Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 21-01-2014, Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 29502/212/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Operator de date cu caracter personal nr. 8470
., C.
Tel. 0241._;_; 0241._; Fax._
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ_
Ședința publică din data de 21.01.2014
Completul compus din :
Președinte – D. R. C.
Judecător – C. N.
Judecător – I.-L. O.-D.
Grefier – I. T.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ având ca obiect – anulare process verbal de contravenție – CP_/09.11.2012, promovat de recurentul-petent V. E., cu domiciliul în Tulcea, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Constanta, județ Constanta, îndreptat împotriva sentinței civile nr.7491/27.05.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință public, a răspuns recurentul-petent, personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art. 87 pct. 2 și următoarele C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care,
Instanța procedează la identificarea recurentului-petent V. E., cu CNP:_.La interpelarea instanței, recurentul-petent procedează la însușirea recursului și precizează că nu mai sunt alte chestiuni prealabile și nici probe.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurentul-petent, având cuvântul, solicită înlocuirea sancțiunii cu avertisment.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de fata constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul_, petentul V. E. a atacat procesul verbal de contravenție . nr._/09.11.2012, solicitând anularea în parte a acestuia, păstrarea sancțiunii cu amenda contravențională și anularea sancțiunii cu suspendarea dreptului de a conduce.
Petentul a arătat că circula pe DN 22, km 254, pe drumul dintre Tulcea și C., iar între localitățile Tariverde și Cogealac a ajuns în spatele unui camion care circula foarte încet, a semnalizat, s-a asigurat din sens opus și a efectuat depășirea acestuia, fiind oprit la aproximativ 200 mp de locul depășirii, agenții constatatori aducându-i la cunoștință că a efectuat manevra de depășire în zona unui marcaj dublu continuu, motiv pentru care a fost sancționat cu 280 lei, patru puncte amendă și reținerea permisului de conducere.
Petentul a mai susținut că a arătat agentului constatator că în zona în care a depășit nu era indicator cu „Depășirea interzisă” sau care să semnalizeze curba, respectiv că în tot timpul manevrei a avut vizibilitate.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
La plângerea contravențională a fost anexat în copie procesul verbal contestat, dovada înlocuitoare a permisului, cartea de identitate a petentului.
Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat la nici unul din termenele acordate de instanță în timpul judecății și nici nu a depus întâmpinare prin care să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele de apărare, conform dispozițiilor art. 115-118 C. proc. civ.
Pentru soluționarea cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul propuși de reclamant, intimatul înaintând la dosar un raport întocmit de agentul constatator.
Prin sentinta civila nr. 7491/27.05.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost respinsa plangerea ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat, petentul a fost sancționat cu măsura principală a amenzii contravenționale în cuantum de 280 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, în temeiul dispozițiilor art. 120 alin. 1 lit. i din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 192/2002 și art. 100 alin.3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina sa fapta de a fi efectuat manevra de depășire încălcând marcajul simplu continuu, depășind autoturismul cu nr. de înmatriculare_, cu toate că acesta conducea un microbuz care efectua transport de persoane pe ruta Tulcea-C..
Procesul verbal a fost semnat de către petent, acesta declarând că nu este adevărat ce s-a consemnat.Ulterior, pentru motivele arătate, petentul a învestit instanța cu soluționarea prezentei plângeri contravenționale.
Conform dispozițiilor normative indicate în cuprinsul procesului verbal de contravenție:
Art. 120 din Regulamentul de aplicare al O.G. nr. 195/2002 (H.G. nr. 1391/2006) – (1) Se interzice depășirea vehiculelor: i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere;
Art. 100 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 – Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) nerespectarea regulilor privind depășirea;
În urma examinării din oficiu a procesului verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, motiv pentru care instanța a trecut la analiza susținerilor petentului privind nelegalitatea și netemeinicia procesului verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
Analizând motivele din plângerea formulată, instanța le-a găsit neîntemeiate pentru considerentele care succed.
În cuprinsul plângerii formulate, petentul recunoaște faptul că într-adevăr a efectuat o depășire a unui autovehicul, însă apreciază că aceasta manevră a fost cauzata de faptul că această mașină circula foarte început, respectiv că s-a asigurat când a efectuat manevra respectivă că nu venea nicio mașină din sens opus.
Analizând susținerile petentului, instanța a constatat că petentul nu a negat faptul că ar fi depășit linia continuă longitudinală, nici prin plângerea formulată și nici la momentul constatării faptei, când a semnat procesul verbal fără obiecțiuni.
Prin urmare, consemnările din procesul verbal nu sunt contestate în ceea ce privește fapta săvârșită, care raportată la dispozițiile normative citate anterior justifică sancționarea petentului.
Instanța a mai constatat că și cei doi martori propuși de către petent au afirmat că acesta a efectuat manevra de depășire, însă au susținut că marcajul continuu era parțial șters din cauza lucrărilor de reparații efectuate pe carosabil, respectiv că în fața microbuzului se afla un camion care circula foarte încet, aceste declarații nefiind de natură a conduce l ideea că fapta nu a fost săvârșită sau că ar fi fost săvârșită fără vinovăție.
În fine, verificând conform dispozițiilor art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază că sancțiunea a fost corect individualizată în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia și urmarea produsă (starea de pericol pentru ceilalți participanți la trafic și în primul rând pentru cei care circulă din sensul opus față de care ar fi fost imposibilă evitarea unui impact).
Instanța a apreciat că împrejurările invocate în sprijinul său de către petent nu sunt de natură să înlăture vinovăția petentului și nici nu conduc la concluzia că fapta săvârșită prezintă un pericol social redus, motiv pentru care nu se poate dispune anularea măsurii complementare a reținerii permisului de conducere.
În concluzie, pentru toate aceste considerente, instanța a constatat că existența faptei reținute în sarcina petentului este dovedită, iar această faptă întrunește elementele constitutive ale contravenției stabilite de organul constatator prin procesul verbal contestat, motiv pentru care plângerea contravențională formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Petentul a formulat recurs impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a hotararii recurate, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal. In subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment.
In dezvoltarea motivelor de recurs, a aratat recurentul ca este prima abatere de acest gen in activitatea de conducator auto, iar sanctiunea aplicata este de natura a-i diminua serios veniturile, recurentul avand doi copii minori.
Intimata nu a depus intampinare.
Examinand hotararea recurata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 304 ind. 1 C., Tribunalul retine ca recursul recurentului-petent este nefondat din urmatoarele considerente:
Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentei la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.
Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.
Prin procesul verbal de contravenție contestat, petentul a fost sancționat cu măsura principală a amenzii contravenționale în cuantum de 280 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, în temeiul dispozițiilor art. 120 alin. 1 lit. i din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 192/2002 și art. 100 alin.3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina sa fapta de a fi efectuat manevra de depășire încălcând marcajul simplu continuu, depășind autoturismul cu nr. de înmatriculare_, cu toate că acesta conducea un microbuz care efectua transport de persoane pe ruta Tulcea-C..
Procesul verbal a fost semnat de către petent, acesta declarând că nu este adevărat ce s-a consemnat.Ulterior, pentru motivele arătate, petentul a învestit instanța cu soluționarea prezentei plângeri contravenționale.
Conform dispozițiilor normative indicate în cuprinsul procesului verbal de contravenție:
Art. 120 din Regulamentul de aplicare al O.G. nr. 195/2002 (H.G. nr. 1391/2006) – (1) Se interzice depășirea vehiculelor: i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere;
Art. 100 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 – Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) nerespectarea regulilor privind depășirea;
În urma examinării din oficiu a procesului verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat in mod corect că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, motiv pentru care instanța a trecut la analiza susținerilor petentului privind nelegalitatea și netemeinicia procesului verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
În cuprinsul plângerii formulate, petentul recunoaște faptul că într-adevăr a efectuat o depășire a unui autovehicul, însă apreciază că aceasta manevră a fost cauzata de faptul că această mașină circula foarte început, respectiv că s-a asigurat când a efectuat manevra respectivă că nu venea nicio mașină din sens opus.
Analizând susținerile petentului, in mod just prima instanța a constatat că petentul nu a negat faptul că ar fi depășit linia continuă longitudinală, nici prin plângerea formulată și nici la momentul constatării faptei, când a semnat procesul verbal fără obiecțiuni, prin urmare, consemnările din procesul verbal nefiind contestate în ceea ce privește fapta săvârșită, care raportată la dispozițiile normative citate anterior justifică sancționarea petentului.
Instanța a mai constatat că și cei doi martori propuși de către petent au afirmat că acesta a efectuat manevra de depășire, însă au susținut că marcajul continuu era parțial șters din cauza lucrărilor de reparații efectuate pe carosabil, respectiv că în fața microbuzului se afla un camion care circula foarte încet, aceste declarații nefiind de natură a conduce l ideea că fapta nu a fost săvârșită sau că ar fi fost săvârșită fără vinovăție.
În fine, verificând conform dispozițiilor art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 proporționalitatea sancțiunii, instanța de fond in mod corect a apreciat că sancțiunea a fost corect individualizată în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia și urmarea produsă (starea de pericol pentru ceilalți participanți la trafic și în primul rând pentru cei care circulă din sensul opus față de care ar fi fost imposibilă evitarea unui impact).
De asemenea, corect s-a mai apreciat că împrejurările invocate în sprijinul său de către petent nu sunt de natură să înlăture vinovăția petentului și nici nu conduc la concluzia că fapta săvârșită prezintă un pericol social redus, motiv pentru care nu se poate dispune anularea măsurii complementare a reținerii permisului de conducere.
În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Așadar, în speța de față, instanta de recurs retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, acesta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala.
Mai mult decât atât, s-a constatat in mod corect de catre instanta de fond, ca este certa săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentului.
Petentul a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu avertismentul, susținând că fapta contravențională reținută în sarcina sa este de o gravitate redusă.
De asemenea, si sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate, instanța de fond a constatat in mod corect că agentul constatator i-a aplicat petentului amenda în cuantumul minim prevăzut de lege pentru contravenția comisă, fiind respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, in cauza neavand relevanta sustinerile petentului din recurs, in sensul ca amenda minima are un cuantum ridicat, intrucat, data fiind gravitatea contraventiei savarsite, legiuitorul a prevazut un minim ridicat al amenzii.
În consecință, apreciind in egala masura, că procesul-verbal este legal și temeinic, ca sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul nu este oportună în prezenta cauză, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate, conform art.261 pct.5 C., motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.
Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.312 alin.2 Cod pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurentul-petent V. E., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Constanta, J. Constanta, îndreptat împotriva sentinței civile nr.7491/27.05.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.01.2014.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
D. R. C. C. N. I.-L. O.-D.
GREFIER,
I. T.
jud.fond. C.D.
red./dact.jud. I-L.O.-D. /24.03.2014/2 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 904/2014.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1731/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
