Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 620/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 620/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 2602/229/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr. 620

Ședința publică de la 24 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. J. N.

JUDECĂTOR L. V. M.

GREFIER A. N.

S-a luat în examinare apelul în contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, promovat de apelanta C.N.A.D.N.R. - S.A., cu sediul în București, .. 401A, sector 6, în contradictoriu cu intimatul S.C. T. I. S.R.L. cu sediul în Murfatlar, ., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 3641/01.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților..

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;

Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr.3641/1.04.2014 pronunțată în ds._ al Judecătoriei C. a fost admisă plângerea formulată de petenta . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la 6.09.2011 de agentul constatator din C.-CRESTIN. S-a dispus anularea procesului verbal contestat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._ din data de 06.09.2011 (fila 10), petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de2750lei, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din același act normativ. De asemenea, în temeiul art. 8 alin. 3 din același act normativ, contestatoarea are obligația să achite și contravaloarea tarifului de despăgubire în valoare de 720 Euro.

În sarcina petentei a fost reținut faptul că, la data de 09.03.2011, ora 11:02, pe DN2A km113+5000m, Giurgeni, jud. Ialomița, vehiculul categoria E, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

De asemenea, instanța constată că proba care a stat la baza încheierii procesului-verbal o reprezintă înregistrarea efectuată cu sistemul SIEGMCR (fila 22).

Potrivit art. 6 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, utilizatorii români au obligația legală de a achita tariful de utilizare în lei, la cursul de schimb al zilei comunicat de Banca Națională a României, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului, iar în conformitate cu art. 7 din același act normativ, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Nerespectarea acestei obligații legale, respectiv fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă în cuantumul stabilit de anexa nr. 2, așa cum prevede art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.

Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității, conform dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește prescripția răspunderii contravenționale, instanța reține că, prin derogare de la art. 13 din O.G. nr. 2/2001, art. 9 alin. 3 teza finală din O.G. nr. 15/2002 prevede că procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din același act normativ.

Astfel, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 se referă atât la întocmirea procesului-verbal, cât și la comunicarea acestuia, legiuitorul având intenția de a reglementa în mod distinct prescripția răspunderii contravenționale în ceea ce privește contravențiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, prin derogare de la termenul de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001. Prin urmare, instanța apreciază că, în cazul contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, procesul-verbal trebuie întocmit în termen de 30 de zile de la data constatării faptei, și nu în termenul de 6 luni prevăzut de art. 13 din O.G. nr. 2/2001.

Totodată, instanța reține că art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 a fost modificat prin Legea nr. 144/2012, ulterior întocmirii procesului-verbal, dar anterior sesizării instanței. Astfel, având în vedere că actuala reglementare prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai mic decât cel prevăzut de O.G. nr. 2/2001, iar succesiunea de legi a intervenit între momentul comiterii contravenției și momentul soluționării plângerii, instanța urmează să dea eficiență principiului legii contravenționale mai favorabile și să aplice forma actuală a acestui text de lege la cauza dedusă judecății.

Analizând procesul-verbal contestat, instanța reține că fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă a fost constatată la data de 06.09.2011, așa cum rezultă și pe baza planșei foto depuse de către intimată (fila 22). Astfel, având în vedere că fapta a fost constatată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei – S.I.E.G.M.C.R., deci constatarea a avut loc prin mijloace tehnice și nu în mod personal de către agentul constatator, termenul de 30 de zile începe să curgă de la constatarea efectivă a acesteia, și nu de la data interogării înregistrării.

Astfel, deși procesul-verbal a fost întocmit la data de 06.09.2011, în aceeași zi în care agentul constatator a constatat săvârșirea faptei (data interogării – fila 22), instanța apreciază că întocmirea procesului-verbal . nr._ din data de 06.09.2011 nu a fost efectuată cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 3 teza finală din O.G. nr. 15/2002, acesta fiind întocmit cu depășirea termenului de 30 de zile (06.09.2011 față de 09.03.2011).

În consecință, având în vedere toate aceste considerente, instanța reține că, în cauză, a fost împlinit termenul de prescripție a răspunderii contravenționale, motiv pentru care va anula procesul-verbal . nr._ din data de 06.09.2011, apreciind a fi de prisos cercetarea procesului-verbal sub aspectul temeiniciei, întrucât doar un proces-verbal de contravenție legal întocmit poate face dovada situației de fapt reținute în cuprinsul său.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel organul constatator, criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie.

Apelantul-organ constatator solicită modificarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii plângerii contravenționale, invederând că procesul verbal supus controlului judiciar a fost întocmit și comunicat în condiții de deplină legalitate, cu respectarea disp.art.9 alin.3 din OG nr.15/2002, repsctiv a art.14 alin.1 din OG nr.2/2001.

Susține apelantul că din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale invocate, rezultă faptul că prin apariția Legii nr.144/2011 pentru modificarea OG nr.15/2001, intenția legiuitorului a fost aceea ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției, să nu se poată încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile – și, în nici un caz, art.9 alin.3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul de 6 luni.

Legal citată, intimata - petentă a depus întâmpinare (f.10-11), solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Tribunalul – în considerarea disp.art.497 c.pr.civ., verificând – în limitele cererii de apel, criticile aduse hotărârii instanței de fond, constată următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._ din data de 06.09.2011, . a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 2750lei, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din același act normativ. De asemenea, în temeiul art. 8 alin. 3 din același act normativ, contestatoarea are obligația să achite și contravaloarea tarifului de despăgubire în valoare de 720 Euro.

În sarcina petentei a fost reținut faptul că, la data de 09.03.2011, ora 11:02, pe DN2A km113+5000m, Giurgeni, jud. Ialomița, vehiculul categoria E, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Pe calea plângerii contravenționale, formulată în considerarea disp.art.31 din OG.2/2001, petentul a contestat legalitate și temeinicia procesului verbal.

În faza de judecată, instanța competentă să soluționeze plângerea are a statua, în condițiile art.34 din OG.2/2001, asupra legalității și temeiniciei procesului verbal, a cărui lipsire de eficiență poate fi dispusă atunci când se constată: 1/inexistența contravenției datorată lipsei elementelor constitutive sau al incidenței vreunei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, potrivit art.11 din OG.2/2001; 2/ existența unor cauze de nulitate care afectează actul constatator, în consacrarea dată de art.16-17 din actul normativ menționat; 3/ existența unor cauze care exclud aplicarea sancțiunilor contravenționale, dintre cele consacrate de art.13 din legea cadru a contravențiilor

Prin sentința apelată, instanța de fond a admis plângerea dedusă judecății, lipsind de eficiență juridică procesul verbal contestat.

Controlul judiciar relevă că hotărârea pronunțată de instanța de fond este corolar al unei corecte interpretări și aplicări a normelor juridice incidente la situația faptică, astfel cum a fost susținută probator.

Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România,, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, a fost modificată prin Legea nr.144/2012, iar art.9 alin.3 are următorul cuprins:

" În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)."

În mod judicios, instanța de fond a dat eficiență principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile, de vreme ce legislația contravențională din România intră sub incidența prevederilor art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De asemenea, contrar susținerilor apelantei argumentate prin raportare la „ intenția legiuitorului”, Tribunalul constată că instanța de fond a apreciat corect raportul dintre legea cadru a contravențiilor – OG nr.2/2001 și legea specială – OG nr.15/2002, în referire la reglementarea termenului de prescripție al aplicării sancțiunilor contravenționale.

Fără a mai relua în considerentele prezentei decizii motivele expuse în cuprinsul sentinței apelate - pe care instanța de control judiciar și le însușește, Tribunalul constată că fiind nefondate criticile aduse de apelantă hotărârii instanței de fond și,, în temeiul art.480 alin.1 c.pr.civ., va respinge apelul dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul - promovat de apelanta C.N.A.D.N.R. - S.A., cu sediul în București, .. 401A, sector 6, în contradictoriu cu intimatul S.C. T. I. S.R.L. cu sediul în Murfatlar, ., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 3641/01.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

Menține sentința civilă nr. 3641/1.04.2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.09.2014.

Președinte, Judecător,

A. J. N. L. V. M.

GREFIER,

A. N.

Jud.fond. B. R.C.

Red.jud.A. N. 24.10.2014

Tehnored.gref.A.N. 28.10.2014/ 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 620/2014. Tribunalul CONSTANŢA