Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 219/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 219/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 23864/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.219
Ședința publică de la 29 ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
JUDECĂTOR A. L. N.
JUDECĂTOR L. V. M.
GREFIER C. G.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție- promovat de recurenta petentă . cu sediul în mun. București, .. 45B, . București, și sediul procesual ales la Cabinet de Avocat D. (R.) A. cu sediul în mun.C., . nr.66, ., ., în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P. G. PENTRU GARDA FINANCIARA CONSTANTA cu sediul în mun.G., ., jud.G., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 9651/27.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta petentă av. D. A. în baza delegației de substituire pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art. 87 pct. 2 și următoarele Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța constată dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta petentă prin apărător având cuvântul solicită admiterea recursului, modificare în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii plângerii contravenționale. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față, reține următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta sub nr_, petenta . a solicitat în contradictoriu cu COMISARIATUL GENERAL AL GARZII FINANCIARE GARDA FINANCIARA CONSTANTA anularea procesului verbal de contravenție ._, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea în fapt a plângerii, a invederat în esență, că a fost sancționată cu amendă de 25.000 lei întrucât la punctul de lucru din . ține evidența zilnică, completă și detaliată a încasărilor realizate pentru fiecare joc.
În drept, petentul a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.
În susținerea plângerii, a depus, în copie, procesul verbal contestat, situația încasărilor zilnice.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, însă la solicitarea instanței a depus la dosar înscrisurile care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.
Prin Sentința civilă 9651/27.06.2013, Judecătoria Constanta a dispus în sensul respingerii plangerii ca nefondate .
Pentru a dispune această soluție a reținut prima instanță că prin procesului verbal de contravenție . nr_/29.08.2012 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă de 25.000 lei întrucât la punctul de lucru din . ține evidența zilnică, completă și detaliată a încasărilor realizate pentru fiecare joc, la data de 06.07.2012, ultima evidență prezentată era din data de 27.06.2012, prevăzută de art.23 pct. 2 și pct.7 din HG 870/2009 și art.74 pct. 2 din același act normativ, și sancționată conf. art. 76 alin. 2 lit. a din același act normativ.
Petenta nu a negat săvârșirea faptei, însă a susținut în nota explicativă că indexul aparatelor de joc este transmis telefonic la .-București, la punctul de lucru nu se completează nici un document referitor la situația încasărilor zilnice.
De altfel și martorul audiat în cauză confirmă situația de fapt în sensul că situația încasărilor este ținută în format electronic, iar la momentul controlului ( într-o zi de duminică) nu a putut s-o prezinte controlului deoarece sunt trimise de la București în cursul zilei de luni.
Față de faptul că petenta a arătat că situația încasărilor este ținută la sediul din București nu înlătură răspunderea contravențională, întrucât evidența primară se întocmește la fiecare punct de lucru.
Pentru aceste motive instanța consideră că sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru sancționarea petentei.
Împotriva aceste sentințe, în termen legal a declarat recurs petenta, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului C. la data de 04.09.2013.
În motivarea recursului se reitereaza de aceasta atat aspectele de nelegalitate cat si de neteminicie ale procesului – verbal de contraventie contestat .
Apreciaza ca, in ceea ce priveste nelegalitatea procesului – verbal de contraventie contestat – acesta a fost incheiat cu incalcarea prevedrilor art 16 alin 1 si art 16 din OG 2/2001, intrucat simpla mentiunea a loc. Constanta ca loc al incheierii procesului – verbal nu reprezinta o indicare a acestui loc, sau ca acesta a fost incheiat . ; nu cuprinde locul unde a fost efectuat controlul, si nici data exacta a efectuarii acestuia .
Nu poate fi apreciat ca fiind indicat locul constatatrii si locul incheierii cele consemnate in notele de constatare – ca fiind cel situat la punctul de lucru din .> In aceste conditii, nu este obligatia instantei sa presupuna in ce loc a fost efectuat controlul in lipsa unor mentiuni clare ale agentilor constatatori, avand in vedere ca procesul – verbal este de stricta interpretare, iar presupunerile privind mentiunile cuprinse in acestea sunt excluse .
Recurenta invedereaza ca, in procesul – verbal se consemneaza ca data a controlului 29.08.2012, apoi in nota_ data de 6.07.2012, facandu – se ulterior aratare si in nota_ din care reiese o alta data, respectiv 8.07.2012.
Se mai solicita a se avea in vedere ca au fost incalcate si dispozitiile art 28 din OG 2/2001 ce prevad posibilitatea contravenientului de a achita in 48 de ore jumatate din minimul amenzii de 25.000 lei la care a fost obligat, prin neindicarea sumei ce trebuia sa o plateasca .
In considerarea celor reiterate si aratate instantei de fond atat prin plangerea formulata cat si prin conclusiile scrise, instanta de fond s –a limitat a preciza ca procesul – verbal atacat cuprinde toate mentiunile prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute de art 17 din OG 2/2001 si ca nu au fost ivocate motive de nulitate relativa, nefiind analizate sustinerile formulate si care vizau atat aspecte sanctionate cu nulitatea absoluta cat si sub cea a nulitatii relative .
Apreciaza ca hotararea instantei de fond nu cuprinde motivele pe care se spriina solutia, fiind lacunara si nemotivata .
In ceea ce priveste netemeinicia procesului – verbal, se invoca de recurenta ca, desi a aratat instantei de fond ca efectuarea controlului s-a realizat . duminica, iar aparatele de joc nu erau in functiune in acea zi, si evidenta incasarilor era tinuta in format electronic la acel moment, fiind prezentata organului constator la data de 9.07.2012 odata cu intreaga documentatie solicitata, se retine in mod eronat lipsa documentatiei si implicit a temeiniciei faptei contraventionale retinute in sarcina sa .
Considera ca viciile arate sunt de natura a scadea forta probanta a procesului – verbal atacat, instanta de recurs avand posibilitatea inlocuirii sanctiunii contraventionale cu cea a avertismentului prin raportare la dispozitiile art 7 alin 3 din OG 2/2001 avand in vedere ca nu a mai fost anterior sanctionata, actul constatator este laconic si ceea ce priveste mentinile obligatorii, iar sub aspectul temeniciei faptei contraventionale – a fost facuta dovada existentei documentatiei aferenta desi nu a putut fi prezentata agentilor constatatori la momentul efectuarii controlului .
Solicita admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei recurate si rejudecand sa dispuna admiterea plangerii contraventionale
Intimata nu a depus intampinare .
Procedând la judecata recursului din prisma dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă se rețin următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/29.08.2012 petenta a fost sanctionata în temeiul disp. art. 76 alin 1 lit a cu referire la disp. art. 76 alin 2 lita a din HG 870/2009, cu amenda in cuantum de 25.000 lei retinandu-se în sarcina acesteia ca la punctul de lucru, situat in . tinea evidenta contabila zilnica copleta si detaliata a incasarilor realizate pentru fiecare joc .
In raport de criticile petentei raportate la nelegalitatea procesului – verbal de contraventie contestat sub aspectul neidicarii de catre agentul constatator a mentiunilor cuprinse in dispozitiile art 16 alin 1 si art 17 din OG 2/2001, Tribunalul va retine ca:
Sub aspectul legalitatii procesului – verbal ,acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor art 17 din OG 2/2001 cuprinzand toate mentiunile prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute, iar faptei i s –a dat incadrarea juridica corecta .
Astfel, potrivit art 17 din OG 2/2011: » Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau asemnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului – verbal … « .
Din cuprinsul procesului – verbal de contraventie contestat se poate observa ca agentul constatator a facut toate mentiunile prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute .
Desi se contesta faptul ca nu a fost indicat sediul la care s –a efectuat controlul, din actul constatator, Tribunalul retine ca, agentul constatator a mentionat atat sediul principal al societatii, cat si faptul ca efectuarea controlului s –a realizat la punctul de lucru situat in . relevanta sub aspectul amplasarii exacte a acestuia in localitatea Baneasa ( indicata insa in actul constatator- f 89), ce apartine de aceeasi localitatea, neindicarea exacta nefiind conditinata de existenta vreunei vatamari care sa fie de natura a se aprecia ca locul savarsirii contraventiei s –a situat . .
Sub aspectul datei savarsirii contraventiei retinut in procesul – verbal de contraventie ca fiind cea aferenta datei de 29.08.2012, Tribunalul va avea in vedere ca aceasta reprezinta data la care s-a purces la incheierea actului constatator urmare a verificarii documentatiei solicitate a fi pusa la dispozitie de catre contravenienta .
Din procesul – verbal de contraventie reiese fara putinta de tagada ca « in continuarea notelor de constatare nr_ si_ inregistrata la Garda Financiara Constanta sub nr 6331/6.07.2012(f 93-94) si 6360/8.07.2012 (f91-92) agentul economic a prezentat documentele privind activitatea punctelor de lucru mentionate in note . ... Astfel, prin nota de constatare nr_ s a constatat faptul ca la punctul de lucru situat in . evidenta zilnica, completa si detaliata a incasarilor realizate pt fiecare joc . Cu ocazia controlului din data de 6.07.2012, ultima evidenta era datata 27.06.2012, fiind incalcate prevederile art 23 pct 2 si pct 7 din HG 870/2009 s art 74 pct c din acelasi act normativ . »
Asadar, prin masura luata la data de 29.08.2012, agentul constatator a avut in vedere actele de control anterioare efectuate in doua date subsecvente, coroborarea datelor puse la dispozitie si coroborarea lor cu dispozitiile legale incalcate, si nicidecum ca si data efectiva de efectuare a controlului .
In ceea ce priveste incalcarea dispozitiilor art 16 alin 1 din OG 2/2001 potrivit caruia, agentul constatator a omis sa dispuna asupra posibilitatii de achitare a ½ din cuantumul minim al amenzii aplicate, Tribunalul o va respinge motivat de faptul ca:
In conformitate cu prevederile art 16 alin 1 din OG 2/2001, potrivit caruia: » Procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este incheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum si aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia; indicarea societatii de asigurari, in situatia in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie; posibilitatea achitarii in termen de 48 de ore a jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plangerea. „
Astfel, din dispozitiile art 76 alin 1 din HG 870/2009 ce reglementeaza natura contraventiilor si cunatumu amenzilor aplicate in fiecare caz in parte, legiyuitorul nu a instituit posibilitatea aplicarii automate a dispozitiilor art 16 alin 1 teza a penultima din OG 2/2001, dispozitia in sine fiind una relativa si nu absoluta lasata la aprecierea organului constatator .
Sub aspectul temeiniciei faptei contraventionale retinute in sarcina recurentei petente – prin prisma temeiului de drept retinut de agentul constatator si a inscrisurilor administrate in cauza de instanta de fond, re va retine ca aceasta in mod corect a apreciat ca fapta in sine se circumscrie dispozitiilor HG 870/2009, lipsa evidentei zilnice fiind un fapt recunoscut inclusiv de catre petenta .
Simpla apreciere a recurentei – petente ca in ziua controlului era o zi de duminica, aparatele nu erau in functiune, iar documentele erau tinute in format electronic nu justifica incalcarea prevederilor legale aplicabile in materia jocurilor de noroc .
Potrivit dispozitiilor art 23 din HG 870/2009, revine oricarui operator de jocuri de noroc urmatoarele obligatii:
“ (1) Exploatarea jocurilor de noroc se efectuează în conformitate cu regulamentul de ordine interioară aprobat de comisie pentru fiecare incintă, care va prevedea expres obligațiile și responsabilitățile fiecărei persoane care participă la exploatarea în mod direct a activității, astfel cum acestea sunt definite la art. 1 alin. (10) din prezenta hotărâre.
2.Evidența primară se ține zilnic, pentru fiecare joc de tip slot-machine și sistem de joc de tip jack-pot, după caz, conform modelului prezentat în anexa nr. 8 a), pentru mijloacele de joc care operează în lei, respectiv în anexa nr. 8 b), pentru mijloacele de joc care operează în valută.
(3) Lunar, în ultima zi a lunii, încasările vor fi centralizate conform modelului prezentat în anexa nr. 9 a), pentru mijloacele de joc care operează în lei, respectiv în anexa nr. 9 b), pentru mijloacele de joc care operează în valută.
(4) Formularele astfel completate vor fi cuprinse într-un registru special, numerotat, legat și ștampilat de către organul fiscal competent în administrarea punctului de lucru aparținând organizatorului respectiv.
(5) Scrierile se vor face cu pix cu pastă, lizibil, fiind interzise ștersăturile sau modificările, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(6) Eventualele greșeli vor fi corectate prin bararea sumelor înregistrate greșit și înscrierea sumelor corecte deasupra acestora, certificată prin semnătura persoanei care a completat formularul, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(7) Evidența contabilă va fi ținută zilnic pe baza evidenței tuturor operațiunilor de exploatare. „
Din interpretarea dispozitiilor legale mai sus amintite, la pct 2, se arata clar si fara putinta de tagada oblugativitatea ca fiecare spatiu in care se desfasoara jocuri de noroc are obligativtatea tinerii separate a evidentelor pe fiecare joc in parte, si nu cumularea acestora in evidenta contabila a sediului pricipal, aspect asupra careia – societatea in sine poate realiza doar operatiunea de centralizare a incasarilor la sfarsitul lunii potrivit pct 3 .
Se va mai avea in vedere ca centralizarea incasarilor in baza evidentei zilnice aferenta unei luni, nu poate echivala cu aprecierea ca fiind legala obligatia de a tine aceasta evidenta . si nu la sediul punctului in sine la care s –au derulat jocurile de noroc si au fost inregistrate fiecare categorie in parte ca si numar de partide si sume incasate .
F. de cele retinute, în temeiul art. 312 c.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul promovat de recurenta petentă . cu sediul în mun.București, .. 45B, . București, și sediul procesual ales la Cabinet de Avocat D. (R.) A. cu sediul în mun.C., . nr.66, ., ., în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P. G. PENTRU GARDA FINANCIARA CONSTANTA cu sediul în mun.G., ., jud.G., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 9651/27.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.01.2014.
P., Judecator Judecator,
A. J. N. A. L. N. L. V. M.
Grefier,
C. G.
Jud.fond E.S.
Tehnored.jud.L.V.M.
2 ex./17.02.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 218/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 50/2014.... → |
|---|








