Acţiune în constatare. Hotărâre din 17-04-2014, Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 32680/212/2011*
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Î N C H E I E R E
Ședința publică din 17.04.2014
PREȘEDINTE- D. C.
JUDECĂTOR- I. C.
JUDECĂTOR- N. M. M.
GREFIER-I. M.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta O. B. ROMÂNIA SA cu sediul în București, sector 1, Calea Buzești, nr.66-68 în contradictoriu cu intimații A. – C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C. cu sediul în C., ., jud.C. și intervenientul F. L. V. domiciliat în C., ., ., jud.C., împotriva sentinței civile nr._/13.09.2013 pronunțată de Judecătoria C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea prevederilor art. 87 pct. 2 și următoarele Cod Procedură Civilă .
In referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile,obiectul litigiului,mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanța invocă din oficiu excepția de necompetență funcțională a Secției a II a Civilă în soluționarea cauzei și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față – constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. – Secția a II a civilă sub numărul_ , O. B. România SA a promovat – în contradictoriu cu intimata A. - C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C. – recurs împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de 13.09.2013 de Judecătoria C. în dosarul cu același număr.
La termenul din 17.04.2014 a fost pusă în discuția contradictorie a părților natura litigiului, în funcție de care se determină și competența funcțională a secției învestite cu soluționarea pricinii.
Trebuie remarcat că prima instanță a fost învestită cu judecarea unei cereri - formulate de către organul constatator care a constatat o faptă contravențională - având ca obiect menținerea procesului verbal de constatare contravențională . nr._ și aplicarea unei amenzi contravenționale .
În măsura în care art. 34 alin. din OG 2/2001 stipulează că dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului , se constată că și cererea având ca obiect aplicarea sancțiunii principale și complementare în procedura contravențională se soluționează în recurs tot de către secția de contencios administrativ a tribunalelor .
Față de cele ce preced se va dispune admiterea excepției necompetenței funcționale a Secției a II a civilă și înregistrarea pricinii la Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția necompetenței funcționale a Secției a II a civile a Tribunalului C..
Trimite dosarul Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului C. spre competentă soluționare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17.04.2014.
P., JUDECATOR, JUDECATOR ,
D. C. I. C. N. M. M.
GREFIER,
I. M.
jud.fond L Moțîrlichie
tehnoredactat jud.I C./13.05.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 2216/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 457/2014.... → |
|---|








