Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 440/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 440/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 3771/254/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 440/APCA4
Ședința publică din data de 02.09.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – A. L. N.
JUDECĂTOR – C. N.
GREFIER – M. G.
Pe rol, soluționarea apelului având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție, promovat de apelant intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – S.R. – B.R.M., cu sediul în C., ., județ C., îndreptat împotriva sentința civilă nr. 234/07.02.2014 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, intimat petent fiind F. G.., cu domiciliul în M., .. 64, județ C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art. 155 NCPC.
În referatul făcut asupra cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Tribunalul încuviințează în probatoriu administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, potrivit disp. art. 292 Cod proc.civ, constatând proba administrata.
Față de dispozițiile art. 482 cu referire la art.244 Cod proc.civ. instanța declară cercetarea procesului încheiată, stabilește termen pentru dezbaterea apelului azi, 02.09.2014, iar față de dispozițiile art.394 Cod proc.civ închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. la data de 17.10.2013 sub numărul de mai sus, petentul F. G. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 16.10.2013, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C., solicitând anularea procesului – verbal contestat.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că pătrunsese deja pe marcajul pietonal la momentul în care pietonul s-a angajat în traversarea drumului public.
În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
Legal citat, intimatul nu s-a prezentat la judecată, însă a depus întâmpinare prin care a susținut temeinicia și legalitatea procesului – verbal.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat, la solicitarea ambelor părți, proba cu înregistrarea video a faptei, patru planșe fotografice și proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv procesul – verbal contestat, transcrierea mecanică a acestuia, raportul agentului constatator, certificat de aprobare model nr. 185/2001, atestatul operatorului radar, buletin de verificare metrologică.
Prin Sentința civilă 234/07.02.2014, Judecătoria M. a dispus în sensul admiterii plângerii contravenționale cu consecința anulării procesului verbal contestat.
Pentru a dispune în acest sens a reținut prima instanță faptul că la data de 16.10.2013 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean C. procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . efectuarea virajului la stânga pe ., nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversare pe marcajul pietonal din partea dreaptă a sa.
Pentru aceste motive, contestatorului i-a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum de 320 de lei și s-a dispus măsura tehnico – administrativă a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.
Procesul-verbal a fost semnat de către petent cu mențiunea că nu putea opri întrucât ar fi blocat traficul.
Sub aspectul legalității, analizând conținutul procesului-verbal de contravenție, posibilitate conferită de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a constatat legalitatea acestuia, întrucât cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a constatat că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din interpretarea sistematică a dispozițiilor sale rezultă că procesul-verbal întocmit de către agentul constatator care a perceput în mod direct fapta face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară. În cauză, proba contrară este furnizată tocmai prin înregistrarea video a faptei depusă la dosar de către intimat.
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 constituie contravenție „neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului”
Condițiile existenței neacordării priorității rezultă din art. 6 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002,reține instanța, dispoziții care definesc acordarea priorității drept „obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească”. Așadar, din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții, a reținut instana, rezultă că, pentru a se reține în sarcina unui participant la trafic săvârșirea faptei de neacordare a priorității de trecere, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- făptuitorul să își continue deplasarea ori să efectueze orice altă manevră;
- alți participanți la trafic să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să se oprească;
- respectivii participanți la trafic să aibă prioritate de trecere, conform legii;
- între acțiunea făptuitorului și cea a celorlalți participanți la trafic să existe o legătură de cauzalitate.
Pentru început, trebuie menționat a apreciat instanța, că noțiunea de „participant la trafic” utilizată anterior cuprinde și sfera pietonilor, nu doar pe cea a conducătorilor auto, astfel cum reiese din art. 6 pct. 24 din același act normativ, care definește participantul la trafic drept „persoana fizică ce utilizează, la un moment dat, drumul public”.
În ceea ce privește contravenția supusă analizei, a reținut instanța faptul că din conținutul art. 100 alin. 3 lit. b redat anterior, rezultă și alte condiții specifice care trebuie, de asemenea, să fie îndeplinite cumulativ pentru a se putea constatata săvârșirea acesteia, respectiv:
- participanții la trafic influențați să fie pietoni;
- pietonii să fie angajați în traversarea drumului public;
- această traversare să se realizeze regulamentar, prin locuri special amenajate și semnalizate;
- pietonii să se afle pe sensul de deplasare al autovehiculului.
În urma vizionării înregistrării video, instanța a constatat că fapta săvârșită de către petent nu întrunește condițiile expuse anterior.
Astfel, se reține, pietonul se angajează în traversarea drumului public pe marcajul pietonal concomitent cu ajungerea autoturismului condus de către petent la respectivul marcaj (cadrul 7023). Acesta nu își modifică brusc viteza ori direcția de deplasare și nici nu se oprește ca urmare a continuării drumului de către petent (cadrele 7023 – 7137).
Pe cale de consecință, instanța a reținut că petentul nu a săvârșit fapta imputată constând în continuarea deplasării care să conducă la modificarea bruscă a vitezei ori a direcției de deplasare a unor pietoni angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locuri special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul său de deplasare, nefiind îndeplinită condiția ca pietonii să își modifice brusc viteza ori direcția de deplasare ori să se oprească.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel intimatul, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 10.04.2014.
În motivarea apelului invocă apelantul faptul că din probele administrate în fața primei instanțe, rezultă fără dubiu starea de fapt reținută de organul constatator în cadrul procesului verbal prin raportare la disp. Art. 135 lit. h din RAOUG 195/2002.
Apreciază în sensul că interpretarea disp.art.6 pct.1 din OUG 195/2002 în sensul că pietonul nu a fost obligat, pentru că nu i s-a acordat prioritate de trecere de către reclamant să-și modifice brusc direcția, viteza de deplasare sau să oprească, ar conduce la concluzia că neacordarea priorității de trecere a pietonilor să existe numai în situația în care aceștia ar fi nevoiți ca în timp ce se află în traversare pe marcajul pietonal sau chiar la culoarea verde a semaforului, pentru a evita să fie accidentați de vehiculele care nu opresc înainte de marcaj, să se oprească din traversarea străzii, să-și încetinească sau să grăbească deplasarea ori să-și modifice brusc direcția de deplasare, acceptând chiar și posibilitatea de a ieși de pe marcajul pietonal pe carosabil.
Intimatul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, menționând faptul că la momentul de referință nu se afla niciun pieton angajat în traversare, iar în ceea ce privește procesul verbal arată că acesta nu este semnat de un martor deși la în momentul opririi în trafic erau prezente alte persoane.
Procedând la analizarea apelului prin prisma disp. Art. 476 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :
Prin procesul-verbal . CP nr._/16.10.2013, petentul a fost sancționat în temeiul art. 135 lit. h din RAOUG 195/2002 cu ref. la art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . efectuarea virajului la stânga pe ., nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversare pe marcajul pietonal din partea dreaptă a sa.
Relativ la criticile formulate Tribunalul observă că acestea fac referire la aspecte privind nelegalitatea și neteminicia procesului verbal referitor la aprecierea în mod eronat a ansamblului probator administrat în cauză prin prisma îndeplinirii elementelor răspunderii contravenționale.
Asupra legalității procesului verbal contestat, Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra acestui aspect, constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În referire la aspectul privind omisiunea organului constatator de a menționa în cuprinsul procesului verbal a numele unui martor instanța prin raportare la disp. art. 19 din OG 2/2001, apreciază neîntemeiată această susținere față de mențiunile cuprinse în procesul verbal care a fost comunicat personal petentului.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Sub aspectul menționat, Tribunalul constată că în mod eronat prima instanța a apreciat asupra probatoriului administrat în cauză, care a reliefat situația reținută în cuprinsul procesul verbal.
Astfel, fapta a fost constatată personal de către agenții constatatori, aceștia având posibilitatea de a observa fapta contravențională prin propriile simțuri și de a aprecia gradul de pericol concret creat de petent prin săvârșirea contravenției.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța a apreciat că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Se mai apreciaza de către instanta de control judiciar, ce are in considerare si practica CEDO din cauza A. contra României, - prin care s-a retinut că in materie contravențională instanta de judecata este obligata să respecte garantiile procesuale cuprinse in art.6 din CEDO care se refera, in principal la respingerea prezumtiei de vinovatie, incidenta principiului in ‘’in dubio pro reo’’, existenta unei prezumtii relative de reflectare a adevarului in favoarea continutului actului sancționator, că aceasta este incalcata prin retinerea ca dovedita a stării de fapt din cuprinsul actului sancționator.
Astfel, se apreciază că in speta nu este incident principiul menționat impunându-se ca instanța de apel să cenzureze masurile dispuse, in condițiile in care prin materialul probator analizat a rezultat faptul ca petentul nu s-a conformat obligațiilor impuse de dispozițiile legale în temeiul cărora sancțiunea a fost aplicată, aspect relevat de planșele foto atașate la filele 24-25 și înregistrarea video radar, evidențiate de mijlocul tehnic omologat și verificat metrologic, conform buletinului de verificare metrologică (fila 28)
Față de aspectele relevate prin planșele foto nu vor fi reținute susținerile relativ la faptul că pietonul a început procesul de traversare în momentul în care vehiculul se afla deja pe marcaj, din fotografiile radar depuse de intimat, rezultă că pietonul a manifestat intenția de a traversa pe trecerea de pietoni înainte ca autoturismul în care se afla petentul să se apropie de acest marcaj.
În referire la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța de control judiciar constată că în mod corect organul constatator a apreciat în raport de fapta reținută, asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției săvârșite, circumstanțele concrete de săvârșire, dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului participant la trafic.
Instanța de control judiciar apreciază în speță că nu se impune aplicarea măsurii avertismentului, soluție ce va fi menținută si in urma analizării apelului. In acest sens se are in considerare si faptul ca petentul nu a inteles a se conforma dispozițiilor legale anterior citate.
Astfel, analizând legalitatea si temeinicia procesului verbal contravențional, din prisma prevederilor art.34 din OG nr.2/2001, se constata ca petentul, prin susținerile avute si probele administrate, nu a răsturnat prezumția de validitate de care beneficiază actul sancționator contestat.
Se reține astfel caracterul fondat al criticilor formulate de apelantul intimat, instanța de control judiciar constatând că în mod eronat prima instanța a apreciat asupra temeiniciei actului constatator, considerente față de care, în temeiul art. 480 al.2 c.pr.civ., va admite apelul promovat, cu consecința respingerii plângerii contravenționale ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul promovat de apelant intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – S.R. – B.R.M., cu sediul în C., ., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 234/07.02.2014 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, intimat petent fiind F. G.., cu domiciliul în M., .. 64, județ C..
Schimbă sentința apelată, în sensul că:
Respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 16.10.2013 de către organul constatator.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.09.2014.
P., JUDECATOR,
A. L. N. C. N.
GREFIER,
M. G.
Jud.fond.A.V.E.
Tehnodact.jud.decizie.C.N./4 ex./29.09.2014
2 .
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 1909/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 859/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








