Obligaţia de a face. Sentința nr. 1309/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1309/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 1429/118/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECTIA

C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1309

Ședința publică din data de 25 APRILIE 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – A. B. S.

GREFIER – G. M.

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal având ca obiect obligația de a face - formulată de reclamantul D. D., domiciliat în C., ., județul C., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR C., cu sediul în C., ., județul C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. P. A. pentru reclamant, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar(fila 22), lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.

Grefierul de sedintă, in referatul cauzei, evidentiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de indeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual.

În acord cu disp. art. 10 din Legea 554/2004 instanța se declară competentă material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

În conformitate cu dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă instanța solicită părților să pună concluzii asupra estimării duratei procesului.

Reprezentantul convențional al reclamantului arată că, din punctul său de vedere, cauza se află în stare de judecată și la acest termen.

Instanța estimează că la prezentul termen de judecată poate fi soluționată cauza.

Instanța acordă cuvântul în probațiune.

Reprezentantul convențional al reclamantului solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisurile depuse la dosar și depune la dosar Decizia privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule.

Instanța în temeiul dispozițiilor art. 292 Cod procedură civilă constată pertinentă și concludentă soluționării cauzei administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și o încuviințează.

Față de dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată.

Reprezentantul convențional al reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.

Având în vedere dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă și poziția procesuală a reprezentantului convențional al reclamantului în sensul că nu mai sunt cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul convențional al reclamantului formulează concluzii de admitere a acțiunii astfel cum a fost formulată. Susține că suma stabilită prin Decizie este exorbitantă și încalcă dreptul de proprietate al reclamantului asupra autovehiculului. Fără cheltuieli de judecată.

Față de dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii.

TRIBUNALUL,

Asupra cererii de chemare în judecată de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C. -Secția de contencios administrativ si fiscal sub nr._ /2014 reclamantul D. D. a chemat în judecată pârâtul INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI C.- SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR C. solicitând în contradictoriu cu acesta:

- obligarea pârâtului la înmatricularea a autoturismului marca FORD MONDEO, cu număr de identificare WFOWXXGBBW3D09743 fără plata timbrului de mediu prevăzut de O.U.G. nr. 9/2013 .

Susține reclamantul că obligația de a achita taxa respectivă este nelegală si contravine prevederilor art. 34,110 TFUE .

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

S-a administrat de către reclamant proba cu înscrisurile: cerere de înmatriculare înregistrată la pârât sub nr._/14.10.2013 ; fișa de înmatriculare și carte de identitate autoturism; alte înscrisuri .

Din proba cu înscrisuri administrată, instanța reține următoarele:

Conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei reclamantul este proprietarul autovehiculului FORD MONDEO, cu număr de identificare WFOWXXGBBW3D09743, autovehicul ce a fost înmatriculat pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit O.U.G. nr. 9/2013:

Art. 3

(1)Timbrul se aplică pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, cu excepția:

(…)

Art. 4

Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:

a)cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b)la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;

c)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;

d)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Potrivit OUG nr 50/2008 cu modificările și completările ulterioare, exista obligația plății taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuinței nr. 211/2003 .

La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.

Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.

Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.

Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.

Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.

Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.

Potrivit însă O.U.G. nr. 9/2013 obligația plății timbrului de mediu intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, , inclusiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România dar pentru care nu a fost plătită vreodată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule,, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Potrivit art. 110 (fost 90) par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Astfel, în raport cu prevederea invocată de către reclamantă, art.110 (fost 90) TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurentă, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii fată de produsele provenind din alte state membre.

CJCE a statuat că articolul trebuie interpretat în sens larg, astfel încât să se permită includerea tuturor procedurilor fiscale care ar aduce atingere, în mod direct sau indirect, egalității de tratament între produsele naționale și cele importate. Interdicția pe care o stabilește acest articol trebuie aplicată, prin urmare, de fiecare dată când o prelevare fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.

Este de reținut faptul că nu există nici o dispoziție a dreptului UE care să interzică statelor membre să instituie un sistem general de impozite interne aplicate potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru ar impune o taxă autovehiculelor importate, articolul 110 TFUE va însemna că regimul fiscal în cauză nu trebuie să discrimineze aceste vehicule prin favorizarea, direct sau indirect, a vehiculelor produse în acel stat membru.

Din economia textelor redate mai sus, rezultă însă că timbrul de mediu se datorează atât pentru autoturismele noi, ca și pentru cele rulate, pentru care nu a fost plătită vreodată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule,, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, situație în care se apreciază că nu poate fi reținută existenta unei diferențe de aplicare a acesteia.

În egală măsură exercitarea liberă a dreptului de proprietate nu exclude dreptul statului de a percepe pentru bunurile aflate în proprietate taxe sau impozite sau de a condiționa exercițiul acestui drept de plata unor astfel de contribuții

Având în vedere cele analizate se apreciază că în speță nu există o discriminare rezultată din faptul ca reclamantul, ce a achiziționat vehicul rulat înmatriculat anterior într-un alt stat membru este obligat a plăti timbrul de mediu în vederea înmatriculării, în condițiile în care, taxa este datorată și de către cei care achiziționează un vehicul produs/rulat în România.

Reținând și că instituirea unei taxe/impozit în considerația deținerii în proprietate a unui bun mobil/imobil nu este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate, care nu poate fi poate fi un drept absolut, ci unul care poate implica limitari, cat timp acestea sunt rezonabile si proportionale cu scopul urmarit,

Se apreciază că acțiunea promovată de către reclamant este nefondată și pe cale de consecință se va dispune respingerea acesteia

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. D., CNP_, domiciliat în C., ., județul C., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR C., cu sediul în C., ., județul C., ca nefondată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.04.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

A. B. S. G. M.

Tehnored. S.A.B/ 4 ex./06.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 1309/2014. Tribunalul CONSTANŢA