Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1855/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 1855/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 2493/254/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Operator de date cu caracter personal nr. 8470

., C.

Tel. 0241._;_; 0241._; Fax._

DOSAR CIVIL NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1855/RCA

Ședința publică din data de 28.11.2013

Completul compus din :

Președinte – D. R. C.

Judecător – C. N.

Judecător – I.-L. O.-D.

Grefier – I. Török

Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție-NR.130/28.06.2012, promovat de recurenta-intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., județ G., împotriva sentinței civile nr. 405/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-petenta S.C. L. R. S.R.L., cu sediul în sector 1, București, ..6.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 26.11.2013 și la 28.11.2013 când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de fata constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._ din data de 13.07.2012, petenta . a formulat plângere împotriva procesului – verbal de contravenție nr. 130 din data de 27.06.2012 întocmit de intimata A. Națională a Vămilor – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C., solicitând anularea acestuia și exonerarea sa de plata amenzii.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 27.06.2012 echipa de control DRAOV C. s-a prezentat la stația de distribuție a societății petente din . – km 22+574, județul C., în baza ordinului de misiune nr.392 din data de 28.06.2012. In cadrul controlului efectuat, a fost reținut de echipa de control că petenta comercializa produse energetice în baza unui atestat emis de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale C.. La data efectuării controlului erau îndeplinite de către petentă toate condițiile legale pentru desfășurarea activității.

Petenta a mai arătat că, deși în cadrul procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost reținut că societatea petentă a deținut și folosit încă din data de 16.11.2011 o ruletă cu lest (intrument gradat) cu declarația de conformitate nr.7256 emisă la data de 20.10.2011, care a fost livrată în stația de distribuție carburanți supusă controlului la data de 16.11.2011, conform avizului de însoțire a mărfii nr.1717 emis la data de 16.11.2011 de către ., în mod surprinzător, organul de control a constatat faptul că petenta, în perioada 20.11.2011 – 30.12.2011 a funcționat și utilizat o riglă gradată veche, fără a avea buletin de verificare metrologică valabil. Apreciază petenta că în mod eronat organul de control a reținut că doar de la data emiterii facturii, stația de distribuție carburanți, era dotată că instrumentul de măsură care îndeplinea condițiile legale necesare și nu din data când a fost primită rigla fizic, în cadrul stației distribuției carburanți, adică 16.11.2011, în baza avizului de însoțire a mărfii mai sus menționat. Deci în mod eronat organul de control a reținut că stația de distribuție carburanți a funcționat fără a deține instrument de măsură verificat metrologic, în perioada 16.11.2011 – 30.12.2011, și a aplicat în mod greșit dispozițiile art.221 3 alin.3 din Codul fiscal aplicând societății petente sancțiunea amenzii contravenționale în valoare de 30.000 lei și sancțiunea confiscării sumelor rezultate din vânzarea produselor în perioada 27.12._11, în valoare de 10.197,77 lei.

În subsidiar, petenta solicită înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment, potrivit dispozițiilor art.7 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. 5 și art. 7 din OG 2/2001 reprezentanții agentului constatator trebuiau să aplice sancțiunea proporțional cu gravitatea faptei, gradul de pericol social al acesteia și consecințelor produse. Deși organul de control avea obligația de a face mențiuni cu privire la aceste aspecte, acesta a omis în totalitate acest lucru.

Arată petenta în continuare faptul că, potrivit dispozițiilor art.16 din Ordonanța de Guvern nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul verbal trebuie să cuprindă, printre altele, arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, de scopul urmărit, de eventualele pagube pricinuite, la aplicarea sancțiunii ținându-se cont de elementele menționate. In actul de control nu sunt indicate nici împrejurările în care s-a produs fapta contravențională, nici urmările produse și nici scopul urmărit.

Față de aceste considerente, petenta solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, în sensul anulării procesului verbal de constatare a contravenției nr.130 din data de 27.06.2012, precum și a măsurilor dispuse prin acesta de amendare cu suma de 30.000 lei și confiscării sumei rezultate din vânzarea produselor petroliere în perioada 27.12.2011 – 29.12.2011, în valoare de 10.107,77 lei.

În drept, s-au invocat dispozițiile Codului Fiscal, ale Ordinului Președintelui ANAF nr.2491/2010 și ale OG nr. 2/2001.

Plângerii i-au fost anexate, în copie, procesul – verbal de contravenție nr. 130 din data de 27.06.2012 și anexa la acesta, dovada comunicării către petentă a procesului – verbal, avizul de însoțire a mărfii nr. 1717 din 16.11.2011.

Intimata A. Națională a Vămilor – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată întrucât, în urma controlului efectuat la stația de distribuție carburanți aparținând ., cu punct de funcționare în localitatea T., DN39, Km.22+574, a procedat la verificarea stocurilor de produse accizabile, a documentelor contabile privind produsele accizabile, efectuarea de cercetări și verificări, în scopul stabilirii respectării condițiilor avute în vedere la autorizare precum și a condițiilor de aprovizionare, transport și comercializare a produselor accizabile aflate la vânzare, existente în gestiune, pentru prevenirea fraudelor operațiunilor de comercializare în sistem angro sau en detail a produselor energetice prevăzute de art.206 16 alin.3 lit.a-e din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal. Cu ocazia verificărilor efectuate asupra documentelor autorizate a stației, organul de control a constatat faptul că buletinul de verificare metrologică, aflat în inventarul stației de distribuție nr._/62/19.11.2009, pentru rigla gradată aflată în inventar, are termen de valabilitate 2 ani, începând cu data de 19.11.2008. Față de acest aspect, apreciază că în mod corect s-a reținut faptul că începând cu data de 20.11.2011 a încetat valabilitatea buletinului de verificare metrologică al riglei gradate. Ulterior, petenta a achiziționat la data de 30.12.2011 conform facturii de achiziție nr.4385/30.12.2011 emisă de . zece bucăți ruletă cu lest.

Precizează intimata că la data controlului petenta a prezentat organelor de control o declarație de conformitate nr.7256 din 20.10.2011 emisă de Friederich Richter/Germany aferentă ruletei cu lest, folosită la măsurarea nivelului de carburant în rezervoare, precum și factura de achiziție nr.4385 din data de 30.12.2011. De asemenea a prezentat echipei de control o copie a facturii nr.4234 din 16.11.2011, în baza căreia petenta a achiziționat 10 rulete cu lest, fără a se specifica seriile acestora și modul în care au fost repartizate către stațiile de distribuție aparținând petentei.

In baza facturii de achiziție Biroul Român de Metrologie Legală – Direcția Regională de Metrologie Legală C. a întocmit procesul – verbal de control metrologic și anexa la acesta, conform căruia s-a stabilit legalitatea mijloacelor de măsurare utilizate cu arătarea momentului de punere în funcțiune.

Precizează intimata că susținerea petentei din cuprinsul plângerii, potrivit căreia stația de distribuție carburanți a primit rigla de măsurare, fizic la data de 16.11.2011, nu poate fi primită, atât vreme cât nici un document prezentat organelor de control cu confirmă susținerile petentei. Această ruletă cu care stația de distribuție carburanți T. era dotată la data controlului, se impunea a fi verificată metrologic de către Biroul Român de Metrologie Legală, sau de un alt laborator autorizat de acesta, potrivit dispozițiilor art.6.3. din Anexa nr.1 la Ordinul nr.2491/2010.

Față de toate aceste considerente intimata solicită respingerea plângerii contravenționale formulată de petentă ca neîntemeiată cu consecința menținerii actului constatator ca fiind temeinic și legal întocmit.

In drept, intimata invocă dispozițiile art.115 din Codul de procedură civilă.

În susținerea plângerii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri care, fiind pertinentă și utilă, a fost admise de instanță, iar pentru administrarea probei a mai depus la dosar, în copie, factura . nr._ din 31.01.2012 și norma metodologică de aplicare a OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În ședința publică din data de 16.10.2012 instanța a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei M. invocată de intimată, având în vedere că fapta contravențională prevăzută în procesul verbal de contravenție a fost săvârșită în localitatea T., jud. C., arondată Judecătoriei M., potrivit HG nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

În dovedirea și în combaterea plângerii contravenționale s-a solicitat de către părți administrarea probei cu înscrisuri, probă pe care instanța, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și văzând dispozițiile art. 167 Cod procedură civilă, a încuviințat-o, atât pentru petentă cât și pentru intimată.

Prin sentinta civila nr. 405/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, a fost admisa plângerea contravențională formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR - DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C., anulat procesul verbal .. 130 din data de 27.06.2012, emis de intimat, cu consecința exonerării petentei de la plata amenzii.

Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:

Prin procesul – verbal de contravenție nr. 130 din data de din data de 27.06.2012 întocmit de intimata A. Națională a Vămilor – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C., petenta ., a fost sancționată cu amendă de 30.000 de lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 2213 alin. (3) din Codul fiscal și sancțiunea confiscării sumelor rezultate din vânzarea produselor în perioada 27.12.2011 – 29.12.2011, în valoare de 10.197,77 lei.

În cuprinsul procesului – verbal s-a reținut că, în urma controlului efectuat în ziua de 27.06.2012 la stația de distribuție carburanți pentru autovehicule aparținând ., s-a constatat că buletinul de verificare metrologică a riglei gradate aflat în inventarul stației, cu nr._/19.11.2011 are termen de valabilitate 2 ani, iar începând cu data de 20.11.2011 a încetat valabilitatea riglei gradate.

Conform art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului – verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin același proces – verbal.

Referitor la legalitatea actului de sancționare, instanța reține că persoanele care au întocmit procesul verbal contestat aveau calitatea de agenți constatatori potrivit art. 15 alin. (2) din OG nr. 2/2001, acestea fiind angajate ale Autorității Naționale a Vămilor – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C., iar procesul verbal conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, a căror lipsă ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia.

Instanța reține că fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 2213 alin. (2) lit. ș) din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora constituie contravenție desfășurarea activităților de comercializare în sistem angro și/sau en detail a produselor energetice - benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat - cu nerespectarea obligațiilor prevăzute în acest sens în prezentul titlu, și se sancționează cu amendă de la 20.000 de lei la 100.000 de lei potrivit art. 2213 alin. (3) lit. a) din același act normativ.

În anexa la procesul verbal de contravenție se arată că petenta a încălcat dispozițiile art. 20669 alin. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal al României, în conformitate cu care „operatorii economici care intenționează să comercializeze în sistem en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat - sunt obligați să se înregistreze la autoritatea competentă, conform procedurii și cu îndeplinirea condițiilor ce vor fi stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală”

Prin ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2491 din 15.09.2010, în anexa 1, la pct. 6.3 lit. e, se menționează că operatorii economici care comercializează sau intenționează să comercializeze în sistem en detail produse energetice au obligația îndeplinirii următoarelor condiții, la data la care depun cererea și pe perioada comercializării produselor energetice: …lit. e) spațiul de comercializare trebuie să fie dotat cu rigle gradate și pompe de distribuție de carburanți, verificate metrologic. Îndeplinirea condiției va fi dovedită cu buletin de verificare metrologică, aflat în perioada de valabilitate.

Sancțiunea aplicată de agenții constatatori, în cuantum de 30.000 lei, se subsumează limitelor speciale prevăzute de art. 2213 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003, în conformitate cu care s-a dispus și sancțiunea confiscării sumelor rezultate din vânzarea produselor în perioada 27.12.2011 – 29.12.2011, în valoare de 10.197,77 lei.

Instanța apreciază, astfel, că procesul verbal contravențional a fost întocmit cu respectarea principiului legalității.

Sub aspectul temeiniciei procesului – verbal contravențional, instanța, examinând avizul de însoțire a mărfii nr.1717 emis la data de 16.11.2011 de către . (fila 15), constată faptul că petenta a primit rigla gradată cu lest ., la data de 16.11.2011, însoțită de declarație de conformitate.

În baza facturii nr. 4234 din 16.11.2011 (fila 50), petenta a achiziționat 10 buc. rulete cu lest, printre care și cea cu ., astfel cum rezultă din avizul de însoțire a mărfii nr. 1717 emis la aceeași dată.

Faptul că în anexa la procesul verbal de control metrologic nr. CT-067-011/15.02.2012 se menționează că ruleta cu lest . a fost pusă în funcțiune la data achiziției conform facturii nr. 4385/30.12.2011, nu poate fi vorba decât de o eroare materială, preluată și de intimată în cuprinsul procesului verbal de contravenție.

Cum Biroul Român de Metrologie Legală, Direcția Regională de Metrologie Legală C., a constatat că ruleta cu lest ., folosită de petentă a fost introdusă pe piață și pusă în funcțiune în conformitate cu legislația în vigoare, iar marcajele de conformitate au fost aplicate corespunzător și sunt intacte, urmând ca verificarea metrologică să se facă la 2 ani de la punerea în funcțiune, instanța apreciază că instrumentul de măsură utilizat de petentă și pus în funcțiune la data achiziției, respectiv 16.11.2011, îndeplinea toate condițiile legale, astfel că sancțiunea aplicată de agenții constatatori din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale C. este neîntemeiată.

Prin urmare, în mod eronat au reținut aceștia că petenta ar fi folosit în perioada 27.-29.12.2011, cu aproximativ 6 luni înaintea efectuării controlului, o riglă gradată a cărei verificare metrologică nu mai era valabilă încă de la data de 20.11.2011.

Pentru aceste motive, instanța a admis plângerea contravențională formulată, și în consecință a anulat în tot procesul verbal de contravenție nr. 130 din data de 27.06.2011 întocmit de intimata A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR - DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C..

Intimata a formulat recurs impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria M., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a hotararii recurate, in sensul respingerii plangerii si mentinerii procesului verbal.

In dezvoltarea motivelor de recurs a aratat recurenta intimata ca hotararea a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, instanta de fond pronuntand o hotarare nelegala, fara sa analizeze situatia de fapt si de drept, cu ignorarea probelor existente la dosar. Astfel, instanta nu a analizat circumstantele care au condus la emiterea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei. Astfel, la data de 27.06.2012, DRAOV Constanta a procedat la efectuarea unei actiuni de supraveghere si control la . – Statia T. de comecializare carburanti pentru autovehicule, cu punct de functionare in T., ocazie cu care organul fiscal a constata ca buletinul de verificare metrologica aflat in inventarul statiei de distributie nr._/62/19.11.2009, pentru rigla gradata nr. 7256, are termen de valabilitate de 2 ani, incepand cu data de 19.11.2009, situatie in care s-a retinut ca, incepand cu data de 20.11.2011 a incetat valabilitatea buletinului de verificare metrologica al riglei gradate. La momentul controlului, s-a solicitat sefului statiei de distributie carburanti sa prezinte documentele privind detinerea unui instrument de masurare a carburantului din rezervoare, pentru care sa existe buletin de verificare metrologica cu valabilitate dupa data de 19.11.2011, prezentandu-se de catre acesta o copie a facturii nr. 4234/16.11.2011, in baza careia petenta a achizitionat un nr. de 10 (zece) rulete cu lest, fara a se specifica seriile acestora si nici modul in care au fost repartizate catre statiile de distributie apartinand intimatei petente, precum si factura de achizitie nr. 4385/30.12.2011. De asemenea, s-a prezentat Procesul-verbal de control metrologic nr. CT-067-011/15.02.2012 emis de BRML, unde se mentioneaza ca ruleta cu .. 7256 este pusa in functiune la data de 30.12.2011, conform facturii de achizitie nr. 4385/30.12.2011, astfel ca factura nr. 4234/16.11.2011 prezentata nu putea fi luata in considerare de catre echipa de control, intrucat nu este mentionata in procesul-verbal de control metrologic ca document de achizitie.

In atare situatie, in mod corect s-a retinut de catre organul constatator, urmare a verificarii mentiunilor inscrise in documentele prezentate de care petenta, faptul ca societatea a desfasurat activitatea de comercializare en detail de produse energetice, prin punctul de lucru S. de distributie T., in perioada 20.11._11, fara a avea rigla gradata verificata metrologic, conditie ce se impune a fi dovedita prin detinerea unui buletin de verificare metrologica aflat in perioada de valabilitate.

S-a mai aratat ca intimata petenta a fost sanctionata in repetate randuri pentru incalcarea acelorasi obligatii legale, fiind retinut continutul aceleasi contraventii sancitonate de art. 221 ind.3 alin.2 lit.ș C fisc, urmare a controalelor derulate de catre autoritatea vamala la alte statii de distirbutie de carburanti apartinand acesteia.

Intimata nu a formulat intampinare.

Examinand hotararea recurata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 304 ind. 1 C., Tribunalul retine ca recursul intimatei este fondat din urmatoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.

Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.

Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.

Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.

Prin procesul – verbal de contravenție nr. 130 din data de din data de 27.06.2012 întocmit de intimata A. Națională a Vămilor – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C., petenta ., a fost sancționată cu amendă de 30.000 de lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 2213 alin. (3) din Codul fiscal și sancțiunea confiscării sumelor rezultate din vânzarea produselor în perioada 27.12.2011 – 29.12.2011, în valoare de 10.197,77 lei.

În cuprinsul procesului – verbal s-a reținut că, în urma controlului efectuat în ziua de 27.06.2012 la stația de distribuție carburanți pentru autovehicule aparținând ., s-a constatat că buletinul de verificare metrologică a riglei gradate aflat în inventarul stației, cu nr._/19.11.2011 are termen de valabilitate 2 ani, iar începând cu data de 20.11.2011 a încetat valabilitatea riglei gradate.

Procedând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, care prevede că instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen și analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii, instanța reține următoarele:

Sub aspectul legalității procesului verbal contestat, instanța de fond in mod corect a constatat că acesta conține mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator, nefiind incidentă nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului atacat. Petenta nu a invocat motive de nelegalitate a procesului-verbal contestat.

Raportat la temeinicia procesului verbal de contravenție, în prealabil instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură în faza de judecată garanțiile specifice pentru exercitarea efectivă a dreptului la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În lumina acestor principii, instanța i-a respectat petentului dreptul la un proces echitabil, însă acesta nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută prin procesul verbal de contravenție.

Potrivit art. 221 indice 3 alin. 2 lit. ș C. fiscal, constituie contravenție desfășurarea activităților de comercializare în sistem angro și/sau endetail a produselor energetice – benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat – cu nerespectarea obligațiilor prevăzute în acest sens în prezentul titlu.

Astfel, potrivit anexei I pct. 6.3 lit. e din Ordinul ANAF nr. 2491/2010, operatorii economici au obligația îndeplinirii următoarelor condiții, la data la care depun cererea și pe perioada comercializării produselor energetice prevăzute de art. 206 indice 16 alin. 3 lit. a-e din Legea nr. 571/2003: e) spațiul de comercializare trebuie să fie dotat cu rigle gradate și pompe de distribuție de carburanți verificate metrologic. Îndeplinirea condiției va fi dovedită cu buletin de verificare metrologică, aflat în perioada de valabilitate.

Cu toate acestea, instanța reține că nu sunt supuse controlului metrologic legal, deci nu este necesară existența unui buletin de verificare metrologică pentru rigle gradate pentru măsurarea nivelului în rezervoare pentru care există o declarație de conformitate emisă de producător, decât după 2 ani de la data primei punerii în funcțiune, conform prevederilor HG nr. 617/2003, modif., de transpunere a Directivei 2009/23/CE, Directiva 2004/22/CE și Lista mijloacelor de măsurare suspuse controlului metrologic legal emisă de BRML România.

Față de textele legale menționate, instanța reține că elementul material al contravenției reținute în sarcina petentei constă în desfășurarea activităților de comercializare fără dotarea stației cu riglă gradată verificată metrologic sau declarație de conformitate în primii 2 ani de la punerea în funcțiune.

Astfel, la data de 27.06.2012, DRAOV Constanta a procedat la efectuarea unei actiuni de supraveghere si control la . – Statia T. de comecializare carburanti pentru autovehicule, cu punct de functionare in T., ocazie cu care organul fiscal a constata ca buletinul de verificare metrologica aflat in inventarul statiei de distributie nr._/62/19.11.2009, pentru rigla gradata nr. 7256, are termen de valabilitate de 2 ani, incepand cu data de 19.11.2009, situatie in care s-a retinut ca, incepand cu data de 20.11.2011 a incetat valabilitatea buletinului de verificare metrologica al riglei gradate. La momentul controlului, s-a solicitat sefului statiei de distributie carburanti sa prezinte documentele privind detinerea unui instrument de masurare a carburantului din rezervoare, pentru care sa existe buletin de verificare metrologica cu valabilitate dupa data de 19.11.2011, prezentandu-se de catre acesta o copie a facturii nr. 4234/16.11.2011, in baza careia petenta a achizitionat un nr. de 10 (zece) rulete cu lest, fara a se specifica seriile acestora si nici modul in care au fost repartizate catre statiile de distributie apartinand intimatei petente, precum si factura de achizitie nr. 4385/30.12.2011. De asemenea, s-a prezentat Procesul-verbal de control metrologic nr. CT-067-011/15.02.2012 emis de BRML, unde se mentioneaza ca ruleta cu .. 7256 este pusa in functiune la data de 30.12.2011, conform facturii de achizitie nr. 4385/30.12.2011, astfel ca factura nr. 4234/16.11.2011 prezentata nu putea fi luata in considerare de catre echipa de control, intrucat nu este mentionata in procesul-verbal de control metrologic ca document de achizitie.

In atare situatie, in mod corect s-a retinut de catre organul constatator, urmare a verificarii mentiunilor inscrise in documentele prezentate de care petenta, faptul ca societatea a desfasurat activitatea de comercializare en detail de produse energetice, prin punctul de lucru S. de distributie T., in perioada 20.11._11, fara a avea rigla gradata verificata metrologic, conditie ce se impune a fi dovedita prin detinerea unui buletin de verificare metrologica aflat in perioada de valabilitate.

In aceasta situatie, aprecierea primei instante, in sensul ca nu poate fi vorba decât de o eroare materială, este neîntemeiată.

Sub aspectul sancțiunilor aplicate, se retine că sancțiunea amenzii și sancțiunea complementară sunt legal aplicate, sancțiunea amenzii fiind necesară pentru corijarea pe viitor a conduitei contravenientului în derularea activităților de comerț, față de gravitatea sporită a faptei raportat la perioada în care și-a desfășurat activitatea cu încălcarea normelor legale.

În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

Așadar, în speța de față, instanta de recurs retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala.

De asemenea, si sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate, instanța de fond a constatat in mod corect că agentul constatator i-a aplicat petentului amenda în cuantumul minim prevăzut de lege pentru contravenția comisă, fiind respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, in cauza neavand relevanta sustinerile petentului din recurs, in sensul ca amenda minima are un cuantum ridicat, intrucat, data fiind gravitatea contraventiei savarsite, legiuitorul a prevazut un minim ridicat al amenzii.

În consecință, apreciind in egala masura, că procesul-verbal este legal și temeinic, ca sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul nu este oportună în prezenta cauză, instanta de control judiciar constata ca prima instanta nu a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, pronuntand o hotarare nelegala si netemeinica, astfel ca, dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta ca admite recursul promovat de recurenta-intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., împotriva sentinței civile nr. 405/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-petenta S.C. L. R. S.R.L., va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va respinge ca nefondată plângerea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul promovat de recurenta-intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., județ G., împotriva sentinței civile nr. 405/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-petenta S.C. L. R. S.R.L., cu sediul în sector 1, București, ..6.

Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:

Respinge ca nefondată plângerea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.11.2013.

P., JUDECATOR, JUDECATOR,

D. R. C. C. Neașcu I.-L. O.-D.

GREFIER,

I. Török

jud.fond.A.C.D.

red./dact.jud.I.L.O.-D./26.02.2014/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1855/2013. Tribunalul CONSTANŢA