Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 863/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 863/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 1797/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 863
Ședința publică de la 22 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-L. O.-D.
JUDECĂTOR: E. C.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție PLN_, formulat de apelantul intimat ORAȘUL NĂVODARI PRIN PRIMAR - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în Năvodari, ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul petent D. M. V., cu domiciliul în Eforie Sud, ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4622/25.04.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul personal, legitimat cu CI . nr._, emisă de SPCLEP Eforie, lipsind apelantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
La interpelarea instanței, intimatul arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat și învederează faptul că din poze rezultă faptul că cele susținute în procesul verbal nu sunt adevărate, amenda fiind primită pe nedrept.
Instanța învederează faptul că apelul este formulat cu privire la cheltuielile de judecată și acordă cuvântul asupra acestei cereri.
Intimatul solicită respingerea apelului.
Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.4622 din 25.04.2014 pronuntata de Judecatoria Constanta a fost respinsa plangerea formulata de petentul D. M. V. ca neintemeiata si a fost obligat petentul la plata cheltuielilor de judecata catre intimat in valoare de 200 lei reprezentand onorariu avocat redus.
Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:
„Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.01.2014, petentul D. Mădalin V. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 510 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 173 lit. a din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006 și sancționate de art. 101 alin. 1 pct.6 din OUG nr. 195/2002.
În fapt, s-a reținut că, în data de 11.01.2014, ora 15.30, petentul a condus autovehiculul de tonaj marca M. cu nr. de înmatriculare_ pe . C. spre localitatea Năvodari, fără a respecta semnificația indicatorului de restricție „3,5 t”.
Petentul nu a fost prezent la încheierea procesului-verbal de constatare, însă la rubrica mențiuni s-a consemnat de către agentul constatator că i s-a adus petentului la cunoștință că va fi sancționat contravențional.
Instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul de 15 zile de la înmânare prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate a procesului verbal de contravenție contestat constând în încheierea procesului verbal de contravenție contestat în lipsa petentului, instanța apreciază ca este nefundat.
Prin raportare la dispozițiile art. 19 din OG 2/2001 procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, situația în care procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției trebuie să fie semnat de către un martor asistent. În cauză, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție contestat cuprinde mențiuni cu privire la numele, prenumele și cnp-ul martorului asistent și este semnat de către acesta.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară și sub condiția confirmării de către instanță în urma probelor administrate în contradictoriu.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011 pronunțată în cauza I. P. c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune, însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A. c. României, par. 60).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act juridic legal întocmit de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor stabilite expres în acest sens de lege, astfel că, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul său sunt elemente de fapt ce reprezintă adevărul, prezumție relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate. Prin urmare, petentul, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255 C. pr. civ., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/11.01.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Pentru a fi înlăturată prezumția de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu este suficientă simpla solicitare de anulare a actului și de negare a faptelor, ci petentul trebuie să ceară instanței, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
În cauza de față, din motivarea în fapt a plângerii contravenționale, instanța reține că petentul nu contestă materialitatea faptei de a circula cu autoturismul de mare tonaj pe un sector de drum reglementat de indicatorul restricție „3,5 t”, ci recunoaște fapta, însă invocă o cauză exoneratoare de răspundere, respectiv faptul că organul constatator i-ar fi acordat un termen pentru a achita taxa locală de trama stradală urmând ca ulterior împlinirii termenului să fie sancționat contravențional dacă nu o va achita.
În susținerea temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, intimatul a anexat mai multe planșe foto la filele 24-26 din dosar care atestă existența indicatorului cu restricție de „3,5 t” în zona în care a fost săvârșită fapta, datele de identificare și dimensiunile autoturismului condus de către petent, respectiv autovehiculul de mare tonaj marca M. cu nr. de înmatriculare_ .
Potrivit art. 173 din R.A.O.U.G. 195/2002 este interzisa circulația autovehiculelor cu mase si/sau gabarite depășite pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoare de interzicere, restricție sau limitare a accesului acestora, daca vehiculul sau ansamblul de vehicule atinge ori depășește lățimea, înălțimea, lungimea sau masele pe axe ori masa totala maxima admisa, iar potrivit art. 101 alin.1 pct. 6 din O.U.G .195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni nerespectarea de către conducătorul de vehicul a semnificației indicatoarelor și marcajelor de interzicere sau restricție ori a celor temporare, cu excepția celor care interzic accesul sau depășirea care se încadrează în altă clasă de sancțiuni.
Prin raportare la descrierea făcută de agentul constatator, instanța apreciază că fapta a fost corect încadrată în dispozițiile legale menționate, sancțiunea aplicată fiind legală față de limitele prevăzute de lege.
De asemenea, instanța apreciază că caracterul contravențional al faptei sancționate nu depinde de achitarea sau nu a taxei locale de tramă stradală, fapta constituie contravenție chiar și în situația în care petentul și-ar fi respectat obligația de a achita această taxă.
Din considerentele arătate, instanța constată că petentul nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001.
În privința sancțiunii, agentul constatator i-a aplicat petentului o amendă în cuantum de 510 lei, minimul prevăzut de art. 98 alin. 4 lit. c din O.U.G. nr.195/2002 republicată
Având în vedere elementele prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr.2/2001, instanța reține că fapta săvârșită de petent este de o gravitate sporită în condițiile în care a pătruns pe un sector de drum pe care circulația era restricționată din motive de protecție a sistemului rutier al străzilor, fiind de notorietate problema calității drumurilor naționale. De asemenea, a pus în pericol și siguranța celorlalți participanți la trafic care aveau dreptul de a circula pe acel sector de drum având în vedere că mașina de mare tonaj transporta și o cantitate considerabilă de pământ.
În consecință, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, în temeiul art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul D. M. V. în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL ORAȘULUI NĂVODARI –DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 453 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În cauza S. și alții c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Este real faptul că nimeni nu este obligat să se apere singur, însă prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de a se valorifica pretențiile alegate.
La aprecierea caracterului rezonabil al cheltuielilor de judecată instanța va ține seama de valoarea pretențiilor, complexitatea cauzei ,precum și de munca depusă de avocat.
Astfel având în vedere că onorariul de avocat în cuantum 1240 lei (conf. chitanței de la fila 33-34) depășește complexitatea cauzei, aceasta fiind de o complexitate relativ redusă care nu a necesitat un probatoriu complex, iar munca apărătorului a constat în redactarea și depunere întâmpinării, precum și în reprezentarea intimatului la un singur termen de judecată.
Instanța nu poate nega existența unui onorariu de succes pe care părțile să-l fi inclus în cheltuielile de judecată și eventual voalat în cuprinsul contractului de asistență juridică, însă apreciază că acesta nu poate fi pus în integralitate în sarcina celui care cade în pretenții.
De asemenea, instanța precizează că procedând la aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța nu cenzurează contractul de asistență juridică, ci doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată pe care trebuie să le suporte partea căzută în pretenții.
Prin urmare, instanța va admite în parte cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată, apreciind că un onorariu de avocat în cuantum de 200 de lei ar fi suficient și în temeiul art. 451 alin. 2 C.pr.civ. va obliga petentul la plata acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată.”
Intimatul Primarul Municipiului N. a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in paret a sentintei apelate in sensul obligarii petentului la plata sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
In dezvoltarea motivelor de apel s-a aratat ca in mod nejustificat instanta de fond a redus onorariul de avocat de la 1240 lei la 200 lei, desi textul art.451 alin.2 C. permite acest lucru, instanta de fond nu era indreptatita sa reduca cunatumul onorariului stabilit de client cu avocatul sau, intrucat acestea nu pot fi stanjenite sau controlate, direct sau indirect, de nici un organ al statului.
Intimatul-petent, desi legal citat, nu a formulat intampinare.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului și de prevederile legale incidente dar și raportat la apărările apelantului-intimat, Tribunalul, făcând și aplicarea prevederilor art. 479 C. proc. civ., apreciază că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună modificarea sentinței pronunțate de prima instanță, în considerarea celor în continuare arătate.
Criticile apelantei vizand reducerea onorariului de avocat nu pot fi primite.
Prin reducerea motivata a cheltuielilor de judecata sub forma onorariului de avocat, instanta nu a intervenit in contractul dintre client si avocatul sau.
Potrivit art. 451 alin.2 Cod procedură civilă instanta poate, chiar si din oficiu, sa reduca motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentand onorraiul avocatilor, atunci cand acesta este vadit disproportionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfasurata de avocat, tinand seama si de circumstantele cauzei. Masura luata de instanta nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat si clientul sau.
Art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, care permite instanței să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
Prin decizia nr. 401/14.07.2005 Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În sensul celor arătate, este și jurisprudența C.E.D.O., care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Atât jurisprudența Curții Constituționale (spre exemplu decizia nr. 401/14.07.2005 de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 274 al. 3 Cod procedură civilă vechi) cât și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului (cu titlu de exemplificare: hotărârea din 24 mai 2006 în cauza Weissman și alții v. României, hotărârea din 5 aprilie 2005 din cauza Monory v. României, hotărârea din 24 mai 2005 cauza B. v. României, etc) a statuat că acordarea cheltuielilor de judecată se poate dispune numai în măsura în care acestea constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
Prin urmare, se retine de instanta de control judiciar ca in mod judicios instanta de fond a apreciat asupra cuantumului rezonabil al onorariului de avocat in raport de complexitatea redusa a cauzei si durata redusa de solutionare.
Dand eficienta juridica considerentelor expuse, in temeiul art.480 Cod proc.civila Tribunalul, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul intimat ORAȘUL NĂVODARI PRIN PRIMAR - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în Năvodari, ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul petent D. M. V., cu domiciliul în Eforie Sud, ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4622/25.04.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I.-L. O.-DANELISABETA C.
GREFIER,
E. D.
Jud.fond. I. O.
Tehnored.jud.decizie: E. C.
10.11.2014 /4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2022/2014. Tribunalul... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1805/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
