Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 357/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 357/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 5670/212/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 357
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.06.2014
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE: L. V. M.
JUDECĂTOR: A. J. N.
GREFIER: A. G.
Pe rol soluționarea apelului având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție, formulat de apelantul intimat I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C., ., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 183/05.02.2014 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ intimată petentă fiind S.C. A. H. M. S.R.L, cu sediul procesual ales în mun. C., ., județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru intimata petentă avocat D. M., lipsind apelantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 153 Cod procedură civilă.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul cererii precum și mențiunile referitoare la modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
Instanța încuviințează administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă instanța declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul intimatei petente solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța constată dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față, reține următoarele :
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ la data de 19.02.2013, petenta S.C. A. H. M. S.R.L. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să dispună anularea ca netemeinic și nelegal a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 08.02.2013 întocmit de I. T. de Muncă C..
Plângerea nu a fost motivată în fapt și nici în drept.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 36 din OG nr. 2/2001 în forma în vigoare la data sesizării instanței.
Plângerii i-au fost anexate, în copie, procesul-verbal de control . nr._ din 08.02.2013 întocmit de I. T. de Muncă C. și anexa nr. 8 la acesta, și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 08.02.2013 întocmit de I. T. de Muncă C..
Prin precizările anexate la dosar în cursul procedurii de regularizare a cererii, petenta a arătat că solicită instanței anularea procesului-verbal de contravenție contestat și exonerarea de sancțiunile aplicate de agenții constatatori și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii cu amendă în cuantum de 10.000 lei cu sancțiunea avertisment.
Petenta a invocat totodată și excepția prescripției dreptului intimatei de a aplica sancțiunea contravențională, excepție întemeiată în drept pe dispozițiile art. 13 alin.1 din OG nr. 2/2001 și motivată în fapt prin aceea că de la data ultimei mențiuni din registrul de evidență a zilierilor cu privire la persoanele nominalizate în procesul-verbal contestat, respectiv A. P., M. M. și P. Ticuța, și până la sancționarea petentei au trecut mai mult de 6 luni.
În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esență, faptul că folosește munca zilierilor de mai mulți ani, nu a mai încălcat niciodată dispozițiile Legii nr. 52/2011, a înființat registrul de evidență a zilierilor și a operat toate înregistrările în acesta iar depășirea numărul maxim de zile reglementat de legiuitor pentru zilieri, astfel cum s-a constatat prin procesul-verbal contestat, este rezultatul unei erori materiale. S-a mai arătat faptul că sancțiunea aplicată petentei este disproporționat de mare în raport de gradul de pericol social al faptei contravenționale și de urmările produse, nu corespunde scopului preponderent educativ iar nu represiv al sancțiunilor contravenționale iar aplicarea unui avertisment este suficientă pentru sancționarea comportamentului prohibit de lege și conformă și principiilor de individualizare a sancțiunii consacrate prin jurisprudența comunitară.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5 alin.2, art. 7, art. 12 alin.1 lit. b din Legea nr. 52/2011 și OG nr. 2/2001.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității plângerii contravenționale în raport de prevederile art. 82 alin.1 și următoarele Cod procedură civilă, excepție motivată prin aceea că plângerea nu menționează reprezentantul legal al societății petente și nu are aplicată ștampila.
Intimatul a solicitat, cu privire la fondul cauzei, respingerea plângerii ca neîntemeiată motivat, în esență, de următoarele argumente: control societății petente cu privire la respectarea Legii nr. 52/2011 a fost inițiat și s-a desfășurat potrivit Legii nr. 108/1999, HG nr. 1377/2009, Convenției O.I.M. nr. 81/1947 și Convenției O.I.M. nr. 85/1947 și a relevat nerespectarea de către petentă a prevederilor art. 4 lin.4 din Legea nr. 52/2011 în sensul că a folosit munca unui număr de trei zilieri pe o durată mai mare de 90 de zile pe durata unui an calendaristic, respectiv A. P. – 123 de zile, M. M.- 98 de zile și Pelmus Ticuta-96 de zile, procesul-verbal de control . nr._ din 08.02.2013 reprezintă un act administrativ de autoritate publică și nu a fost contestat în condițiile Legii nr. 554/2004, fapta reținută în sarcina petentei a fost săvârșită cu vinovăție și a fost sancționată cu amendă în sumă de 10.000 lei potrivit art. 12 lit. a din Legea nr. 52/2011 iar procesul-verbal de contravenție contestat a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și următoarele Cod procedură civilă.
Întâmpinării i-au fost anexate, în copie, lista zilierilor cu mai mult de 90 de zile prestate la petenta S.C. A. H. M. S.R.L., procesul-verbal de control . nr._ din 08.02.2013 întocmit de I. T. de Muncă C. și anexa nr. 8 la acesta, și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 08.02.2013 întocmit de I. T. de Muncă C..
Prin sentința civilă nr._ din 13.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii formulate de către petentă în favoarea Judecătoriei M..
Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut dispozițiile art. 32 din OG nr. 2/2001 și împrejurarea că locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei prin procesul-verbal de contravenție contestat se situează în circumscripția teritorială a Judecătoriei M..
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei M. la data de 23.10.2013 și înregistrat la aceeași dată sub nr. unic ECRIS_ .
Excepția nulității plângerii contravenționale, invocată de intimată prin întâmpinare, și excepția prescripției dreptului intimatului de a aplica sancțiunea contravențională, invocată de petentă, au fost soluționate cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, și respinse motivat prin încheierea pronunțată în ședința publică din 04.12.2013.
În dovedirea plângerii contravenționale s-a solicitat de către petenta administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale iar în combaterea plângerii s-a solicitat de către intimat administrarea probei cu înscrisuri.
Apreciind că probele solicitate de părți sunt pertinente, concludente și utile soluționării cauzei și văzând dispozițiile art. 258 alin.1 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța le-a încuviințat.
A fost audiat martorul B. G.-I., declarația fiind consemnată și anexată la dosar, fila 16.
Prin Sentința civilă nr 183/05.02.2014, Judecătoria M. s – a pronuntat în sensul admiterii in parte a plangerii contraventionale formulate de petenta . SRL formulata impotriva procesului – verbal de contraventie . nr_/08.02.2013 emis de ITM Constanta, cu consecinta înlocuirii sanctiunii amenzii cu AVERTISMENT .
Pentru a dispune această soluție instanță de fond a retinut ca prin controlul efectuat la sediul intimatului la data de 08.02.2013, s-a constatat de către inspectorul de muncă N. D. S., pe baza analizei documentației prezentate de administratorul societății petente, împrejurarea că societatea folosește munca zilierilor și respectă prevederile art. 5 alin.2 lit. a din Legea nr. 52/2011 cu privire la înființarea registrului de evidență a zilierilor, păstrat la sediul societății, însă a încălcat prevederile art. 4 alin.4 din Legea nr. 52/2011 în sensul că pe durata anului 2012 a folosit munca unui număr de trei zilieri pe o durată mai mare de 90 de zile, respectiv A. P. – 123 de zile, M. M.- 98 de zile și Pelmus Ticuta-96 de zile (procesul-verbal de control . nr._ din 08.02.2013 întocmit de I. T. de Muncă C. și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat).
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 08.02.2013 întocmit de I. T. de Muncă C. s-a dispus sancționarea societății petente cu amendă în sumă de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 12 alin.1 lit. a din Legea nr. 52/2011.
Din analiza listei zilierilor anexată de către intimat întâmpinării, instanța reține împrejurarea că în cursul anului 2012 numitul M. A. P. a prestat muncă în folosul petentei timp de 118 de zile, iar nu 123 cum s-a reținut de către intimat (la datele de 09.06.2012, 19.06.2012, 02.10.2012 și 03.10.2012 nu figurează în registrul de evidență a zilierilor iar la data de 12.07.2012 a fost înscris de două ori în registru), numitul M. M. a prestat muncă în folosul petentei timp de 96 de zile, iar nu 98 de zile cum s-a reținut de către intimat (la datele de 02.10.2012 și 03.10.2012 nu figurează în registrul de evidență a zilierilor) iar numitul P. Ticuță a prestat muncă în folosul petentei timp de 93 de zile, iar nu 96 de zile cum s-a reținut de către intimat (la datele de 30.08.2012, 02.10.2012 și 03.10.2012 nu figurează în registrul de evidență a zilierilor).
Potrivit declarației martorului audiat în cauză coroborată cu lista zilierilor înaintată la dosar de către intimată, primirea la muncă a numitului M. A. P. cu depășirea numărului de 90 de zile s-a datorat și împrejurării că angajații petentei nu i-au verificat actul de identitate și nu au cunoscut numele complet al zilierului, acesta fiind înscris în registru sub numele de A. P. dar și sub numele de M. A. P..
Potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Referitor la legalitatea procesului-verbal, instanța reține faptul că potrivit art. 276 alin. 2 din Codul muncii, inspectorul de muncă N. D. S. din cadrul Inspectoratului T. de Muncă C. avea calitatea de agent constatator în sensul art. 15 alin. 1 OG nr. 2/2001, aspect de altfel necontestat de către petentă.
De asemenea, procesul-verbal contestat descrie în mod corespunzător fapta contravențională reținută în sarcina societății petente și conține toate elementele obligatorii prevăzute de O.G. nr.2/2001.
În drept, fapta reținută în sarcina societății petente a fost în mod corect încadrată în dispozițiile art. 4 alin.4 din Legea nr. 52/2011, potrivit cu care „Niciun zilier nu poate presta activități pentru același beneficiar pe o perioadă mai lungă de 90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic” și art. 12 alin.1 lit. a din Legea nr. 52/2011, dispoziții legale care prevedeau, la data întocmirii procesului-verbal de contravenție contestat, sancționarea încălcării art. 4 cu amendă de 10.000 lei.
Pe cale de consecință, instanța apreciază că procesul-verbal contravențional a fost întocmit cu respectarea tuturor cerințelor formale prevăzute de lege ad validitatem.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că prin probele administrate în cauză la solicitarea părților s-a făcut în parte dovada situației de fapt reținute în procesul-verbal de contravenție contestat.
În concret, din probele administrate în cauză atât la solicitarea petentei cât și a intimatului a rezultat că în cursul anului 2012 numitul M. A. P. a prestat muncă în folosul petentei timp de 118 de zile, numitul M. M. a prestat muncă în folosul petentei timp de 96 de zile, iar numitul P. Ticuță a prestat muncă în folosul petentei timp de 93 de zile.
Susținerile petentei în sensul că nu a încălcat dispozițiile art. 4 alin.4 din Legea nr. 52/2011 nu pot fi primite întrucât nu au fost dovedite, astfel cum impun dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă, ci chiar combătute prin probele administrate în cauză la solicitarea petentei, respectiv prin declarația martorului B. G.-I..
În concluzie, instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție contestat întrunește condițiile de formă și de fond impuse de lege pentru a fi valabil încheiat astfel că cererea de anulare a actului sancționator pentru nelegalitate și netemeinicie nu este întemeiată și o va respinge.
În ceea ce privește cererea de înlocuire a amenzii contravenționale în sumă de_ lei aplicată petentei de către agentul constatator cu sancțiunea avertisment, instanța apreciază că sunt întrunite condițile legale pentru a fi admisă.
Astfel, potrivit art. 5 alin.5 din OG 2/2001 ,,sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite” iar potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului (…)”
Potrivit art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, avertismentul se aplică în cazul în care gravitatea faptei este redusă iar potrivit alin. 3, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare nu prevede această sancțiune.
Analizând fapta săvârșită de agentul economic sancționat prin prisma criteriilor legale de individualizare a sancțiunii contravenționale prevăzute de textele legale anterior menționate, ținând seama de gradul de pericol social redus al contravenției săvârșite și care se apreciază prin prisma conținutului concret al faptei ce a fost reținută în sarcina petentei, instanța apreciază că amenda în cuantum de 10.000 lei aplicată de către agentul constatator este disproporționată față de pericolul social concret al faptei contravenționale și împrejurările în care a fost săvârșită și se impune astfel o redozarea acesteia.
În concret, din probele administrate în cauză a rezultat că societatea petentă folosește munca unui număr mare de zilieri și respectă prevederile art. 5 alin.2 lit. a din Legea nr. 52/2011 cu privire la înființarea registrului de evidență a zilierilor, păstrat la sediul societății, în cursul anului 2012 numitul M. A. P. a prestat muncă în folosul petentei timp de 118 de zile, iar nu 123 cum s-a reținut de către intimat, numitul M. M. a prestat muncă în folosul petentei timp de 96 de zile, iar nu 98 de zile cum s-a reținut de către intimat iar numitul P. Ticuță a prestat muncă în folosul petentei timp de 93 de zile, iar nu de 96 de zile cum s-a reținut de către intimat, pentru restul zilierilor s-a respectat perioada de 90 de zile reglementată de art. 4 alin.4 din Legea nr. 52/2011 iar în cauză nu s-a făcut dovada împrejurării că societatea comercială sancționată ar fi încălcat în mod repetat dispozițiile Legii nr. 52/2011, astfel că fapta ce i-a fost reținută în sarcină prin procesul-verbal de contravenție contestat apare ca având un caracter izolat.
De asemenea, scopul urmărit de legiuitor prin dispozițiile Legii nr. 52/2011 a fost controlul activităților desfășurate în lipsa unui contract de muncă de către zilieri, definiți de lege ca persoane fizice având capacitate de muncă și care desfășoară activități necalificate, cu caracter ocazional, pentru un beneficiar, și implicit a respectării normelor legale referitoare securitatea și sănătatea în muncă și a prevederilor legale referitoare la asigurările sociale și, dat fiind faptul că pericolul social al faptei este abstract si nu poate fi cuantificat material, nu poate fi atins decât prin respectarea dispozițiilor legale.
Pe cale de consecință, instanța apreciază că sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.
Având în vedere aspectele anterior expuse, instanța apreciază că, raportat la gradul de pericol social al faptei și la circumstanțele concrete de săvârșire ale acesteia astfel cum au fost reținute pe baza probatoriului administrat în cauză, aplicarea unei sancțiuni cu amendă contravențională nu este pe deplin justificată, sancțiunea cu avertisment putând asigura responsabilizarea pe viitor a agentului economic supus controlului.
Împrejurarea că legiuitorul a stabilit o amendă specială într-un cuantum atât ridicat, respectiv 10.000 lei, nu este susceptibilă de a exclude, de plano, aplicarea sancțiunii cu avertisment.
Astfel, aplicarea legii se realizează nu numai în litera ci și în spiritul acesteia iar neîndeplinirea cumulativă a acestor două cerințe conduce la nerespectarea principiului legalității.
Instanța constată astfel că amenda contravențională în cuantum de 10.000 de lei aplicată de agentul constatator este excesivă, având un regim mai drastic de executare chiar și decât amenda penală, pentru care legea penală permite suspendarea condiționată ca modalitate de executare.
O astfel de amendă depășește, în condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta reținută în sarcina petentei, caracterul contravențional pe care i-l conferă legea și nu îndeplinește o funcție reparatorie sau educativă ci doar una sancționatorie, disproporționată față de pericolul concret al faptei, de natură să pună în pericol chiar existența societății comerciale sancționate.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că atenționarea petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale este suficientă pentru restabilirea ordinii de drept încălcate, sancțiunea cu avertisment fiind astfel de natură a realiza scopurile sancționator, de prevenție și de exemplaritate ale sancțiunii contravenționale și suficientă pentru a o determina pe petentă ca pe viitor să-și conformeze conduita dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.
Având în vedere ansamblul considerentelor de fapt și de drept anterior expuse, instanța va respinge ca nefondată cererea de anulare în tot a procesului-verbal de contravenție și, în temeiul articolului 21 alineat 3 raportat la articolul 7 alineat 3 din O.G. nr. 2/2001, va admite în parte plângerea formulată de petentă și va dispune anularea în parte a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 08.02.2013 întocmit de I. T. de Muncă C. și înlocuirea sancțiunii cu amendă în cuantum de 10.000 lei aplicată petentei de către agentul constatator cu sancțiunea avertisment.
În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 instanța va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi va pune în vedere ca pe viitor să respecte dispozițiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.
Împotriva aceste sentințe, în termen legal a declarat apel – intimata I. T. de Munca Constanta, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului C. – Sectia C. Administrativ si Fiscal la data 04.04.2014, criticand – o pentru nelegalitate .
In motivarea caii de atac se invedereaza ca in considerea dispozitiilor legale aplicabile, inspectorii de munca au constatat nerespectarea prevederilor imperative si sub regim sanctionatoriu – obligatie instituita de art 4 alin 4 din Legea nr 52/2011, art 1 lit a, art 6 din Normele Metodologice din 29.04.2011 de aplicare a Legii 52/2011 aprobată prin Ordinul MFPS nr 1439/29.04.2011 .
Se apreciaza ca, in contextul celor constatate, al inaspririi regimului juridic sanctionatoriu in cazul nerespectarii dispozitiilor legale zilierilor, in speta, desfasurarea activitatii de către un numar de trei zilieri cu depasirea numarului de zile de munca pe perioada unui an calendaristic la acelasi beneficiar, constituie o abatere grava pentru care sanctiunea amenzii apare ca fiind deplin justificata .
In temeiul art 471 alin 5, intimata – petenta nu a formulat si depus intampinare. Procedând la judecata apelulii din prisma dispozițiilor art. 478 cu ref la art 477 Cod procedură civilă se rețin următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 08.02.2013 întocmit de I. T. de Muncă C. s-a dispus sancționarea societății petente cu amendă în sumă de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 12 alin.1 lit. a din Legea nr. 52/2011.
Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
Tribunalul retine ca sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, se va avea în vedere faptul ca nu întreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie în materie penala", în sensul autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, în sensul ca natura "penala" are întreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.
Primul are în vedere însasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar în situatiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie în materie penala. Curtea procedeaza în mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta.
Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel si altii împotriva Olandei si Oztürk împotriva Germaniei.
Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie în materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.
Însa, în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul national al statului în cauza are o valoare formala si relativa, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuata de Curte ( cauza Weber împotriva Elvetiei).
Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte în cauza Oztürk împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.
Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.
Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încalcate prin savârsirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savârsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, în masura în care norma îsi pastreaza caracterul de generala aplicare.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Se mai apreciaza de către instanta de control judiciar, ce are in considerare si practica CEDO din cauza A. contra României, - prin care s-a retinut că in materie contravențională instanta de judecata este obligata să respecte garantiile procesuale cuprinse in art.6 din CEDO care se refera, in principal la respingerea prezumtiei de vinovatie, incidenta principiului in ‘’in dubio pro reo’’, existenta unei prezumtii relative de reflectare a adevarului in favoarea continutului actului sanctionator, că aceasta este incalcata prin retinerea ca dovedita a stării de fapt din cuprinsul actului sanctionator.
Astfel, se reține că, in speta nu este incident principiul menționat, neimpunându-se ca instanta de apel să cenzureze masurile dispuse, in conditiile in care prin materialul probator analizat de instanta de fond in detaliu a rezultat faptul ca petenta s –a facut vinovata de savarsirea faptei contraventionale retinute in sarcina sa .
Tribunalul retine ca in mod corect instanta de fond a analizat probatoriul administrat de parti si in virtutea rolului activ a purces la administrarea probelor incuviintate – inscrisuri dar si a martorului indicat, retinandu – se in mod corect ca în cursul anului 2012 numitul M. A. P. a prestat muncă în folosul petentei timp de 118 de zile, numitul M. M. a prestat muncă în folosul petentei timp de 96 de zile iar numitul P. Ticuță a prestat muncă în folosul petentei timp de 93 de zile.
De asemenea, se va retine ca prin coroborarea materilului probatoriu administrat in cauza, instanta de fond a indepartat in mod pertinent susținerile petentei potrivit careia aceasta sustina in mod ireal ca nu se face vinovata de încălcarea dispozițiilor art. 4 alin.4 din Legea nr. 52/2011, prin lipsa dovezii contrare, astfel cum impun dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă.
In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii aplicate, Tribunalul va retine ca, instanta de fond in mod corect a apreciat asupra gradului concret de pericol social al faptei contraventionale savarsita.
Asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției savarsite, circumstanțele concrete de săvârșire, urmările produse dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului, instanta de fond a statuat ca aceasta reprezinta una cu un grad sporit de pericol social pentru stabilitatea si siguranta in munca ,, insa in contextul faptic al modalitatii concrete, al necesitatii folosirii constante a zilierilor in activitatea desfasurata, a inregistrarii acestora corecta in registrul special si al achitarii pentru munca si prestatia desfasurata a veniturilor si darilor aferente catre stat, se impunea o reapreciere a gradului de pericol social prin scopul real urmarit - acela de a asigura un loc de munca anumitor categorii de persoane si de plata a obligatiilor catre stat .
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, avertismentul se aplică când fapta este de gravitate redusă, fara consecinte deosebite asupra relatiilor sociale .
În acest context, este necesar să se precizeze că sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.
Spre deosebire de sancțiunile aplicabile altor ramuri de drept, sancțiunile de drept contravențional nu au caracter reparator, ci preventiv educativ, fiind unanim acceptat că „sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate”.
Tribunalul retine ca, ulterior ratificarii Conventiei Europene a Drepturilor Omului de catre România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitata. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie sa asigure respectarea drepturilor omului garantate de Conventie. De asemenea, interpretarea si aplicarea legilor existente trebuie sa asigure respectarea acestor drepturi.
Se va retine ca, potrivit art. 1 din Protocolul aditional nr. 1, „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor”.
Prin urmare statele parte a Conventiei au dreptul de a impune sanctiuni pecuniare (amenzi) drept sanctiune pentru încalcarea anumitor dispozitii legale.
Marja de apreciere a statelor nu este însa absoluta. Astfel cum rezulta din jurisprudenta Curtii, (spre exemplu cauza Chassagnou si altii c. Frantei) ingerintele statului în dreptul de proprietate al persoanelor, pentru a fi compatibile cu art. 1, alin. 2, din Protocolul aditional nr. 1, trebuie sa fie prevazute de lege, sa aiba un scop legitim si sa asigure o proportie echitabila între scopul urmarit si mijloacele utilizate.
Avand in vedere cele retinute, în temeiul art. 480 alin 1 c.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul intimat I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C., ., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 183/05.02.2014 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ intimată petentă fiind S.C. A. H. M. S.R.L, cu sediul procesual ales în mun. C., ., județul C..
Menține sentința apelată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.06.2014.
Președinte, Judecător,
L. V. M. A. J. N., aflată în
C.O, semnează potrivit
Art 426 alin 4 teza I –a
C proc civ, președinte completului,
GREFIER,
A. G., aflată în
C.O, semnează potrivit
art 426 alin 4 teza II –a
C proc civ, Grefierul Șef,
Jud Fond :S-G.I..
Red/Tehnored L.V.M.
4 ex/31.07.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 11/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 409/2014.... → |
|---|
