Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 514/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 514/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 5214/256/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 514
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.09.2014
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE: L. V. M.
JUDECĂTOR: A. J. N.
GREFIER: A. G.
S-a luat în examinare apelul în contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, promovat de apelantul petent A. F., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în C., ., nr. 1, ., ., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2452/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._, intimați fiind I. C. - POLIȚIA MUNICIPIULUI MEDGIDIA, cu sediul în Medgidia, ., jud. C. și S. P. DE IMPOZITE ȘI TAXE C., cu sediul în C., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelant avocat A. C., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 153 Cod procedură civilă.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul cererii precum și mențiunile referitoare la modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
Instanța în temeiul art. 258 în referire la art. 260 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că este pertinentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța constată dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantului petent solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat. Solicită ca instanța să aibă în vedere că a fost atacată numai a doua contravenție aplicată petentului, pe care acesta a recunoscut-o în cuprinsul procesului verbal de contravenție. Solicită înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului, având în vedere că finalitatea săvârșirii contravenției nu a fost una gravă prin faptul că nu a prezentat documentele organului de poliție.Acesta a putut să-l identifice, petentul nu s-a sustras de la identificare, motiv pentru care consideră că în această situație poate fi înlocuită sancțiunea cu avertismentul. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față, reține următoarele :
Prin Sentința civilă nr 2452/18.11.2013 pronuntata de Judecătoria Medgidia s-a dispus în sensul respingerii plângerii contravenționale .
Pentru a dispune această soluție instanță de fond a retinut ca prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 27.06.2013 de către I. C. - BIROUL RUTIER MEDGIDIA, petentul A. F. a fost sancționat contravențional cu:
A. sancțiunea amenzii în cuantum de 150 lei conform prev. art. 36 alin. 1 din OUG 195/2002R rap. la art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002R, pentru fapta de a nu fi avut cuplată centura de siguranță în timpul conducerii unui autovehicul pe drumurile publice și cu
B. sancțiunea amenzii în cuantum de 450 lei, conform prev. art. 147 alin. 1 din RAOUG 195/2002 republicată rap. la art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 republicată, pentru fapta de a nu fi condus un autovehicul fără a fi avut asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. 2 din același act normativ.
Faptele reținute în sarcina petentului au fost constatate și sancționate de un agent de poliție rutieră în deplină concordanță cu art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările ulterioare.
1. Termenul de formulare a plângerii
Instanța constată, în conformitate cu art. 31 alin. 1 și art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, că procesul-verbal în cauză a fost atacat în interiorul termenului legal de 15 zile de la data înmânării acestuia.
2. Legalitatea actului contestat
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută expresă ce ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
3. Temeinicia actului contestat
Nu au fost invocate motive de netemeinicie a procesului-verbal contestat.
4. Individualizarea sancțiunilor aplicate
Prin plângerea formulată, petentul a solicitat instanței înlocuirea cu avertisment a amenzii în cuantum de 450 lei, aplicată pentru fapta de a nu fi condus un autovehicul fără a fi avut asupra sa documentele prevăzute de lege.
Instanța reține prevederile art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în care se arată că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
De asemenea, conform art. 7 alin. (2) din același act normativ, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
În sfârșit, potrivit art. 21 alin.(3) din același act normativ, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Raportând criteriile de mai sus la speța de față, instanța apreciază că amenda aplicată a fost aplicată în conformitate cu prevederile legale, fiind de natură să realizeze atât caracterul preventiv cât și pe cel represiv al sancțiunii contravenționale, avertismentul nefiind suficient.
Astfel, în ceea ce privește împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, instanța constată că susținerile petentului, conform cărora s-a urcat la volanul autoturismului prietenului său, întrucât ,,știa mai bine adresa la care trebuia să ajungă” nu constituie motive care să justifice neglijarea normelor rutiere în vigoare, în măsura în care acesta putea, eventual, să ofere celuilalt conducător auto indicații în acest sens.
De asemenea, referitor la circumstanțele personale ale contravenientului, instanța consideră a fi lipsit de relevanță faptul că acesta nu a mai fost anterior sancționat pentru fapte similare, întrucât antecedența contravențională a acestuia este de natură a forma convingerea instanței asupra atitudinii petentului de ignorare repetată a normelor rutiere în vigoare.
În acest sens, instanța a dispus, din oficiu, atașarea la dosar a fișei de evidență auto a petentului (f. 30), din care rezultă perseverența contravențională a acestuia, de natură a conduce la concluzia că sancțiunile aplicate petentului până în momentul de față nu au fost de natură a preveni noi abateri de la prescripțiile legii rutiere.
Împotriva aceste sentințe, în termen legal a declarat apel petentul A. F., dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului C. la data de 28.03.2014, criticand – o pentru nelegalitate . A solicitat desfiintarea sentintei apelate – admiterea plangerii contraventionale si inlocuirea amenzii cu masura Avertismentului in ceea ce priveste fapta contravențională prevazuta de art 147 alin 1 din RAOUG 195/2002 .
In motivarea caii de atac, apelantul – petent invedereaza ca in acea zi s –a deplasat de la Constanta la Medgidia cu masina unui prieten, acesta fiind la volanul autovehiculului pe acest traseu . In momentul in care au ajuns la Medgidia, au facut schimb de locuri intrucat stia mai bine adresa de destinatie .
Intrucat a plecat in graba – si –a uitat la Constanta borseta cu actele in autoturismul proprietate personala .
Fiind oprit de agentul constatator intrucat nu isi pusesera centura de siguranta in momentul in care au facut schimb de locuri, agentul a constatat ca nu are asupra sa nici actele. Desi a recunoscut si a aratat motivele, s –a dispus sanctionarea sa pentru savarsirea celor doua contraventii .
Apreciaza ca, la stabilirea sanctiunii contraventionale, agentul constatator ar fi trebuit sa aiba in vedere criteriile de individualizare prevazute de art 21 alin 3 din OG 2/2001 .
Or, stabilind amenda contraventionala in sarcina sa, desi a recunoscut savarsirea faptelor, agentul constatator a nesocotit dispozitiile legale mai sus amintite, dupa cum urmeaza: I ) gradul redus de pericol social al pretinsei fapte savarsite ( a mainifestat o neglijenta care are un grad redus de pericol ;II) împrejurarile in care pretinsa fapta a fost comisa ( a recunoscut ca a gresit ) ;III) modul și mijloacele de savarsire ;IV) scopul urmărit ( a actionat cu buna – credinta, nu a avut un scop anume ) ;V) urmarea produsa ( nu s –a creat nici un prejudiciu material si moral, lipsind orice urmare in planul traficului rutier ) si VI) circumstantele personale ale contravenientului ( nu a fost sanctionat pentru fapte similare ) .
Se apreciaza ca in mod eronat instanta de fond a retinut ca nu prezinta relevanta faptul ca in calitatea sa de conducator auto nu a mai fost sanctionat pentru fapte similare, aspect insa ce prinde relevanta in jurisprudenta CEDO .
Considera ca, daca nici in situatia cand fapta este recunoscuta si nu prezinta un grad de pericol social ridicat nu se poate dispune aplicarea masurii Avertismentului, prevederea legala referitoare la acesata este golita de continut si aplicabilitate .
In drept, art 466 NCPC, art 31, art 5 alin 2 lit a, alin 5, art 7, art 21 alin 3 din Og 2/2001 .
In dovedire: inscrisuri .
In temeiul art 471 alin 5 c proc civ, intimatul I. Constanta – Politia Municipiului Medgidia nu a formulat si depus intampinare .
Procedând la judecata recursului din prisma dispozițiilor art. 478 cu ref la art 477 Cod procedură civilă se rețin următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 27.06.2013 de către I. C. - BIROUL RUTIER MEDGIDIA, petentul A. F. a fost sancționat contravențional cu:
A. sancțiunea amenzii în cuantum de 150 lei conform prev. art. 36 alin. 1 din OUG 195/2002R rap. la art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002R, pentru fapta de a nu fi avut cuplată centura de siguranță în timpul conducerii unui autovehicul pe drumurile publice și cu
B. sancțiunea amenzii în cuantum de 450 lei, conform prev. art. 147 alin. 1 din RAOUG 195/2002 republicată rap. la art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 republicată, pentru fapta de a nu fi condus un autovehicul fără a fi avut asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. 2 din același act normativ.
Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
Tribunalul retine ca sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, se va avea în vedere faptul ca nu întreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie în materie penala", în sensul autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, în sensul ca natura "penala" are întreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.
Primul are în vedere însasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar în situatiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie în materie penala. Curtea procedeaza în mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta.
Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel si altii împotriva Olandei si Oztürk împotriva Germaniei.
Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie în materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.
Însa, în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul national al statului în cauza are o valoare formala si relativa, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuata de Curte ( cauza Weber împotriva Elvetiei).
Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte în cauza Oztürk împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.
Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.
Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încalcate prin savârsirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savârsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, în masura în care norma îsi pastreaza caracterul de generala aplicare.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Se mai apreciaza de către instanta de control judiciar, ce are in considerare si practica CEDO din cauza A. contra României, - prin care s-a retinut că in materie contravențională instanta de judecata este obligata să respecte garantiile procesuale cuprinse in art.6 din CEDO care se refera, in principal la respingerea prezumtiei de vinovatie, incidenta principiului in ‘’in dubio pro reo’’, existenta unei prezumtii relative de reflectare a adevarului in favoarea continutului actului sanctionator, că aceasta este incalcata prin retinerea ca dovedita a stării de fapt din cuprinsul actului sanctionator.
Astfel, se reține că, in speta nu este incident principiul menționat, neimpunându-se ca instanta de apel să cenzureze masurile dispuse, in conditiile in care prin materialul probator analizat de instanta de fond in detaliu a rezultat faptul ca petentul s –a facut vinovat de savarsirea celor doua fapte contraventionale retinute in sarcina sa . De altfel, acesta prin plangerea sa nu aduce critici cu privire la legalitatea si temeinicia faptelor contraventionale ; verificarea acestor aspecte fiind realizata de instanta in virtutea respectarii dispozitiilor instituite de art 34 alin 1 din OG 2/2001 .
Se va retine ca, in fapt critica apelantului - petent vizeaza modalitatea de individualizare a sanctiunii aplicate in ceea ce priveste contraventia prevazuta de art 147 alin 1 din RAOUG 195/2002 cu ref la art 108 alin 1 pct 18 din OUG 195/2002, repub .
Sub acest aspect, Tribunalul va retine ca, instanta de fond in mod corect a apreciat asupra gradului concret de pericol social al faptei contraventionale savarsita, proporțional cu gradul de pericol social al faptei, argumentatia acestuia si aprecierii coroborate a dispozitiilor legale incalcate, urmarea imediata si sanctiunea efectiv aplicata – statuandu – se ca sa – dispus aplicarea unei amenzi în cuantumul minimului special prevăzut de lege.
Asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției savarsite, circumstanțele concrete de săvârșire, urmările produse dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului, se va avea in vedere ca fapta contraventionala retinuta in sarcina petentului reprezinta una cu un grad sporit de pericol social pentru viața, sănătatea și integritatea corporală a celorlalți participanți la trafic, creând premise favorabile producerii unor accidente de circulație, dar si a posibilitatii de verificare a satutului de conducator auto .
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate se va aprecia că petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție contestat și, prin urmare, nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură acest act, în condițiile în care, în prezenta cauză, instanța in esenta retinand teza susținută de CEDO potrivit cu care art. 6 par.2 din Convenție impunea statelor să încadreze aceste prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, avertismentul se aplică când fapta este de gravitate redusă, fara consecinte deosebite asupra relatiilor sociale .
În acest context, este necesar să se precizeze că sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.
Spre deosebire de sancțiunile aplicabile altor ramuri de drept, sancțiunile de drept contravențional nu au caracter reparator, ci preventiv educativ, fiind unanim acceptat că „sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate”.
Tribunalul retine ca, ulterior ratificarii Conventiei Europene a Drepturilor Omului de catre România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitata. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie sa asigure respectarea drepturilor omului garantate de Conventie. De asemenea, interpretarea si aplicarea legilor existente trebuie sa asigure respectarea acestor drepturi.
Se va retine ca, potrivit art. 1 din Protocolul aditional nr. 1, „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor”.
Prin urmare statele parte a Conventiei au dreptul de a impune sanctiuni pecuniare (amenzi) drept sanctiune pentru încalcarea anumitor dispozitii legale.
Marja de apreciere a statelor nu este însa absoluta. Astfel cum rezulta din jurisprudenta Curtii, (spre exemplu cauza Chassagnou si altii c. Frantei) ingerintele statului în dreptul de proprietate al persoanelor, pentru a fi compatibile cu art. 1, alin. 2, din Protocolul aditional nr. 1, trebuie sa fie prevazute de lege, sa aiba un scop legitim si sa asigure un asigure o proportie echitabila între scopul urmarit si mijloacele utilizate.
Avand in vedere cele retinute, în temeiul art. 480 alin 1 c.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul dedus judecății
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul promovat de apelantul petent A. F., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în C., ., nr. 1, ., ., județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2452/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._, intimați fiind I. C. - POLIȚIA MUNICIPIULUI MEDGIDIA, cu sediul în Medgidia, ., jud. C. și S. P. DE IMPOZITE ȘI TAXE C., cu sediul în C., ..
Menține sentința civilă nr. 2452/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. V. M. A. J. N.
GREFIER,
A. G.
Jud.fond. I.O. O.
Red.decizie jud.L.V. M.
2 ex/29.09.2014
2 .
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1276/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1094/2014. Tribunalul... → |
|---|
