Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 961/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 961/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 6888/256/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 961/2014
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
JUDECĂTOR L. V. M.
GREFIER A. N.
S-a luat în examinare apelul în contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, promovat de apelantul I. T. DE munca CONSTANTA, cu sediul în C., ., județ C., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în Valea Dacilor, Medgidia, Drumul Județean, nr. 56, județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4767/29.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 29.10.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din cuprinsul prezentei decizii, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 05.11.2014, apoi la data de 12.11.2014 când s-au decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față, reține următoarele :
Prin Sentința civilă nr. 2606 pronunțată la data de 05.12.2013 de Judecătoria Medgidia a fost admisă excepția necompetenței teritoriale în favoarea Judecătoriei C., fiind declinată spre competenta soluționare plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A. S. S.R.L. care a soluționat, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C. anularea procesului verbal . nr._ din 23.08.2013, prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 16 alin.1 din Legea nr. 53/2003 și art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003. În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În fapt, petenta a arătat că în data de 23.08.2013, în urma controlului efectuat de către inspectorii de muncă, aceștia au constatat că numitul T. V. lucra fără forme legale, dar organul de control în mod eronat a stabilit ca acesta este angajatul petentei. A mai susținut petenta că de fapt i-a oferit adăpost numitului T. V., nefiind implicat în lucrări în legătură cu activitatea fimei.
Petenta a explicat că aplicarea amenzii de 10.000 de lei are consecințe dezastruoase asupra societății și a solicitat instanței să individualizeze corect fapta, în sensul aplicării sancțiunii cu averstisment.
În drept, petenta și-a întemeiat plângerea pe prevederile Legii nr. 53/2003 și pe disp. O.G. 2/2001.
În dovedirea cererii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul T. VALENTN.
Petenta a depus la dosarul cauzei în copii certificate: procesul verbal . nr._ din 23.08.2013 (f. 6-7), anexa nr. 8 la procesul verbal . nr._ din 23.08.2013 (f. 9-10), certificat constatator (f. 11), rezoluția nr._/04.10.2012 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. (f. 12), certificat de înregistrare (f. 13), copie carte de identitate D. A. (f. 14).
În conformitate cu prevederile art. 19 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (fila 3).
La data de 08.10.2013, intimatul a depus întâmpinare (fila 18), în cuprinsul căreia a invocat a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și a arătat că a inițiat un control la sediul petentei în cadrul Campaniei Naționale privind identificarea „muncii la negru”, în acest sens inspectorii de muncă s-au deplasat în data de 22.08.2013 la punctul de control situat în C., ., jud. C., unde au identificat două persoane, care au declarat pe proprie răspundere că prestează activitate pentru societatea petentă S.C. A. S. S.R.L. Astfel, numitul T. V. a declarat că începând cu data de 20.08.2013 prestează activitate, program de lucru 08.00-18.00, menționând că este în perioada de probă, nefiind încheiat contract de muncă și nefiind negociat nici salariu.
Intimatul a mai arătat că petenta nu și-a respectat obligația de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă al numitului T. V. înainte de începerea raporturilor de muncă, anterior datei de 20.08.2013, învederând faptul că perioada de probă reprezintă perioadă de executare a contractului individual de muncă, cele constatate cu ocazia efectuării controlului fiind menționate în procesul verbal de control . nr._ din 23.08.2013 prin care s-a instituit măsura încheierii de către petentă în formă scrisă a contractului individual cu începerea activității de la data prestării efective a activității – 20.08.2013, termen de realizare: 06.09.2013. Intimatul a explicat că munca nedeclarată are repercusiuni atât asupra lucrătorului, care prestează munca fără forme legale și este lipsit de protecție socială, și asupra angajatorului care este lipsit de posibilitatea legală de a responsabiliza pe lucrător pentru eventuale pagube produse de acesta.
În drept au fost invocate dispoziții din Codul de procedură civilă, Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) și O.G. nr. 2/2001. Totodată, intimata a depus înscrisuri doveditoare, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
La termenul din data de 14.02.2014 (f.13) instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru petentă proba testimonială cu martorii T. V. și C. M..
La termenul de judecată din data de 07.03.2014 (f.31) a fost administrată proba testimonială cu martorul C. M. și încuviințată proba cu martorul P. G. ce a fost administrată la data de 25.04.2014, atunci când a fost încuviințată și administrată proba cu martora A. I..
Prin Sentința civilă nr 4767/29.04.2014, Judecătoria Constanta s – a pronuntat în sensul admiterii plangerii contraventionale formulate de petenta . formulata impotriva procesului – verbal de contraventie . nr ._/ 23.08.2013 intocmit de intimat, cu consecinta inlocuirii sanctiunii amenzii contraventionale cu Avertismentul
Pentru a dispune această soluție instanță de fond a retinut ca prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 23._, petenta S.c. A. S. S.r.l. a fost sancționată contravențional de către intimata I. T. de Muncă C. cu amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 modif. reținându-se în sarcina sa că, în calitate de angajator, a avut raporturi lucrative cu numitul T. V., fără a încheia cu aceasta contract individual de muncă în formă scrisă, încălcându-se astfel prev. art. 16 alin. 1 din Codul Muncii.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal invocat, instanța reține că acesta a fost legal întocmit, fiind evidențiate în cuprinsul său, toate elementele prevăzute de art. 17 alin. din OG nr. 2/2001, care pot fi analizate din oficiu, și pe cale de consecință instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute limitativ de art. 17 din OG nr. 2/2001, astfel cum au fost stabilite prin decizia de recurs în interesul legii nr. XXII/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție
Astfel susținerile petentei conform vor fi înlăturate ca neîntemeiate deoarece procesul verbal de constatare a contravenției conține toate elementele necesare instanței pentru a aprecia asupra legalității și temeiniciei acestuia. Totodată lipsa unui martor asistent la încheierea procesului verbal constituie o cauză de nulitate relativă a actului administrativ ce își produce efecte numai dacă a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestuia, împrejurare ce nu este prezentă în cazul analizat, petenta nefăcând dovada niciunei vătămări în aceste sens.
În drept, potrivit art. 16 alin. 1 din Codul muncii, în varianta în vigoare la data săvârșirii faptei contravenționale, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă, precum și asociația familială au obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă.
De asemenea, conform art. 260 alin. 1 lit. e din același act normativ, constituie contravenție primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. 1, anterior citat, această faptă fiind sancționată cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.
În acest sens, instanța reține că încadrarea juridică este corectă iar sancțiunea aplicată petentei se încadrează în limitele prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Codul Muncii.
Examinând temeinicia procesului verbal instanța reține că în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravențiile sunt încadrate în sfera ”acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenție. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit prin hotărârile sale (Cauza Maszini c. României – hotărârea din 21.09.2006, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei) că normele juridice ce sancționează astfel de comportamente antisociale au caracter general, urmărind un scop preventiv și represiv, aceste criterii fiind suficiente pentru a stabili că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal. Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție prezentul litigiu trebuie să ofere petentei drepturile procesuale recunoscute și garantate de acest articol inclusiv cele specifice în materie penală, printre care și prezumția de nevinovăție. În ceea ce privește reglementarea în cadrul legislației interne a plângerii contravențțonale ca procedură administrativă, Curtea arată în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana căreia i se impută de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie sã beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale dacă acesta a fost calificată drept „acuzație în materie penală” în virtutea art. 6 din Convenție (A. împotriva României).
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că fapta antisocială ce i se impută petentei este o acuzație penală în sensul Convenției iar acesta beneficiază de toate garanțiile prevăzute de aceasta inclusiv de prezumția de nevinovăție, principiu prin care se evită eventualele abuzuri din partea autorităților. Astfel, ca o consecință, sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar petenta trebuie să facă dovada contrară doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În ceea ce privește constatarea în mod direct a faptei de către agentul constatator, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în cauza A. c. României faptul că în orice sistem legal operează prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu interzice, în principiu, astfel de prezumții, dar acestea trebuie să respecte anumite limite rezonabile, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus petentul. Astfel prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei, motiv pentru care instanța trebuie să găsească un echilibru între scopul urmărit de autorități de a nu lăsa nepedepsite astfel de fapte, cât și cel principiului aflării adevărului, ce are la bază respectarea dreptului la apărare a celui sancționat.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă în condițiile în care persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor.
Procesele verbale încheiate de pe baza constatărilor personale ale agentului constatator se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, o interpretare contrară fiind de natură să face excesiv de oneroasă obligația statului de proba veridicitatea celor reținute în sarcina contravenientului.
Cu privire la procesul verbal încheiat de către lucrătorii Inspectoratului T. de muncă C., la data de 23.08.2013 și contestat de petentă, instanța reține că în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcției pe baza unor constatări personale, trebuie sa i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt dând efect unei prezumții relative în ceea ce privește legalitatea și temeinicia celor sancționate.
Pentru aceste motive, instanța consideră că organul constatator a răsturnat sarcina probei, astfel încât petenta trebuie să facă dovada contrarie situației de fapt reținute în procesul verbal, motiv pentru care instanța va analiza dacă aceasta a îndeplinit obligația ce îi revenea.
Astfel petentei i-au fost încuviințate toate probele cerute respectiv proba cu înscrisuri și cea testimonială aceasta beneficiind de mijloace legale, eficiente și concrete pentru a-și demonstra nevinovăția, fiindu-i respectate garanțiile privitoare la apărare și la un proces echitabil.
Prin plângerea contravențională petenta S.c. A. S. S.r.l a susținut că numitul T. V. nu a avut în niciun moment raporturi lucrative cu aceasta motivând împrejurarea că susnumitul este găzduit la sediul societății, ce se identifică totodată și cu domiciliul în fapt al administratorului, deoarece are o situație familială destul de grea neavând un loc unde să locuiască, fără însă a fi folosit în vederea îndeplinirii activității desfășurate de societate.
La termenul din data de 07.03.2014 administratorul societății D. A. a susținut că numitul T. V. nu este angajat al societății, fiind o persoană nevoiașă, fără părinți și loc de muncă, patronul societății i-a oferit un loc unde să doarmă respectiv într-o cameră la adresa la care își are sediul societatea și domiciliază și patronul. De asemenea, acesta a afirmat că la data controlului s-a deplasat cu numitul T. V. la locul în care cei doi angajați ai societății, alpiniști utilitari, urmau să presteze activitatea lucrativă, deoarece acesta prezenta o afecțiune dermatologică la nivelul membrelor inferioare, rugându-i pe cei doi să aibă grijă de el până în momentul în care se întoarce de la un examen medical de specialitate ce avea drept scop urmărirea evoluției sarcinii sale. În continuare susnumita își motivează gestul prin împrejurarea că, în apropierea . cabinetul medical al dr. A. I. unde urma să se prezinte cu numitul T. V., astfel încât a decis în acea dimineață să îl ia cu el pe acesta, să îl lase în grija celor doi angajați cât timp ere supusă examenului de specialitate, iar ulterior să se prezinte la dna. doctor, fapt ce s-a si petrecut după ce angajații intimatei au încheiat procesul verbal.
Totodată instanța a încuviințat proba testimonială cu martorii C. M., T. V., P. N. G. și A. I., declarațiile acestora fiind anexate la dosar.
Astfel numiții C. M. și P. N. G., foști angajați ai petentei ca alpiniști utilitari, au susținut că numitul T. V. nu a desfășurat în niciun moment activități în interesul acesteia, susnumitul fiind o persoană nevoiașă locuiește cu patronul și administratorul societății într-un imobil la curte unde își are și sediul S.c. A. S. S.r.l.. În continuare aceștia au afirmat că în ziua încheierii procesului verbal susnumitul se afla la blocul ce urma să fie reabilitat deoarece trebuia sa se ducă la un control medical cu administratorul societății.
De asemenea numitul T. V. a susținut cele situația de fapt prezentată prin plângerea contravențională, iar martora A. I., deși nu l-a recunoscut în mod de netăgăduit, după ce a discutat cu acesta, a afirmat în fața instanței că numitul T. V. i-a povestit în totalitate modul în care a fost tratat pentru afecțiunea de care suferea recunoscând în descrierea acestuia protocoalele pe care le urmează de la începutul carierei, astfel încât este posibil ca susnumitul să se fi prezentat la cabinetul său.
Totuși instanța nu poate să nu observe că prin fișa de individualizare numitul T. V. a susținut în fața inspectorilor ITM că este angajat al petentei fiind în perioada de probă, iar din declarațiile martorilor reiese că acesta purta echipamentul de protecție la momentul controlului. Susținerile numitului T. V. conform cărora a consemnat această împrejurare în fișa de individualizare din cauza unei stări de panică provocate de prezența agenților constatatori ce erau însoțiți de un echipaj de jandarmi și a îmbrăcat echipamentul de protecție pentru a-l proba în perioada în care cei doi angajați erau în pauza de masa nu pot fi acceptate de instanță.
De asemenea declarațiile martorilor cât și cele afirmate de administratorul societății prezintă anumite neconcordanțe legate de derularea evenimentelor petrecute în ziua de 23.08.2013, în sensul în care administratorul societății susține că a plecat spre blocul unde C. M. și P. N. G. urmau să îți desfășoare activitatea împreună cu aceștia și cu martorul T. V. lucru infirmat de martorul P. N. G.. În același timp numita D. A. a afirmat că după efectuarea controlului s-a deplasat împreună cu numitul T. V. la cabinetul medical al dnei. Dr. A. I. împrejurarea infirmată de acesta. Totodată numitul T. V. a susținut că la momentul controlului au fost prezent și un echipaj de jandarmi situație negată de martorul P. N..
Față de cele arătate, instanța apreciază că petenta nu a reușit prin probele administrate să contureze o altă situație de fapt decât cea reținută de inspectorii ITM, motiv pentru care consideră că procesul – verbal contestat este conform realității, petenta fiind responsabilă de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Codul Muncii.
În continuare instanța va analiza proporționalitatea dintre gravitatea faptei comise și sancțiunea aplicată, respectiv cea că nu a încheiat un contract individual de muncă și cea de sancționare cu amendă contravențională, în examinarea căreia instanța va avea în vedere circumstanțele personale ale petentei cât și cele reale ale modului în care a fost comisă contravenția.
Principiul enunțat mai sus este prezent atât de Constituția României, cât și în jurisprudența CEDO stabilindu-se clar că orice măsură punitivă luată împotriva unui particular trebuie să fie necesară într-o societate democratică și proporțională cu gradul de periculozitate a faptei comise. Analizarea acestuia are loc atât în momentul aplicării sancțiunii fiind făcută de agentul constatator, cât și în fața instanței, atunci când se contestă temeinicia sau legalitatea unui proces verbal. În aprecierea gravității faptei trebuie avute în vedere atât circumstanțele personale ale contravenientei, cât și cele reale astfel încât raportat la cazul de fața instanța constată că normele încălcate au un caracter represiv, în sensul în care sancționează neîncheierea de contract individuale de muncă. Contravenția săvârșită este deci una de rezultat dar are totodată și un puternic caracter preventiv prin care s-a dorit disciplinarea angajatorilor. Totodată norma are drept scop protejarea angajatului prin obligarea angajatorului de a încheia un contract în forma scrisă și de a proceda la înregistrarea acestuia astfel încât angajatul să beneficieze de toate măsurile de protecție sociale adoptate de stat.
Totuși în cauza de față instanța reține că petenta nu a mai fost sancționată contravențional pentru săvârșirea unor același gen de fapte, împrejurare ce reiese din înscrisul de la fila 10, că numitul T. V. locuiește cu patronul și administratorul societății la sediul S.c. A. S. S.r.l., între aceștia fiind o relație apropiată în sensul în care numitul T. V. neavând un domiciliu stabil a fost primit pentru a domicilia împreună cu cei doi gospodărindu-se împreună, astfel încât între petentă și numitul T. V. nu există un raport obișnuit angajator-angajat motiv pentru care sancțiunea aplicată este disproporționată față de pericolul concret al faptei.
Totodată instanța constată că la momentul actual societatea nu mai are niciun angajat astfel încât obligația achitării unei amenzi contravenționale în cuantum de 10.000 este imposibil de îndeplinit punând în pericol însăși existența subiectului activ al contravenției.
Având în vedere considerentele expuse anterior, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de S.c. A. S. S.r.l. în contradictoriu cu intimata I. T. De Muncă C. și va înlocui sancțiunea aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 23._ cu cea a AVERTISMENTULUI.
Împotriva aceste sentințe, în termen legal a declarat apel – intimatul I. T. de Munca Constanta -, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului C. – Sectia C. Administrativ si Fiscal la data 25.06.2014.
In motivarea apelului, se invedereaza ca ,urmare a verificarilor efectuate in registrul de evidenta a salariatilor a rezultat neindeplinirea obligatiei cu privire la incheierea in forma scrisa, inregistrarea si transmiterea in format electronic a contractului individual de munca cu data inceperii activitatii de la data prestarii efective a muncii de catre numitul T. V., respectiv anterior datei de 20.08.2013 – sanctiune prevazuta de art 16 alin 1 C muncii cu ref la art 260 alin 1 lit e C muncii, fapt retinut de instanta de fond .
Munca nedeclarata are repercursiuni atat asupra lucratorului acre presteaza munca fara forme legale si este lipsit de protectie sociala, si asupra angajatorului care este lipsit de posibilitatea legala de a responsabiliza pe lucratori pentru eventualele pagube produse de acesta .
Motiv pentru care, prin Legea nr40/2011, legiuitorul a crescut cuantumul amenzilor pentru a descuraja astfel de practici de munca la negru ale angajatorilor .
In astfel de situatii nu exonereaza angajatorii de sanctiuni contraventionale pentru primirea la munca fara indeplinirea obligatiei de a incheia in forma scrisa contracte individuale de munca anterior inceperii activitatii de catre salariati .
Aceste argumente si inasprirea regimului juridic sanctionatoriu in materia muncii nedeclarate, nu reprezinta motive de a exonera petenta contestatoare de raspunderea contraventionala asa cum s –a procedat in mod eronat prin hotararea pronuntata .
Apreciaza ca, instanta de fond prin pronuntarea hotararii judecatoresti atacate prin prezentul apel, creaza un precedent ce incalca flagrant principiul protectiei salariatului, principiu instituit de art 41 alin 2 din Constitutia Romaniei si ale art 6 alin 1 C muncii .
Solicita admiterea apelului, casarea sentintei apelate, iar pe fond rejudecand – respingerea plangerii contraventionale ca neintemeiata .
In temeiul art 471 alin 5 c proc civ, intimata – petenta a formulat si depus intampinare ( f 12) solicitand respingerea apelului si mentinerea ca legala si temeinica a sentintei apelate .
Procedând la judecata apelului din prisma dispozițiilor art. 478 cu ref la art 477 Cod procedură civilă se rețin următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat . nr._ încheiat la data de 23._, petenta S.c. A. S. S.r.l. a fost sancționată contravențional de către intimata I. T. de Muncă C. cu amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 modif. reținându-se în sarcina sa că, în calitate de angajator, a avut raporturi lucrative cu numitul T. V., fără a încheia cu aceasta contract individual de muncă în formă scrisă, încălcându-se astfel prev. art. 16 alin. 1 din Codul Muncii.
Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Astfel, instanta de control judiciar constata ca in mod corect, prima instanta a apreciat asupra materialului probator administrat in cauza, in sensul ca in sarcina acesteia, condițiile răspunderii contravenționale sunt îndeplinite, existența faptei si savarsirea acesteia cu vinovatie nefiind combatute in mod concludent.
Se mai apreciaza de către instanta de control judiciar, ce are in considerare si practica CEDO din cauza A. contra României, - prin care s-a retinut că in materie contravențională instanta de judecata este obligata să respecte garantiile procesuale cuprinse in art.6 din CEDO care se refera, in principal la respingerea prezumtiei de vinovatie, incidenta principiului in ‘’in dubio pro reo’’, existenta unei prezumtii relative de reflectare a adevărului in favoarea conținutului actului sanctionator, că aceasta este incalcata prin retinerea ca dovedita a stării de fapt din cuprinsul actului sanctionator.
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului sub aspectul temeiniciei faptei contraventionale retinute in sarcina sa, Tribunalul va retine ca instanta de fond in mod judicios a analizat si acest aspect dand valenta dispozitiilor legale aplicabile si analizei faptei in contextul calitatii de subiect activ al contraventiei, al modalitatii concrete de atragere a raspunderii si a obligatiilor legale ce reveneau acesteia in calitate de angajator .
Ca act administrativ jurisdicțional încheiat cu respectarea tuturor condițiilor legale de formă și de fond, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr și face dovada savârșirii faptei până la proba contrară, sarcina probei revenind petentului, în conformitate cu dispozițiile art.1169 C.civ. (preluat în art.249 N.C.Proc.civ.), care statuează că cel care face o propunere în fata instanței este dator să o probeze.
Mai mult, se va retine că, concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a celui acuzat, se impune cu prisosinta ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză , si asupra carei instanta de fond a facut o cercetare amanuntita .
Tribunalul retine ca sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, se va avea în vedere faptul ca nu întreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie în materie penala", în sensul autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, în sensul ca natura "penala" are întreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.
Primul are în vedere însasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar în situatiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie în materie penala. Curtea procedeaza în mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta.
Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel si altii împotriva Olandei si Oztürk împotriva Germaniei.
Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie în materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.
Însa, în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul national al statului în cauza are o valoare formala si relativa, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuata de Curte ( cauza Weber împotriva Elvetiei).
Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte în cauza Oztürk împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.
Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.
Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încalcate prin savârsirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savârsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, în masura în care norma îsi pastreaza caracterul de generala aplicare.
Astfel, se reține că, in speta nu este incident principiul menționat, neimpunându-se ca instanta de apel să cenzureze masurile dispuse, in conditiile in care prin materialul probator analizat de instanta de fond in detaliu a rezultat faptul ca petenta s –a facut vinovata de savarsirea faptei contraventionale retinute in sarcina sa .
In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii aplicate, Tribunalul va retine ca, instanta de fond in mod corect a apreciat asupra gradului concret de pericol social al faptei contraventionale savarsita.
Asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției savarsite, circumstanțele concrete de săvârșire, urmările produse dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului, instanta de fond a statuat ca aceasta reprezinta una cu un grad sporit de pericol social pentru stabilitatea si siguranta in munca, dar si a beneficiilor pe care orice salariat trebuie sa le realizeze prin dovada faptica a muncii desfasurate, a venitului incasat si a platilor efectuate catre autoritatile competente pentru somaj, pensie, asigurari sociale de sanatate .
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate se va aprecia că petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție contestat și, prin urmare, nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură acest act, în condițiile în care, în prezenta cauză, instanța a avut în atenție teza susținută de CEDO potrivit cu care art. 6 par.2 din Convenție impunea statelor să încadreze aceste prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, avertismentul se aplică când fapta este de gravitate redusă, fara consecinte deosebite asupra relatiilor sociale .
În acest context, este necesar să se precizeze că sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.
Spre deosebire de sancțiunile aplicabile altor ramuri de drept, sancțiunile de drept contravențional nu au caracter reparator, ci preventiv educativ, fiind unanim acceptat că „sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate”.
Tribunalul retine ca, ulterior ratificarii Conventiei Europene a Drepturilor Omului de catre România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitata. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie sa asigure respectarea drepturilor omului garantate de Conventie. De asemenea, interpretarea si aplicarea legilor existente trebuie sa asigure respectarea acestor drepturi.
Se va retine ca, potrivit art. 1 din Protocolul aditional nr. 1, „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor”.
Prin urmare statele parte a Conventiei au dreptul de a impune sanctiuni pecuniare (amenzi) drept sanctiune pentru încalcarea anumitor dispozitii legale.
Marja de apreciere a statelor nu este însa absoluta. Astfel cum rezulta din jurisprudenta Curtii, (spre exemplu cauza Chassagnou si altii c. Frantei) ingerintele statului în dreptul de proprietate al persoanelor, pentru a fi compatibile cu art. 1, alin. 2, din Protocolul aditional nr. 1, trebuie sa fie prevazute de lege, sa aiba un scop legitim si sa asigure o proportie echitabila între scopul urmarit si mijloacele utilizate.
Se va retine ca, desi fapta contraventionala exista in materialitatea sa, aplicarea sanctiunii nu trebuie sa fie una stricta si de natura a aprecia doar foarmal gravitatea si pericolul social al faptei savarsite, ci individualizarea sanctiunii aplicate se impune a fi apreciata in raport de efectele faptei savarsite in contextul socio – economic atat al angajatorului cat si al angajatului .
Astfel, corect retine instanta de fond ca la individualizarea sanctiunii aplicate petentei se impunea a fi avut in vedere gradul de pericol social concret produs – si in contextul nerespectarii obligatiilor legale impuse acesteia privind plata obligatiilor legale catre bugetul de stat, dar si al impiedicarii angajatilor ca pentru munca prestata sa beneficieze de o remuneratie corespunzatoare si de acumularea perioadei ca vechime in munca, dar si asupra faptului ca acordarea unui sprijin modest unei persoane nevoiase nu poate constitui o abatere impovaratoare pentru stat .
Avand in vedere cele retinute, în temeiul art. 480 alin 1 c.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul - promovat de apelantul I. T. DE MUNCA CONSTANTA, cu sediul în C., ., județ C., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în Valea Dacilor, Medgidia, Drumul Județean, nr. 56, județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4767/29.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.11.2014.
Președinte, Judecător,
A. J. N. L. V. M.
Grefier,
A. N.
Jud.fond.B.A.D.
Red/Tehnored L.V. M.
4 ex/3.12.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 471/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 246/2014.... → |
|---|
