Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 698/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 698/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 3432/254/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECTIA
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 698
Ședința publică din data de 08 OCTOMBRIE 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – M. C.
JUDECĂTOR – A. B. S.
GREFIER – G. M.
Pe rol soluționarea apelului promovat de apelanta petentă S.C. A. T. S.R.L., cu sediul în Timișoara, ., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA B. „APELE ROMÂNE” DOBROGEA – SGA C., cu sediul în C., . nr. 127, Județul C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, apel îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 683/09.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria M..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. A. A. pentru apelantă și c.j. G. C. pentru intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.
Grefierul de sedintă, in referatul cauzei, evidentiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de indeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual.
Reprezentantul convențional al apelantului depune la dosarul cauzei cererea de chemare în judecată și cererea de recurs formulată de ABADL împotriva Sentinței civile nr. 1225/CA/15.04.2014.
Reprezentantul convențional al intimatei arată că cererea de chemare în judecată depusă la dosarul cauzei nu a fost formulată în baza acestui proces verbal de contravenție, ci în baza unui proces verbal încheiat de către inspecția Apelor Române care a constatat că petenta a ocupat abuziv un sector de plajă și l-a exploatat pe parcursul unui sezon estival.
La interpelarea instanței reprezentanții convenționali ai părților arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de propus.
Având în vedere dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă și poziția procesuală a părților în sensul că nu mai sunt cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul convențional al apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii apelate cu consecința admiterii plângerii și anulării procesului verbal, în subsidiar solicită reaprecierea sancțiunii contravenționale la care s-a oprit agentul constatator. Prin înscrisurile depuse la dosar încearcă să facă dovada faptului că procesul verbal a fost o preconstituire de probe. În motivele de apel se invocă exclusiv această sancțiune contravențională cu privire la starea de fapt. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul convențional al intimatei formulează concluzii de respingere a apelului ca nefondat. Susține că petenta a ocupat abuziv un sector de plajă, a amplasat dotării pe plajă, le-a exploatat pe parcursul unui sezon estival. Instituția pe care o reprezintă și-a îndeplinit obligația de a comunica notificările cu privire la măsura de dezafectare a dotărilor amplasate ilegal. Petenta a participat la licitația publică organizată de către ABADL în vederea atribuirii sectorului de plajă, a fost desemnată câștigătoare, contractul de închiriere i-a fost transmis spre semnare și nu l-a restituit până în prezent, nu a achitat chiria datorată, nu a constituit garanția de bună execuție și cu toate acestea a ocupat abuziv sectorul de plajă și a exploatat dotările de plajă pe parcursul sezonului estival.
Față de dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.
TRIBUNALUL
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._ la data de 20.09.2013, petenta S.C. A. T. S.R.L. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună repunerea în termenul de formulare a plângerii contravenționale, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în domeniul gospodăririi apelor . nr._ din 21.08.2013 încheiat de intimata Administrația Națională „APELE ROMÂNE” - Administrația B. de A. Dobrogea Litoral și exonerarea de la plata amenzii aplicate de agentul constatator.
În subsidiar, petenta a solicitat instanței înlocuirea cu avertisment a amenzii ce i-a fost aplicată prin procesul-verbal contestat.
În motivarea cererii de repunere în termen, petenta a arătat că plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal dar a fost expediată din greșeală către organul constatator.
În motivarea plângerii contravenționale, petenta a arătat, în esență, faptul că procesul-verbal contestat este nelegal întrucât a fost întocmit la sediul intimatei dar și cu ignorarea art. 19 din OG nr. 2/2001, actul nefiind semnat de nici un martor deși a fost întocmit în lipsa reprezentantului societății petente și în plin sezon estival, când este puțin probabil ca la locul săvârșirii presupusei contravenții să nu fie prezent vreun angajat al petentei și nici un turist.
Petenta a mai arătat că procesul-verbal contestat este și netemeinic întrucât petentei nu i-a fost aduse la cunoștință măsurile dispuse prin procesul-verbal de constatare nr. 395 din data de 15.06.2013 și prin înștiințarea din 15.07.2013, aceste înscrisuri nefiindu-i comunicate nici la sediul principal și nici la punctul de lucru din M..
Cererea de înlocuire cu avertisment a amenzii contravenționale a fost motivată în fapt prin aceea că fapta pretins comisă de petentă prezintă un grad redus de pericol social și întemeiată în drept pe dispozițiile art. 7 alin.3 și art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001.
Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, excepție motivată prin aceea că procesul-verbal contestat i-a fost comunicat petentei prin scrisoare recomandată cu conformare de primire la data de 26.08.2013 iar plângerea a fost formulată la data de 20.09.2013, după împlinirea termenul de 15 zile reglementat de art. 31 alin.1 din OG nr. 2/2001, și a solicitat respingerea cererii de repunere în termen formulată de petentă motivat prin aceea că înaintarea plângerii către intimată iar nu către instanță nu reprezintă un motiv mai presus de voința părții ci denotă neglijență și necunoașterea legii.
Cu privire la fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea ca nefondată a plângerii contravenționale motivat de faptul că procesul-verbal de contravenție contestat a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG nr. 2/2001, în cuprinsul acestuia fiind menționat motivul pentru care nu poartă semnătura niciunui martor, și este și temeinic întrucât petenta se face vinovată se săvârșirea contravenției ce i-a fost reținută în sarcină și pentru care a fost sancționată.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 05.03.2014, instanța a admis motivat cererea petentei de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenționale și a respins, pentru considerentele arătate în încheierea menționată, excepția tardivității formulării plângerii invocată prin întâmpinare.
În dovedirea plângerii, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale iar pentru combaterea plângerii s-a solicitat de către intimată administrarea probei cu înscrisuri.
Proba cu înscrisuri a fost apreciată de instanță ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și a fost încuviințată, în conformitate cu revederile art. 258 alin.1 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, atât pentru petentă cât și pentru intimată.
Cât privește proba testimonială solicitată de petentă, instanța a apreciată că nu este pertinentă, concludentă și utilă soluționări plângerii și a respins-o motivat prin încheierea pronunțată în ședința publică din 05.03.2014.
În ședința publică din 05.03.2014, petenta a arătat, prin reprezentant convențional,că înțelege să se înscrie în fals întrucât reprezentantul convențional a societății nu recunoaște ștampila și semnătura aplicate în cuprinsul procesului-verbal de constatare întocmit de intimată sub nr. 395 din data de 15.06.2013 însă în ședința publică din 02.04.2014 a renunțat la această cerere.
Cererea de înscriere în fals formulată de reprezentantul convențional al petentei în ședința publică din 02.04.2014, cu privire la măsurile obligatorii menționate în cuprinsul procesului-verbal de constatare nr. 395 din data de 15.06.2013, a fost apreciată de instanță ca inadmisibilă și respinsă ca atare date fiind dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă și împrejurarea că petenta nu a contestat scrierea sau semnătura reprezentantului său legal și nici constatările ex propriis sensibus ale agentului constatator.
Din analiza înscrisurilor anexate la dosarul cauzei, în vederea soluționării plângerii instanța a reținut următoarea situație de fapt.
Prin procesul-verbal de constatare întocmit de intimată în prezența reprezentantului legal al societății petente, S. V., semnat și ștampilat de acesta din urmă, s-a constatat că petenta utilizează sectorul de plajă M. 1 fără contract de închiriere și că a amplasat pe plajă o podină din lemn cu copertină PVC pe schelet metalic și doi stâlpi metalici pentru un teren de sport.
În urma celor constatate, s-a stabilit ca măsură obligatorie demolarea de către petentă, în termen de 48 de ore cu începere de la data de 15.06.2013 orele 10,00, a construcției și a terenului de sport amplasate pe plajă, iar ca persoană responsabilă fost desemnat administratorul societății petente (fila 31-32).
Măsura obligatorie dispusă și consecințele nerespectării acesteia au fost aduse la cunoștința reprezentantului petentei, S. V., care a semnat și a ștampilat procesul-verbal de constatare cu mențiunea că solicită un termen de 5 zile calendaristice lucrătoare pentru a depune punctul de vedere.
Potrivit mențiunilor exprese din procesul-verbal de constatare nr. 395 din data de 15.06.2013, acesta a fost întocmit în două exemplare din care unul a fost distribuit societății petente iar aceste mențiuni sunt atestate prin semnătura reprezentatului legal al S.C. A. T. S.R.L. și prin aplicarea ștampilei societății.
Prin înștiințarea emisă de intimata la data de 15.07.2013, petentei i s-a pus în vedere ca în termen de 24 de ore să dezafecteze Beach Barul și să ridice șezlongurile amplasate pe sectorul de plajă M. 1 iar ca urmare a refuzului angajatului societății de a primi înștiințarea, aceasta a fost afișată la Beach Barul amenajat pe sectorul de plajă M. 1 (înștiințarea, procesul-verbal de afișare și planșele fotografice anexate la filele 33-35 din dosar).
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în domeniul gospodăririi apelor . nr._ din 21.08.2013 încheiat de intimata Administrația Națională „APELE ROMÂNE” - Administrația B. de A. Dobrogea Litoral s-a dispus sancționarea petentei cu amendă contravențională în sumă de 5000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 77 alin.3 lit. e din OUG nr. 202/2002.
În sarcina petentei s-a reținut că nu a respectat măsurile din procesul-verbal de constatare nr. 395 din data de 15.06.2013 și nici măsura din înștiințarea emisă la 15.07.2013, de a demola construcția și terenul de sport și de a dezafecta Beach Barul și dotările amplasate pe sectorul de plajă M. 1, faptă constatată urma controlului efectuat la data de 17.08.2013 (fila 29).
Având în vedere situația de fapt anterior reținută pe baza probelor administrate în cauză, instanța a apreciat că nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea plângerii formulate de către petentă.
Referitor la legalitateaprocesului-verbal, instanța a reținut că persoana care a efectuat controlul și care a întocmit procesul-verbal contestat avea calitatea de agent constatator potrivit art.15 alin.3 din O.G. nr.2/2001 și art. 78 din OUG nr. 202/2002, aspect de altfel necontestat de petentă, iar procesul verbal atacat conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001.
Susținerile petentei în sensul că procesul-verbal este lovit de nulitate ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 19 din OG nr. 2/2001 nu pot fi primite dată fiind împrejurarea că actul de constatare și sancționare menționează faptul că a fost întocmit la sediul intimatei (iar nu la locul săvârșirii faptei contravenționale) și în absența reprezentantului petentei dar și faptul că nu au existat martori la întocmirea procesului-verbal.
Instanța constată totodată că prin formularea prezentei plângeri contravenționale, petenta a avut posibilitatea de a contesta procesul-verbal contravențional, ceea ce acoperă, sub aspect procedural, pretinsa omisiune a agentului constatator, iar dreptul la apărare al petentei este astfel respectat, procesul-verbal de contravenție fiind supus analizei în condiții de imparțialitate și contradictorialitate, în fața instanței de judecată.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a constatat că prin probele administrate în cauză intimata a făcut dovada deplină a situației de fapt reținute în procesul-verbal de contravenție iar petenta nu s-a conformat exigențelor de ordin probator impuse de art. 249 coroborat cu art. 10 alin.1 Cod procedură civilă și nu a făcut dovada susținerilor invocate în cuprinsul plângerii contravenționale.
Mai mult, susținerile petentei în sensul că măsurile dispuse de intimată nu i-au fost aduse la cunoștință au fost combătute prin probele administrate în cauză: din analiza procesului-verbal de constatare nr. 395 din data de 15.06.2013 rezultă că a fost întocmit în prezența reprezentantului legal al petentei, S. V., care a semnat și a ștampilat procesul-verbal de constatare cu mențiunea că solicită un termen de 5 zile calendaristice lucrătoare pentru a depune punctul de vedere, iar mențiunea expresă în sensul că din procesul-verbal de constatare a fost întocmit în două exemplare din care unul a fost distribuit societății petente este atestată distinct prin semnătura reprezentatului legal al S.C. A. T. S.R.L. și prin aplicarea ștampilei societății. Tot astfel, măsura dispusă prin înștiințarea emisă la 15.07.2013 a fost adusă la cunoștința petentei, înștiințarea fiind afișată, potrivit procesului-verbal și planșelor fotografice anexate la dosar, chiar la construcția amplasată pe sectorul de plajă M. 1.
De asemenea, potrivit art. 77 alin.3 lit. e din OUG nr. 202/2002, neaducerea la îndeplinire, la termenele stabilite, a măsurilor dispuse anterior, precum și a solicitărilor legale ale autorității publice centrale pentru protecția mediului și gospodărirea apelor, ale autorităților teritoriale pentru protecția mediului, ale autorităților publice locale și ale concesionarului domeniului public constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei pentru persoane juridice
În concluzie, probele administrate în cauză relevă veridicitatea situației de fapt ce a fost reținută în cuprinsul procesului-verbal contestat, aspect față de care instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentei, așa cum a fost descrisă în procesul-verbal contestat, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de textul legal indicat de agentul constatator, respectiv art. 77 alin.3 lit.e din O.U.G. nr. 202/2002, atât sub aspect subiectiv cat și sub aspect obiectiv.
Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale le contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Față de aceste dispoziții legale și având în vedere situația de fapt reținută pe baza probelor administrate în cauză, instanța apreciază că fapta săvârșită de petentă nu este de gravitate redusă, sancțiunea aplicată petentei a fost în mod corect individualizată de agentul constatator și este de natură să conducă la realizarea scopului preventiv, educativ și de exemplaritate al sancțiunilor contravenționale.
În concret, văzând gradul sporit de pericol social concret al faptei reținute în sarcina petentei, pericol social care rezultă din împrejurările în care a fost săvârșită, intervalul de timp îndelungat în care petenta a înțeles să ignore solicitările legale ale autorității publice cu atribuții de gospodărire a apelor și a zonei costiere și importanța deosebită a valorilor sociale ocrotite prin OUG nr. 202/2002, instanța nu a procedat la o redozare a sancțiunii aplicate de agentul constatator, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment constituind, în aprecierea instanței, doar o încurajare a petentei în a repeta cu intenție săvârșirea unei fapte contravenționale de gravitate sporită.
Având în vedere ansamblul considerentelor de fapt și de drept anterior expuse, instanța a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentă, cu consecința menținerii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 21.08.2013 încheiat de intimata Administrația Națională „APELE ROMÂNE” - Administrația B. de A. Dobrogea Litoral ca fiind legal și temeinic întocmit.
În termen legal petenta a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 683/2014 pronunțată de Judecătoria M..
În motivarea apelului se arată că în mod greșit instanța a respins proba cu înscrierea în fals atâta timp cât din întregul material probator există indicii temeinice în acest sens.
Procesul verbal este nelegal întocmit cu nerespectarea art. 19 din O.G. nr. 2/2001.
În privința temeiniciei se arată că petentului nu i-au fst comunicate măsurile dispuse astfel că procesul verbal este netemeinic.
În subsidiar se solicită înlocuirea amenzii cu avertisment.
Prin întâmpinare intimata organ constatator solicită respingerea apelului.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Procedând la judecata apelului se reține că acesta este nefondat pentru următoarele aspecte:
Cu privire la cererea de înscriere în fals se reține că apelanta petentă la 2.04.2014 a renunțat la această invocare cu privire la ștampila și semnătura de primire și participare la întocmirea procesului verbal 395/2013 și că insistă doar cu privire la mențiunile consemnate la fila 2 a procesului verbal, respectiv măsurile obligatorii stabilite de agentul constatator față de petentă.
În aceste condiții în raport de dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă în mod corect instanța de fond a respins cererea ca inadmisibilă întrucât nu se contestă scrierea sau semnătura reprezentantului legal sau constatării agentului constatator.
Instanța de fond în mod corect a apreciat legalitatea procesului verbal în ceea ce privește dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001, hotărârea apelată fiind dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii, instanța de apel însușindu-și motivarea din hotărârea apelată.
Instanța de fond a apelat în mod corect probele administrate reținând temeinicia procesului verbal.
Apelanta petentă cu rea credință susține că nu a luat cunoștință de măsurile dispuse.
Procesul verbal 395/2013 a fost încheiat în prezenta reprezentantului legal al societății care a semnat și a aplicat ștampila societății.
În urma măsurilor stabilite: demolare construcție și teren sport în 48 h cu începere de la 15.06.2013 ora 10,00, reprezentantul petentei a solicitat un termen mai mare, respectiv 5 zile calendaristice pentru a duce la îndeplinire aceste măsuri.
Cu toate acestea nici până la 17.08.2013, data constatării faptei, petenta nu a procedat la demolarea construcției și a terenului de sport conform procesului verbal din 15.06.2013.
De asemenea măsura dispusă prin înștiințarea emisă la 15.07.2013 a fost adusă la cunoștința petentei conform înscrisurilor de la pag. 33-35 din dosarul de fond, însă petenta nu s-a conformat celor dispuse de organul constatator.
Prin urmare în mod corect s-a apreciat că petenta a săvârșit contravenția prevăzută de art. 77 alin.3 lit.e din O.U.G. nr. 202/2002.
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001 reținând că amenda aplicată este în raport cu gradul de pericol social al faptei astfel încât nu se impune înlocuirea cu avertisment.
Instanța are în vedere considerentele petentei, împrejurările în care s-a săvârșit fapta, intervalul de timp în care petenta a ignorat măsurile dispuse de autoritate, utilizarea unui sector de plajă prin construcții ilegale fără un contract valabil, aspecte ce dau faptei o gravitate sporită.
Înscrisurile depuse în apel nu dovedesc netemeinicia procesului verbal astfel că au fost înlăturate.
Pentru aceste considerente instanța va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul promovat de apelanta petentă S.C. A. T. S.R.L., cu sediul în Timișoara, ., județul T., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA B. „APELE ROMÂNE” DOBROGEA – SGA C., cu sediul în C., . nr. 127, Județul C., îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 683/09.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria M..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. A. B. S.
GREFIER,
G. M.
Jud. fond S.G.I.
Red. jud. dec. M.C./09.102.104
Dact.gref.V.I. 13.10.2014/4 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 1099/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 5553/2014.... → |
|---|








