Contestaţie la executare. Încheierea nr. 01/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Încheierea nr. 01/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 2546/118/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Încheiere

Ședința publică de la 01 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. J. N.

GREFIER A. N.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect contestație la executare – contestație la titlu, formulată de contestatorii J. C. și P. C. JUDETEAN C., în contradictoriu cu intimata ., înregistrată urmare a disjungerii din ds._/212/2013.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;

Reprezentantul contestatorilor, avocat P. Ș. invocă excepția de litispendență dintre prezenta cauză, disjunsă din dosarului_/212/2013 și cauza ce formează obiectul ds._ .

Reprezentantul intimatului apreciază întemeiată excepția invocată

TRIBUNALUL,

Constată întemeiată excepția de litispendență, fiind incidente în cauză disp.art.138 c.pr.civ, sens în care;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite excepția de litispendență.

Dispune reunirea prezentei cauze la dosarul nr._ .

Cu recurs odată cu fondul.

Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. J. N. A. N.

2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 01/2014. Tribunalul CONSTANŢA