Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1017/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1017/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 31246/299/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1017/APCA
Ședința publică din 18.11.2014
Completul constituit din:
Președinte: C. N.
Judecător: A. L. N.
Grefier: D. V. S.
Pe rol judecarea apelului în C. administrativ și fiscal promovat de apelant ., cu sediul ales în București ., ., ., în contradictoriu cu intimat I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C. ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CT_/25.07.2013, îndreptat împotriva sentinței civile nr.1116/20.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelantă dna I. M. care se legitimează cu CI . nr._, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual după care:
Reprezentanta apelantei solicită amânarea cauzei pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Pentru a da posibilitatea apelantei să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei se prezintă pentru apelantă dna I. M. care se legitimează cu CI . nr._, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.
Reprezentanta apelantei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, anulată de instanță și solicită încuviințarea probei cu înscrisurile atașate la dosar.
Instanța în temeiul dispozițiilor art.292 Noul Cod de procedură civilă, constată pertinentă și concludentă cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar și o încuviințează pentru părți. Constată că înscrisurile au fost depuse la dosar și că proba a fost astfel administrată.
Față de dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată.
Reprezentanta apelantei arată că dezbaterile asupra apelului pot avea loc și astăzi.
Instanța stabilește termen pentru dezbaterea apelului azi, 18.11.2014, deschide dezbaterile asupra apelului și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat cu consecința admiterii plângerii contravenționale. În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii cu avertisment.
Față de dispozițiile art.394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 02.08.2013 sub numărul de mai sus, petenta S.C. C. I. S.R.L. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 25.07.2013, în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă C., solicitând anularea procesului-verbal contestat iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul.
Petenta a susținut că sancționarea a fost abuzivă, întrucât persoana identificată de inspectorii I.T.M. desfășura activitate în baza unui contract de muncă intitulat greșit contract de colaborare. D. motive de nulitate, petenta a invocat lipsa datelor de identificare a firmei (adresa completă a sediului și numărul de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerțului), nemenționarea existenței contractului de colaborare, prezentat agenților constatatori, inexistența semnăturii unui martori, lipsa semnăturii unuia dintre inspectorii de muncă ce au semnat invitația de prezentare a actelor la sediul I.T.M. C., indicarea greșită a instanței la care se introduce plângerea contravențională. Pe fond, petenta a arătat că a încheiat un contract cu persoana identificată de inspectorii I.T.M., pe care l-a denumit greșit „Contract de colaborare”, dar care conținea toate clauzele specifice unui contract individual de muncă..
Cererea nu a fost motivată în drept.
Plângerii contravenționale i-au fost atașate procesul-verbal contestat și anexa de constatare, contract de colaborare și contract individual de muncă.
Legal citat, intimatul nu s-a prezentat la judecată, formulând însă întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București. Pe fond, a susținut legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, atașând, totodată, documentația în baza căruia acesta a fost întocmit.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Prin Sentința civilă 1116/20.06.2014, Judecătoria C. a dispus în sensul respingerii plângerii contravenționale ca nefondată.
Pentru a dispune în acest sens a reținut prima instanță următoarele:
La data de 25.07.2013 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul I.T.M. C. procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzute și sancționate de art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003, constând în aceea că a primit la muncă pe numitul T. T. fără încheierea unui contract individual de muncă în formă scrisă.
Pentru aceste motive, contestatoarei i-a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei.
- Sub aspectul legalității, analizând conținutul procesului-verbal de contravenție, posibilitate conferită de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a constatat legalitatea acestuia, întrucât cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Contrar susținerilor petentei, din analiza procesului-verbal contestat, instanța a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile și împrejurările necesare aprecierii asupra temeiniciei constatării și a sancționării contravenționale.
În ceea ce privește susținerile petentei cu privire la lipsa din cuprinsul procesului verbal a semnăturii martorului asistent, instanța a reținut că obligația existenței acesteia este stabilită prin art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, conform căruia „în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia”. Așadar, obligația semnării procesului-verbal de către un martor asistent există doar în cazurile în care contravenientul nu se află de față ori, după caz, refuză sau nu poate să semneze. Cum, în cauză, procesul-verbal a fost semnat de către contravenient prin T. M. A., aplicându-se, totodată și ștampila societății, rezultă, reține instanța că acesta nu trebuia semnat și de un martor asistent. Prin urmare, lipsa semnăturii unui asemenea martor nu atrage nulitatea procesului-verbal.
- Sub aspectul temeiniciei, instanța a constatat că intimatul a făcut dovada deplină a faptelor reținute în procesul-verbal.
Instanța a mai reținut că în cauză sunt relevante următoarele dispoziții din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii:
Art. 260 alin. 1 lit. e), potrivit căruia constituie contravenție „primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. 1” și se sancționează cu amenda „de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată”;
Art. 16 alin. 1 conform căruia „contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului”;
Art. 8 alin. 1 care statuează că „relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei – credințe”;
Art. 10 potrivit căruia „contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu”.
Din coroborarea și interpretarea normelor redate, instanța a reținut următoarele condiții pentru constatarea săvârșirii contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003:
- elementul material al contravenției constă în acțiunea descrisă prin verbum regens, de „primire la muncă”;
- faptei de primire la muncă îi corespunde acțiunea corelativă a 1 până la 5 persoane de a presta muncă pentru și sub autoritatea contravenientului;
- între contravenient și persoanele identificate trebuie să existe relații de muncă, de tipul angajator – angajat;
- relațiile de muncă sunt bazate pe principiul consensualității;
- de esența relațiilor de muncă sunt prestarea muncii de către salariat pentru și sub autoritatea angajatorului și contraprestația din partea acestuia constând în remunerarea activității;
Conform extrasului revisal (f. 54), constată instanța, T. T. nu avea, la data controlului, înregistrat contract individual de muncă încheiat cu societatea petentă, lucru, de altfel, necontestat de către aceasta din urmă, iar în fișa de identificare completată la data de 15.07.2013, persoana în discuție a declarat faptul că lucrează pentru societate ca vânzător din 10.07.2013, cu program de 6 ore pe zi, pentru un salariu de 480 de lei (f. 53), în baza unui contract de colaborare.
În data de 03.07.2013, reține instanța, între societate și T. T. a fost încheiat contractul de colaborare nr. 20, prin care colaboratorul se obliga să desfășoare activitatea de vânzare de îmbrăcăminte și încălțăminte în cadrul S.C. C. I. S.R.L. contra unei remunerații lunare (f. 9).
În aceste condiții, apreciază instanța, ne aflăm în prezența unui raport de muncă deghizat, întrucât în relația dintre societatea petentă și numitul T. T. se regăsesc toate elementele esențiale ale unui raport de muncă, fiind caracterizată prin prestarea unei munci (de vânzare de îmbrăcăminte și încălțăminte), plata unui salariu (de 480 de lei brut pe lună), existența unui program de lucru (de 6 ore pe zi) și subordonarea față de angajator (prestarea muncii în serviciul societății petente).
Așadar, contractul de colaborare încheiat între societatea petentă și T. T., apreciază instanța, nu îndeplinește exigențele cerute de Legea nr. 253/2003 privind Codul Muncii, acesta neputând ține locul unui contract individual de muncă, a cărui necesitate rezultă din existența între cele două părți a relațiilor specifice raporturilor de muncă dintre angajat și angajator.
Se mai apreciază în sensul că nu poate fi primită apărarea petentei în sensul că s-a dorit încheierea unui contract individual de muncă, însă a fost din eroare denumit contract de colaborare. Astfel, nu doar denumirea contractului este de contract de colaborare, ci și conținutul este specific acestui tip de contract, părțile fiind denumite beneficiar și colaborator (f. 9 dos. Jud. S1 București). De asemenea, conform extrasului Revisal, societatea contestatoare a avut de-a lungul timpului înregistrate 10 contracte individuale de muncă, astfel că era capabilă să facă diferența între un contract de muncă și unul de colaborare.
În temeiul tuturor celor arătate, instanța a apreciat că din ansamblul probelor administrate în cauză reiese săvârșirea de către petentă a contravenției în forma tip prevăzută de lege, prin primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă.
- Sub aspectul individualizării pedepsei, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite și cele ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului”.
Raportat la textele invocate, instanța a apreciat că amenda aplicată petentei, în cuantum de 10.000 lei, a fost corect individualizată, fiind aplicat minimul amenzii prevăzute pentru fapta contravențională de a primi la muncă patru persoane fără a încheia contracte individuale de muncă în formă scrisă cu privire la acestea.
Analizând limitele de pedeapsă stabilite prin actul sancționator (amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată), instanța a constatat că însuși legiuitorul a considerat că săvârșirea unei fapte de natura celei reținute în sarcina petentei prezintă un grad de pericol social abstract sporit. Gradul de pericol social al faptei, suficient de ridicat pentru a atrage o sancțiune într-un cuantum atât de mare, decurge, în primul rând, din împrejurarea că persoanele care lucrează în beneficiul angajatorului fără a încheia un contract de muncă sunt lipsite de beneficiile și formele de protecție socială de care se bucură persoanele care au încheiat un contract de muncă în formă scrisă, iar, în al doilea rând, din modul în care, prin munca nedeclarată, este afectat în mod ireversibil sistemul de asigurări sociale.
În ceea ce privește cauza supusă judecății, instanța a mai constatat că nu există argumente care să conducă la concluzia că fapta efectiv săvârșită prezintă un pericol social concret atât de redus încât să impună aplicarea unui avertisment. Față de aceste considerente, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei, respectiv de împrejurarea că nu se poate reține în beneficiul acesteia o atitudine sinceră, instanța a apreciat că responsabilizarea petentei poate avea loc numai prin menținerea sancțiunii amenzii contravenționale.
Cu privire la atitudinea petentei, instanța a constatat că aceasta a primit la muncă o persoană fără a încheia anterior începerii activității contract individual de muncă. În încercarea de eludare a legislației muncii și pentru a oferi o aparență de legalitate activității desfășurate, petenta a încheiat un contract de colaborare cu respectiva persoană.
În concret, prin modalitatea de lucru aleasă, societatea și-a sporit profiturile, făcând reduceri de cheltuieli cu personalul angajat, a lipsit lucrătorul de drepturi fundamentale precum recunoașterea vechimii în muncă și asistența medicală, a eludat dispozițiile legale în materie de fiscalitate și a intrat într-o concurență incorectă și nelegală cu ceilalți agenți economici de bună-credință care își desfășoară activitatea respectând dispozițiile imperative ale Codului muncii.
Instanța a mai apreciat că încălcarea legii din aceste motive este incompatibilă cu un climat economic caracterizat prin concurența loială dintre comercianți. Fără a nega faptul că ține de natura oricărei persoane juridice angrenate în circuitul economic să urmărească realizarea unor profituri cât mai mari și sporirea volumului de afaceri, instanța consideră că acestea trebuie realizate în exclusivitate în cadrul legal specific economiei de piață, fără a apela la practici concurențiale ilicite.
În aceste condiții, trebuie subliniat faptul că înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului ar fi de natură să încurajeze munca nedeclarată, în general, și, astfel, concurența neloială față de acei angajatori care depun eforturi reale pentru respectarea obligațiilor legale ce le revin.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel petenta, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 14.08.2014.
În motivarea apelului arată petenta faptul că prima instanță nu a soluționat excepția necompetenței materiale, iar în ceea ce privește fondul cauzei arată că relativ la procesul verbal au fost invocate mai multe motive de nulitate cu referire la omisiunea menționării datelor de identificării ale contravenientului cu referire la adresa completă a sediului și numărul de înregistrare în ORC, nu a fost menționat contractul în temeiul căruia T. T. presta activitate deși acesta a fost prezentat organului constatator, totodată a fost precizat în mod eronat că nu ar exista contract de muncă în formă scrisă în condițiile în care acesta a fost prezentat și de asemenea nu există semnătura unui martor și nici a inspectorilor de muncă care au semnat invitația de prezentare la ITM.
Instanța nu s-a pronunțat nici relativ la aspectul privind individualizarea eronată a contravenției din perspectiva temeiului de drept aplicabil cu referire la art. 260 al.1 lit. f în loc de art. 260 al.1 lit. e din Codul Muncii.
De asemenea, apreciază că în mod eronat prima instanță a statuat asupra criteriilor privind individualizarea sancțiunii contravenționale prin raportare la art. 5 al.5 din OG 2/2001, respectiv art. 21 al.3 din OG 2/2001 și nu a dispus administrarea probei testimoniale probă care a fost solicitată.
Intimatul, legal citat a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului, apreciind în esență că în speță sunt îndeplinite elementele răspunderii contravenționale.
Procedând la judecata apelului prin prisma disp. art. 476 al.1 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :
Prin procesul-verbal de sancționare contravențională . nr._/25.07.2013 s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzute și sancționate de art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003, constând în aceea că a primit la muncă pe numitul T. T. fără încheierea unui contract individual de muncă în formă scrisă.
În referire la motivul invocat relativ la omisiunea instanței de a dispune asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei M. instanța îl apreciază ca neîntemeiat prin raportare la mențiunile cuprinse în sentința apelată în care instanța a apreciat asupra caracterului neîntemeiat al acestei excepții dispunând în consecință.
În referire la criticile formulate, Tribunalul reține că acestea fac referire la aprecierea în mod eronat asupra ansamblului probator prin prisma îndeplinirii elementelor răspunderii contravenționale și a criteriilor privind individualizarea sancțiunii contravenționale.
Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
Instanța nu va reține criticile privind omisiunea organului constatator de a menționa datele de identificare ale contravenientului, prin raportare la mențiunile cuprinse în procesul verbal.
În referire la aspectul privind temeiul de drept pentru aplicarea sancțiunii, instanța apreciază în sensul că acesta este corect indicat prin raportare la elementul material acțiunii care constituie latura obiectivă a contravenției, astfel cum este reținută în cuprinsul dispozițiilor legale menționate, dar și persoana care are calitate de contravenient.
Referitor la lipsa semnăturii martorului asistent se reține în sensul că potrivit art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. In cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
In ceea ce privește semnătura martorului asistent, rolul acestuia nu este acela de a proba fapta comisă de persoana sancționată, ci prezența sa se limitează numai la atestarea faptului că agentul constatator a încheiat procesul în lipsa contravenientului. Or în speță se poate observa că procesul verbal a fost încheiat în prezenta contravenientei fiind semnat de către reprezentantul acesteia.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Se constata din analiza materialului probator administrat in cauza faptul ca în mod judicios prima instanță a apreciat asupra probelor administrate în cauză, care au reliefat situația reținută în cuprinsul procesul verbal.
După cum a fost reținut de instanță procesul verbal de contravenție întocmit de un agent constatator aflat in îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, se bucura de o prezumție de adevăr,însa aceasta prezumție nu este absoluta, ci relativa si poate fi combătută prin probe pertinente, concludente si utile in cauza.
Astfel, fapta a fost constatată personal de către agenții constatatori, aceștia având posibilitatea de a observa fapta contravențională prin propriile simțuri și de a aprecia gradul de pericol concret creat de petentă prin săvârșirea contravenției.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța a apreciat că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Potrivit art.260 alin.1 lit.e din Codul Muncii - “constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte (…) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;”
Astfel cum rezultă din fișa de identificare atașată la fila 41, numitul T. T. declară faptul că a prestat activitate pentru societatea petenta începând cu data de 10.07.2013 în temeiul unui contract de colaborare.
De asemenea, se poate observa faptul că în cuprinsul fișei de identificare sunt mențiuni relativ la programul de lucru, activitatea desfășurată, respectiv drepturile salariale, elemente specifice raporturilor de muncă, aspecte față de care în mod corect prima instanță a apreciat asupra aspectelor relativ la modalitatea de desfășurare a activității,
Astfel, se constată că in speta nu este incident principiul menționat,neimpunându-se ca instanța de apel să cenzureze masurile dispuse, in condițiile in care prin materialul probator analizat a rezultat faptul ca apelanta a primit la munca persoana în discuție fără a fi încheiat contract individual de muncă pentru perioada de referință
Se retine de asemenea că apelanta, in raport de prevederile HG 500/2011 avea obligația ca la angajarea fiecărui salariat să efectueze înregistrarea specifică în registru deținut cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză si de a transmite registrul în formă electronică la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își au sediul sau domiciliul, după caz, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către primul salariat, apreciindu-se astfel că obligațiile apelantei rezultate din primirea la muncă a persoanei nominalizate nu erau îndeplinite la momentul de referință.
În referire la criteriile privind individualizarea sancțiunii contravenționale Tribunalul reține că prima instanță a apreciat în mod corect asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art.5 al.5, respectiv art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției săvârșite prin raportare la normele legale incidente, circumstanțele concrete de săvârșire a faptei, dar și aptitudinea sancțiunii dispuse de a asigura responsabilizarea pe viitor a agentului economic supus controlului.
Instanța de control judiciar apreciază în speță că nu se impune aplicarea măsurii avertismentului, soluție ce va fi menținută si in urma analizării apelului. In acest sens se are in considerare si faptul ca apelanta nu a inteles a se conforma dispozițiilor legale menționate anterior.
Astfel, nu se poate retine un grad redus de pericol social pentru o contravenție ce are o sancțiune cuprinsa intre 10.000 lei si 20.000 lei, pentru fiecare persoana identificată. Pe de alta parte, scopul prevăzut de norma generala-OG nr.2/2001, in situația aplicării avertismentului fata de contravenient nu este niciodată atins, fiind lipsit de eficienta sanctionatorie, in cazul in care subiectul contravențional este o persoana juridica. Alternativa avertismentului urmărește in fapt responsabilizarea unei persoane fizice, prin sensibilizarea conduitei si a conștiinței acesteia fata de fapta savarsita si urmările produse, aspecte care nu pot fi îndeplinite in cazul persoanelor juridice, datorita particularităților de organizare si de manifestare a acesteia in cadrul raporturilor juridice.
Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că în mod corect prima instanță a reținut temeinicia actului sancționator și a procedat la individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, considerente față de care, în temeiul art. 480 al.1 c.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul promovat de apelant ., cu sediul ales în București ., ., ., în contradictoriu cu intimat I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C. ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CT_/25.07.2013, îndreptat împotriva sentinței civile nr.1116/20.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. N. A. L. N.
conf. art. 426 al.4 c.proc.civ semnează
președinte complet, C. N.
GREFIER,
D. V. S.
Jud.fond A.V.E.
Red.decizie jud. C. N./23.12.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 11/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2314/2014. Tribunalul... → |
|---|
