Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 903/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 903/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 5820/118/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 903/APCA
Ședința publică din data de 04.11.2014
Completul constituit din:
Președinte – A. L. N.
Judecător – C. N.
Grefier – M. G.
Pe rol, soluționarea cererii de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 388/18.06.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul_ , promovată de ÎNTREPRINDEREA I. C. C., cu sediul social în Fetești, .. 3, județul Ialomița, intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul în C., județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art. 155 NCPC.
În referatul făcut asupra cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată arată că apelantul a depus prin grefa instanței note scrise în dublu exemplar.
Instanța constată că înscrisul depus reprezintă concluzii scrise și nu note de ședință, față de dispozițiile art. 482 cu referire la art.244 Cod proc.civ. declară cercetarea procesului încheiată, stabilește termen pentru dezbatere asupra cererii de revizuire azi, 04.11.2014, iar față de dispozițiile art.394 Cod proc.civ închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub numărul_ , petenta ÎNTREPRINDERE I. C. C. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 12.07.2013, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C., solicitând anularea procesului-verbal contestat ca netemeinic și nelegal.
În motivare, petenta a arătat faptul că procesul-verbal este netemeinic, întrucât situația de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde realității, aceasta dotându-se cu camere video. A mai arătat petenta că nu i-a fost comunicată înștiințarea privind obligația de luare a măsurilor de pază și nici procesul-verbal de constatare a contravenției. Din punct de vedere al legalității, petenta a invocat faptul că în cuprinsul procesului-verbal este menționată în calitate de persoană fizică, pentru ca ulterior să fie menționată calitatea sa de administrator al I.I. C. C., ale cărei date de identificare lipsesc.
Plângerii i-au fost atașate 4 planșe fotografice, procesul-verbal contestat în copie certificată pentru conformitate cu originalul, și contract de închiriere a spațiului comercial.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii 333/2003 și ale O.G. nr. 2/2001.
Legal citat, intimatul nu s-a prezentat la judecată, însă a depus întâmpinare prin care a susținut temeinicia și legalitatea procesului-verbal.
Întâmpinării i-au fost anexate, la solicitarea instanței, raportul agentului constatator, adresa de înștiințare nr._/20.06.2013 și copia procesului-verbal de constatare la fața locului din data de 03.07.2013.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar pentru petentă și proba testimonială cu doi martori.
Prin sentința civilă nr. 330/21.02.2014 Judecătoria M. a respins plângerea contravențională formulată ca nefondată, reținându-se în considerente următoarele:
„ La data de 12.07.2013 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean C. procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către C. C. a contravenției prevăzute de art. 3 alin. 1 coroborat cu art. 60 lit. a) din Legea nr. 333/2003 și sancționate de art. 61 lit. b) din același act normativ, constând în faptul că aceasta, „în calitate de administrator al I.I. C. C.”, nu a luat măsurile de asigurare a pazei dispuse cu ocazia adresei de înștiințare cu nr. de înregistrare_ din data de 20.06.2013.
Pentru aceste motive, a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 de lei.
Procesul-verbal a fost întocmit în lipsa contravenientei.
Sub aspectul legalității, analizând conținutul procesului-verbal de contravenție, posibilitate conferită de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată legalitatea acestuia, întrucât cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
În ceea ce privește criticile aduse de către petentă cu privire la persoana contravenientului menționată în procesul-verbal, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal contestat a fost sancționată persoana fizică C. C. care, în calitatea sa de administrator al Întreprinderii Individuale nu a luat măsurile impuse de lege. În mod greșit petenta confundă noțiunea de administrator al Întreprinderii Individuale cu cea de Întreprindere I.. Astfel, persoana juridică este Întreprinderea I., iar nu administratorul acesteia, care rămâne persoană fizică, însă ocupă funcția de administrator. Raportat la aceasta, procesul-verbal apare ca fiind legal întocmit, cuprinzând toate datele de identificare prevăzute de lege pentru sancționarea unei persoane fizice. De altfel, se poate observa că și înmânarea procesulu-verbal de constatare și sancționare a contravenției s-a realizat tot către persoana fizică C. C., aceasta având calitatea de contravenient în cauză. Această calitate este redată tocmai în textul de lege menționat în cuprinsul procesului-verbal ca normă încălcată prin fapta săvârșită, respectiv art. 3 alin. 1 din Legea nr. 333/2003, care arată că „în funcție de importanța, specificul și valoarea bunurilor pe care le dețin, conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. 1, cu sprijinul de specialitate al poliției, pentru sistemele civile de pază, sau al jandarmeriei, pentru cele militare, stabilesc modalități concrete de organizare și executare a pazei, după caz, cu efective de jandarmi, pază cu gardieni publici, pază proprie sau pază prin societăți specializate”. Așadar, obligația stabilirii modalității de pază aparținea conducătorului unității, în cazul de față administratorului firmei, respectiv numitei C. C.. În același sens este și art. 4 din Legea nr. 333/2003, conform căruia „răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor unităților”.
Deși în cauză prin procesul-verbal a fost amendată persoana fizică C. C., iar plângerea contravențională a fost formulată de Întreprinderea I. C. C., instanța nu invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active, apreciind faptul că persoana care a formulat plângerea fiind C. C., aceasta își însușește criticile aduse procesului-verbal. În aceste condiții și văzând dispozițiile art. 26 din O.U.G. nr. 44/2008, potrivit căruia „persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit și, în completare, cu întreg patrimoniul” și faptul că potrivit art. 22 din același act normativ întreprinderea individuală nu dobândește personalitate juridică, o atare respingere a acțiunii pentru lipsa calității procesuale active ar constitui o formalitate excesivă și ar contraveni principiului aflării adevărului în procesul civil.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 60 lit. a) din Legea nr. 333/2003, constituie contravenție neluarea măsurilor de organizare și funcționare a pazei, prevăzute la art. 3 alin. 1, redat anterior, iar conform art. 61 lit. b, această contravenție se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.
Situația de fapt descrisă în procesul-verbal contestat confirmă săvârșirea contravenției în forma-tip prevăzută de actul normativ, respectiv prin neluarea măsurilor de asigurare a pazei. Această situație de fapt concordă cu cea descrisă în cuprinsul raportului agentului care a întocmit procesul-verbal ca urmare a constatării nemijlocite, prin propriile simțuri, a săvârșirii contravenției (f. 31).
Instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din interpretarea sistematică a dispozițiilor sale rezultă că procesul-verbal întocmit de către agentul constatator care a perceput în mod direct fapta face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară.
După cum a constatat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportate la Convenția Europeană a Drepturilor Omului) pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții:
-respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului;
-respectarea dreptului la apărare.
În analiza principiului proporționalității în cauză, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
În privința respectării dreptului la apărare, trebuie avut în vedere că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor.
Prin urmare, instanța constată îndeplinirea celor două condiții în prezenta cauză, astfel că, atât miza litigiului, cât și asigurarea posibilității contestatorului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Luând în considerare aceste principii, instanța reține că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, în măsura în care conțin constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, se bucură de o prezumție relativă de temeinicie și veridicitate, fără ca prin aceasta să fie încălcată prezumția de nevinovăție a unei persoane.
Prin urmare, cu condiția ca fapta contravențională să fi fost constatată nemijlocit de către agentul constatator, prin propriile simțuri, procesul-verbal întocmit dă naștere unei prezumții în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Simpla negare a faptelor de către o persoană care formulează o plângere contravențională nu este suficientă pentru a răsturna prezumția născută împotriva sa, atâta timp cât aceasta nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile.
Ca atare, cu toate că, prin plângerea formulată, petenta a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator, cuprinse atât în procesul-verbal contestat cât și în raportul cu privire la evenimentele desfășurate. Mai mult, petenta a afirmat că a înțeles să-și asigure pază proprie, prin instalarea de camere video, iar martorii propuși de aceasta au declarat faptul că au văzut montat un dispozitiv dreptunghiular ce semăna cu un sistem de alarmă, dar pe care nu l-au văzut în funcțiune (f. 50-51). Or, potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 333/2003, „paza proprie se realizează cu personal calificat, angajat al unității beneficiare, conform legii”. Așadar, circumstanțele invocate de petentă nu se circumscriu celor prevăzute de lege pentru a putea constata că aceasta și-a îndeplinit obligațiile în sensul luării măsurilor de pază și, pe cale de consecință, susținerile sale au natura unei recunoașteri a săvârșirii faptei reținute prin procesul-verbal contestat, petenta recunoscând că nu a asigurat paza în niciunul din modurile prevăzute de art. 3 alin. 1 din lege.
De asemenea, faptul că anterior sancționării contravenționale petenta a fost înștiințată cu privire la obligativitatea luării măsurilor de pază constituie o clemență, o facilitate acordată acesteia, întrucât legea nu prevede ca obligatorie o asemenea înștiințare prealabilă, agentul constatator având posibilitatea de a aplica direct sancțiunea prevăzută de lege pentru săvârșirea contravenției. Așadar, criticile petentei cu privire la respectiva adresă de înștiințare nu au niciun efect asupra valabilității procesului-verbal contestat, întrucât, chiar în măsura în care înștiințarea nu s-ar fi realizat, aceasta nu ar fi condus la nulitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
În temeiul tuturor considerentelor arătate, instanța reține că prezumția relativă de temeinicie și veridicitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată prin probele administrate pe parcursul judecății, astfel că procesul-verbal contestat îndeplinește condiția temeiniciei.
Sub aspectul individualizării pedepsei, instanța constată că sancțiunea aplicată a fost în mod corect individualizată de către agentul constatator, proporțional cu gradul de pericol social al faptei petentei, fiind aplicată o amendă în cuantumul minimului special prevăzut de lege. Petenta nu a invocat în cauză circumstanțe reale sau personale care să atragă reținerea unui pericol social concret redus al faptei săvârșite, de natură a conduce la înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petenta I.I. C. C. împotriva procesului – verbal de contravenție . nr._ din data de 12.07.2013 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C..”.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel petentul, solicitând modificarea în tot a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii plângerii contravenționale .
Motivează apelul reiterând criticile de nelegalitate și netemeinicie ale procesului-verbal de contravenție expuse în plângerea introductivă de instanță .
Legal citat, intimatul-organ constatator nu a formulat întâmpinare.
Nu au fost administrate probe noi în fața instanței de apel .
Prin Decizia civilă 388/18.06.2014, Tribunalul C. a dispus în sensul respingerii apelului promovat ca nefondat
Pentru a dispune în acest sens a reținut instanța de control judiciar următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat s-a reținut săvârșirea de către C. C. a contravenției prevăzute de art. 3 alin. 1 coroborat cu art. 60 lit. a) din Legea nr. 333/2003 și sancționate de art. 61 lit. b) din același act normativ, constând în faptul că aceasta, „în calitate de administrator al I.I. C. C.”, nu a luat măsurile de asigurare a pazei dispuse cu ocazia adresei de înștiințare cu nr. de înregistrare_ din data de 20.06.2013. A fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 de lei.
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, persoana sancționată este C. C., identificată prin toate datele prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, dar și datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal.
În ceea ce privește susținerile apelantei în sensul că adresa de înștiințare nr._/20.06.2013 nu i-a fost comunicată personal, o asemenea împrejurare nici nu este afirmată de către organul constatator, dimpotrivă, din cuprinsul înștiințării rezultând că acesta a fost înmânată prepusului C. M., cum de altfel se și recunoaște în motivele de apel, care în virtutea raporturilor de prepușenie avea obligația de a o aduce la cunoștința angajatorului ei.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, se observă că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în baza constatărilor directe și personale ale agentului constatator .Față de această împrejurare în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză operează o prezumție de valabilitate rezultând din constatările personale ale agentului constatator, prezumție nerăsturnată în cauză.
Instanța de apel a avut în vedere faptul că, pornind chiar de la definiția contravenției- faptă antisocială de un pericol social redus în comparație cu faptele calificate drept infracțiuni, sancționarea acesteia nu impune efectuarea unei anchete prealabile în situația în care fapta contravențională este constatată, în mod direct și concomitent săvârșirii, de către agentul constatator.
Astfel, din nici un paragraf al Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza A. contra României, invocată de către apelantă, nu reiese faptul că instanța europeană consideră procedura contravențională ca neconformă Convenției, doar modul de aplicare a acesteia conducând la condamnarea statului român. Curtea a avut în vedere faptul că, la data aplicării sancțiunii, în caz de neplată a amenzii contravenționale, O.G nr.2/2001 prevedea posibilitatea înlocuirii acesteia cu sancțiunea închisorii contravenționale, situație în care garanțiile procedurale oferite acuzatului/petentului trebuie să fie mai puternice în cazul analizat de Curte decât în reglementarea actuală, în care închisoarea a fost înlăturată dintre sancțiunile contravenționale. Determinantă pentru instanța europeană în constatarea încălcării articolului 6 din Convenție de către autoritățile naționale a fost modalitatea de administrare și interpretare a probelor, soluția de respingere a plângerii bazându-se pe mărturia chiar a persoanei față de care s-a săvârșit contravenție, contravenție care nu fusese constatată în mod direct de către agentul constatator ci adusă la cunoștința acestuia de către același martor. Instanța europeană, pe bună dreptate, a apreciat ca nefiind satisfăcute exigențele impuse de principiile nemijlocirii și contradictorialității cu privire la acest martor, care, fiind determinant pentru încheierea procesului verbal, nu a fost audiat de către instanță.
Situația de fapt este însă sensibil diferită în cauza de față, unde așa cum s-a arătat, fapta a fost constată în mod direct și concomitent săvârșirii de către agentul constatator.
Or, atunci când fapta imputată a fost constată în mod direct și concomitent săvârșirii de către agentul constatator, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr, de temeinicie cu privire la situația de fapt constatată.. Această prezumție, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești, astfel că se poate afirma că este o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestui concept. Toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor, iar în materie contravențională, de exemplu, art. 537 din Codul de procedură francez consacră expres această prezumție: În cazul în care legea nu dispune altfel, procesele-verbale sau rapoartele întocmite de către ofițerii și agenții de poliție judiciară și agenții de poliție adjuncți, sau funcționarii sau agenții însărcinați cu anumite funcții de poliție judiciară, cărora legea le-a atribuit puterea de a constata contravențiile, fac dovada până la proba contrarie.
În principiu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu interzice utilizarea prezumțiilor, dar, în materie penală, obligă statele să nu depășească o anumită limită. Astfel, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera o prezumție, totodată, asigurându-se respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele. Cu privire la acest aspect, instanța de recurs apreciază că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal este dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie . Ar fi excesiv și contrar scopului legii obligarea agentului constatator, care constată în mod personal, direct și concomitent fapta antisocială, să probeze în plus față de constatarea sa personală fapta antisocială constatată.
Prezumția este însă una simplă, aptă a fi răsturnată prin probe contrare, probele administrate în cauză nefiind însă suficiente în acest sens.
Astfel, potrivit Legii nr. 333/2003, forma activă la data constatării contravenției:
Art. 1
(1)Paza și protecția sunt activități desfășurate prin forțe și mijloace specifice, în scopul asigurării siguranței obiectivelor, bunurilor și valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existența materială a acestora, precum și a protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viața, integritatea fizică sau sănătatea.
(2)Paza și protecția se realizează prin forțe și mijloace militare sau civile, de către instituțiile specializate ale autorităților administrației publice, sau în regim privat, de către proprietarii sau deținătorii obiectivelor, bunurilor sau valorilor, precum și de către societățile specializate de pază și protecție.
Art. 3
(1)În funcție de importanța, specificul și valoarea bunurilor pe care le dețin, conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), cu sprijinul de specialitate al poliției, pentru sistemele civile de pază, sau al jandarmeriei, pentru cele militare, stabilesc modalități concrete de organizare și de executare a pazei, după caz, cu efective de jandarmi, pază cu gardieni publici, pază proprie sau pază prin societăți specializate.
Art. 3
(1)În funcție de importanța, specificul și valoarea bunurilor pe care le dețin, conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), cu sprijinul de specialitate al poliției, pentru sistemele civile de pază, sau al jandarmeriei, pentru cele militare, stabilesc modalități concrete de organizare și de executare a pazei, după caz, cu efective de jandarmi, pază cu gardieni publici, pază proprie sau pază prin societăți specializate.
(2)Unitățile grupate pe un anumit spațiu pot organiza, cu avizul poliției, paza în comun cu gardieni publici, pază proprie sau prin societățile specializate de pază. Conducătorii acestor unități stabilesc forma de pază, obligațiile și răspunderile fiecărui beneficiar, inclusiv cele privind întocmirea planului de pază.
(3)La unitățile unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, conducătorii acestora sunt obligați să execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor.
(4)Protecția demnitarilor români și a celor străini pe timpul șederii în România, a familiilor acestora, paza sediilor de lucru și a reședințelor acestora se asigură de Serviciul de Protecție și Pază, conform atribuțiilor prevăzute în legea specială de organizare și funcționare a acestuia.
(5)Protecția magistraților, a polițiștilor și jandarmilor, precum și a membrilor de familie ai acestora, în cazurile în care viața, integritatea corporală sau avutul acestor persoane sunt supuse unor amenințări, se asigură de Ministerul de Interne*), potrivit legii.
prevederi din Art. 3 din capitolul I (Norme Metodologice din 2012) la data 16-iun-2012 pentru Art. 3 din capitolul I
Art. 3
(1) Pentru unitățile care își desfășoară activitatea printr-o rețea formată din subunități sau puncte de lucru distribuite teritorial, responsabilitatea asigurării măsurilor de securitate în întreaga rețea revine conducerii unității centrale.
(2) Organizarea în comun a pazei se poate efectua, cu avizul poliției, în situațiile în care unitățile funcționează în același imobil, perimetru sau spațiu alăturat, caz în care obligația asigurării măsurilor de securitate revine conducătorilor unităților care dețin cota de proprietate ori folosință majoritară sau administratorului obiectivului, cu consultarea celorlalți deținători.
(3) Pentru asigurarea pazei, ordinii și siguranței localurilor publice, hotelurilor, motelurilor, campingurilor, cluburilor, pensiunilor, discotecilor și altor locuri de distracție sau de agrement, administratorii acestora au obligația de a folosi personal de pază calificat și atestat, potrivit legii.
Art. 4
(1) Conducătorii unităților care operează cu numerar au obligația implementării unor măsuri eficiente în scopul asigurării protecției personalului și a valorilor pe timpul manipulării, procesării, depozitării sau transportului și descurajării săvârșirii infracțiunilor contra patrimoniului, precum și în scopul acordării sprijinului necesar organelor judiciare în vederea identificării făptuitorilor.
(2) La obiectivele cu program permanent în care pe timpul nopții își desfășoară activitatea mai puțin de 3 angajați, conducătorii unităților au obligația executării și folosirii unui ghișeu special amenajat care să asigure protecția la atacuri manuale asupra casierului.
(3) În situația unităților la care activitatea de procesare, depozitare și transport de valori este externalizată, obligația pentru adoptarea acestor măsuri de securitate revine prestatorului licențiat al acestor servicii.
Art. 4
Răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alin. (1).
Art. 5
(1)Paza se organizează și se efectuează potrivit planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc, cu avizul de specialitate al poliției. Acest aviz este obligatoriu pentru fiecare caz de modificare a planului de pază.
(2)Pentru unitățile la care paza se asigură cu efective de jandarmi, avizul poliției nu este obligatoriu.
prevederi din Art. 5 din capitolul I (Norme Metodologice din 2012) la data 16-iun-2012 pentru Art. 5, alin. (2) din capitolul I
Art. 5
(1) Planul de pază este documentul în baza căruia se organizează paza și se întocmește cu respectarea prevederilor art. 5 din Lege.
(2) În situații excepționale, pentru asigurarea provizorie a protecției unității, pe o perioadă de maximum 7 zile pot fi instituite măsuri de pază care nu necesită întocmirea planului de pază și avizarea acestuia.
(3) Planul de pază se depune la structura de poliție organizată la nivelul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia se află obiectivul, denumită în continuare unitate de poliție competentă teritorial, cu cel puțin 24 de ore înainte de instituirea pazei potrivit contractului de prestări de servicii ori deciziei conducerii, în cazul pazei proprii.
(4) Actualizarea planului de pază se face numai în situația modificării suprafeței, topografiei obiectivului, a dispozitivului de pază, a regulilor de acces ori la schimbarea prestatorului, prin intermediul unor acte adiționale.
Art. 6
În situația în care măsurile de securitate a obiectivului, adoptate de conducerea unității ca rezultat al analizei de risc la securitatea fizică, prevăd utilizarea numai a mijloacelor mecanofizice și a sistemelor tehnice de alarmare, monitorizare și intervenție, fără a se institui pază cu personal uman, nu se întocmește plan de pază.
Art. 7
În cazul în care are loc schimbarea furnizorului serviciilor de pază sau al serviciilor de monitorizare și intervenție, fostul furnizor este obligat, la solicitarea scrisă a beneficiarului, să asigure prestarea serviciilor, contra cost, conform prevederilor contractuale, până ce noul furnizor va realiza instituirea serviciului de pază sau conectarea în întregime a sistemelor tehnice de alarmare ale unității, dar nu mai mult de 30 de zile de la data comunicării deciziei de reziliere a contractului.
(3)Prin planul de pază se stabilesc în principal: caracteristicile obiectivului păzit, în zona respectivă, numărul de posturi și amplasarea acestora, necesarul de personal pentru pază, amenajările, instalațiile și mijloacele tehnice de pază și de alarmare, consemnul posturilor, legătura și cooperarea cu alte organe cu atribuții de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și persoanelor și modul de acțiune în diferite situații. De asemenea, vor fi prevăzute și regulile de acces, potrivit dispozițiilor conducătorului unității, precum și documentele specifice serviciului de pază.
(4)În cazul unităților în care paza se asigură cu efective ale jandarmeriei, ale societăților specializate de pază și protecție, ale gardienilor publici sau combinat, întocmirea planului de pază se face de către conducătorii unităților beneficiare împreună cu comandanții/șefii acestor efective.
(5)Documentele specifice necesare executării și evidenței serviciului de pază, cu excepția celui executat cu efective de jandarmi, și modelele acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
prevederi din Art. 1 din capitolul I (Norme Tehnice din 2004) la data 10-aug-2004 pentru Art. 1 din capitolul I
Art. 1
(1) Prezentele norme tehnice se aplica cu ocazia proiectarii, instalarii si utilizarii sistemelor tehnice de protectie si de alarmare împotriva efractiei.
(2) Prezentele norme tehnice se adreseaza atât societatilor licentiate specializate sa execute astfel de lucrari, cât si beneficiarilor de sisteme tehnice de protectie si de alarmare, având caracter obligatoriu.
(3) Aplicatiile cu sisteme de alarmare împotriva efractiei se proiecteaza, se instaleaza si se utilizeaza cu respectarea prezentelor norme tehnice.
Art. 2
Configuratia sistemelor tehnice de protectie si de alarmare împotriva efractiei se stabileste în functie de importanta valorilor umane si materiale si a nivelului de risc evaluat.
Art. 3
(1) Echipamentele si elementele componente ale acestor sisteme se utilizeaza în conformitate cu prevederile legii.
(2) În vederea certificarii componentelor sistemelor de alarmare împotriva efractiei se înfiinteaza în cadrul Inspectoratului General al Politiei Române Laboratorul de încercari pentru clasificarea acestora si stabilirea clasei de securitate în care se încadreaza, denumit în continuare Laborator.
(3) Conditiile de încadrare, organizare si functionare a Laboratorului se aproba prin ordin al ministrului administratiei si internelor.
Art. 4
Sunt supuse avizarii proiectele sistemelor de alarmare împotriva efractiei destinate: unitatilor financiar-bancare, institutiilor de interes public, cazinourilor, caselor de schimb valutar si amanet, spatiilor comerciale mari, magazinelor de arme si munitii, statiilor de comercializare a produselor petroliere, detinatorilor de produse ori substante toxice, unitatilor speciale si altor obiective cu aglomerari de persoane ori valori însemnate.
prevederi din Art. 1 din capitolul I (Norme Metodologice din 2012) la data 16-iun-2012 pentru Art. 1 din capitolul I
Art. 1
(1) Paza obiectivelor, bunurilor, și valorilor și protecția persoanelor prin forțe și mijloace civile se realizează cu sprijinul și sub coordonarea, îndrumarea și controlul Inspectoratului General al Poliției Române și al unităților subordonate, care urmăresc respectarea prevederilor legale în acest domeniu de activitate.
(2) Paza obiectivelor, bunurilor și valorilor și protecția persoanelor prin forțe și mijloace militare se realizează cu sprijinul și sub coordonarea, îndrumarea și controlul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și al unităților subordonate, care urmăresc respectarea prevederilor legale în acest domeniu de activitate.
(3) Prevederile prezentelor norme metodologice nu se aplică activităților privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și persoanelor, precum și a transporturilor cu caracter special aparținând structurilor și instituțiilor din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională, care se asigură în conformitate cu reglementările stabilite în cadrul acestora.
Or, chiar și în situația dotării unități cu camere de supraveghere, această modalitate de asigurare a pazei nu este una din cele prevăzute de Legea nr. 333/2003 și nu a fost organizată în baza unui plan de pază avizat, astfel că în mode legal a fost reținută săvârșirea contravenției.
Văzând și că petanta a fost înștiințată anterior cu privire la punerea în aplicare a Legii nr. 333/2003 și că celelalte probe administrate nu infirmă situația de fapt constatată, instanța de apel a constatat că procesul verbal a fost în mod temeinic întocmit și sancțiunea corect individualizată față de valoarea socială ocrotită prin norma de sancționare în contextul creșterii notorii a numărului faptelor antisociale îndreptate împotriva bunurilor sau personalului unităților cu program de funcționare non-stop, hotărârea apelată fiind pronunțată cu corecta aplicare a legii,
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire petenta apelantă, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 31.07.2014
În motivarea cererii apreciază revizuienta în sensul că din probatoriul administrat rezultă nevinovăția petentei, iar sub aspectul legalității nu a fost analizat procesul verbal pin raportare la disp. art. 16 și 17 din OG 2/2001, nefiind menționate datele de identificare ale contravenientului persoană juridică, omisiune ce a condus la existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestuia. Aceste aspecte probează precizează petenta că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut fiind incidente disp. art. 509 al.1 pct.1 c.proc.civ.
Relativ la existența unor obligații pe care revizuienta le-ar avea cu privire la asigurarea pazei, arată că o astfel de înștiințare nu a fost comunicată, nefiind adusă la cunoștință existența acestor obligații.
În referire la procesul verbal se arată, acesta nu a fost semnat de petentă, nefiind prezentă și a fost comunicat unei alte persoane. De asemenea, se arată, organul constatator a omis să menționeze faptul că programul de funcționare era non-stop și că erau montate camere video care funcționau. Legea nr. 333/2003 prevede în mod alternativ și nu obligatoriu raportat la specificul și valoarea bunurilor că unitățile prin conducătorii lor stabilesc modalități concrete de organizare și executare a pazei.
În ceea ce privește prezumția de adevăr a procesului verbal, aceasta poate fi răsturnată prin probe contrarii, având în vedere jurisprudența CJUE.
Apreciază totodată revizuienta în sensul că Tribunalul C. a pronunțat o sentință formală care contravine principiilor de drept, a respectării dreptului la apărare, întrucât deși a solicitat strigarea cauzei după ora 11, în momentul în care a ajuns la sediul instanței ședința de judecată era finalizată, iar solicitarea sa de amânare a pronunțării pentru a avea posibilitatea de a depune concluzii scrise nu este menționată în cuprinsul hotărârii, motiv pentru care apreciază asupra incidenței dispozițiilor art. 509 al.1 pc.t 5 c.proc.civ.
Arată totodată că înțelege să critice soluția de respingere a apelului și sub aspectul temeiniciei sale întrucât potrivit art. 34 din OG 2/2001 prezumțiile de legalitate și temeinicie sunt relative, iar sancțiunea contravențională aplicată este disproporționată față de pericolul social concret al faptei.
În drept au fost invocate disp. art. 509 al.1 și 5 c.proc.civ
Intimatul, legal citat, nu a precizat poziția procesuală asupra cererii.
Procedând la judecata cererii de revizuire Tribunalul reține :
Prin Decizia civilă 388/CA/18.06.2014, Tribunalul C. a dispus în sensul respingerii apelului promovat de revizuienta împotriva sentinței civile nr. 330/21.02.2014 pronunțată de Judecătoria M..
Revizuirea face parte din categoria căilor extraordinare de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și reînnoirea judecății în cazurile expres prevăzute de lege.
Potrivit temeiului de drept invocat de revizuientă în susținere, respectiv art. 509 al.1 pct.1, pct.5 c.proc.civ:
(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă :
1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut (....)
5. după darea hotărâri s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. (.....)
Prin urmare se constată că legiuitorul a deschis calea de atac a revizuirii, în principal, împotriva hotărârilor judecătorești prin care s-a rezolvat fondul cauzei, condiția existenței unei hotărâri prin care se evocă fondul cauzei fiind expres prevăzută de lege. Prin excepție pentru motivele prevăzute în mod limitativ la alin.2 al art. 509, pot face obiect al revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.
Prin decizia atacată apelul promovat a fost respins ca neîntemeiat, situație în care se apreciază că este îndeplinită condiția menționată anterior față de caracterul devolutiv al acestei căi de atac.
În susținerea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 al.1 pct.1 c.proc.civ revizuienta face referire la aspecte privind legalitatea procesului verbal de contravenție prin prisma dispozițiilor art. 16, respectiv art. 17 din OG 2/2001.
Relativ la primul motiv de revizuire cu referire la pronunțarea instanței asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau pronunțarea asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ori în ipoteza în care s-a dat mai mult decât s-a cerut, practica judiciară a statuat că aceste noțiuni trebuie să vizeze un, lucru cerut care trebuie interpretată ca referire la cererea concretă, cele accesorii sau subsidiare și nu diferitele argumente care susțin sau combat aceste cereri.
De asemenea, relativ la a doua ipoteză a fost statuat în sensul că aceasta trebuie să privească cererea care a fixat cadrul litigiului, a determinat limitele acestuia și a stabilit obiectul pricinii supuse judecății.
În referire la motivul prevăzut prin disp. art. 509 pct 5 c.proc.civ instanța constată că partea a motivat cererea prin aprecieri asupra legalității și temeiniciei procesului verbal, dar și prin faptul că în cuprinsul hotărârii nu se fac mențiuni relativ la solicitarea de a se amâna pronunțarea asupra cauzei pentru a avea posibilitatea de a depune note scrise.
Or, prin raportare la dispozițiile legale care reglementează acest caz de revizuire instanța observă că partea nu indică care sunt înscrisurile doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, care dacă ar fi fost cunoscut la data pronunțării hotărârii atacate ar fi putut conduce la o altă soluție decât cea adoptată.
Astfel fiind se apreciază în sensul că motivele analizate și care fundamentează cererea de revizuire promovată nu se circumscriu situațiilor invocate limitativ prin dispozițiile sus menționate, considerente față de care cererea apare ca neîntemeiată urmând a se dispune în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire promovat de ÎNTREPRINDEREA I. C. C., cu sediul social în Fetești, .. 3, județul Ialomița, îndreptată împotriva deciziei civile nr. 388/18.06.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul_, intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul în C., județul C. ca nefondată..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.11.2014.
P., JUDECATOR,
A. L. N. C. N.
GREFIER,
M. G.
Red/Tehnored.decizie. jud.C.N./2 ex./05.12.2014
2 .>
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 39/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 835/2014. Tribunalul... → |
|---|
