Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1181/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Tribunalul CONSTANŢA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 1181/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 17820/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă Nr. 1181

Ședința publică de la 03 Decembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. C.

JUDECĂTOR: I.-L. O.-D.

GREFIER: E. D.

Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție CC_, formulat de apelantul petent C. G., cu domiciliul în .. C., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA POSTUL DE P. N. BALCESCU, cu sediul în C., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2049/26.02.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelant avocat Forgo N., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.

Totodată se constată că la dosarul cauzei prin serviciul registratură intimatul a depus înscrisurile solicitate, după care;

Reprezentantul apelantului arată că a luat cunoștință de înscrisurile depuse de intimat la dosarul cauzei.

La interpelarea instanței, reprezentantul apelantului arată că nu mai are cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat.

În temeiul dispozițiilor art. 244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat. În susținerea cererii arată că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că aparatul Dragger etilotest este doar calibrat, și nu omologat sau certificat metrologic astfel cum prevăd dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002. Față de acest aspect arată că agentul constatator avea obligația de a folosi etilometrul, și nu etilotestul, pentru a încheia procesul verbal de contravenție în lipsa probelor biologice de sânge. Reprezentantul apelantului, față de aceste considerente, și având în vedere Decizia 289/2014 pronunțată de Tribunalul A., solicită admiterea apelului, fără cheltuieli de judecată.

Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de fata, constata urmatoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.01.2012 sub nr._, petentul C. G. a solicitat în contradictoriu cu intimata IPJ C. anularea procesului-verbal . nr_/05.07.2013.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost oprit de către un echipaj al Poliției rutiere și a fost testat în vederea stabilirii alcoolemiei, iar alcoolemia de 0,17 la mie a reieșit din cauza faptului că a consumat două sau trei bomboane fondante cu cognac.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

În probațiune, petentul a depus copie a procesului-verbal contestat.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale, arătând că petentul a săvârșit cu vinovăție fapta reținută în sarcina sa, și a depus la dosarul cauzei documentația ce stă la baza întocmirii procesului- verbal contestat, constând în: raport, buletin de calibrare.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei.

Prin sentinta civila nr. 2049/26.02.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost respinsa plangerea ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarele:

Prin procesul - verbal de contravenție . nr_/05.07.2013 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă de 820 lei, întrucât în data de 05.07.2013, a condus auto Peugeot 407 cu nr. de înmatriculare 1541 DSJ pe . N. B. sub influența băuturilor alcoolice având o alcoolemie de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, contravenție prevăzute și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G. 195/2002.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, termenul în care a fost formulată plângerea contravențională, instanța constată că a fost respectat termenul de 15 zile de la data înmânării procesului – verbal.

În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar petentul nu a invocat nici un caz de nulitate relativă.

Cu privire la temeinicia procesului - verbal, instanța constată că deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul - verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda alternativ cu sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că stabilirea alcoolemiei s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv cu un etilotest.

Potrivit art. 102 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: a) conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune .

Prin indicele de alcoolemie obținut în urma testării cu un aparat verificat metrologic, împotriva petentului s-a ridicat o acuzație bazată pe împrejurări de fapt ce necesita explicații fundamentate pe probe din partea acesteia (principiu extras din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Blum v. Austria, hotărârea din 3 februarie 2005, paragraf 28). Prin urmare, petentul, trebuia să se prezinte pentru recoltarea de probe biologice, pentru a dovedi cu probe științifice incorectitudinea testului efectuat și netemeinicia constatărilor personale ale agentului constatator.

De altfel, instanța reține că prevederile legale interzic consumul de alcool sub orice formă, inclusiv a produselor de cofetărie, de către o persoană ce urmează a conduce un autovehicul.

Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul - verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că acțiunea petentului, constând în faptul de a conduce autoturismul având o alcoolemie de 0.17 mg/l alcool pur în aerul expirat, constituie contravenție și se sancționează de art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G. 195/2002.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată în minimul prevăzut de lege este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei, care a nesocotit dispozițiile legale. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă consumul de alcool pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).

Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.

Petentul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal. In subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment.

In dezvoltarea motivelor de apel, a aratat apelantul ca instanta de fond nu a tinut cont de art. 181 din regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, potrivit cu care „In situatia in care fapta a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau mojloc tehnic omologat si verificat metrologic, politistul rutier incheie un proces-verbal de constatare a contraventiei, potrivit modelului prevazut in anexa nr. 1D, dupa prelucrarea inregistrarii si stabilirea identitatii conducatorului de vehicul.” Or, nefiind respectate aceste prevederi, procesul-verbal de contraventie este nul si nelegal intocmit.

Intimata nu a formulat intampinare.

Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 476 si urm. NCPC, Tribunalul retine ca apelul este nefondat din urmatoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.

Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.

Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.

Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.

Prin procesul - verbal de contravenție . nr_/05.07.2013 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă de 820 lei, întrucât în data de 05.07.2013, a condus auto Peugeot 407 cu nr. de înmatriculare 1541 DSJ pe . N. B. sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, contravenție prevăzute și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G. 195/2002.

În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond corect a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar petentul nu a invocat nici un caz de nulitate relativă.

Cu privire la temeinicia procesului - verbal, s-a retinut corect că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul - verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că stabilirea alcoolemiei s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv cu un etilotest.

Din analiza testului de alcoolemie rezultă că la data de 05.07.2013, ora 21.00, petentul prezenta un procent de 0.178 mg/l alcool în aerul expirat . Aparatul utilizat se afla în perioada de valabilitate conform verificării metrologice nr. 2372- 160/4/04.06.2013 (f. 24), astfel ca sustinerile petentului apelant cu privire la nerespectarea disp. art. 181 din RAOUG 195/2002 nu pot fi primite, urmand a fi respinse.

Simpla alegație a petentului cu privire la faptul că alcoolemia a fost rezultatul consumării unor bomboane cu coniac, nesusținută de probe, nu poate forma convingerea instanței în sensul contrar celor reținute în procesul - verbal de contravenție, astfel încât in mod just s-a constatat că procesul-verbal are la bază probe concrete, fiind legal și temeinic întocmit, reținandu-se corect că prevederile legale interzic consumul de alcool sub orice formă, inclusiv a produselor de cofetărie, de către o persoană ce urmează a conduce un autovehicul.

Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul - verbal, pe baza probelor aflate la dosar, s-a retinut corect că acțiunea petentului, constând în faptul de a conduce autoturismul având o alcoolemie de 0.17 mg/l alcool pur în aerul expirat, constituie contravenție și se sancționează de art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G. 195/2002.

În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Așadar, în speța de față, instanta de apel retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala.

Mai mult decât atât, s-a constatat in mod corect de catre instanta de fond, ca este certa săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentului.

Petentul a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu avertismentul, susținând că fapta contravențională reținută în sarcina sa este de o gravitate redusă.

De asemenea, si sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate, instanța de fond a constatat in mod corect că agentul constatator i-a aplicat petentului amenda în cuantumul minim prevăzut de lege pentru contravenția comisă, fiind respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, in cauza neavand relevanta sustinerile petentului din apel, in sensul ca amenda minima are un cuantum ridicat, intrucat, data fiind gravitatea contraventiei savarsite, legiuitorul a prevazut un minim ridicat al amenzii.

Sub aspect sancționatoriu, astfel, in mod corect instanța de fond a reținut că sancțiunea aplicată îmbină caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, fiind respectate criteriile din cuprinsul prevederilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul - verbal.

În consecință, apreciind in egala masura, că procesul-verbal este legal și temeinic, ca sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul nu este oportună în prezenta cauză, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.

Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.480 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul petent C. G., cu domiciliul în .. C., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA POSTUL DE P. N. BALCESCU, cu sediul în C., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2049/26.02.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 03.12.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

E. C. I.-L. O.-D.

GREFIER,

E. D.

Jud.fond. M. B.

Tehnored.jud.decizie.I.-L- O.-D./4 ex./30.01.2015

← Pretentii. Sentința nr. 876/2014. Tribunalul CONSTANŢA		Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 893/2014.... →

Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1181/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1181/2014. Tribunalul CONSTANŢA