Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1308/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1308/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 11476/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 1308
Ședința publică de la 17 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-L. O.-D.
JUDECĂTOR: E. C.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție DPLC_, formulat de apelantul intimat P. M. CONSTANTA, cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul petent P. M. M., cu domiciliul în C., ., nr. 100, jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1106/04.02.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru apelant avocat Coconi Tasy, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, și intimatul personal legitimat cu CI . nr._ emisă de SPCLEP C..
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța constată că apelantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Reprezentantul apelantului arată că nu solicită încuviințarea de probe noi, decât cele administrate la dosarul de fond.
Instanța ia act că nu se solicită administrarea de probei noi în apel.
La interpelarea instanței reprezentantul apelantului și intimatul arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
În temeiul dispozițiilor art. 244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat cu consecința schimbării în totalitate a sentinței pronunțate de instanța de fond și respingerea plângerii contravenționale, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar dovada achitării onorariului avocațial. În susținere arată că instanța de fond nu a analizat materialul probator într-o manieră care să deslușească speța, dovedind vinovăția. Totodată învederează faptul că solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul solicită respingerea apelului, arătând că în mod corect instanța de fond a apreciat că plângerea formulată este întemeiată, apreciind că din probele existente la dosar petentul nu s-a făcut vinovat.
Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata constata urmatoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul P. M. M. a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției nr. . nr._ întocmit în data de 25.04.2013 ora 16.00 de agentul constatator asistent Cotmeanu S. prin care a fost obligat la plata unei amenzi in valoare de 150 lei, în subsidiar solicitând înlocuirea măsurii amnezii cu avertismentul.
În motivarea cererii, petentul a arătat că agentul constatator a reținut în procesul verbal ca în ziua de 25.04.2013 orele 16.00 petentul a traversat . magazinului Tonis Trade prin loc nepermis si nemarcat, fapta săvârșita fiind prevăzuta de art. 167 alin 1 lit d dm OUG 195/2002, însă, la ora si data menționata in procesul verbal petentul se afla in sala 2 a Judecătoriei Constanta la Completul C 31, complet prezidat de doamna Judecător D. C., asigurând asistenta juridica in dosarele_/301/2011( dosar aflat la ordinea 37) si dosar_ ( dosar aflat la poziția 30), acest fapt putând fi confirmat si avocații prezenți în sala de judecată.
Intimatul P. M. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiata a plângerii contravenționale formulate de către petent împotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției . NR._/25.04.2013 încheiat de către agenții constatatori din cadrul Direcția Politia Locala Constanta, ca urmare a constatării legalității si temeiniciei procesului verbal contestat, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinta civila nr. 1106/04.02.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ a fost admisa plângerea formulată de petentul P. M. M., în contradictoriu cu intimatul P. M. C. si va anula procesul-verbal . nr._/25.04.2013 întocmit de intimată.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarele:
Astfel, potrivit procesului verbal de contravenție contestat, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 150 lei, reținându-se în sarcina sa că a traversat . la data de 25.04.2013, ora. 16, prin loc nemarcat.
În analiza temeiniciei procesului verbal, instanța a pornit de la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Curtea), care a statuat că, în cauzele în care acuzația adusă de un agent al statului unei persoane particulare reprezintă o „acuzație în materie penală” (astfel cum această noțiune este calificată și dezvoltată în jurisprudența Curții) sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția), situație în care persoana acuzată beneficiază prezumția de nevinovăție (în acest sens cauza A. c. României).
Garanțiile procesuale recunoscute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (și dezvoltate de jurisprudența Curții) sunt parte integrantă din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și au prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală.
Pentru a aprecia asupra incidenței prezumției de nevinovăție a petentului, în lumina jurisprudenței Curții se impune ca Judecătoria (instanța națională) să decidă măsura în care, în funcție de criteriile avute în vedere de Curte, ne aflăm în speță în fața unei „acuzații în materie penală”.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-au cristalizat trei criterii pentru a determina dacă o măsură din dreptul intern intră sau nu în domeniul penal al art. 6 din Convenție (cauza Engel c. Olanda): a) calificarea din dreptul statului în cauză, b) natura faptei incriminate și c) natura și gradul de severitate al sancțiunii. Cele trei criterii sunt alternative (cauza Lauco c. Slovacia, para 57).
În ceea ce privește primul criteriu (calificarea din dreptul intern), constatăm că fapta pretins a fi săvârșită nu are caracter penal (nu este infracțiune), ci este contravenție.
În ceea ce privește cel de-al doilea criteriu (natura faptei incriminate), constatăm faptul că fapta incriminată întrunește ambele condiții avute în vedere de Curte: 1) norma are caracter general, câmpul de aplicare al acestei nu este limitat la anumite persoane și 2) scopul pedepsei este unul represiv și preventiv.
Pentru calificarea naturii acuzației nu are importanță dacă pedeapsa aplicată este amendă sau închisoarea și nici întinderea acesteia. Acesta ar fi un al treilea criteriu (natura și gradul de severitate al sancțiunii) care ar putea fi avut în vedere dacă fapta nu ar întruni condițiile prevăzute de cel de-al doilea.
Caracterul general al dispoziției sancționatorii împreună cu scopul disuasiv și punitiv al sancțiunii au fost suficiente pentru a considera fapta ca fiind penală în natura sa, iar cuantumul scăzut al amenzii nu poate nega faptei caracterul penal inerent.
Pentru aceste argumente instanța constată că suntem în prezența unei acuzații în materie penală, motive pentru care, în acord cu jurisprudența dezvoltată de Curte, pentru a putea stabili cu certitudine existența faptelor contravenționale, sunt necesare probe care să conducă în mod cert la existența faptei și a vinovăției făptuitorului, și să înlăture astfel prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul în fața acuzației aduse de un agent al statului.
Cum în cauză, din probele administrate nu reiese faptul că petentul ar fi săvârșit fapta reținută în actul constatator, în sensul că ar fi traversat prin loc nemarcat, față de cele relevate de martorul audiat, D. I., care a arătat că petentul se afla la acea oră în sala de judecată, asigurându-i substituirea, care se coroborează cu faptele atestate în încheierea de ședință din data de 25.04.2013 din dosarul_/212/2013 al Judecătoriei C., instanța apreciază întemeiată plângerea, prezumția de legalitate de care se bucură procesul verbal de contravenție, nefiind în măsură, singura, și prin ea însăși, de a răsturna prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul. Pentru dovedirea faptelor contravenționale nefiind suficiente consemnările agentului constatator înscrise în procesul verbal, ci este necesar ca existența faptelor reținute în sarcina petentului să reiasă în mod indubitabil din probele administrate în cauză.
În concluzie, pentru toate aceste motive, instanța apreciază că nefiind făcută dovada existenței faptei contravenționale, plângerea contravențională urmează să fie admisă, cu consecința anulării procesului verbal de contravenție și înlăturării sancțiunii contravenționale aplicate.
Intimatul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul respingerii plangerii si mentinerii procesului verbal.
In dezvoltarea motivelor de apel a aratat apelantul ca in speta, instanta de fond a pronuntat o hotarare nelegala si netemeinica, netinand cont de faptul ca fapta contraventionala a existat, fiind prevazuta de art. 167 alin. 1 lit. d din RAOUG 195/2002R si sanctionata de art. 99 alin. 1 pct. 3 din OUG 195/2002R.
Intimatul petent a depus la dosar intampinare, solicitand respingerea apelului ca nefondat.
Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 476 si urm. NCPC, Tribunalul retine ca apelul este nefondat din urmatoarele considerente:
Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv. Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”. Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.
Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.
Astfel, potrivit procesului verbal de contravenție contestat, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 150 lei, reținându-se în sarcina sa că a traversat . la data de 25.04.2013, ora. 16, prin loc nemarcat.
În analiza temeiniciei procesului verbal, instanța a pornit de la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Curtea), care a statuat că, în cauzele în care acuzația adusă de un agent al statului unei persoane particulare reprezintă o „acuzație în materie penală” (astfel cum această noțiune este calificată și dezvoltată în jurisprudența Curții) sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția), situație în care persoana acuzată beneficiază prezumția de nevinovăție (în acest sens cauza A. c. României).
Garanțiile procesuale recunoscute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (și dezvoltate de jurisprudența Curții) sunt parte integrantă din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și au prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală.
S-a retinut de catre instanta de fond ca din probele administrate nu reiese faptul că petentul ar fi săvârșit fapta reținută în actul constatator, în sensul că ar fi traversat prin loc nemarcat, față de cele relevate de martorul audiat, D. I., care a arătat că petentul se afla la acea oră în sala de judecată, asigurându-i substituirea, aspect care se coroborează cu faptele atestate în încheierea de ședință din data de 25.04.2013 din dosarul_/212/2013 al Judecătoriei C., astfel ca in mod corect instanța de fond a apreciat întemeiată plângerea, prezumția de legalitate de care se bucură procesul verbal de contravenție, nefiind în măsură, singura, și prin ea însăși, de a răsturna prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul. Pentru dovedirea faptelor contravenționale nefiind suficiente consemnările agentului constatator înscrise în procesul verbal, ci este necesar ca existența faptelor reținute în sarcina petentului să reiasă în mod indubitabil din probele administrate în cauză.
În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Așadar, în speța de față, instanta de apel retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala.
În consecință, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.
Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.480 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul intimat P. M. CONSTANTA, cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul petent P. M. M., cu domiciliul în C., ., nr. 100, jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1106/04.02.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I.-L. O.-D. E. C.
GREFIER,
E. D.
Jud.fond. M. Timoașcă
Tehnored.jud.decizie: I.-L. O.-D./4 ex./02.02.2015
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 715/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 01/2014. Tribunalul... → |
|---|
