Anulare act administrativ. Sentința nr. 1458/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1458/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 1346/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă Nr. 1458/2014
Ședința publică de la 20 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
GREFIER A. N.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect
anulare act administrativ, formulată de reclamantul P. S., cu domiciliul procesual ales în C., .. 64, ., ., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE C., cu sediul în C., ., județ C..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 06.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din cuprinsul prezentei hotărâri, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 13.05.2014, apoi la data de 20.05.2014, când s-au hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii în contencios fiscal de față:
1. Investirea instanței. Obiectul și părțile litigiului.
1.1. La 19.02.2014, pe rolul Tribunalului C. – Secția contencios administrativ și fiscal a fost înregistrată sub nr._ , cererea prin care reclamantul-contestator P. S. solicită instanța ca prin hotărârea ce va pronunța, în contradictoriu cu C. de Asigurări de Sănătate C., să dispună:
- anularea Deciziei de impunere nr.2811.1/3.06.2013 și a Deciziei de impunere nr.2811.3/3.06.2013 – comunicate în data de 25.07.2013;
- anularea Deciziei nr.4356/20.08.2013 prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva actelor administrativ fiscale – decizii de impunere sus menționate.
În motivarea demersului judiciar, reclamantul arată – în esență, că prin decizia de impunere nr.2811.1/3.06.2013 a fost stabilită în sarcina sa obligația de plată a sumei de 38.106 lei cu titlu de „contribuție estimată pentru anii 2008-2011 aferentă veniturilor din activități independente”, iar prin Decizia nr.2811.3/3.06.2013 a fost stabilită obligația de plată a sumei de 28.067 lei - majorări și penalități de întârziere aferente sumei de 38.106 lei, acte administrativ fiscale pe care - considerându-le nelegale, le-a contestat în procedura consacrată de art.205 și urm. din OG.92/2003.
Menționează reclamantul că organul de soluționare a contestației administrative, prin Decizia nr.4356/20.08.2013, a respins ca neîntemeiată contestația, de vreme ce – astfel cum a menționat în cuprinsul contestației, potrivit legislației fiscale în vigoare pentru perioada 2008-2011 persoanele fizice care aveau încheiate contracte de muncă nu aveau obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate.
Arată reclamantul că împreună cu soția sa, P. M. a închiriat un număr de 5 imobile din patrimoniul familiei, iar pentru sumele încasate cu titlu de chirie, în perioada 2008-2011 a achitat impozitul pe venit.
Prevalându-se de dispozițiile art.257 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, reclamantul susține că - de vreme ce în perioada 2008-2011 a realizat venituri în calitate de salariat, fiind angajat la PFA S. T., se încadra în excepțiile prevăzute de alin.2 lit.”b” al art.257 din Legea nr.95/2006.
De vreme ce abia începând cu anul 2014 legiuitorul a introdus obligativitatea plății contribuției respective, abrogând expres reglementarea anterioară, în care tot expres era prevăzută exceptarea de la plata contribuției a persoanelor care au calitatea de salariat, reclamantul susține că este abuzivă „supraimpunerea” dispusă de CJAS C., că în mod obsesiv intimata a invocat în motivarea soluției de respingere a contestației administrative alin.2 al art.61 Cod fiscal și pentru perioadele fiscale anterioare anului 2010, deși doar începând cu anul 2010 – urmare a modificărilor survenite prin OUG nr.109/2009, articolul 61 cuprinde două aliniate.
Ca o observație adiacentă este invederat și faptul că încadrarea veniturilor obținute din chirii în categoria veniturilor din activități independente se aplică, potrivit prevederilor OUG nr.109/2009, începând cu anul fiscal 2011.
În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, anexând cererii introductive actele administrativ fiscale contestate (f.19-26), contestația administrativă (f.27-33) și contractul individual de muncă înregistrat la ITM sub nr._/2007 (f.34-35).
1.2 Legal citată, C. de Asigurări de Sănătate C. și-a precizat poziția procesuală prin întâmpinare (f.38-39), solicitând respingerea ca neîntemeiată a acțiunii deduse judecății.
În apărare, pârâta arată că reclamantul - care a realizat venituri atât din activități independente, cât și în urma încheierii contractelor de închiriere, este obligat la plata contribuției la fondul național unic de asigurări de sănătate nu doar pentru veniturile realizate din activități independente, ci și pentru veniturile obținute din chirii.
În argumentarea acestei susțineri, pârâta invocă faptul că reclamantul avea obligația legală de a declara și de a achita contribuția de asigurări sociale de sănătate, conform prevederilor art.215 alin.3, art.257 alin.2 lit.”b” și alin.3 din legea nr.95/2006, că sistemul public de asigurări de sănătate are un caracter general obligatoriu, iar calitatea de persoană asigurată și obligația de plată a contribuției este dobândită și se naște „ ope legis”.
Invederează pârâta că veniturile din cedarea folosinței bunurilor sunt calificate ca venituri din activități independente prin Ordinul Președintelui ANAF nr.2333/2007, emis în considerarea dispozițiilor art.61 Cod fiscal, că reclamantului contestator îi revine obligația – conform art8 din Norma metodologică privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național unic de asigurări de sănătate aprobată prin Ordinul CNAS nr.617/2007, să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate trimestrial la nivelul venitului estimat.
2.Tribunalul,
analizând susținerile reclamantului și apărările pârâtei, prin prisma materialului probator administrat în cauză și a dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
2.1. Premisele declanșării litigiului. Situația de fapt.
Fapt necontestat, reclamantul – în perioada 2008-2011, a obținut venituri salariale, fiind angajat la PFA S. T., dar și venituri din închirierea a 5 imobile.
Reclamantul a depus la organul fiscal Declarația 200 și a achitat impozitul pe venituri din cedarea folosinței bunurilor.
Prin Decizia de impunere nr. 2811.1 emisă de C. de Asigurări de Sănătate C. la 3.06.2013, s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 38.106 lei - contribuție fond asigurări de sănătate pentru anii 2008-2011, aferentă veniturilor din activități independente, iar prin Decizia de impunere nr.2811.3 s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 28.067 lei –majorări și penalități de întârziere.
Deciziile de impunere au fost emise de CJAS C. în baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF, în condițiile în care reclamantul nu a depus la C. de asigurări de sănătate declarații privind obligații față de acest fond, pentru veniturile obținute în perioada 2008-2011, din cedarea folosinței bunurilor.
Împotriva deciziilor de impunere menționate, reclamantul a formulat, contestația administrativă, ce a fost respinsă prin Decizia nr. 4356/20.08.2013.
Cum demersul administrativ a rămas fără rezultat a fost invstită instanța de judecată cu soluționarea prezentei acțiuni.
3.2. Normele juridice incidente. Soluția instanței.
Casele de asigurări de sănătate județene – potrivit art.209 alin.(3) din Legea nr.95/2006, se numără printre instituțiile ce asigură gestionarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, fond special care se constituie și se utilizează potrivit legii.
Potrivit art. 216 al Legii nr.95/2006:
„În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”
Prin prisma dispozițiilor legale menționate, coroborate cu prevederile art.296/3 pct.9 Cod fiscal, se reține competența Casei de Asigurări de Sănătate a Județului C. în emiterea deciziilor de impunere a căror lipsire de eficiență juridică o solicită reclamantul.
Pentru soluționarea prezentului conflict judiciar se impune ca instanța să stabilească în ce măsură reclamantul datorează / pentru perioada de referință menționată în cuprinsul actelor administrativ fiscale contestate, cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate pentru veniturilor obținute din cedarea folosinței bunurilor, prin raportare la dispozițiile art.257 din legea nr.95/2006 și respectiv la art.61 Cod fiscal, invocate de ambele părți litigante.
Art.257 din Legea nr.95/2006, – în forma inițială, prevede că:
(1)Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
(2)Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
a)veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;
b)veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;
c)veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit și veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la lit. b);
d)indemnizațiilor de șomaj;
e)veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;
f)veniturilor realizate din pensii.
(3)În cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri. (…)
OUG nr.93/2008 – act normativ prin care se aduc primele modificări Legii nr.95/2006, dispune că:
La articolul 257 alineatul (2), literele e) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"e) veniturilor din pensiile care depășesc limita supusă impozitului pe venit;
f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - e), alin. 21 și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar."
La articolul 257, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) în cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a) - e), alin. (21) și la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri."
La articolul 257, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
"21) în situația în care o persoană realizează venituri care sunt neimpozabile, contribuția se calculează asupra veniturilor realizate."
Au urmat modificările și completările aduse Legii nr.95/2006 prin OUG 107/2010– publicată în M.Of.830/10.12.2010, potrivit cu care:
La articolul 257 alineatul (2), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
"f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)- d), alin. (21) și (22) și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar."
La articolul 257, după alineatul (21) se introduce un alineat nou, alineatul (22), cu următorul cuprins:
"(22) Pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei datorează contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor art. 259 alin. (2)."
La articolul 257, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) În cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d), alin. (21) și (22) și la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri."
Observarea modificărilor succesive aduse art.257 din Legea nr.95/2006, mai sus menționate, relevă că – în esență, prevederile legale cu incidență în speță ( alin. 2 lit.”f” și alin.3), pentru perioada de referință, avută în vedere la emiterea deciziilor de impunere contestate - au practic același cuprins, obligația de plată a contribuției de asigurări sociale revenind contribuabilului care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor „ numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit.a)-d), alin. (21) și (22) și la art. 213 alin. (2) lit. h”.
Afirmațiile reclamantului – care apreciază că CJAS C. săvârșește un abuz interpretând o lege specială (Legea nr.95/2006) printr-o altă lege specială ( Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal ) nu vor fi primite, însă instanță reține ca fiind judicioase susținerile reclamantului privitoare la inexistența unui alin.2 în redactarea art.61 Cod fiscal, până la modificările survenite prin OUG nr.109/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.
În exercitarea controlului de legalitate al actelor administrativ fiscale contestate, Tribunalul reține ca fiind greșită stabilirea „supraimpunerii” prin obligarea reclamantului la plata deopotrivă a contribuției de asigurări sociale asupra veniturilor din salarii supuse impozitului pe venit, respectiv asupra veniturilor obținute din cedarea folosinței bunurilor.
Aceasta întrucât deși prin Ordinul prin art.61 Cod fiscal se determină determină „veniturile din cedarea folosinței bunurilor”, precum și regimul fiscal al acestora.
Tribunalul constată că în mod judicios pârâta s-a raportat la disp.art.61 Cod fiscal care determină „veniturile din cedarea folosinței bunurilor”, precum și regimul fiscal al acestora.
În exercitarea controlului de legalitate al actelor administrativ fiscale contestate, Tribunalul apreciază ca fiind greșită stabilirea „supraimpunerii” prin obligarea reclamantului la plata deopotrivă a contribuției de asigurări sociale asupra veniturilor din salarii supuse impozitului pe venit, respectiv asupra veniturilor obținute din cedarea folosinței bunurilor.
Este adevărat că prin Ordinul Președintelui ANAF nr.2333/2007– publicat în M.Of. 868/19.12.2007, sunt calificate ca venituri în categoria veniturilor din activități independente și „ veniturile din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere sau subînchiriere la sfârșitul anului fiscal, începând cu anul fiscal următor”.
Actul menționat se constituie însă în legislație secundară, adoptat în considerarea reglementărilor Codului fiscal, în raport cu care Legea nr.95/2006 este lege specială.
Or, de vreme ce este îndeobște cunoscut că specialul derogă de la general, iar Legea nr.95/2006 – în forma anterioară modificărilor aduse prin OUG nr.88/2013, prevede clar că veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - e), alin. 21 și art. 213 alin. (2) lit. h) nu se poate susține cu temei că se impune cumulul contribuției.
Concluzia în acest sens se susține în argumentare și prin prisma considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr.164/12.03.2013 – publicată în M.Of.296/23.05.2013.
Prin Decizia menționată, instanța de contencios constituțional a statuat în sensul neconformității cu Legea fundamentală a dispozițiilor art.257 alin.2 lit”e” din Legea nr.295/2006, în redactarea de la . până la modificările ce i-au fost aduse prin OUG nr.93/2008, statuând că:
„Având în vedere situația deosebită în care se găsesc anumite persoane, legiuitorul a prevăzut dreptul acestora de a beneficia de pachetul de servicii medicale fără plata contribuției ori cu plata contribuției din alte surse. În acest caz se încadrează, spre exemplu, persoanele enumerate la art. 213 din lege. Această situație reprezintă însă o excepție, regula fiind aceea a obligației de a contribui.
Această regulă a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a prevăzut obligația de plată a contribuției asupra veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supuneau impozitului pe venit, dar doar în măsura în care persoana nu realiza veniturile prevăzute de dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006.
Altfel spus, în măsura în care o persoană nu realiza venituri constante, de tipul celor menționate în aceste din urmă dispoziții de lege, ea putea totuși contribui la sistemul asigurărilor de sănătate prin plata contribuției asupra veniturile prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, care nu aveau caracter constant, dar care justificau și îndreptățeau accesul acesteia la pachetul de servicii medicale oferit de acest sistem, dându-se expresie principiilor contributivității și solidarității pe care acesta este întemeiat.
Pe de altă parte, legiuitorul a urmărit ca obligația de contribuție instituită prin textul de lege analizat să nu dobândească un caracter împovărător și a dispus ca aceasta să nu se cumuleze cu contribuția pentru celelalte tipuri de venit. Astfel, obligația prevăzută la art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, în redactarea criticată, poate fi privită ca având, mai degrabă, un caracter subsidiar, intervenind numai în măsura în care nu se datora contribuția asupra altor venituri, caracter pe care îl păstrează și art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 în actuala reglementare.
Alăturat considerentelor menționate, instanța observă și împrejurarea că, deși pârâta s-a prevalat de disp.art.61 alin.2 Cod fiscal și de prevederile Ordinului Președintelui ANAF nr.2333/2007, nu a combătut susținerile reclamantului potrivit cu care a obținut venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr de 5 contracte de închiriere. Or, prevederile legale menționate reglementează ipoteza veniturilor obținute din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte.
Pentru considerentele - de fapt și drept expuse, instanța va dispune anularea Deciziei nr.4356/20.08.2013 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația administrativă. Se va dispune anularea în parte Decizia de impunere nr.2811.1/3.06.2013 – pentru sumele reprezentând obligații de plată la FNUASS aferente anilor 2008-2010, precum și anularea Deciziei nr.2811.3/3.06.2013 pentru majorările și penalitățile de întârziere aferente.
În sensul celor ce preced, va fi admisă în parte acțiunea dedusă judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea - formulată de reclamantul P. S. – CNP_, cu domiciliul procesual ales în C., .. 64, ., ., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE C., cu sediul în C., ., județ C..
Anulează Decizia nr. 4356/20.08.2013 prin care a fost respinsă contestația împotriva actelor administrativ fiscale de impunere.
Anulează în parte Decizia de impunere nr. 2811.1/03.06.2013 – pentru sumele reprezentând obligații de plată aferente anilor 2008-2010.
Anulează Decizia nr. 2811.3/3.06.2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. J. N. A. N.
Red.jud.A. N.
18.06.2014
Tehnored.gref.A.N.
4 ex./24.06.2014
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Sentința nr. 1455/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 737/2014.... → |
|---|
