Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2141/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2141/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 5276/118/2014
Dos.nr._
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Sentinta civila nr.2141
Sedinta publica din data de 23.09.2014
Completul compus din:
P.: D.-R. C.
Grefier: E. N.
Pe rol fiind solutionarea cauzei in contencios adminitrativ avand ca obiect – anulare act administrativ, actiune formulata de reclamanta ., cu sediul in Navodari, ., jud.Constanta, prin lichidator Global Insovency SPRL, cu sediul in Constanta, ..20, ., in contradictoriu cu pârâta Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de munca Constanta, cu sediul in Constanta, ., jud.Constanta.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constata lipsa părtilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.
Grefierul de sedintă, in referatul cauzei, evidentiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de indeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual.
Instanta, cu raportare la prevederile art.1, 2 18 din L.nr.554/2004 si in baza art.95 C.proc.civilă, constata că aceasta este competenta material si teritorial in solutionarea cauzei.
Instanta pune in discutie exceptia de netimbrare a actiunii, invocata in cauza de catre parata si deliberand, in raport de prevederile art.29 lit.l din OUG nr.80/2013 si art.115 din L.nr.85/2014, respinge exceptia, ca nefondata, actiunea promovata de catre reclamantă, prin lichidator, fiind scutita de la plata taxei de timbru.
Instanța pune in discutie exceptia de lipsei procedurii prealabile, invocată in cauză de catre parata si rămâne in pronuntare.
TRIBUNALUL
Asupra prezentei cauze:
Prin actiunea promovată si inregistrată la data de 08.07.2014, pe rolul Tribunalului Constanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal sub nr._, reclamanta ., prin lichidator Global Insovency SPRL, in contradictoriu cu pârâta Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Constanta, a solicitat instantei, ca prin hotărârea ce o va pronunta, să dispuna anularea Deciziei nr.4749/12.06.2014 emisa de către parata, apreciata ca fiind netemeinică si nelegală.
In fapt, se arata in esenta ca parata, prin Decizia nr.4749/12.06.2014, in mod nelegal si netemeinic a stabilit in sarcina reclamantei o obligatei de plata in sumă de 25.055 lei, reprezentând creante salariale acordate necuvenit din Fondul de garantare catre salariati, obligatia de restituire trebuind a fi emisa, in raport de prevederile art.34 din Ord.nr.279/2004, pe numele celor 73 de persoane care in mod efectiv au beneficiat de sume acordate din Fondul de garantare.
In drept au fost invocate disp.L.nr.200/2006, HG nr.1850/2006, L.nr.571/2003, Ord.nr.279/2004.
Au fost anexate inscrisuri - filele 6-15.
Pârâta, legal citată a formulat si depus intâmpinare - filele 19-22, prin care s-a solicitat instantei a dispune respingerea actiunii promovată de către reclamantă, ca nefondata. Pe cale de exceptie a fost invocata netimbrarea actiunii si lipsa procedurii prealabile, in raport de prevederile art.7 din L.nr.554/2004.
Instanta, la termenul de judecata din data de 23.09.2014 a pus in discuția parților si exceptia indmisibilitatii actiunii, pentru lipsa procedurii prealabile.
Asupra actelor si lucrărilor dosarul precum si asupra exceptiei de inadmisibilitate a actiunii:
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civilă: ”Instanta se va pronunta mai intâi asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in totul sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.”
Instanta, la termenul de judecata din data de 23.09.2014 a pus in discutia partilor exceptia inadmisibilitatii actiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, invocata in cauza de către parata.
Potrivit art.7 alin.1 din L.nr.554/2004 - „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”
Pe de alta parte, potrivit art.193 alin.1 C.proc.civila - ”Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.”
Procedura prealabilă administrativă este o procedură obligatorie, fiind o condiție de admisibilitate a acțiunii la instanța de contencios administrativ, iar lipsa acesteia conduce la respingerea cererii ca inadmisibilă.
Din analizarea materialului probator administrat in cauză - inscrisuri, se constata ca reclamanta a promovat acțiunea la data de 08.07.2014, fără ca anterior sesizării instantei, să urmeze procedura instituită de art.7 alin.1 din L.nr.554/2004.
Sub acest aspect, instanta, nu este in măsură a retine ca reclamanta a efectuat procedura prealabila impusa de prevederile art.7 din L.nr.554/2004, in ce priveste solicitarea de anulare a Deciziei nr.4749/12.06.2014, emisa de către parata - filele 6-7, considerente pentru care se va constata ca acțiunea inaintată Tribunalului Constanta este prematur formulată.
Pe cale de consecinta instanta va admite excepția de indmisibilitate a actiunii, pentru lipsei procedurii prealabile si pe cale de consecinta va dispune respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.
Instanta va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite exceptia inadmisibilitatii actiunii, pentru lipsa procedurii prealabile.
Respinge actiunea promovată de reclamanta ., cu sediul in Navodari, ., jud.Constanta, prin Global Insovency SPRL, cu sediul in Constanta, ..20, ., in contradictoriu cu pârâta Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Constanta, cu sediul in Constanta, ., jud.Constanta, ca inadmisibilă.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Constanta.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 23.09.2014.
Președinte, D.–R. C. | Grefier, E. N. |
red/dact.jud.DRC
26.09.2014-4 ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 877/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 725/2014.... → |
|---|








