Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 218/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 218/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 22986/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.218
Ședința publică de la 29 ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
JUDECĂTOR A. L. N.
JUDECĂTOR L. V. M.
GREFIER C. G.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție, promovat de recurenta intimată DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PENTRU ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în mun.G., . și sediul procesual ales în mun.C. . nr.18 jud.C., în contradictoriu cu intimatul petent C. DE R. EDUCAȚIONALE ȘI PSIHO-SOCIALE prin președinte F. M., cu sediul în mun.C., ..12, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 6379/30.04.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr.22._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct.2 și urm. Cod procedură civilă.
În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanța constată că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform disp. art. 242 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra recursului .
TRIBUNALUL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constatată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.09.2012 sub nr._, petentul C. de R. Educaționale și Psiho-Sociale în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice C. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2011 nr._/22.08.2012.
În motivare, petentul a arătat că nu este vinovat de săvârșirea faptei deoarece a depus declarațiile 112 aferente lunilor februarie, martie și aprilie 2012 on-line, primind astfel și recipisele de validare cu număr de înregistrare.
În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, fiind atașate declarațiile 112 aferente lunilor februarie, martie și aprilie 2012 și recipisele de confirmare, procesul-verbal contestat și dovada de comunicare a acestuia.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare, dar, la solicitarea instanței a făcut precizări cu privire la declarațiile ce au fost transmise prin internet de către petent.
Aceasta a arătat că, într-adevăr, petentul a trimis prin internet declarațiile 112 aferente lunilor februarie, martie și aprilie 2012, însă acestea nu au fost completate în mod complet întrucât o . obligații fiscale nu au fost înscrise (de exemplu, impozit pe salarii, contribuții sociale), acestea fiind declarate abia la data de 09.09.2012, după scurgerea termenului legal.
Intimata a depus la dosarul cauzei documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție contestat.
În probațiune, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 6379/30.04.2013 Judecătoria C. a admis în parte plângerea și a înlocuit amenda cu avertismentul, reținând următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2011 nr._/22.08.2012, petentul a fost sancționată contravențional de către intimata Administrația Națională de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C., cu amendă în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 219 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003, în sarcina sa reținându-se nedepunerea declarațiilor 112 aferente lunilor februarie, martie și aprilie 2012 .
Instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul de 15 zile de zile de la comunicare prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.
De altfel, petentul nu a indicat în cuprinsul plângerii contravenționale vreun motiv de nelegalitate care să vizeze neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a actului sancționator.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.
Referitor la sarcina probei, instanța are în vedere principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de C.E.D.O. în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României. Curtea a reamintit cu această ocazie că prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, că ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții.
Pe temeiul jurisprudenței menționate, instanța apreciază că sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, instanța reține că situația de fapt este corect reținută în cuprinsul procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a depus în termenul legal declarațiile formular 112 aferente lunilor februarie, martie și aprilie 2012, privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, prin omisiunea declarării tuturor contribuțiilor înregistrate în registrul contribuabililor, aferente lunilor menționate.
Astfel, la data de 24.03.2012, 20.04.2012 și 07.05.2012, petentul a transmis pe internet declarația formular 112 aferentă lunilor februarie, martie și aprilie 2012, completată numai pentru o creanță fiscală, respectiv impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor.
La data de 09.09.2012, petentul a transmis pe internet rectificativele la declarațiile formular 112 aferente lunilor februarie, martie și aprilie 2012, completată pentru toate zece creanțe fiscale, sume pe care nu le-a declarat inițial.
Din înscrisurile depuse în probațiunea cauzei, instanța reține că, într-adevăr petentul a depus în termen declarațiile formular 112 aferente perioadei de raportare februarie, martie și aprilie 2012 însă fără a fi declarat toate creanțele fiscale datorate, omițând completarea pozițiilor nr. 1-9 cuprinse în tabelul creanțelor din structura declarației.
În drept, instanța reține următoarele:
Art. 53 din O.G. nr. 92/2003 prevede cu titlu generic obligația contribuabililor de a furniza periodic: (1) Contribuabilii sunt obligați să furnizeze periodic organelor fiscale informații referitoare la activitatea desfășurată. (2) Furnizarea informațiilor prevăzute la alin. (1) se face prin completarea unei declarații pe proprie răspundere. (3) Natura informațiilor, periodicitatea, precum și modelul declarațiilor se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Potrivit art. 219 alin. 1 lit. b din OG nr. 92/2003 (C. proc. fisc.), constituie contravenție neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume, precum și orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora, omisiunea îndeplinirii acestor obligații de către persoanele juridice fiind sancționată cu amendă de la 1000 lei la 5000 lei, conform art. 219 alin. 2 lit. d din același act normativ.
Necompletarea rubricii creanțe echivalează cu nedepunerea declarației conform Capit. II din HG 1397/2010: Necompletarea tabelului din această secțiune(secțiunea creanțe fiscale, n.n.)pentru impozitul pe venit sau contribuția pentru care există obligație declarativă potrivit legii echivalează cu nedeclararea obligației respective.
Raportat la considerentele ce preced, instanța constată temeinicia procesului-verbal de contravenție contestat, în sensul că fapta reținută în cuprinsul său a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de legea contravențională, în cauză nefiind administrată proba contrară.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța apreciază că deși amenda contravențională aplicată respectă limitele prev. de art. 219 alin. 2 lit. d din Codul de procedură fiscală, această amendă nu respectă dispozițiile art. 21 alin.3 din același act normativ, în conformitate cu care sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Astfel, instanța apreciază că are în vedere faptul că, prin săvârșirea faptei reținute în procesul-verbal de contravenție, nu a fost cauzat nici un prejudiciu material, din moment ce suma ce trebuia declarată pentru fiecare din cele 9 contribuții omise a fi declarate este 0 lei, iar petentul a depus declarațiile rectificative, petentul se află la prima abatere de acest fel, instanța urmează a înlocui sancțiunea amenzii cu avertismentul, păstrând restul dispozițiilor actului atacat.
În acest sens, la individualizarea sancțiunii, instanța va avea în vedere și faptul că sancțiunea juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este necesar ca în toate cazurile să fie aplicată sancțiunea amenzii, sancțiunile juridice constituind mijloace de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite, de educare a persoanelor vinovate.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că scopul stabilirii și sancționării răspunderii contravenționale poate fi atins si prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 2/2001.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs intimatul.
În motivare a arătat că în mod nelegal a fost înlocuită amenda cu avertismentul, sancțiunea stabilită fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
În drept nu a fost motivat recursul.
Intimatul petent nu a formulat întâmpinare.
Din examinarea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța constată nefondat recursul.
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2011 nr._/22.08.2012, petentul a fost sancționată contravențional de către intimata Administrația Națională de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C., cu amendă în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 219 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003, în sarcina sa reținându-se nedepunerea declarațiilor 112 aferente lunilor februarie, martie și aprilie 2012 .
Judecătoria a făcut o corectă apreciere a probelor administrate și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în cuprinsul căreia se regăsesc motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa.
Tribunalul constată în mod corect prima instanță a apreciat asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În referire la temeinica procesului verbal tribunalul constată că în mod corect prima instanța a reținut că probele administrate în cauză nu au reliefat o situație contrară celei reținute prin procesul verbal, astfel că procesul verbal se bucură în continuare de prezumția de temeinicie
Judecătorul fondului a făcut o corectă analiză a măsurii în care sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care s-a dispus sancționarea petentului, reținând în mod judicios că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.
Critica privitoare la greșita reindividualizare a sancțiunii contravenționale apare ca neîntemeiată.
Tribunalul apreciază că prima instanță, în mod corect, a circumscris analiza pericolului social concret al faptei raportându-se la criteriile consacrate de art.21 din OG.2/2001.
Spre deosebire de sancțiunile ce aparțin altor ramuri de drept, sancțiunile din dreptul contravențional nu au caracter reparator, ci preventiv educativ, scopul dreptului contravențional reprezentându-l prevenirea și combaterea contravențiilor.
Este adevărat că agentul constatator a aplicat amenda în limitele prevăzute de lege, însă în ipoteza în care amenda aplicată nu s-ar fi încadrat în limitele stabilite de lege, sancțiunea ar fi fost lipsirea de eficiență juridică a procesului verbal, pentru nelegalitate, iar nu reindividualizarea sancțiunii.
Prin norma ce incriminează și sancționează delictul contravențional legiuitorul a determinat doar pericolul social abstract, revenind judecătorului atributul de a determina în concret gradul de pericol social.
Ca și judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că sancționarea intimatului petent cu o amendă consistentă, 1.000 lei, nu se justifică în raport de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire, de circumstanțele personale ale recurentei petente.
Față de cele ce preced, instanța – în temeiul disp.art.312 (2) c.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul promovat de recurenta intimată DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PENTRU ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în mun.G., . și sediul procesual ales în mun.C. . nr.18 jud.C., în contradictoriu cu intimatul petent C. DE R. EDUCAȚIONALE ȘI PSIHO-SOCIALE prin președinte F. M., cu sediul în mun.C., ..12, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 6379/30.04.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr.22._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.01.2014.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
A. J. N. A. L. N. L. V. M.
conf.art.261 alin.2 C.P.C.
fiind înimposibilitate de a
semna hotărârea
semnează
PREȘEDINTE INSTANȚĂ
V. C. C.
Grefier,
C. G.
Jud.fond M.Trantu
Red.dec. jud.A.L.N./26.02.2014
2 ex./
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1805/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 219/2014.... → |
|---|
