Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 18/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 18/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 30547/212/2012
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ_
Ședința publică de la 18 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. N.
JUDECĂTOR: I.-L. O.-D.
JUDECĂTOR: D. R. C.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție H_/26.11.2012, formulat de recurenta petentă ., cu sediul procesual ales în C., ., nr. 41, ., jud. C., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PENTRU GARDA FINANCIARĂ C., cu sediul în G., ., jud. G., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 9726 pronunțată în data de 28.06.2013 de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentă avocat D. B., în baza delegației de reprezentare depuse la dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct.2 și urm. Cod procedură civilă.
În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Întrebat fiind de către instanță, reprezentantul recurentei arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. În susținere arată faptul că din declarația martorului, care este contabilul societății, rezultă faptul că registrul se afla la sediul central, nu la punctul de lucru. În subsidiar solicită înlocuirea amenzii cu avertismentul.
Instanța constată dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față constată:
Prin cererea înregistrată la data de 05.12.2012, petenta S.C. T. C. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul COMISARIATUL GENERAL AL GĂRZII FINANCIARE la Garda Financiară C., a solicitat anularea procesului verbal . nr._/26.11.2012, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivare, a arătat că petenta deține registru de casă însă acesta se afla la sediul societății din Topraisar.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001.
În probațiune, petenta a depus în copie procesul verbal . nr._/26.11.2012.
La solicitarea instanței, intimatul a depus în copie documentația care a stat la baza emiteri procesului verbal contestat.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și pentru petantă proba testimonială cu audierea martorei T. L. M..
Prin Sentința civilă 9726/28.06. 2013, Judecătoria C. a dispus în sensul respingerii plângerii contravenționale ca neîntemeiată .
Pentru a dispune în acest sens a reținut prima instanță faptul că prin procesul verbal . nr._/26.11.2012, petenta a fost sancționată contravențional cu 1000 lei în temeiul art. 42 din Legea nr. 82/1991, reținându-se faptul că în data de 26.11.2012 ora 10.00 în urma controlului efectuat s-a constatat că raportul zilnic de gestiune nu era actualizat.
În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța a reținut că în acesta sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul persoanei juridice sancționate, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Nu sunt incidente în cauză nici motive de nulitate relativă, neexistând deficiențe în întocmirea procesului-verbal care să producă vreo vătămare petentei, care să nu poată fi remediată altfel decât prin anularea actului.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, instanța a reținut următoarele:
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și legalitate în măsura în care acesta este susținut de probele culese la momentul întocmirii lui. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului procedând la examinarea prevederilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a statuat că distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de acest articol acuzațiilor în materie penala (Hotărârea pronunțată în cauza Öztürk versus Germania, 21 februarie 1984, paragr. 50-56).
Pentru a determina dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter „penal” în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției ( Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg versus M din 1 februarie 2005, paragr. 29).
Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea lor cumulativă ( Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE versus H. din 22 septembrie 1998, paragr. 56). În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală, impunându-se respectarea garanțiilor conferite în această materie, inclusiv prezumția de nevinovăție.
De altfel, aceeași concluzie a fost formulată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. versus România stabilind că prezumția de nevinovăție se aplică și în cadrul procedurilor contravenționale, fiind irelevantă calificarea dată de norma internă ( paragrafele 66-69 ).
Potrivit prevederilor art. 41 pct.2 lit. b din Legea nr.82/1991: „Constituie contravenții la prevederile prezentei legi următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: 2. Nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Economiei și Finanțelor cu privire la: b)întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrare în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse”.
Reține prima instanță faptul că din nota explicativă luată la data controlului administratorului societății petente, rezultă că acesta „a omis” actualizarea raportului, iar petenta nu a făcut dovada existenței vreunei cauze exoneratoare de răspundere contravențională, astfel că se constată că intimata a făcut dovada săvârșirii faptei contravenționale de către petentă.
În ceea ce privește cererea subsidiară, instanța a reținut că potrivit art. 5 alin. 5 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar conform art. 21 alin.3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
O primă precizare care se impune, apreciază instanța, vizează persoana contravenientei care este o societate comercială cu răspundere limitată ce presupune o calificare superioară din punctul de vedere al desfășurării activităților comerciale atrăgând exigențe superioare cu privire la respectarea reglementărilor fiscale în domeniu, în raport de ceilalți subiecți ai raporturilor comerciale, cum ar fi întreprinderile individuale.
Instanța a constatat că in ceea ce privește sancțiunea principală a amenzii, organul constatator a făcut o corectă individualizare, sancțiunea avertismentului nefiind suficientă pentru a asigura prevenirea săvârșirii aceleiași fapte contravenționale în viitor.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarata recurs petenta, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 28.08.2013
În motivarea recursului invocă petenta disp. art. 304 pct. 9 c.proc.civ, apreciind că faptele reținute în sarcina sa nu sunt reale în condițiile în care deține registru de casă, însă acesta se afla la sediul societății.
Apreciază totodată asupra prezumției de nevinovăție prin raportare la disp. art. 6 din CEDO și jurispudența Curții EDO în cauza A. vs România.
În drept au fost invocate disp. art. 112-114 c.proc.civ, OG 2/2001
Intimata, legal citată nu a exprimat poziția procesuală asupra recursului.
Procedând la judecata recursului prin prisma disp. art. 304 ind.1 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :
Prin procesul verbal . nr._/26.11.2012, petenta a fost sancționată contravențional cu 1000 lei în temeiul art. 42 din Legea nr. 82/1991, reținându-se faptul că în data de 26.11.2012 ora 10.00 în urma controlului efectuat s-a constatat că raportul zilnic de gestiune nu era actualizat.
Relativ la criticile aduse de recurenta intimată se observă că acestea fac trimitere la aprecierea eronată a ansamblului probator prin prisma îndeplinirii elementelor răspunderii contravenționale.
Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța a apreciat că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel, se apreciaza că in speta nu este incident principiul menționat neimpunându-se ca instanța de recurs să cenzureze masurile dispuse, in condițiile in care prin materialul probator analizat a rezultat faptul ca recurenta nu s-a conformat obligațiilor impuse de dispozițiile legale în temeiul cărora sancțiunea a fost aplicată.
În referire la aspectele reținute în sarcina sa Tribunalul reține faptul că prin Nota de relații atașată la fila 16 din dosar, administratorul societății arată faptul că a omis să actualizeze raportul de gestiune zilnic aferent punctului de lucru, aspectele învederate relativ la existența registrului de casă care se afla la sediul societății neprezentând în aprecierea instanței relevanță prin raportare la fapta reținută.
Referitor la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanța a apreciat în raport de faptele reținute, asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravențiilor săvârșite, circumstanțele concrete de săvârșire, urmările produse dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului.
Instanța de control judiciar apreciază în speță că nu se impune aplicarea măsurii avertismentului, soluție ce va fi menținută si in urma analizării recursului. In acest sens se are in considerare si faptul ca recurenta nu a inteles a se conforma dispozițiilor legale impuse dispozițiile legale sus citate.
Pe de alta parte, scopul prevăzut de norma generala - OG nr.2/2001, in situația aplicării avertismentului fata de contravenient nu este niciodată atins, fiind lipsit de eficienta sanctionatorie, in cazul in care subiectul contravențional este o persoana juridica. Alternativa avertismentului urmărește in fapt responsabilizarea unei persoane fizice, prin sensibilizarea conduitei si a constiintei acesteia fata de fapta savarsita si urmarile produse, aspecte care nu pot fi îndeplinite in cazul persoanelor juridice, datorita particularităților de organizare si de manifestare a acesteia in cadrul raporturilor juridice
Astfel, analizând legalitatea si temeinicia procesului verbal contraventional, din prisma prevederilor art.34 din OG nr.2/2001, se constata, ca petenta, prin susținerile avute si probele administrate, nu a răsturnat prezumția de validitate de care beneficiază actul sancționator contestat.
Se reține astfel caracterul nefondat al criticilor formulate de recurenta, instanța de control judiciar constatând că în mod corect prima instanța a apreciat asupra legalității și temeiniciei actului constatator, considerente față de care, în temeiul art. 312 al.1 c.pr.civ., va respinge recursul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta petentă ., cu sediul procesual ales în C., ., nr. 41, ., jud. C., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PENTRU GARDA FINANCIARĂ C., cu sediul în G., ., jud. G., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 9726 pronunțată în data de 28.06.2013 de Judecătoria C. în dosarul nr._ , ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. N. I.-L. O.-D. D. R. C.
Semnează potrivit art. 261 al.2 c.proc.civ
Vicepreședinte instanță
T. V. G.
GREFIER,
E. D.
Jud.fond. L. M.
Tehnored.jud.decizie C. N./18.04.2014 /2 ex.
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 518/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Litigiu privind achiziţiile publice. Sentința nr. 1455/2014.... → |
|---|
