. G.
Jud.fond.V. A.M
Tehnored.jud.A. N.
2 ex./1.11.2013
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 4113/2013. Tribunalul CONSTANŢA | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 708/2013. Tribunalul... → |
|---|
