Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 39/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 14774/212/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Operator de date cu caracter personal nr. 8470
., C.
Tel. 0241._;_; 0241._; Fax._
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 39
Ședința publică de la 19 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-L. O.-D.
JUDECĂTOR: E. C.
GREFIER: I. T.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție – PA_, formulat de apelanta-petenta C. N. POSTA R. SA, cu sediul în sector 2, București, ., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA – POLITIA STATIUNII EFORIE, cu sediul în Constanta, J. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/18.10.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 pct. 2 și următoarele C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, grefierul învederând și faptul că apelanta-petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
În baza dispozițiilor art 131 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul procedează la verificarea competenței materiale și teritoriale de a soluționa cauza și constată că, potrivit dispozițiilor art 10 alin 1 Legea 554/2004, competența materială și teritorială de a soluționa prezenta cauză, revine Tribunalului C., secția contencios administrativ și fiscal.
În conformitate cu dispozițiile art. 238 din Noul cod de procedură civilă, instanța estimează durata procesului la 1 zi, cauza urmând să fie soluționată la acest termen de judecată.
În temeiul disp. art. 255 cu ref. la art. 258 NCPC instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind această probă ca fiind pertinentă, utilă și concludentă cauzei.
Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata constata urmatoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.05.2013, sub nr._ /2014, petenta C. Națională ,,Posta R.” S.a., cu sediul în București, .. 140, sector 2, având număr de înregistrare în ORC J_, CUI RO_, a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție C. anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._/22.04.2013, prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5.000 lei.
În fapt petenta a arătat că, prin procesul verbal de contravenție contestat, a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, reținându-se în sarcina sa că în ziua de 19.04.2013 a efectuat un transport de valori cu autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ fără a avea planul necesar avizat de poliție.
Aceasta a mai arătat că anularea procesului verbal de contravenție se impune pentru considerentul că sancțiunea contravențională a fost aplicată persoanei juridice și nu conducătorului unității așa cum prevede legislația în vigoare. Mai mult, petenta a mai învederat că fapta contravențională nu este descrisă în mod complet fapt ce conduce la în opinia acesteia la nulitatea absolută a actului administrativ.
În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile O.G. nr. 2/2001, Legii nr. 333/2003 și ale H.G. nr. 301/2012.
În dovedirea cererii, au fost depuse: procesul verbal de . nr._/22.04.2013(f.7).
Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petentă este scutită de plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.
Prin întâmpinarea (f. 35) depusă în termenul legal, intimatul I.P.J. C. a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal.În susținerea poziției sale procesuale, intimatul a afirmat că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității.De asemenea, intimatul a mai arătat că obiecțiunile formulată de petentă referitoare la temeinicia și legalitatea procesului verbal în sensul în care vinovat de săvârșirea contravenției se face administratorul societății, astfel încât acesta trebuia sancționat și nu persoana juridică sunt neîntemeiate deoarece, în virtutea coroborării art. 26 alin.1, art. 60 alin. 1, lit. c și art. 61, alin. 2 din Legea 333/2003, sancțiunea poate fi aplicată și persoanei juridice. Totodată acesta susține că petenta avea întocmit un plan de pază avizat de poliție însă situația de fapt reținută în acesta a suferit modificări care împuneau, conform legii, un nou aviz al Ministerului de Interne.
În drept, au fost invocate prevederile: O.G. nr. 2/2001 și cele ale Legii nr. 333/2003.
În probațiune, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens: procesul verbal al agentului constatator (f.37-f.38).
Intimatul a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în lipsa reprezentantului său.
În probațiune, instanța a încuviințat și administrat: proba cu înscrisuri, atât cele depuse de petentă, cât și cele depuse de intimat, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Prin sentinta civila nr._/18.10.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost respinsa plangerea ca neintemeiata si obligat pârâtul la plata sumei de 50 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/22.04.2013, petenta C. Națională ,,Posta R.” S.a. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 și art. 60 lit. c și sancționate de art. 61 lit. b din Legea nr. 333/2003, reținându-se că nu a întocmit un plan de pază avizat de Poliție pentru transportarea bunurilor sau valorilor.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, după verificarea introducerii sale în termen și după administrarea probatoriului necesar în vederea justei stabiliri a situației de fapt, este chemată să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, precum și modul de individualizare a sancțiunilor contravenționale aplicate.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal de contravenție contestat, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, denumirea și sediul contravenientului persoană juridică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat. Astfel, obiecțiunea petentei conform căreia procesul verbal nu ar cuprinde în mod detaliat descrierea faptei va fi respinsă ca neîntemeiată întrucât acesta are în componența ei toate elementele necesare instanței pentru a realiza o justă verificare a acestuia.
În drept, potrivit art. 26 alin. 1 din legea 333/2003, Paza transporturilor de bunuri și valori sau a celor cu caracter special se organizează și se execută potrivit prevederilor planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se transportă împreună cu unitatea prestatoare, cu avizul poliției, care este obligatoriu și în cazul modificării acestuia. Acest aviz nu este necesar în cazul unităților la care paza transportului se asigură cu efective de jandarmi sau cu cele aparținând unor instituții cu atribuții în domeniul apărării și siguranței naționale.
De asemenea, conform art. 60 lit. c din același act normativ, constituie contravenție c) neîntocmirea planului de pază, conform art. 5 alin. (3), sau a celui de transport de bunuri ori valori, conform art. 26 alin. (1), și neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în acestea ori a măsurilor stabilite de unitatea de jandarmi; iar potrivit art. 61 alin. 1 din Legea 333/2003 această faptă se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, instanța constată că încadrarea juridică dată faptei prin raportare la situația de fapt descrisă de agentul constatator, este corectă, iar sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de textul incriminator.
În consonanță cu prevederile art. 3 alin. 1, potrivit căruia: “În funcție de importanța, specificul și valoarea bunurilor pe care le dețin, conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. 1, cu sprijinul de specialitate al poliției, pentru sistemele civile de pază, sau al jandarmeriei, pentru cele militare, stabilesc modalități concrete de organizare și de executare a pazei, după caz, cu efective de jandarmi, pază cu gardieni publici, pază proprie sau pază prin societăți specializate.”, obligația instituirii pazei și alegerii modalității concrete de realizare a acesteia revine conducătorului unității prevăzute la art. 2 alin. 1, precitat, care poate beneficia de suportul de specialitate al poliției sau al jandarmeriei, după caz. În articolul 61 alin 2 din legea anterior menționată se stabilește, cu valoare de principiu, că nerespectarea dispozițiilor acestei legi atrage răspunderea juridică a persoanei responsabile. Astfel motivarea petentei că resposabil de săvârșirea contravenției se face administratorul societății, care de altfel este cel ce trebuia sancționat, va fi respinsă ca neîntemeiată.
În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile sunt încadrate în sfera ”acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României – hotărârea din 21.09.2006, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general și că urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii fiind suficiente
pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal. Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție prezentul litigiu trebuie să ofere și drepturile procesuale recunoscute și garantate de acest articol inclusiv cele specifice în materie penală, printre care și prezumția de nevinovăție. În ceea ce privește reglementarea în cadrul legislației interne ca procedură administrativă aceea a plângerii împotriva procesului verbal de contravenție, Curtea arată în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie sã beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. (A. împotriva României, cauză în care statul a fost condamnat pentru nerespectarea principiului prezumției de nevinovăție)
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției iar acesta beneficiază de toate garanțiile prevăzute de aceasta inclusiv de prezumția de nevinovăție, principiu prin care se evită eventualele abuzuri din partea autorităților. Astfel, ca o consecință, sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar petentul trebuie să facă dovada contrară doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă. În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Astfel, fapta a fost constatată personal de către agenții constatatori, aceștia având posibilitatea de a observa săvârșirea contravenției prin propriile simțuri și de a aprecia gradul de pericol concret creat de petentă prin săvârșirea faptei antisociale.
Așadar, în cauza de față, instanța apreciază că petenta este cea care trebuia să facă dovada celor susținute în plângere, având sarcina de a administra probe care să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal.
Având în vedere jurisprudența Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv hotărârea A. contra României, prezumția de nevinovăție de care se bucură petenta a fost greșit înțeleasă de aceasta în sensul în care, răsturnarea sarcinii probei în dreptul organului constatator, nu înseamnă că este suficient ca cel sancționat să conteste legalitatea sau temeinicia unui proces verbal pentru ca acțiunea să îi fie admisă, ci acesta trebuie să propună probe prin care să conteste în mod pertinent situația de fapt reținută instanța având obligația de a-i asigura în mod real mijloacele procesuale pentru a face acest lucru.
Totodată prin hotărârea N. G. c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că prezumția de nevinovăție a petentului nu este absolută, fiind obligatoriu însă ca părțile dintr-un proces să beneficieze de mijloace legale, eficiente și concrete pentru a-și demonstra nevinovăția, instanța oferind petentei toate garanțiile privitoare la apărare și la un proces echitabil aceasta mulțumindu-se însă să depună pe tot parcursul procesului înscrisuri având drept teză probatorie neincluderea petentei în categoria subiecților activi a contravențiilor stabilite de Legea 333/2003 necontestând în niciun moment situația de fapt reținută în procesul verbal.
Astfel, instanța apreciază că petenta nu a reușit să răstoarne situația de fapt reținută de agenții constatatori aceasta fiind conformă realității, astfel încât împrejurarea că petenta nu a încălcat dispozițiile Legii 333/2003 corespunde adevărului. În continuare instanța va examina proporționalitatea dintre gravitatea faptei comise și sancțiunea aplicată, respectiv cea de nerespectare a normelor contravenționale și cea de sancționare cu amendă contravențională, în analizarea căreia instanța va avea în vedere circumstanțele personale ale petentei cât și cele reale ale modului în care a fost comisă contravenția.
Principiul enunțat mai sus este prezent atât de Constituția României, cât și în jurisprudența CEDO stabilindu-se clar că orice măsură punitivă luată împotriva unui particular trebuie să fie necesară într-o societate democratică și proporțională cu gradul de periculozitate a faptei comise. Analizarea acestuia are loc atât în momentul aplicării sancțiunii fiind făcută de agentul constatator, cât și în fața instanței, atunci când se contestă temeinicia sau legalitatea unui proces verbal. În aprecierea gravității faptei trebuie avute în vedere atât circumstanțele personale ale contravenientului, cât și cele reale astfel încât raportat la cazul de fața instanța constată că normele încălcate au un caracter represiv, în sensul în care sancționează neluare măsurilor de pază împuse de lege. Contravenția săvârșită este deci una de rezultat dar are totodată și un puternic caracter preventiv prin care s-a dorit disciplinarea celor care desfășoară activități ce sunt supuse unui risc în ceea ce privește siguranța bunurilor sau valorilor ce le aparțin sau le manipulează. Astfel, instanța apreciază că fapta săvârșită de petentă are un grad ridicat de pericol social, aceasta în condițiile în care petenta este o societate comercială înființată în anul 1998, deci un subiect de drept cu o considerabilă experiență profesională, astfel că acesteia i se poate solicita, în mod legitim și rezonabil, să cunoască și să respecte cu rigurozitate prevederile legale. Totodată este de notorietate riscul constant la care sunt supuse autovehiculele de transport valori ale Poștei Române acestea fiind în mai multe ori vizate de infractori tocmai datorită negijenței societății în luarea măsurilor de asigurare a pazei acestora. De asemenea analizând procesul verbal încheiat de agenții constatatori (f.37) instanța reține că valorile transportate cu autovehiculul_ constau în suma de bani de 70.000 de lei, că mijlocul de transport nu era dotat cu sistem GPS, că cei care manipulau valorile nu aveasu aspra lor mijloace de apărare astfel încât instanța subliniază încă o dată gravitata faptei comise de petentă. În același sens, instanța apreciază că se impune menținerea amenzii aplicate petentei de agentul constatator, în cuantumul maxim prevăzut de lege, în acest fel putându-se realiza funcția educativă și funcția preventivă ale sancțiunii și putându-i-se atrage atenția petentei asupra urmărilor negative pe care fapta sa le-ar fi putut avea: crearea premiselor necesare pentru săvârșirea unor acțiuni ilicite îndreptate împotriva patrimoniului său. În lumina considerentelor ce preced, instanța urmează a respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată și a menține procesul verbal contestat ca temeinic și legal.
Conform art. 36 alin. 2 din OG 2 /2001, în forma aflată în vigoare la momentul sesizării instanței care prevede că în cazul în care plângerea a fost respinsă, petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, instanța îl va fi obligat la plata sumei de 50 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Petentul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta,prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal.In subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment.
In dezvoltarea motivelor de apel a aratat apelantul ca sentinta apelata a fost data cu gresita aplicare a legii in ceea ce priveste solutionarea exceptiei lipsei calitatii de subiect activ al contraventiei al petentului, intrucat, conform dispozitiilor legale in vigoare, raspunderea pentru luarea masurilor de asigurare a pazei bunurilor si valorilor detinute cu orice titlu revine conducatorilor unitatilor, si nu unitatii in sine. A mai invocat petentul apelant si prematuritatea aplicarii amenzii, raportat la termenul de 18 luni acordat prin HG 301/2012, termen care este unul legal suspensiv si indica data pana la care unitatile prevazute trebuie sa indeplineasca criteriile impuse de acest act normativ, raspunderea unitatilor putand fi angajata numai dupa implinirea termenului, daca pana la termen nu s-a conformat masurilor stabilite prin actul normativ.
Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 476 si urm. NCPC, Tribunalul retine ca apelul apelantului este nefondat din urmatoarele considerente:
Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/22.04.2013, petenta C. Națională ,,Posta R.” S.a. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 și art. 60 lit. c și sancționate de art. 61 lit. b din Legea nr. 333/2003, reținându-se că nu a întocmit un plan de pază avizat de Poliție pentru transportarea bunurilor sau valorilor.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal de contravenție contestat, instanța de fond in mod corect a constatat că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, denumirea și sediul contravenientului persoană juridică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat, obiecțiunea petentei conform căreia procesul verbal nu ar cuprinde în mod detaliat descrierea faptei fiind respinsă corect ca neîntemeiată întrucât acesta are în componența ei toate elementele necesare instanței pentru a realiza o justă verificare a acestuia.
În drept, potrivit art. 26 alin. 1 din legea 333/2003, Paza transporturilor de bunuri și valori sau a celor cu caracter special se organizează și se execută potrivit prevederilor planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se transportă împreună cu unitatea prestatoare, cu avizul poliției, care este obligatoriu și în cazul modificării acestuia. Acest aviz nu
este necesar în cazul unităților la care paza transportului se asigură cu efective de jandarmi sau cu cele aparținând unor instituții cu atribuții în domeniul apărării și siguranței naționale.
De asemenea, conform art. 60 lit. c din același act normativ, constituie contravenție c) neîntocmirea planului de pază, conform art. 5 alin. (3), sau a celui de transport de bunuri ori valori, conform art. 26 alin. (1), și neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în acestea ori a măsurilor stabilite de unitatea de jandarmi; iar potrivit art. 61 alin. 1 din Legea 333/2003 această faptă se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, instanța de fond corect a constatat că încadrarea juridică dată faptei prin raportare la situația de fapt descrisă de agentul constatator, este corectă, iar sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de textul incriminator.
În consonanță cu prevederile art. 3 alin. 1, potrivit căruia: “În funcție de importanța, specificul și valoarea bunurilor pe care le dețin, conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. 1, cu sprijinul de specialitate al poliției, pentru sistemele civile de pază, sau al jandarmeriei, pentru cele militare, stabilesc modalități concrete de organizare și de executare a pazei, după caz, cu efective de jandarmi, pază cu gardieni publici, pază proprie sau pază prin societăți specializate.”, obligația instituirii pazei și alegerii modalității concrete de realizare a acesteia revine conducătorului unității prevăzute la art. 2 alin. 1, precitat, care poate beneficia de suportul de specialitate al poliției sau al jandarmeriei, după caz. În articolul 61 alin 2 din legea anterior menționată se stabilește, cu valoare de principiu, că nerespectarea dispozițiilor acestei legi atrage răspunderea juridică a persoanei responsabile, in atare situatie, motivarea petentei că resposabil de săvârșirea contravenției se face conducatorul societății, care de altfel este cel ce trebuia sancționat, in mod corect a fost respinsa ca neîntemeiată, urmand a fi respinsa, pentru aceleasi ratiuni si de catre instanta de apel.
Conform Hotararii nr. 301 din 11 aprilie 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, art. 7, (1)În termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, modul de funcționare a unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, cu modificările și completările ulterioare, a societăților specializate de pază și protecție și a celor care desfășoară activități de proiectare, producere, instalare și întreținere a sistemelor de alarmare împotriva efracției, licențiate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, precum și a dispeceratelor de monitorizare a sistemelor de alarmare, înființate până la aceeași dată, trebuie să fie potrivit cerințelor stabilite în normele metodologice aprobate prin prezenta hotărâre. (2)Licențele de funcționare, avizul inspectoratului de poliție județean sau al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București pentru conducătorul societății specializate de pază și protecție/societății specializate în sisteme de alarmare împotriva efracției, atestatele profesionale prevăzute la art. 41 din Legea nr. 333/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și avizele pentru proiectele sistemelor de alarmare, acordate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, rămân valabile dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de normele metodologice aprobate prin prezenta hotărâre.” Insa, termenul de 18 luni prevazut de actul normativ priveste modul de funcționare a unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, a societăților specializate de pază și protecție și a celor care desfășoară activități de proiectare, producere, instalare și întreținere a sistemelor de alarmare împotriva efracției, licențiate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, precum și a dispeceratelor de monitorizare a sistemelor de alarmare, înființate până la aceeași dată, ceea ce nu inseamna ca petenta nu putea fi sanctionata pentru pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 și art. 60 lit. c și sancționate de art. 61 lit. b din Legea nr. 333/2003, reținându-se că nu a întocmit un plan de pază avizat de Poliție pentru transportarea bunurilor sau valorilor, intrucat, potrivit art. 26 alin. 1 din legea 333/2003, paza transporturilor de bunuri și valori sau a celor cu caracter special se organizează și se execută potrivit prevederilor planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se transportă împreună cu unitatea prestatoare, cu avizul poliției, care este obligatoriu și în cazul modificării acestuia, aviz care nu este necesar în cazul unităților la care paza transportului se asigură cu efective de jandarmi sau cu cele aparținând unor instituții cu atribuții în domeniul apărării și siguranței naționale, iar, conform art. 60 lit. c din același act normativ, constituie contravenție c) neîntocmirea planului de pază, conform art. 5 alin. (3), sau a celui de transport de bunuri ori valori, conform art. 26 alin. (1), și neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în acestea ori a măsurilor stabilite de unitatea de jandarmi.
Instanta de apel retine, astfel, ca obiecțiunile formulată de petentă referitoare la temeinicia și legalitatea procesului verbal în sensul în care vinovat de săvârșirea contravenției se face administratorul societății, astfel încât acesta trebuia sancționat și nu persoana juridică sunt neîntemeiate deoarece, în virtutea coroborării art. 26 alin.1, art. 60 alin. 1, lit. c și art. 61, alin. 2 din Legea 333/2003, sancțiunea poate fi aplicată și persoanei juridice.
În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Așadar, în speța de față, instanta de apel retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala.
Mai mult decât atât, s-a constatat in mod corect de catre instanta de fond, ca este certa săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentului.
Petentul a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu avertismentul, susținând că fapta contravențională reținută în sarcina sa este de o gravitate redusă.
De asemenea, si sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate, instanța de fond a constatat in mod corect că agentul constatator i-a aplicat petentului amenda în cuantumul minim prevăzut de lege pentru contravenția comisă, fiind respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, in cauza neavand relevanta sustinerile petentului din apel, in sensul ca amenda minima are un cuantum ridicat, intrucat, data fiind gravitatea contraventiei savarsite, legiuitorul a prevazut un minim ridicat al amenzii.
În consecință, apreciind in egala masura, că procesul-verbal este legal și temeinic, ca sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul nu este oportună în prezenta cauză, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.
Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.480 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-petenta C. N. POSTA R. SA, cu sediul în sector 2, București, ., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA – POLITIA STATIUNII EFORIE, cu sediul în Constanta, J. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/18.10.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I.-L. O.-D. E. C.
GREFIER,
I. T.
Jud.fond. B.A. D.
Tehnored.jud.decizie.I-L. O.-D./05.05.2014/4 ex.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Hotărâre din 23-10-2014,... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 903/2014.... → |
|---|
