Suspendare executare silită. Decizia nr. 1797/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1797/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 25292/212/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1797/RCA
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.11.2013
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE – A. L. N.
JUDECĂTOR – A. J. N.
JUDECĂTOR – A. B. S.
GREFIER –A. G.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ având ca obiect– contestație la executare, promovat de recurenta contestatoare S.C C. S. 2006 SRL, cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură în C., ., îndreptat împotriva încheierilor de ședință din 05.02.2013 și 24.01.2013 și împotriva sentinței civile nr. 3026/28.02.2013 pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimat fiind Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., cu sediul în G., ., județul G..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.11.2013 și 27.11.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată:
Prin contestația la executare introdusă pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.10.2012, sub nr. 25._, contestatoarea C. S. 2006 SRL, a solicitat în contradictoriu cu intimata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, anularea tuturor actelor și formelor de executare, anularea somației de plată nr. 13/_ /_ pentru suma de 230.693 lei, suspendarea executării silite, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatoarea arată că prin procesul-verbal de contravenție nr._ a fost sancționată contravențional cu suma de 15.000 lei, fiind dispusă în același timp confiscarea sumei de 215.693 lei reprezentând contravaloarea prestări de servicii facturate beneficiarului – sumă care în realitate nu a fost niciodată virată în conturile contestatoarei. Pentru aceste motive solicită anularea actelor de executare.
În susținerea acțiunii a depus un set de înscrisuri.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii privind suspendarea executării silite, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Prin încheierea din 24.01.2013 a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite cu motivarea expusă la acea dată.
Prin sentința civilă nr. 3026/28.02.2013 Judecătoria C. a respins ca nefondată contestația la executare, reținând următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție nr._, petenta a fost sancționată contravențional cu suma de 15.000 lei, fiind dispusă în același timp confiscarea sumei de 215.693 lei reprezentând contravaloarea prestări de servicii facturate beneficiarului.
Împotriva procesului-verbal mai sus menționat petenta a formulat plângere. Prin sentința civilă nr._/23.06.2011 a Judecătoriei C. a fost admisă plângerea petentei cu consecința anulării procesului-verbal. Împotriva acestei sentințe intimata garda Financiară C. a formulat recurs.
Prin decizia civilă nr. 1167/RCA/27.06.2012 a Tribunalului C. a fost modificată în tot sentința recurată în sensul că: a fost respinsă plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 06.10.2010 de organul constatator, ca nefondată.
În speță intimata a demarat procedura executării silite fiind emis titlul executoriu nr._/13/_ /_ pentru suma de_ lei.
Titlul de creanță care a stat la baza demarării procedurii execuționale este reprezentat de sentința civilă nr. nr._/23.06.2011 a Judecătoriei C., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1167/RCA/27.06.2012 a Tribunalului C., titlul de creanță fiind transmis spre executare de Judecătoria C..
Potrivit disp.art.399 al.3 C.pr.civ., în cazul in care executarea silita se face în temeiul unui titlu executoriu, care nu este emis de instanța judecătorească, se pot invoca, în contestația la executare, apărări de fond împotriva titlului executoriu per a contrario, atunci când executarea privește un titlu executoriu - hotărâre judecătorească, partea nu poate invoca în contestația la executare apărări de fond.
Or, prin apărările formulate de către contestatoare, respectiv că suma asupra căreia s-a dispus măsura complementară a confiscării, nu a intrat niciodată în patrimoniul petentei, iar în consecință intimata nu ar fi îndreptățită să treacă la executarea silită a acesteia, se invocă apărări de fond împotriva unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Contestatoarea a declarat recurs și împotriva încheierii pronunțate de instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a completului de soluționare a contestației la executare și împotriva încheierii din 24.01.2013 prin care s-a respins cererea de suspendare a executării silite.
În motivele de recurs formulate împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare a arătat că a formulat cererea de recuzare în temeiul art. 27 pct. 7 motivat de faptul că, prin modul în care judecătorul fondului a înțeles să conducă ședința de judecată și să aplice regulile de procedură privind administrarea probelor s-a antepronunțat prin motivarea respingerii probelor solicitate, respectiv că titlul executoriu a fost emis în baza unei sentințe judecătorești, fapt ce face inutilă cererea contestatoarei.
A mai arătat recurenta contestatoare că judecătorul fondului a solicitat părților să formuleze concluzii cu privire la fondul contestației fără a soluționa mai întâi cererea de suspendare a executării silite, ulterior, la interpelarea apărătorului contestatoarei, a revenit asupra acestui aspect, a respins cererea de suspendare în ședința publică, deși în încheierea din 24.01.2013 a menționat că a rămas în pronunțare.
Recurenta a mai arătat că din motivarea încheierii de respingere a cererii de recuzare reiese faptul că ar fi formulat cererea nemulțumiți de soluția dată în cererea de suspendare a executării, aspect ce nu corespunde realității, astfel instanța a motivat respingerea cererii în referire la alte motive decât cele invocate.
S-a arătat că nu a invocat împrejurarea că ar exista un conflict cu judecătorul cauzei, ci numai că prin comportamentul său acesta s-a antepronunțat
Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii din 24.01.2013 prin care s-a respins cererea de suspendare a executării silite a arătat că motivarea instanței în ceea ce privește nedovedirea urgenței și a pagubei iminente dovedește că instanța nu a citit lucrările de la dosar, deoarece în soluționarea cererii a depus dovezi pentru dovedirea acestor condiții, aceasta fiind și rațiunea formulării cererii, conturile societății fiind blocate prin poprire, astfel era în imposibilitatea achitării salariilor.
S-a mai arătat că cererea de suspendare a fost timbrată, dovedită și s-a achitat cauțiunea aferentă, iar suspendarea odată admisă trebuia menținută până la soluționarea efectivă a fondului, iar prin graba cu care instanța s-a pronunțat asupra cererii de suspendare confirmă faptul invocat prin cererea de recuzare, respectiv că s-a antepronunțat.
În motivele de recurs formulate împotriva sentinței civile nr. 3026/28.02.2013 a arătat că motivarea instanței este superficială, că s-a menționat împrejurarea că se invocă apărări de fond împotriva unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, fără a mai analiza probele depuse în apărare, chiar dacă a arătat că obiectul executării este mai mare cu 15.000 lei și că va fi executată de două ori pentru aceeași sumă, reprezentând amenda contravențională având în vedere că această sumă fusese deja achitată.
Referitor la executarea amenzii complementare a arătat că executarea silită nu poate fi începută înainte de a fi fost încasate efectiv sumele prevăzute în facturile pentru serviciile de construcții montaj realizate în favoarea beneficiarului.
Chiar dacă această sumă de 215.693,15 lei trebuie confiscată, se arată că suma nu a fost ridicată de organul constatator cu ocazia aplicării sancțiunii, nu a fost achitată de beneficiar, iar împotriva acestuia a efectuat demersuri pentru recuperarea sumei.
Se mai arată că suma a cărei confiscare se execută este o sumă scriptică, evidențiată doar în documente însă, în realitate această sumă nu a fost niciodată în posesia contestatoarei, astfel această executare nu poate continua asupra altor sume decât cele ce ar urma să fie încasate de la debitor, fiind nedrept să fie executată pentru sume neîncasate încă, ANAF având posibilitatea să execute silit debitorul său GCM SRL în temeiul art. 149 c.pr.fisc.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 c.pr.civ.
Examinând cauza, prin prisma criticilor aduse de recurentă,Tribunalul constată următoarele:
Prin încheierea din data de 05.02.2013 s-a respins cererea de recuzare a d-nei judecător E. S., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această încheiere completul învestit cu soluționarea acesteia a reținut următoarele:
La data de 31.01.2013 contestatoarea a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorului cauzei, E. S., învederând faptul că judecătorul a refuzat primirea unor înscrisuri în vederea soluționării cererii de suspendare a executării silite și a soluționat cererea de suspendare fără a da cuvântul pe această cerere și pe probatoriul necesar a fi administrat în cauză, deși prin cererea introductivă contestatoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri precum și expertiza tehnică contabilă.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 27 pct. 7 C.proc.civ.
Potrivit art. 27 pct. 7 Cod proc. civ., judecătorul poate fi recuzat „dacă și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă”.
Analizând cererea de recuzare formulată, instanța A constat că nu este incident motivul prevăzut de art. 27 pct.7 cod pr. civ., neexistând vreun aspect care să ducă la concluzia că judecătorul recuzat și-a spus părerea cu privire la pricina care se judecă, iar în ceea ce privește criticile cu privire la modul de soluționare a cererii de suspendare a executării silite, acestea nu se încadrează în motivul prevăzut art. 27 pct.7 Cod proc., putând fi invocate pe calea recursului potrivit art. 304 cod pr. civ.
Apreciind că prin cererea de recuzare, așa cum a fost formulată și motivată, se invocă de către contestatoare o eventuală lipsă de imparțialitate a judecătorului, instanța de soluționare a cererii de recuzare a analizat cererea de recuzare și raportat la dispozițiile art. 6 din CEDO.
Potrivit dispozițiilor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului: “orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa”.
Existența imparțialității în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție trebuie determinată conform unui test subiectiv, pe baza convingerilor personale ale unui anumit judecător într-o anumită cauză, dar și conform unui test obiectiv vizând să stabilească dacă un judecător a oferit suficiente garanții pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privință
Imparțialitatea subiectivă se prezumă până la proba contrară, iar imparțialitatea obiectivă constă în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă.
Curtea a statuat că este important să se păstreze o garanție de imparțialitate, chiar dacă nu există motive de a pune la îndoiala integritatea personală a judecătorilor, sens în care, în raport de acuzațiile aduse de către reclamantă prin cererea de recuzare, apreciez că imparțialitatea subiectivă poate fi pusă la îndoială, motiv pentru care solicit admiterea prezentei cereri.
Cea mai scrupuloasă analiză a imparțialității este făcută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Consacrând, în art. 6, dreptul la un proces echitabil ca drept fundamental ce reprezintă idealul de înfăptuire al unei adevărate justiții, de respectarea drepturilor omului, Convenția stipulează „Orice persoană are dreptul la judecarea (...) cauzei sale, de către o instanță (...) imparțială (...).”Din perspectiva art. 6 par. 1 al Convenției, Curtea apreciază că imparțialitatea unei instanțe trebuie determinată atât sub aspect subiectiv cât și sub aspect obiectiv. În doctrină s-a apreciat că această distincție între imparțialitatea subiectivă și cea obiectivă trebuie făcută, însă noțiunile utilizate sunt susceptibile de critici serioase, întrucât „imparțialitatea numită de către Curte subiectivă se probează pe baza unor elemente obiective, iar cea numită obiectivă se probează pe baza unor probe de natură obiectivă.”
De aceea ar fi preferabil ca distincția să se facă între imparțialitatea personală, care se raportează la „opinia judecătorului” și imparțialitatea funcțională care se raportează la „opiniile altora”. Demersul subiectiv presupune încercarea de a determina „convingerea personală a unui anumit judecător la un anumit moment”.
Imparțialitatea subiectivă impune ca niciun membru al instanței să nu aibă vreo prejudecată sau predilecție, să nu aibă niciun motiv de a favoriza sau a defavoriza vreo parte. Lipsa imparțialității subiective se poate constata atunci când judecătorul,din cauza unor convingeri subiective, devine incompatibil cu rolul de a judeca echilibrat cauza aflată în fața sa.
Se apreciază că „se pune problema unei parțialități personale atunci când magistratul tinde să analizeze litigiul din față sa plecând de la unele prejudecăți, ce țin de forumul său intern, exemplul tipic fiind atunci când există un conflict între el și una dintre părți. În același timp se pune problema unei parțialități funcționale atunci când riscul de prejudecată provine din organizarea defectuoasă a sistemului judiciar, punând un magistrat în situația de a fi suspectat în mod legitim de către terți, că ar putea avea o opinie prestabilită asupra litigiului, exemplul tipic fiind atunci când un judecător este cenzurat să-și cenzureze propria decizie, emisă anterior.
Având în vedere că imparțialitatea subiectivă pune în discuție „forul interior”al judecătorului, instanța europeană de contencios al drepturilor omului a stabilit că ea este prezumată până la proba contrară, indiferent că este vorba de un magistrat de profesie, un membru al juriului sau de persoane specializate care participă alături de magistrat la soluționarea litigiului.
Curtea consideră că noțiunea de imparțialitate conține nu doar un element subiectiv, ci și unul obiectiv: astfel, nu numai că instanța trebuie să fie imparțială din punct de vedere mental, prin aceea că „niciunul din membrii instanței nu ar trebui să aibă prejudecăți sau predilecții personale”, dar că aceasta trebuie, de asemenea, „să fie imparțială dintr-un punct de vedere obiectiv”, prin aceea că „trebuie să ofere garanții pentru a exclude orice îndoială justificată în această privință”.
In cauza instanța a apreciat că motivele invocate de către parte nu se încadrează în niciunul din cauzele de recuzare prevăzute de legislația internă și cea comunitară.
În aceste condiții, faptul că judecătorul cauzei a respins cererea de suspendare a executării silite, nu poate fi considerat în mod evident nici antepronunțare și nici imparțialitate.
Tribunalul, apreciază recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare ca nefondat.
Susținerea recurentei, în sensul că motivarea instanței de fond se referă la o altă faptă nu pot fi reținute, analiza relevând că judecătorul a analizat cererea de recuzare prin prisma art. 27 pct. 7 c.pr.civ. în modalitatea antepronunțării și nu a existenței unui conflict cu judecătorul cauzei ori a nemulțumirii privind soluționarea cererii de suspendare a executării silite.
Cererea de recuzare a fost soluționată printr-o corectă aplicare a dispozițiilor art. 27 pct. 7 C. pr. civ., deoarece, prin respingerea unei cereri de probe instanța nu este culpabilă de a se fi antepronunțat, așa cum susține recurenta.
Soluționarea unei cereri referitoare la probe constituie o etapă a judecății, cu care instanța a fost învestită și chiar dacă aceasta poate prefigura, fie și sub anumite aspecte, hotărârea care s-ar putea pronunța în cauză, ea nu constituie un motiv pentru care judecătorii să poată fi recuzați, sub cuvânt că și-au spus deja părerea cu privire la pricină.
Prin încheierea din data de 24.01.2013 Judecătoria C. a respins cererea de suspendare a executării silite, reținând următoarele:
Potrivit art. 403 alin. 1 C. proc. civ., “P. la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri preivind executarea silita, instanta competenta poate suspenda executarea, daca se depune o cautiune in cuantumul fixat de instanta, in afara de cazul in care legea dispune altfel.”
Legea a creat posibilitatea suspendarii executarii silite atunci cand exista o contestatie cu privire la masurile de excutare ce s-au luat sau cand este in curs de cercetare titlul executoriu, caz in care debitorul are interesul sa opreasca indeplinirea executarii silite, care, odata dusa la bun sfarsit, poate avea urmari grave pentru el. Daca anularea intrevine abia dupa ce executarea silita a fost dusa pana la capat, se pot naste dificultati mari in ceea ce priveste posibilitatea pentru debitor de a obtine restituirea bunurilor ce i s-au luat ori repararea prejudiciului ce i s-a cauzat.
Masura prevazuta de legiuitor este fireasca, atita timp cit pe calea contestatiei la executare silita se urmareste a se verifica respectarea dispozitiilor privitoare la executarea silita, desavirsirea operatiunilor de executare anterior solutionarii contestatiei la executare putind aduce grave prejudicii debitorului.
Examinând sumar motivele invocate de catre contestatoare, instanta a apreciat ca acestea sunt neintemeiate, nu rezultă la acest moment procesual că interesele legitime ale contestatoarei ar fi grav și iremediabil vătămate. De asemenea nu s-a probat de către contestatoare urgența decurgând din paguba iminentă ce s-ar produce dacă nu ar fi suspendată executarea, nu este în pericol de a pierde vreun bun important.
Din analiza dosarului de executare silită, reiese că în speță au fost emise somația și titlul executoriu, însă contestatoarea nu face și dovada popririi conturilor, astfel că la acest moment procesual nu s-a efectuat nici o executare silită în concret a contestatoarei, intimata doar comunicând somația și titlul executoriu. Concluzionând, contestatoarea nu justifică la momentul soluționării cererii de suspendare a executării silite, nici urgența și nici paguba iminentă ce s-ar cauza acesteia, astfel că a respins ca neîntemeiată cererea.
Recursul formulat împotriva acestei încheieri nu este fondat, astfel:
Potrivit art.403 al.1 Cod pr.civilă „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel”.
Dispozițiile art. 403 din codul de procedură civilă acordă contestatoarei posibilitatea și nu dreptul de a obține suspendarea executării silite, instanța urmând să aprecieze dacă în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor executarea ar fi de natură să creeze pagube.
În speță, se constată că prin executarea silită nu s-ar crea contestatoarei prejudicii grave, iremediabile sau dificil de remediat.
Împrejurarea că au fost depuse la dosar extrase de cont nu justifică paguba iminentă a contestatoarei, iar susținerile acesteia, în sensul că era în imposibilitatea achitării salariilor nu au fost dovedite.
În ceea ce privește criticile aduse sentinței civile nr. 3026/28.02.2013, Tribunalul constată recursul nefundat, pentru următoarele considerente:
Împotriva recurentei contestatoare a fost începută executarea silită în baza procesului verbal de contravenție . nr._//06.10.2010.
Prin procesul-verbal de contravenție nr._, petenta a fost sancționată contravențional cu suma de 15.000 lei, fiind dispusă în același timp confiscarea sumei de 215.693 lei reprezentând contravaloarea prestări de servicii facturate beneficiarului.
Împotriva procesului-verbal mai sus menționat petenta a formulat plângere. Prin sentința civilă nr._/23.06.2011 a Judecătoriei C. a fost admisă plângerea petentei cu consecința anulării procesului-verbal. Împotriva acestei sentințe intimata garda Financiară C. a formulat recurs.
Prin decizia civilă nr. 1167/RCA/27.06.2012 a Tribunalului C. a fost modificată în tot sentința recurată în sensul că: a fost respinsă plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 06.10.2010 de organul constatator, ca nefondată.
În speță intimata a demarat procedura executării silite fiind emis titlul executoriu nr._/13/_ /_ pentru suma de_ lei, compusă din 15.000 lei amendă aplicată prin procesul verbal de contravenție și 215.693 lei sumă de confiscat potrivit aceluiași proces verbal de contravenție.
În mod greșit a reținut instanța de fond că executarea silită a demarat în baza sentinței civile nr._/23.06.2011 a Judecătoriei C., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1167/RCA/27.06.2012 a Tribunalului C., această sentință judecătorească reprezentând rămânerea definitivă a procesului verbal de contravenție, acesta reprezentând titlul de creanță în baza căruia a fost demarată executarea silită.
Însă, s-a reținut în mod corect de către instanța de fond că nu mai pot fi formulate critici cu privire la confiscarea sumei de 215.693 lei dispusă prin procesul verbal de contravenție, acesta fiind supus controlului judecătoresc și menținut prin decizia civilă nr. 1167/RCA/27.06.2012 a Tribunalului C..
Astfel, în mod corect a fost începută executarea silită pentru sumele cuprinse în procesul verbal de contravenție, amenda contravențională și suma confiscată.
Împrejurarea că suma de bani a cărei confiscare s-a dispus prin procesul verbal de contravenție nu a fost virată efectiv de către beneficiar și că a fost demarată executarea silită a acestuia pentru recuperarea sumei, nu are relevanță în procedura de executare silită demarată împotriva recurentei contestatoare.
Art. 14 c.pr.fisc. dispune că veniturile, alte beneficii și valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent dacă sunt obținute din activități ce îndeplinesc sau nu cerințele altor dispoziții legale.
Potrivit dispozițiilor art. 110 alin.2 din OG nr. 92/2003 „Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz” iar potrivit alin.3, „Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: …procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege… .
Potrivit art. 141 din OG 92/2003 „(1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(11) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii”, iar potrivit alin. 4 din același art. „(4) Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conține, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului”.
Examinând titlul executoriu contestat, tribunalul reține că acesta cuprinde toate elementele prevăzute de lege, astfel nu există motive pentru anularea acestuia.
Referitor la celelalte susțineri ale recurentei contestatoare, tribunalul reține că nu pot fi avute în vedere pe calea contestației la executare, obligația plății sumelor fiind stabilită printr-un proces verbal de contravenție supus controlului judecătoresc.
Față de considerentele expuse, Tribunalul constată caracterul nefondat al recursului care, în temeiul art.312 c.pr.civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul promovat de recurenta contestatoare „ S.C C. S. 2006” SRL, cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură în C., ., îndreptat împotriva încheierilor de ședință din 05.02.2013 și 24.01.2013 și împotriva sentinței civile nr. 3026/28.02.2013 pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimat fiind Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., cu sediul în G., ., județul G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2013.
P.,JUDECATOR, JUDECATOR,
A. L. N. A. J. N. A. B. S.
GREFIER,
A. G.
Red. Jud. fond .E.S/M.V.M
Tehnored. Jud. A.L.N./19.02.2014
2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 2/2013. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1589/2013.... → |
|---|
