Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 18/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 18/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 22558/212/2012
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ_
Ședința publică de la 18 Martie 2014
Completul contituit din:
PREȘEDINTE: C. N.
JUDECĂTOR: I.-L. O.-D.
JUDECĂTOR: D. R. C.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție H_, formulat de recurenta petentă PFA M. O., cu sediul în Lumina, ., jud. C., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PENTRU GARDA FINANCIARĂ C., cu sediul în G., ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4740 pronunțată în data de 02.04.2013 de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentă avocat M. I., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct.2 și urm. Cod procedură civilă.
În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Întrebat fiind de către instanță, reprezentantul recurentei arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecința anulării procesului-verbal și a amenzii. În susținere arată faptul că este un abuz din partea organului constatator deoarece petenta persoană fizică autorizată a încercat să își facă o societate comercială, a cumpărat casă de marcaj, dar nu a funcționat niciodată, spațiul reprezentând un simplu garaj. De asemenea arată că și din declarația martorului rezultă faptul că în acel spațiu nu a funcționat niciodată o societate.
Instanța constată dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petenta PERSOANA FIZICĂ AUTORIZATĂ M. O. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 17.08.2012 de intimata GARDA FINANCIARĂ C., prin care a fost sancționată cu sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 8000 lei, pentru contravenția prevăzută de art.10 lit.b din OUG 28/1999 r.
În motivarea plângerii, petenta a recunoscut fapta, dar a arătat că deține casă de marcat fiscală însă nu știe să o folosească, iar prin precizările depuse arată că nu s-a constatat că ar fi desfășurat activități pentru care nu a emis bonuri fiscale cu aparate de marcaj electronic fiscal.
La plângerea contravențională a fost anexat în copie procesul verbal contestat.
Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare, însă a depus documentația aferentă procesului-verbal contestat.
Prin Sentința civilă 4740/02.04.2013, Judecătoria C. a dispus în sensul respingerii plângerii constravenționale ca nefondată
Pentru a dispune în acest sens a reținut prima instanță faptul că prin procesul verbal de contravenție contestat, petenta a fost sancționată cu măsura principală a amenzii contravenționale în cuantum de 8000 lei având în vedere lipsa casei de marcat, pentru contravenția prevăzută de art.10 lit.b din OUG 28/1999 r.
În urma examinării din oficiu a procesului verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța a constatat faptul că acesta nu este afectat de niciuna dintre aceste cauze, motiv pentru care instanța a trecut la analiza susținerilor petentei privind netemeinicia.
Instanța a reținut că petenta desfășura o activitate comercială și avea obligația ca anterior începerii acestei activități să îndeplinească toate condițiile impuse de lege pentru comercianți (inclusiv pe aceea privind dotarea cu aparat de marcat fiscal și modalitatea de utilizare).
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, conform dispozițiilor art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, instanța a constatat că sancțiunea a fost stabilită la nivelul minimului special, ceea ce reprezintă o justă individualizare în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs petenta, cauza fiind înregistrată pee rolul Tribunalului C. la data de 30.10.2013
În motivare invocă recurenta petentă faptul că societatea era înregistrată la registrul comerțului și deținea casă de marcat, însă unitatea nu a funcționat și în consecință nu au fost emise bonuri fiscale, situație de fapt confirmată și de martorul audiat.
În drept au fost invocate disp. art. 488 pct.8 c.proc.civ.
Intimata, legal citată nu a exprimat poziția procesuală asupra recursului.
Procedând la judecata recursului prin prisma disp. art. 304 ind.1 c.proc.civ Tribunalul reține următoarele :
Prin procesul verbal de contravenție contestat, petenta a fost sancționată cu măsura principală a amenzii contravenționale în cuantum de 8000 lei având în vedere lipsa casei de marcat, pentru contravenția prevăzută de art.10 lit.b din OUG 28/1999 r.
Relativ la criticile aduse de recurenta intimată se observă că acestea fac trimitere la aprecierea eronată a ansamblului probator prin prisma îndeplinirii răspunderii contravenționale.
Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța a apreciat că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel, se apreciaza că in speta nu este incident principiul menționat neimpunându-se ca instanța de recurs să cenzureze masurile dispuse, in condițiile in care prin materialul probator analizat a rezultat faptul ca recurenta nu s-a conformat obligațiilor impuse de dispozițiile legale în temeiul cărora sancțiunea a fost aplicată.
În referire la aspectele reținute în sarcina petentei Tribunalul observă faptul că prin Nota de relații atașată la fila 13 din dosar, administratorul societății invocă nefunționalitatea casei de marcat, urmând ca în termen de 30 de zile să procedeze la fiscalizarea acesteia. Aspectele invederate relativ la eventuala inactivitate a societății nu poate fi reținută, nefiind probate potrivit înscrisurilor atașate în susținere.
Referitor la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanța a apreciat în raport de faptele reținute, asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravențiilor săvârșite, circumstanțele concrete de săvârșire, urmările produse dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului.
Instanța de control judiciar apreciază în speță că nu se impune aplicarea măsurii avertismentului, soluție ce va fi menținută si in urma analizării recursului. In acest sens se are in considerare si faptul ca recurenta nu a inteles a se conforma dispozițiilor legale impuse dispozițiile legale sus citate.
Pe de alta parte, scopul prevăzut de norma generala - OG nr.2/2001, in situația aplicării avertismentului fata de contravenient nu este niciodată atins, fiind lipsit de eficienta sanctionatorie, in cazul in care subiectul contravențional este o persoana juridica. Alternativa avertismentului urmărește in fapt responsabilizarea unei persoane fizice, prin sensibilizarea conduitei si a constiintei acesteia fata de fapta savarsita si urmarile produse, aspecte care nu pot fi îndeplinite in cazul persoanelor juridice, datorita particularităților de organizare si de manifestare a acesteia in cadrul raporturilor juridice
Astfel, analizând legalitatea si temeinicia procesului verbal contraventional, din prisma prevederilor art.34 din OG nr.2/2001, se constata, ca petenta, prin susținerile avute si probele administrate, nu a răsturnat prezumția de validitate de care beneficiază actul sancționator contestat.
Se reține astfel caracterul nefondat al criticilor formulate de recurenta instanța de control judiciar constatând că în mod corect prima instanța a apreciat asupra legalității și temeiniciei actului constatator, considerente față de care, în temeiul art. 312 al.1 c.pr.civ., va respinge recursul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta petentă PFA M. O., cu sediul în Lumina, ., jud. C., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PENTRU GARDA FINANCIARĂ C., cu sediul în G., ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4740 pronunțată în data de 02.04.2013 de Judecătoria C. în dosarul nr._ , ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. N. I.-L. O.-D. D. R. C.
Semnează potrivit art. 261 al.2 c.proc.civ
Vicepreședinte instanță
T. V. G.
GREFIER,
E. D.
Jud.fond. M. Timoașcă
Tehnored.jud.decizie C. N./18.04.2014/2 ex.
| ← Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 194/2014.... → |
|---|
