Anulare act administrativ. Sentința nr. 702/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 702/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 1962/254/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECTIA
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ nr. 702
Ședința publică din data de 28 FEBRUARIE 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. B. S.
GREFIER – G. M.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare act administrativ - formulată de reclamanții M. M. PRIN PRIMAR și P. M. M., ambii cu sediul în M., ., Județul C., în contradictoriu cu pârâții S.C. A. ..L., cu sediul în București, sector 6, . și C. L. AL M. M., cu sediul în M., ., Județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av. M. Veriotti pentru pârâtul . SRL, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.
Grefierul de sedintă, in referatul cauzei, evidentiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de indeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției necompetenței materiale, excepției inadmisibilității invocate de către pârâta . SRL și asupra excepției tardivității.
Reprezentantul convențional al pârâtei . SRL solicită respingerea excepției necompetenței materiale și susține că Legea nr. 554/2004 a asimilat actelor administrative și contractele reglementate prin dispoziții speciale, în care una din părți este o autoritate publică. În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii solicită admiterea acesteia și consideră că în cauză se putea efectua procedura de mediere.
De asemenea, având cuvântul asupra excepției de tardivitate a acțiunii, reprezentantul convențional al pârâtei . SRL solicită admiterea acesteia și invocă practica ICCJ în domeniu. Arată că în dreptul administrativ nu se face distincție între nulitatea absolută și nulitatea relativă a actului, iar termenul prevăzut de art. 11 trebuie respectat. Depune doctrină în materie și face dovada achitării cheltuielilor de judecată.
În timpul dezbaterilor se prezintă av. S. S. L. pentru reclamanți.
Reprezentantul convențional al reclamanților, în referire la excepția necompetenței materiale, arată că la momentul încheierii actului bilateral nu era atrasă competența Secției de contencios administrativ și fiscal, ci competența aparținea Judecătoriei M.. Totodată, arată că lasă la aprecierea instanței soluțiile cu privire la excepțiile inadmisibilității și tardivității, susține că aceste aspecte nu erau avute în vedere de legiuitor, iar reclamantele s-au adresat instanței într-un termen prevăzut de normele de drept comun, având în vedere că în anul 1996 nu exista un termen prevăzut de lege, termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004 nu guverna actul la acel moment. Apreciază că acțiunea în constatarea nulității absolute este guvernată de legea aplicabilă la momentul încheierii contractului. Solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale, excepției inadmisibilității și asupra excepției tardivității.
TRIBUNALUL,
Asupra cererii de față, constată:
1.Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._ reclamanții M. M. prin Primar și P. M. M. au chemat în judecată pârâții S.C. A. ..L. și C. L. AL M. M. solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de concesiune nr.4553/16.05.1996 încheiat între C. L. M., în calitate de concedent și S.C. A. ..L., în calitate de concesionar și totodată constatarea nulității actelor adiționale nr.1 din 19.06.1996, nr. 2 din data de 30.06.1998 și nr. 3 din data de 27.03.2003 încheiate la contractul de concesiune nr. 4553/1996.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la data de 16.05.1996 s-a încheiat contractul de concesiune între C. L. M., în calitate de cedent și . SRL, în calitate de concesionar pentru terenul în suprafață de 7340 m.p., aparținând domeniului public al M. M., situat în zona limitrofă plajei Saturn din Saturn.
La data de 20.05.1996 a avut loc predarea către Consiliului L. M. a terenului ce face obiectul concesiunii, către concesionarul A..
La contractul de concesiune au fost încheiate actele adiționale nr.1 din 19.06.1996, nr. 2 din data de 30.06.1998 și nr.3 din data de 27.03.2003 încheiate la contractul de concesiune nr. 4553/1996, prin care au fost modificate articole din contract, prețul concesiunii și valoarea redevenței.
Reclamanții apreciază că potrivit disp. art. 101 Cod pr.civ. raportat la disp. art. 94 lit.j Cod pr.civ. coroborat cu art. 117 Cod pr.civ. instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria M..
Reclamantul arată că la baza contractului de concesiune se află Legea nr. 50/1991 și procesul verbal de licitație organizat în baza HCL nr.42/1996, însă prin inserarea art. 3 din contract referitor la termenul de concesionare a terenului care se face pe durata existenței construcției se încearcă eludarea dispozițiilor legale în vigoare, potrivit cu care durata concesiunii era de 1 an pentru perioada 1996-1997 și totodată eludarea dispozițiilor legale privitoare la edificarea de construcții pe aceste terenuri.
Se mai arată că prin Legea nr.50/1991 legiuitorul a dat posibilitatea unui astfel de contract în vederea dezvoltării zonelor de utilitate publică și nu pentru creșterea economică a agentului economic care exploatează acest teren, iar potrivit disp. art. 13 alin.2 din lege prevede că aceste terenuri se pot concesiona numai în vederea realizării de construcții sau de obiective de uz/și de interes public, solicitând ca instanța să observe că prin inserarea unor clauze, contrare scopului statuat de legiuitor, se încearcă eludarea legii.
Reclamanții au atașat la cererea de chemare în judecată în copie contractul de concesiune nr.4553/16.05.1996 încheiat între C. L. M., în calitate de concedent și . SRL, în calitate de concesionar, actele adiționale nr.1 din 19.06.1996, nr. 2 din data de 30.06.1998 și nr.3 din data de 27.03.2003 încheiate la contractul de concesiune nr. 4553/1996, procesul verbal de predare-primire a terenului concesionat nr.4553/20.05.1996, procesul verbal de predare-primire a terenului concesionat, HCL M. nr.128 din data de 30.11.2001, HCL nr.42 din data de 09.04.1996, Regulamentul privind protecția zonelor costiere, a zonei litorale și a plajelor Mării N., aferente teritoriului administrativ al M. M..
Pârâta S.C. A. ..L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei M., solicitând declinarea competenței materiale în favoarea Tribunalului C., excepția inadmisibilității cererii, solicitând respingerea ca inadmisibilă a cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art.7 alin.6 lit. d din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
2. Prin sentința nr. 1787/17.09.2013 Judecătoria M. a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul C., reținând următoarele:
„ Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 16.05.2013, reclamanții au solicitat nulitatea absolută a contractului de concesiune nr.4553/16.05.1996 încheiat între C. L. M., în calitate de concedent și . SRL, în calitate de concesionar și totodată constatarea nulității actelor adiționale nr.1 din 19.06.1996, nr. 2 din data de 30.06.1998 și nr. 3 din data de 27.03.2003 încheiate la contractul de concesiune nr. 4553/1996.
Asupra naturii juridice a contractului de concesiune au existat controverse în doctrină, fiind considerat de unii doctrinari, un act juridic de natură mixtă - de drept privat și de drept public, contractul fiind structurat în două părți, partea reglementară care-i conferă concedentului dreptul de control și de a da dispoziții concesionarului și partea contractuală care dă expresei intereselor private ale părților, și s-a apreciat că aceste clauze ar atrage aplicarea regimului de drept privat. În doctrina dreptului public, opiniile au fost mai nuanțate în legătură cu natura juridică contractului de concesiune. După 1990 dispoziții cu privire la dreptul de concesiune au fost menționate în mai multe legi speciale, de ex. 50/1991, 15/1990 etc. Ulterior contractul de concesiune fost reglementat printr-o lege cadru- Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, care viza atât bunurile din proprietatea publică cât și bunurile din proprietatea privată statului (art.1 lit. c).
În art. 27 din această lege se stipula că acțiunea în justiție pentru anularea, modificarea încetarea unui contract de concesiune este de competența secției de contencios administrativ.
Legea nr. 219/1998 fost abrogată prin OUG nr. 34/2006, privind stabilirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și în același an, prin OUG 54/2006 a fost reglementat și regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică. În acest act normativ se stipulează în art. 66 că soluționarea litigiilor apărută în legătură cu atribuirea, încheierea, modificarea, încetarea unui contract de concesiune se realizează potrivit legii nr. 554/2004 și competența aparține secția de contencios administrativ tribunalului în cărui jurisdicție se află concedentul.
Până în 2006, când a fost abrogată legea 219/1998, în cazul unui litigiu în legătură cu un contract de concesiune, competența aparținea secției de contencios administrativ a tribunalului. În prezent, indiferent dacă terenul concesionat face parte din proprietatea publică sau privată a unității administrativ teritoriale, contractul de concesiune este un contract administrativ, deoarece 554/2004 a asimilat actelor administrative si contractele în care una din părți este o autoritate publică pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Doctrina a definit domeniul public acele bunuri publice sau private, care prin natura lor sau prin dispoziția expresă a legii trebuie păstrate sau transmise generațiilor viitoare, reprezentând valori destinate a fi folosite în interes public și supuse unui regim administrativ, respectiv un regim mixt în care regimul de putere este determinat. Terenul concesionat vizează interesul public, conform hotărârii nr. 42/1996 a Consiliului L. al M. M. (f.18) și a Regulamentului privind protecția zonei costiere, a zonei litorale și a plajelor (f. 19 – 24) și, în consecință, contractul de concesiune este asimilat contractului administrativ care are următoarele caracteristici: reprezintă acordul de voință între o autoritate publică și un particular; presupune punerea în valoare unui bun aparținând domeniului public, părțile trebuie să accepte unele clauze de natură reglementară stabilite prin legi sau în baza legii, soluționarea acestora se face de către instanțele de contencios administrativ.
Așadar, Legea nr. 554/2004 a asimilat actelor administrative și contractele reglementate prin dispoziții speciale în care una dintre părți este o autoritate publică și prin acel contract se punea în valoare un bun din domeniul public, împrejurare ce rezultă din dispozițiile art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, potrivit art. 54 pct. 2 al Legii 76/2013, conținutul art. 10 din legea nr. 554/2004 s-a modificat, în sensul că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale”.
Prin urmare, având în vedere disp. art. 2 lit. c și art. 8, respectiv 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C. – contencios administrativ.”.
3. După înregistrarea cererii pe rolul Tribunalului C.- Secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții M. M. prin Primar și P. M. M. au invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. și au solicitat declinarea cauzei spre soluționare către judecătoria M., în raport de dispozițiile art. 94 lit.j și art. 117 Cod procedură civilă.
În susținerea excepției de necompetență invocată s-a administrat proba cu înscrisuri: extras H.G. nr. 904/2002.
4. Potrivit Cod procedură civilă:
Art. 132: Soluționarea excepției
(1)Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
(2)Dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză.
(3)Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.
(4)Dacă instanța se declară necompetentă și respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională sau ca nefiind de competența instanțelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară.
Art. 133: Conflictul de competență. Cazuri
Există conflict de competență:
1.când două sau mai multe instanțe se declară deopotrivă competente să judece același proces;
2.când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.
Art. 134: Suspendarea procesului
Instanța înaintea căreia s-a ivit conflictul de competență va suspenda din oficiu judecata cauzei și va înainta dosarul instanței competente să soluționeze conflictul.
Art. 135: Soluționarea conflictului de competență
(1)Conflictul de competență ivit între două instanțe judecătorești se soluționează de instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict.
(2)Nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.
(3)Conflictul de competență ivit între o instanță judecătorească și un alt organ cu activitate jurisdicțională se rezolvă de instanța judecătorească ierarhic superioară instanței în conflict.
(4)Instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o hotărâre definitivă.
.
Potrivit art.. 2 alin.1 lit.c teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 sunt asimilate actelor administrative, în contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică; executarea lucrărilor de interes public; prestarea serviciilor publice; achizițiile publice.
Contractul de concesiune nr.4553/16.05.1996 încheiat între C. L. M., în calitate de concedent și S.C. A. ..L. în calitate de concesionar are ca obiect terenul în suprafață de 7340 mp, teren care la momentul încheierii contractului aparținea domeniului privat al M. M..
Faptul că acest teren făcea parte din domeniul privat al M. M. rezultă din împrejurarea că acest contract este încheiat în temeiul Legii nr. 50/1991, or, potrivit art. din Legea nr. 50/1991R1, nu puteau face obiectul contractelor de concesiune decât terenurile aparținând domeniului privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale.
Astfel, potrivit Legii nr. 50/1991, forma în vigoare la data respectivă:
Art. 10. Terenurile aparținând domeniului privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale, destinate executării de construcții, pot fi concesionate prin licitație publică în condițiile respectării documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului, aprobate potrivit prezentei legi, și realizării de către concesionar a construcției. Concesiunea se face pe bază de oferte prezentate de către solicitanți, cu respectarea prevederilor legale și a dispozițiilor prezentului capitol, urmărindu-se valorificarea superioară a potențialului terenului, pe baza concepției urbanistice.
Pe de altă parte, potrivit Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia:
Art. 1. - Dreptul de proprietate publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.
Art. 4. - Domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată.
Se mai reține că obiectul contractului de concesiune în cauză l-a constituit terenul în suprafață de 7340 mp limitrof plajei, și plaja înseși.
Astfel, se constată că obiectul contractului de concesiune l-a constituit un bun aparținând domeniului privat al M. M., asupra căruia M. M. avea un drept de proprietate privată, astfel încât contractul în cauză este unul civil și nu administrativ.
De asemenea, împrejurarea că în anul 2002 terenul în cauză a fost inclus în domeniul public al M. M. nu poate schimba natura juridică a contractului încheiat, care se apreciază în funcție de condițiile legale în vigoare la epoca încheierii contractului .
D. pentru care urmează a admite excepția invocata și a declina competenta de soluționare a prezentei cereri către instanța competentă material în raport de dispozițiile art. 94 lit.j și art. 117 Cod procedură civilă- –Judecătoria M. .
Ca urmare a conflictului negativ de competență, în temeiul art. 134 Cod procedură civilă, se va înainta dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului- Curtea de Apel C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal.
Declină competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanții M. M. PRIN PRIMAR și P. M. M., ambii cu sediul în M., ., Județul C., în contradictoriu cu pârâții S.C. A. ..L., cu sediul în București, sector 6, . și C. L. AL M. M., cu sediul în M., ., Județul C., către Judecătoriei M..
Înaintează dosarul Curții de Apel C. pentru soluționarea conflictului negativ de competență între Tribunalul C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal și Judecătoria M..
Pronunțată în ședință publică azi, 28.02.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
A. B. S. G. M.
Tehnored. S.A.B. / 2 ex.
18.03.2014
| ← Alte cereri. Sentința nr. 387/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2762/2014.... → |
|---|
