Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 1613/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1613/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 81/118/2014*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.1613
Ședința publică de la 05 Iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. MOȚÎRLICHIE
GREFIER: I. TÖRÖK
Pe rol soluționarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. N. UNIUNEA POLITISTILOR ,, UNIPOL,,, cu sediul în sector 3, București, M. Voda, nr.46, . V. ALBANO, cu domiciliul în sector 3, București, M. Voda, nr.46, . S., cu domiciliul în sector 3, București, M. Voda, nr.46, . G. C., cu domiciliul în sector 3, București, M. Voda, nr.46, . cu pârâtul M. A. INTERNE, cu sediul în sector 1, București, Piata Revolutiei, nr.1A, pârâtul I. J. DE POLITIE CONSTANTA, cu sediul în C., Mamaia, nr.106, J. C., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanții, prin reprezentant Idița M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, grefierul învederând și faptul că, prin Serviciul Registratură, I. Județean de Poliție C. a răspuns la adresa instanței, după care,
Instanța procedează la identificarea dlui I. M., cu CNP:_ și cu C.I. . nr._.
Reclamanții, prin reprezentant, având cuvântul, precizează că, răspunsul la adresa instanței, se contrazice cu adresa prin care se specifica faptul că, nu a fost inclus dreptul din salariu. Solicită reclamanții a se efectua o expertiză contabilă prin care să se facă dovada că premiul anual trebuia inclus în sumă. Învederând faptul că au solicitat să se precizeze care este această sumă, reclamanții învederează faptul că programul de contabilitate are o căsuță specială. Arată reclamanții că, în urma adresei emise către Serviciul Financiar, li s-a răspuns că, în salariul de bază nu sunt incluse sume pe anul 2012. Reclamanții au depus acel material prin care se recunoaște că acea sumă nu a fost inclusă.
Instanța, deliberând, apreciază că nu se impune efectuarea unei expertize contabile.
La interpelarea instanței, reclamanții, prin reprezentant, precizează că nu mai sunt alte chestiuni prealabile și nici probe.
În temeiul dispozițiilor art. 244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reclamanții, prin reprezentant, având cuvântul, solicită admiterea cererii cum a fost formulată, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Solicită reclamanții includerea în salariu a premiului anual.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la data de 07.01.2014 sub nr._ la Tribunalul C., reclamanții D. V. Albano, D. S. și P. G. C., prin Sindicatul Național Uniunea Polițiștilor Unipol, în contradictoriu cu pârâții M. A. Interne și I. Județean de Poliție C., au solicitat obligarea pârâților la plata sumelor corespunzătoare celui de al 13-lea salariu pe anul 2010 pentru fiecare reclamant în parte, reactualizate cu indicele de inflație din momentul plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții, membrii ai Sindicatului Național Uniunea Polițiștilor Unipol arată în esență că, sunt angajați ai Inspectoratului Județean de Poliție, având calitatea de polițiști funcționari publici cu statut special, iar fiecare dintre ei este îndreptățit să beneficieze de prima anuală egală cu un salariu mediu lunar de bază pentru anul 2010, având în vedere că dreptul este consfințit și câștigat.
Se mai susține că dreptul de a primi al 13-lea salariu corespunzător anului 2010 s-a născut începând cu 01 ianuarie 2010 și a continuat pe tot parcursul acestui an, până la 31 decembrie.
Apreciază reclamanții că premiul anual reprezentând suma de bani egală cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caza, realizate în anul pentru care se face premierea, îmbracă forma unui drept patrimonial recunoscut pentru o situație trecută, respectiv anul 2010, prin urmare, Legea nr. 285/2010, ale cărei dispoziții sunt în vigoare începând cu 01 ianuarie 2011, nu poate duce la înlăturarea existenței dreptului pentru trecut, întrucât ar contraveni atât prevederilor art. 53 din Constituție referitoare la cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, dar și reglementărilor date prin art. 1 din protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea omului și libertăților fundamentale. În acest sens, se invocă Decizia XXIII din 12.12.2005 a ÎCCJ și decizia nr. 73/19.07.1995 publicată în Monitorul Oficial nr. 177/08.08.1995).
Se mai arată că M. A. Interne este chemat în judecată în calitate de angajator, astfel cum rezultă din art. 3 alin.1 lit c pct.10 din OUG 30/2007.
În drept, s-au fost invocat dispozițiile art. 9 și 30 Cod procedură civilă raportate la art. 25 din legea nr. 330/2009.
Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean C. a invocat, pe cale de excepție, necompetența funcțională a secției civile a Tribunalului C., invocând în acest sens dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarului Public.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtul M. A. Interne s-a solicitat respingerea acțiunii în raport de decizia nr. 21/18.11.2013 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând un recurs în interesul legii a statuat că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, neputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.”
Prin încheierea nr. 651/19.03.2014 pronunțată în dosarul nr._ al tribunalului C. – Secția Civilă a fost admisă excepția necompetenței funcționale a Secției I Civile a Tribunalului C. și înaintat dosarul privind pe reclamanții D. V. ALBANO, D. S. și P. G. C., toți prin S. NAȚIONAL UNIUNEA POLIȚIȘTILOR UNIPOL în contradictoriu cu pârâții M. A. INTERNE și I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE C. în favoarea Tribunalului C. Secția C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului C..
Pentru a se pronunța astfel, Secția I Civilă a Tribunalului C. a reținut următoarele aspecte de fapt și de drept:
Reclamanții sunt angajați ai Inspectoratului de Poliție Județean C..
Conform art. 1 alin.1 din Legea nr. 360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999.
Potrivit art.109 al Legii nr.188/1999 introdus prin Legea nr.251/23.06.2006 „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres competența altor instanțe”.
Analizând întregul text al Legii nr.188/1999 republicat (așa cum a fost modificat succesiv prin Legea nr.344/2004, OUG nr.92/2004 aprobată cu modificările prin Legea nr.76/2005 cu modificările ulterioare, Legea nr.511/2004 – cu modificările ulterioare, Legea nr.512/2004 cu modificările ulterioare, OUG nr.39/2005 aprobată prin Legea nr.228/2005, OUG nr.2/2006 aprobată prin Legea nr.417/2006, Legea nr.251/2006 și în sfârșit Legea nr.442/2006) s-a constatat că noțiunea de raport de serviciu a funcționarului public corespunde cu cea de raport de muncă din dreptul muncii – raportul de serviciu acoperind o arie largă de la încheierea, modificarea, executarea și până la încetarea raporturilor dintre angajat și angajator.
Pentru judecarea oricăror acțiuni ce au ca obiect raportul de serviciu în ansamblul său (deci și pentru aspecte ce țin de acordarea drepturilor salariale) art. 109 al Legii nr.188/1999 republicată stabilește fără echivoc competența de soluționare în favoarea secției de contencios administrativ al tribunalului în primă instanță – având plenitudine de competență.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. - Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 26.03.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele aspecte de fapt și de drept:
Reclamanții, membrii ai Sindicatului Național Uniunea Polițiștilor Unipol a,sunt angajați ai Inspectoratului Județean de Poliție, având calitatea de polițiști funcționari publici cu statut special, solicită obligarea pârâților la plata primei anuale egală cu un salariu mediu lunar de bază pentru anul 2010, potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009.
Prin Legea nr. 285/2010 a fost reglementat un nou sistem de salarizare a personalului plătit din fondurile publice.
Prin decizia nr. 21/18.11.2013 pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial la dat de 16.01.2014, a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință: „Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.”
În raport de dispozițiile art. 517 alin. 4 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), potrivit cu care „dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial partea I”, Tribunalul constată neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți privind obligarea pârâților la plata premiului anual prev. de art. 25 din Legea nr. 330/2009.
Nu pot fi reținute nici susținerile reclamanților, în sensul că sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 nu au fost incluse în majorările salariale din anul 2011, aceste aspecte putând fi analizate doar pe calea prev. de art. 7 din Legea nr. 285/2010.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 285/2010:
„(1)Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.
(2)Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
(3)Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.
(4)Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.”
În speță, reclamanții nu au învestit instanța cu o cerere întemeiată pe aceste dispoziții legale, pentru a solicita majorările salariale ce ar fi decurs din includerea premiului anual în salariul de bază stabilit potrivit noii legi de salarizare.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, Tribunalul constată neîntemeiată acțiunea reclamanților, urmând a o respinge:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. N. UNIUNEA POLITISTILOR ,, UNIPOL,,, cu sediul în sector 3, București, M. Voda, nr.46, . D. V. ALBANO, cu domiciliul în sector 3, București, M. Voda, nr.46, . D. S., cu domiciliul în sector 3, București, M. Voda, nr.46, . P. G. C., cu domiciliul în sector 3, București, M. Voda, nr.46, . cu pârâtul M. A. INTERNE, cu sediul în sector 1, București, Piata Revolutiei, nr.1A, pârâtul I. J. DE POLITIE CONSTANTA, cu sediul în C., Mamaia, nr.106, J. C..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. MOȚÎRLICHIE I. TÖRÖK
Red. jud. C.Moțîrlichie/04.08.2014
8 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 620/2014.... → |
|---|








