Contestaţie la executare. Sentința nr. 1433/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1433/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 1412/118/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR. 1433/CA

Ședința publică din data de 16 mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. L. N.

Grefier V. I.

S-a luat în examinare sesizarea din oficiu privind perimarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul B. D., cu domiciliul în N., ., ., ., județ C., județ C., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE N. – cu sediul în N., ., județ C., având ca obiect – contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 87 pct. 2 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.

Instanța rămâne în pronunțare asupra sesizării din oficiu privind perimarea acțiunii formulată de pârâtul D. I. în contradictoriu cu pârâta A.F.P. N..

TRIBUNALUL

La data de 05.02.2013, reclamantul B. D. a investit instanța cu soluționarea acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâta A.F.P. N..

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. – Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din data de 21.03.2013 instanța a dispus în baza dispozițiilor art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă suspendarea judecății pentru lipsa părților.

Potrivit dispozițiile art. 248 Cod procedura civila, orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva celor lipsiți de capacitate, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 254, același cod, perimarea are drept urmare că toate actele de procedură făcute în acea instanța nu-și produc efectele.

Din data de 21.03.2013 de când s-a suspendat judecata cauzei pentru lipsă părți, nu s-a mai împlinit până în prezent, din vina părții, nici un act de procedura timp de mai mult de un an.

Concluzionând asupra celor expuse mai sus, urmează a se constata perimată cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării.

Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul B. D., cu domiciliul în N., ., ., ., județ C., județ C., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE N. – cu sediul în N., ., județ C..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. L. N. V. I.

Red.hot.jud.A.L. N.

Dact.gref.V.I. 2 ex./V.I./19.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1433/2014. Tribunalul CONSTANŢA