Pretentii. Sentința nr. 1437/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1437/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 544/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECTIA
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1437
Ședința publică din data de 16 MAI 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. B. S.
GREFIER – G. M.
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal având ca obiect pretenții - formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C., cu sediul în C., ., județul C., în contradictoriu cu pârâții C. L. AL PRIMĂRIEI C. și ., ambii cu sediul în C., ., Județul C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. Muhscină S. pentru reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.
Grefierul de sedintă, in referatul cauzei, evidentiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de indeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului C..
Reprezentantul convențional al reclamantei solicită respingerea excepției necompetenței materiale a Tribunalului C..
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului C..
După rămânerea în pronunțare se prezintă av. P. Ș. pentru pârâți, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, acesta formulează concluzii de admitere a excepției necompetenței materiale a Tribunalului C..
TRIBUNALUL
Asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului C. reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul Tribunalului C.- Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._ reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C. a chemat în judecată pârâții C. L. AL PRIMĂRIEI C. și . solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 182.761,44 lei aferentă perioadei ianuarie 2010 - decembrie 2013 reprezentând contribuția acesteia la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial, de asistență materială, persoanelor majore care beneficiază de protecție conform art. 51 din Legea 272/_ modificată prin Legea 257/2003 precum și întreținerea persoanelor adulte protejate în centre specializate aflate în subordinea reclamantei, obligarea pârâtului la penalități de 0,30% pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În fapt se arată că în perioada ianuarie 2010-noiembrie 2013 reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin internarea în centre aflate în subordine pentru copii și adulți, beneficiari ai serviciilor de protecție și asistență socială proveniți de pe raza administrativ - teritorială aparținând pârâtei.
Pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală de a contribui la finanțarea activității de protecție socială motiv pentru care a formula prezenta acțiune.
În drept invocă HG 268/2007, Legea 448/2006; Legea 272/2004; Legea 292/2011, Legea 47/2003, OG 86/2004, OG 68/2003, Codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii solicită proba cu înscrisuri.
Legal citat pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Instanța verificându-și competența conform art. 131 NCPC s-a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului C., asupra căreia se rețin următoarele:
Potrivit Codului de procedură civilă:
Art. 131: Verificarea competenței
(1)La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
(…)În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.
Art. 132: Soluționarea excepției
(1)Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
(2)Dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză.
(3)Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.
(4)Dacă instanța se declară necompetentă și respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională sau ca nefiind de competența instanțelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară.
Potrivit Cod procedură civilă
Art. 94: Judecătoria
Judecătoriile judecă:
1.în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani:
a)cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;
b)cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;
c)cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;
d)cererile de evacuare;
e)cererile referitoare la zidurile și șanțurile comune, distanța construcțiilor și plantațiilor, dreptul de trecere, precum și la orice servituți sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părți ori instituite pe cale judecătorească;
f)cererile privitoare la strămutarea de hotare și cererile în grănițuire;
g)cererile posesorii;
h)cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe;
i)cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare;
j)orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști;
3.căile de atac împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;
4.orice alte cereri date prin lege în competența lor.
Art. 95: Tribunalul
Tribunalele judecă:
1.în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe;
2.ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță;
3.ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;
4.orice alte cereri date prin lege în competența lor.
Potrivit Legii nr. 544/2004 a contenciosului administrativ:
Art. 2: Semnificația unor termeni (1)În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: f)contencios administrativ - activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;
Obiectul prezentei acțiuni acțiunii îl reprezintă pretenții întemeiate pe dispozițiile art. 54 din Legea nr. 448/2006 și art. 33 din H.G. n.r. 268/2007 precum și pe dispozițiile art. 18 alin. 1 Legea 272/2004.
Prezenta cerere de chemare în judecată are un obiect pur patrimonial, nefiind precedată de o acțiune în contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ sau constatarea nesoluționării în termenul legal ori a refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept al său sau la un interes legitim.
Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 – Obiectul acțiunii judiciare, alineatul 1: (1)Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim
Similar, soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ, potrivit art. 18 alin.1-3, cu incidență în cauză sunt:
Art. 18: Soluțiile pe care le poate da instanța
(1)Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris.
(1)Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.)
(2)Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (8), și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.
(2)Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.(3)În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
(…)
Condiționarea admisibilității acțiunii în pretenții, de soluționarea unei acțiuni anterioare de către instanța de contencios administrativ, rezultă din conținutul art. 18 alin.2 și art. 19 alin. (1) al legii organice mai sus enunțată, conform cărora în cazul soluționării cererii, instanța va hotari și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru, iar când când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Or, în cauză reclamantul nu este în ipoteza în care anterior sesizării instanței de contencios administrativ să se fi adresat instanței de contencios administrativ competentă, cu o cerere pentru anularea unui act administrativ sau recunoașterea dreptului pretins ori a interesului legitim, iar cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții nu este subsecventă anulării unui act administrativ, astfel cum impune art. 19 din Legea nr. 554/2004 .
Este real că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 tribunalele administrativ fiscale soluționează litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei, dar numai în măsura în care, potrivit art. 2 alin.1 lit.g din lege ,litigiul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, iar pretențiile formulate ar reprezenta o reparare a prejudiciului produs printr-un act administrativ anulat de instanța de contencios administrativ.
Pe de altă parte, că nici Legea nr. 448/2006 și nici Legea nr. 272/2004, ca legea specială, nu conțin reglementări care să atribuie competența de soluționare a litigiilor născute din aplicarea acestora instanței de contencios administrativ.
H.G.nr. 268/2007 prevede doar două ipoteze în care intervine competența specială a instanței de contencios administrativ respectiv la art. 10 – neemiterea în termen de 30 de zile a dovezii ori aprobării de plată pentru dispozitive medicale solicitate de persoane cu handicap și art. 11 – nerezolvarea favorabilă a cererii de reducere cu 50% a taxelor pentru cazare și masă, formulată de studentul cu handicap grav sau accentuat.
Competența instanței de contencios administrativ este una specială, derogatorie de la dreptul comun și care intervine doar în cazurile și condițiile prevăzute expres de legiuitor.
Calitatea de instituție/autoritate publică a părților nu atrage automat competența contenciosului administrativ, a admite concluzia contrară însemnând a transforma în mod artificial orice litigiu având ca obiect obligația de a plăti o sumă de bani într-unul administrativ .
Având în vedere lipsa dispozițiilor privind competența specială a instanței de contencios administrativ în Legea nr. 272/2004, Legea nr. 448/2006 precum și cele două ipoteze reglementate de art. 10 și art. 11 din HG 268/2007 ce atrag competența instanței de contencios administrativ, rezultă per a contrario că în rest, pentru celelalte litigii, competența aparține instanței de drept comun.
Pentru aceste considerente în raport de motivele arătate în conformitate cu art. 132 alin. 3 Cod pr. civilă instanța va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. – Secția de C. Administrativ și în raport de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j și art. 107 NCPC va declina cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Hârșova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului C..
Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C., cu sediul în C., ., județul C., în contradictoriu cu pârâții C. L. AL PRIMĂRIEI C. și ., ambii cu sediul în C., ., Județul C., la Judecătoria Hârșova.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.05.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
A. B. S. G. M.
Tehnored. Jud. S.A.B.
4 ex./02.06.2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CONSTANTA – SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Data:
CĂTRE,
JUDECĂTORIA HÂRȘOVA
Prin prezenta vă înaintăm dosarul nr._ acțiune în contencios administrativ și fiscal având ca obiect – pretenții - formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C., cu sediul în C., ., județul C., în contradictoriu cu pârâții C. L. AL PRIMĂRIEI C. și ., ambii cu sediul în C., ., Județul C., la Judecătoria Hârșova.
Prin Sentința civilă nr.1437/16.05.2014 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. și s-a declinat competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Hârșova.
P.,
A. B. S. GREFIER,
G. M.
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 2191/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 371/2014.... → |
|---|
