Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 736/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 736/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 24178/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă Nr. 736

Ședința publică de la 08 Octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. C.

JUDECĂTOR: I.-L. O.-D.

GREFIER: E. D.

Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție R13_, formulat de apelantul petent S. D. A., cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, București, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2184/03.03.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr. civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.

Totodată se constată că la dosarul cauzei prin serviciul registratură apelantul a depus cerere de amânare, după care;

Deliberând, instanța respinge cererea de amânare formulată de apelant întrucât acesta a fost citat la data de 17.07.2014, apreciind că în perioada de aproximativ 3 luni până la termenul de judecată a avut timp suficient să își formuleze apărarea sau să își angajeze un apărător.

Instanța constată că apelantul a fost citat cu mențiunea de a depune al dosar taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, însă acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Instanța invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a cererii de apel și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de fata constata urmatoarele:

Prin sentinta civila nr.2184 din 3.03.2014 pronuntata de Judecatoria Constanta a fost respinsa ca neintemeiata plangerea formulata de petentul S. D. A. .

Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:

Prin procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/13.08.2013, petentul S. D. Anatoll a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că a circulat la data de 28.07.2013, pe DN 2A, km 201+500 m, cu autovehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ aparținând acestuia, fără a deține rovinietă valabilă.

Fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, care prevăd că ” Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă”.

S-a reținut că procesul-verbal a fost încheiat pe baza filmării prezentate în planșa foto depusă la dosar, iar acesta a fost întocmit la sediul intimatei fiind generat și semnat electronic de agentul constatator.

Instanța, fiind învestită cu soluționarea prezentei cereri, în temeiul art. 34 din O.G. 2/2001, a procedat la verificarea termenului în care a fost introdusă plângerea, constatând că plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile de la comunicare prevăzut de art. 31 din aceeași ordonanță și la analizarea temeiniciei și legalității procesului-verbal.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității. De asemenea, faptei reținute în sarcina petentului i s-a dat o corectă încadrare juridică.

În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent, instanța reține că acesta nu este întemeiat pentru următoarele motive.

Instanța constată, în primul rând, că art. 17 din OG nr. 2/2001 folosește sintagma „semnătură”, iar nu „semnătură olografă”, neimpunând astfel necesitatea semnăturii olografe a agentului constatator.

În continuare, instanța apreciază că Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică este aplicabilă atât contractelor, cât și actelor juridice unilaterale, inclusiv proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, acte juridice unilaterale de natură administrativă, în temeiul art. 7 din lege care prevede că „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii”.

Coroborând dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 cu cele ale art. 7 din Legea nr. 455/2001, instanța reține că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției pot fi întocmite în mod valabil în formă electronică, încorporându-li-se o semnătură electronică extinsă, și ulterior comunicate în formă materială, nefiind necesară aplicarea semnăturii olografe a agentului constatator. De asemenea, instanța reține că această semnătură este lizibilă, din procesul-verbal contestat reiese, în mod clar, că documentul a fost generat și semnat electronic (sub forma codului de bare) conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și ale HG nr. 1259/2001 de către C. G. Sepanschi cu certificatul nr._03040051din data de 09.08.2013 emis de Certsign SA – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.

Această interpretare este conformă scopului reglementării semnăturii electronice și a posibilității ca actele juridice să poată fi întocmite, în mod valabil, în format electronic, respectiv acela al aplicării avantajelor tehnologice moderne în derularea raporturilor juridice. Din această perspectivă se poate arăta că sistemul informatic implementat de intimată, în vederea constatării și sancționării contravenției prevăzute de dispozițiile art. 8 din OG nr. 15/2002, este mai eficient decât metoda clasică de control individual în trafic.

Față de aceste considerente, instanța constată că este îndeplinită cerința semnării procesului-verbal, astfel cum reiese din procesul-verbal, respectiv documentul a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001 de către agentul constatator C. G. Sepanschi, fiind astfel respectate dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001. Conform înscrisului depus la fila 29, instanța constată că numitul C. G. Sepanschi posedă calitatea de agent constatator, existând pe numele său o autorizație de control, acestuia fiindu-i atribuită respectiva semnătură electronică în baza unui certificat calificat.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Instanța constată că, prin plângerea contravențională, petentul a recunoscut că, la momentul controlului în trafic, acesta nu deținea rovinietă valabilă.

Instanța observă că rovinietă a fost achiziționată la data de 04.08.2013, deci după ce a fost identificat în trafic, respectiv după data de 28.07.2013, potrivit bonului fiscal emis de OMV Petrom Marketing la data de 04.08.2013 (fila 14).

Având în vedere probele administrate, instanța constată că depistarea autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, circulând fără a avea rovinietă, s-a efectuat cu un mijloc tehnic respectiv cu un aparat video, folosit în vederea recunoașterii automate a numerelor de înmatriculare, dovada fiind planșa foto (fila 28). Potrivit înscrisurilor „certificat calificat” și „autorizație de control” (fila 29) emise pentru C. G. Sepanschi, rezultă că acesta era abilitat să constate contravenția și să aplice sancțiunile corespunzătoare în temeiul OG nr. 15/2002.

La verificarea ulterioară, în baza de date a intimatului, a rezultat că petentul figurează drept utilizator al acestui vehicul, acesta fiind persoana sancționată, potrivit dispozițiilor art. 7 din OG nr. 15/2002.

Instanța reține că procesul-verbal se coroborează cu planșa foto rezultând că autovehiculul surprins în trafic la data de 28.07.2013, ora 08:31, pe DN 2A, km 201+500m, fără a deține rovinietă valabilă, se încadrează în categoria A, având nr. de înmatriculare_ .

Conform art. 8 din OG nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează corespunzător.

Instanța reține că nu s-a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei constatate prin procesul-verbal contestat, astfel că acesta este legal și temeinic.

Sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate, instanța va analiza în continuare dacă sancțiunea aplicată - amendă contravențională în valoare de 250 lei - este proporțională cu gradul de pericol al faptei săvârșite.

Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar dispozițiile art. 7 alin. 2 și 3 din același act normativ arată că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, putând fi aplicat și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Față de aceste dispoziții legale, instanța apreciază că sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei este proporțională gradului de pericol social al faptei săvârșite; sancțiunea avertismentului nefiind suficientă în atenționarea petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și în corectarea pe viitor a conduitei acestuia.

Instanța constată că este de prisos a analiza criticele petentului formulate prin plângerea contravențională referitoare la tariful de despăgubire, întrucât, prin procesul-verbal contestat, nu i s-a impus petentului obligația de a achita vreun tarif de despăgubire. De altfel, instanța reține că, prin Legea nr. 144/2012, a fost înlăturată aplicarea, ca sancțiune contravențională, a plății tarifului de despăgubire.

Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent, menținând la legal și temeinic procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/13.08.2013, precum și sancțiunea aplicată prin acesta.”

Petentul S. D. A. a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta .

In motivarea apelului a aratat ca la data savarsirii contraventiei rovinieta expirase de o zi, fiind convins ca este valabila inclusiv la data de 28.08.2013. Acest fapt nu a fost unul intentionat ci s-a datorat unei neglijente de natura administrativa.

Cererea de apel nu a fost timbrata.

Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Pentru primul termen de judecata a caii de atac, apelantul a fost citat cu mentiunea sa achite taxa judiciara de timbru in valoare de 20 lei conform art.19 din OUG 80/2013 sub sanctiunea anularii cererii,

Apelantul nu s-a conformat dispozitiilor instantei, motiv pentru care, la primul termen de judecata din data de 8.10.2014 Tribunalul a invocat din oficiu exceptia nelegalei timbrari a cererii de apel.

Asupra exceptiei nelegalei timbrari a cererii de apel, se retine ca este intemeiata, in considerarea urmatoarelor argumente:

Conform art. 19 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

În materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei.

Art. 32

Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 33

(1)Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Potrivit art.197 Cod proc.civila in cazul in care cererea este supusa timbrarii, dovada achitarii taxelor datorate se ataseaza cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficienta atrage anularea cererii, in conditiile legii.

F. de prevederile legale precitate, Tribunalul va anula cererea de apel ca timbrata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării.

Anulează apelul formulat de apelantul petent S. D. A., cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, București, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2184/03.03.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , ca netimbrat.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică azi, 08.10.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

E. C. I.-L. O.-D.

GREFIER,

E. D.

Jud.fond.M. Trantu

Red..jud.decizie. E.C.

10.10.2014/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 736/2014. Tribunalul CONSTANŢA