Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 904/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 904/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 7399/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 904/APCA
Ședința publică din data de 04.11.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. L. N.
JUDECĂTOR – C. N.
GREFIER – M. G.
Pe rol, soluționarea apelului având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție, promovat de apelant I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C., ., județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 5918/28.05.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimată petent fiind P.F.A. A. F. I., cu sediul în Râmnicu Sărat, ., județul B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, când instanța a dispus strigarea cauzei la ordine, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art. 155 NCPC.
În referatul făcut asupra cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanța, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, față de dispozițiile art. 482 cu referire la art. 244 Cod proc.civ. declară cercetarea procesului încheiată, față de dispozițiile art.394 Cod proc.civ închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului în contencios administrativ de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.03.2014, sub numărul 7._, petenta P.F.A. A. F. I. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă C., înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție ., nr._/28.02.2014 cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea cererii, aceasta a învederat că, prin actul administrativ de sancționare contestat în cauză, a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 de lei de către agenții constatatori din cadrul intimatului, care, cu ocazia controlului efectuat la punctul său de lucru din incinta Maritimo Shopping Center C., în data de 27.02.2014, au reținut că l-a primit la muncă în data de 27.02.2014 pe D. N. I., încheindu-i contract individual de muncă, fără însă a-l înregistra în Registrul Electronic General de Evidență a Salariaților(în continuare, R.E.G.E.S.) cel mai târziu cu o zi înainte de începerea activității de către angajat.
Petenta nu a contestat veridicitatea celor reținute de agenții constatatori, însă a arătat că nu a mai fost sancționată în trecut pentru contravenții la regimul raporturilor de muncă sau la cel al evidenței salariaților, situație în care, având în vedere că înregistrarea în R.E.G.E.S. a contractului individual de muncă încheiat cu angajatul D. N. I. a avut loc în data de 27.02.2014, data începerii activității acestuia, a susținut că fapta contravențională ce i-a fost reținută în sarcină are un grad redus de pericol social, motiv pentru care se poate înlocui sancțiunea amenzii, aplicată prin actul administrativ de sancționare contestat, cu sancțiunea avertismentului, care este de natură să asigure, într-un mod eficient și adecvat, realizarea caracterului preventiv-educativ al sancțiunilor contravenționale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În probațiune, petenta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens, alăturat cererii de chemare în judecată, în fotocopie: cartea de identitate a numitului A. F. I., certificatul său de înregistrare și certificatul constatator, procesul verbal de control ., nr._/28.02.2014, actul administrativ de sancționare contestat, extras din R.E.G.E.S. privitor la salariații săi, inclusiv la numitul D. N. I., precum și contractul individual de muncă nr. 6/26.02.2013
Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei, stabilită în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.
Întâmpinarea depusă de intimat la data de 20.05.2014, cu depășirea termenului imperativ prevăzut de lege în acest scop, a fost constatată ca fiind nulă și recalificată drept concluzii scrise, urmând a fi avută în vedere în această modalitate la soluționarea cauzei, ca urmare a constatării decăderii intimatului din dreptul de a mai formula întâmpinare, pentru considerentele menționate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 21.05.2014. Prin întâmpinarea depusă tardiv, intimatul a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în absența reprezentantului său.
A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosar, solicitată de petentă. De asemenea, din oficiu, instanța a dispus administrarea, în cadrul probei cu înscrisuri, a documentației care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție contestat, depusă de intimat alăturat întâmpinării tardive, respectiv: extrase R.E.G.E.S. pentru petentă aferente datei de 27.02.2014 – ora 11:38 și datei de 28.02.2014 –ora 08:02, delegația consilierului juridic, înștiințare, procesul verbal de control din data de 28.02.2014, ordinele de serviciu ale agenților constatatori, contractul individual de muncă nr. 6/26.02.2014, fișa de identificare completată în data de 27.02.2014 de către D. N. I., nota de relații completată de petentă cu ocazia controlului, informații furnizate de O.N.R.C. cu privire la petentă, precum și transcrierea mecanică și fotocopia lizibilă ale procesului verbal de contravenție contestat.
Prin sentința civilă nr. 5918/28.05.2014 Judecătoria C. a admis în parte plângerea și a înlocuit amenda cu sancțiunea „avertisment”, reținând următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat ., nr._, încheiat în data de 28.02.2014 de către 2 agenți constatatori din cadrul intimatului, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 de lei, pentru săvârșirea contravenției constând în neîndeplinirea obligației prevăzute în art. 4 alin. 1 lit. a, în termenul prevăzut de această dispoziție legală, prevăzută și sancționată de art. 9 alin. 2 lit. a din H.G. nr. 500/2011, reținându-se în sarcina sa, cu ocazia controlului efectuat în data de 27.02.2014, ora 11:00, că nu a transmis în termenul prevăzut de art. 4 alin. 1 lit. a din H.G. nr. 500/2011 mențiunile obligatorii prevăzute de această dispoziție legală cu privire la angajarea numitului D. N. I., începând cu data de 27.02.2014, în temeiul contractului individual de muncă nr. 6/26.02.2014. În cuprinsul aceluiași act administrativ de sancționare, încheiat în data de 28.02.2014, ulterior controlului efectuat în data 27.02.2014, agenții constatatori au reținut că petenta a înregistrat în R.E.G.E.S. în data de 27.02.2014, ora 13:21:57, contractul individual de muncă nr. 6/26.02.2014 încheiat de aceasta cu angajatul D. N. I..
Prin raportare la data înmânării procesului verbal de contravenție contestat - 28.02.2014, astfel cum rezultă din cuprinsul acestuia - fila 9 a dosarului, și la data depunerii, în conformitate cu prevederile art. 183 alin. 1 Cod procedură civilă, a prezentei plângeri contravenționale – 04.03.2014, astfel cum rezultă din ștampila poștei aplicată pe plicul aflat la fila 15 a dosarului, instanța constată că a fost respectat termenul de formulare și depunere a plângerii contravenționale, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, respectiv, 15 zile de la data înmânării procesului verbal de contravenție contestat.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, după verificarea introducerii sale în termen și după administrarea probatoriului necesar în vederea justei stabiliri a situației de fapt, este chemată să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, precum și modul de individualizare a sancțiunilor contravenționale aplicate.
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, denumirea și sediul contravenientului persoană juridică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agenții constatatori care l-au instrumentat.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, urmărește un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate, veridicitate și autenticitate, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
În lumina considerentelor ce preced, instanța reține că procesul verbal contestat ., nr._/28.02.2014 se bucură de prezumția relativă de veridicitate prevăzută de lege, întrucât agenții constatatori care l-au întocmit au perceput faptele consemnate în cuprinsul acestuia în mod nemijlocit, prin propriile simțuri, în urma interogării Registrului Electronic General de Evidență a Salariaților. În același sens, instanța constată că situația de fapt, astfel cum a fost reținută de agenții constatatori, nu a fost contestată de petentă și este dovedită cu extrasele R.E.G.E.S. pentru petentă aferente datei de 27.02.2014 – ora 11:38 și datei de 28.02.2014 –ora 08:02, contractul individual de muncă nr. 6/26.02.2014, fișa de identificare completată în data de 27.02.2014 de către D. N. I. și nota de relații completată de petentă cu ocazia controlului, din analiza cărora instanța reține că petenta nu a transmis și înregistrat în R.E.G.E.S., până la momentul efectuării controlului de către agenții constatatori în data de 27.02.2014, ora 11:00, mențiunile obligatorii prevăzute de lege cu privire la încheierea contractului individual de muncă al numitului D. N. I., care și-a început activitatea în data de 27.02.2014, la ora 10:00.
În drept, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 2 din H.G. nr. 500/2011, privind registrul general de evidență a salariaților, fiecare angajator are obligația de a înființa și transmite la inspectoratul teritorial de muncă un registru general de evidență a salariaților și de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora. De asemenea, potrivit alin. 4 alin. 1 lit. a din H.G. nr. 500/2011, completarea, respectiv, înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art. 3 alin. 2 a-g și transmiterea registrului trebuie realizate cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză.
Conform art. 3 alin. 1 și alin. 2, registrul se întocmește în format electronic și trebuie să cuprindă următoarele elemente: elementele de identificare a tuturor salariaților: numele, prenumele, codul numeric personal - CNP, cetățenia și țara de proveniență - Uniunea Europeană - UE, non-UE, Spațiul Economic European – SEE, data angajării, perioada detașării și denumirea angajatorului la care se face detașarea, funcția/ocupația conform specificației Clasificării Ocupațiilor din România (C.) sau altor acte normative, tipul contractului individual de muncă, durata normală a timpului de muncă și repartizarea acestuia, precum și salariul de bază lunar brut și sporurile, astfel cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă.
În consonanță cu prevederile art. 9 alin. 1 lit. a din același act normativ, netransmiterea registrului cu elementele contractului individual de muncă prevăzute la art. 3 alin. 2 lit. a-g, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză constituie contravenție și se sancționează, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 2 lit. a, cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană primită la muncă fără transmiterea la inspectoratul teritorial de muncă a registrului completat cu toate elementele contractului individual de muncă.
Aplicând dispozițiile normative precitate situației de fapt reținute în cauză, instanța apreciază că sancționarea petentei cu amendă în cuantum de 10.000 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. a și sancționate de art. 9 alin. 2 lit. a din H.G. nr. 500/2011, este legală.
În privința individualizării sancțiunii contravenționale principale aplicate petentei, instanța apreciază că aceasta nu a fost realizată în mod just de către agentul constatator, pentru considerentele ce succed.
Astfel, conform art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, în consonanță cu prevederile art. 7 din același act normativ, avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, putând fi aplicat și în cazul în care fapta este de gravitate redusă, chiar și în ipoteza în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Totodată, în demersul său de verificare a temeiniciei modului în care agentul constatator a stabilit sancțiunea contravențională principală pe care i-a aplicat-o petentei din prezenta cauză, instanța a avut în vedere și criteriile generale de individualizare a sancțiunii contravenționale, prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța apreciază că fapta săvârșită de petentă, prin raportare la împrejurările în care a fost săvârșită și prin raportare la atitudinea manifestată de petentă ulterior constatării acesteia, însă anterior dresării procesului verbal de contravenție contestat, care s-a materializat în îndeplinirea obligației instituite de art. 4 alin. 1 lit. a din H.G. nr. 500/2011, imediat după efectuarea controlului, prin transmiterea către intimat, cu depășirea cu o zi a termenului instituit în acest scop, a elementelor obligatorii relative la încheierea contractului individual de muncă al angajatului D. N. I., pentru a fi înregistrate în Registrul Electronic General de Evidență a Salariaților, denotă existența unui grad redus de pericol social, dedus din conștientizarea de către aceasta a caracterului ilicit al conduitei sale și din conformarea voluntară, ulterior constatării, însă anterior sancționării, la conduita prescrisă de lege, fapt care fundamentează concluzia că responsabilizarea petentei și realizarea funcțiilor educativă și preventivă ale sancțiunii, în vederea asigurării, pe viitor, a respectării legii de către aceasta, se poate realiza, în mod corespunzător, prin aplicarea sancțiunii contravenționale principale a avertismentului, care corespunde gradului de pericol social redus al contravenției reținute în sarcina petentei, subiect de drept care se află la primul conflict cu legea contravențională în această materie.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel organul constatator,, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că însuși legiuitorul a apreciat că această faptă prezintă un grad ridicat de pericol social față de limitele speciale ale amenzii prevăzute de lege, astfel, în mod nelegal a fost înlocuită sancțiunea amenzii cu avertismentul, fiind aplicată amenda minimă iar petentul nu a dovedit existența unor motive care să atenueze gradul de pericol social al faptei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 NCPC.
Procedând la judecata apelului prin prisma motivelor invocate și a disp. art. 476 C.proc.civ, Tribunalul retine următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat ., nr._, încheiat în data de 28.02.2014 de către 2 agenți constatatori din cadrul intimatului, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 de lei, pentru săvârșirea contravenției constând în neîndeplinirea obligației prevăzute în art. 4 alin. 1 lit. a, în termenul prevăzut de această dispoziție legală, prevăzută și sancționată de art. 9 alin. 2 lit. a din H.G. nr. 500/2011, reținându-se în sarcina sa, cu ocazia controlului efectuat în data de 27.02.2014, ora 11:00, că nu a transmis în termenul prevăzut de art. 4 alin. 1 lit. a din H.G. nr. 500/2011 mențiunile obligatorii prevăzute de această dispoziție legală cu privire la angajarea numitului D. N. I., începând cu data de 27.02.2014, în temeiul contractului individual de muncă nr. 6/26.02.2014. În cuprinsul aceluiași act administrativ de sancționare, încheiat în data de 28.02.2014, ulterior controlului efectuat în data 27.02.2014, agenții constatatori au reținut că petenta a înregistrat în R.E.G.E.S. în data de 27.02.2014, ora 13:21:57, contractul individual de muncă nr. 6/26.02.2014 încheiat de aceasta cu angajatul D. N. I..
Tribunalul constată în mod corect prima instanță a apreciat asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmite cu respectarea dispozițiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În referire la temeinica procesului verbal tribunalul constată că în mod corect prima instanța a reținut că probele administrate în cauză nu au reliefat o situație contrară celei reținute prin procesul verbal.
Judecătoria a făcut o corectă apreciere a probelor administrate și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în cuprinsul căreia se regăsesc motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa.
Fără a mai relua în integralitate în motivarea prezentei decizii argumentele expuse de judecătorul fondului, pe care instanța de apel și le însușește în integralitate, Tribunalul constată că în mod judicios s-a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale angajării răspunderii contravenționale, astfel că sub acest aspect criticile exprimate de recurentă sunt neavenite.
Critica privitoare la greșita reindividualizare a sancțiunii contravenționale apare ca neîntemieată.
Tribunalul apreciază însă că prima instanță, în mod corect, a circumscris analiza pericolului social concret al faptei raportându-se la criteriile consacrate de art.21 din OG.2/2001.
Spre deosebire de sancțiunile ce aparțin altor ramuri de drept, sancțiunile din dreptul contravențional nu au caracter reparator, ci preventiv educativ, scopul dreptului contravențional reprezentându-l prevenirea și combaterea contravențiilor.
Este adevărat că pentru contravenția reținută în sarcina intimatei petente, agentul constatator a aplicat amenda în limitele prevăzute de lege.
Prin norma ce incriminează și sancționează delictul contravențional legiuitorul a determinat doar pericolul social abstract, revenind judecătorului atributul de a determina în concret gradul de pericol social.
Tribunalul apreciază că sancționarea intimatei petente cu o amendă consistentă –10.000 lei, nu se justifică în raport de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire, de circumstanțele personale ale recurentei petente.
Prin urmare, controlul judiciar relevă că judecătorul fondului s-a raportat corect la dispozițiile art.21 alin.3 din OG.2/2001, în analiză a avut în vedere criteriile consacrate de dispoziția legală menționată, în raport de care a procedat la reindividualizarea sancțiunii, măsură permisă de art.7 alin.3 din OG.2/2001, care dispune că „ avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”
Pentru considerentele de fapt și drept ce preced, în temeiul art.480 c.pr.civ., se va dispune respingerea apelului dedus judecății, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul promovat de apelant I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C., ., județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 5918/28.05.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimată petent fiind P.F.A. A. F. I., cu sediul în Râmnicu Sărat, ., județul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.11.2014.
P., JUDECATOR,
A. L. N. C. N.
GREFIER,
M. G.
Jud.fond.I.Minaev
Tehnodact.jud.decizie.A.L.N. /03.12.2014
4 ex.
Emis 2 .="line-height:115%; font-size:11pt">
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1364/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|
