Pretentii. Sentința nr. 1752/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1752/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 7733/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă Nr. 1752
Ședința publică de la 17 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
GREFIER A. N.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect
pretentii, formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APA DOBROGEA – LITORAL, cu sediul în C., ., nr. 127, județ C., în contradictoriu cu pârâta . în D., ., județ C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Față de dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă instanța constată finalizată cercetarea judecătorească, rămâne în pronunțare asupra excepției prescripției dreptului la acțiune și asupra fondului cauzei.
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
1. Obiectul și părțile litigiului.
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta – Sectia contencios administrativ și fiscal sub nr._, Administrația Bazinală de A. Dobrogea Litoral a chemat în judecată ., solicitând instanței ca prin hotarârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 12.248,82 lei, reprezentând: - 2.779,96 lei – debit principal ; - 9.468,86 lei –penalități de întârziere și majorările de întârziere, precum și dobânzi și penalități de întârziere, în continuare, până la achitarea debitului principal.
In fapt, reclamanta arată că între părți au intervenit Abonamentul de utilizare/exploatare a rsurselor de apă nr.64/2006 și Abonamentul nr.64/2011 – actualizate prin acte adiționale, având ca obiect utilizarea apei din subteran/primire ape uzate în resursă, contracte semnate și acceptate de părți, iar pârâta nu și-a executat obligațiile asumate convențional.
Astfel, în evidențele contabile ale ABADL, pârâta figurează cu un debit de 2.779,96 lei – reprezentând cval. factura fiscală nr._/2.04.2012, cu data scadenței 2.05.2012.
De asemeni, reclamanta menționează că nerespectarea termenelor de plată stabilite prin contract, a atras după sine aplicarea de dobâmnzi și penalități de întârziere calculate conform abonamentelor încheiate, în valoare de 9.468,86 lei, la facturile:
-_/16.07.2009, aferentă abonamentului nr.64/2006 ;
-_/20.10.2009, aferentă abonamentului nr.64/2006 ;
-_/21.01.2010, aferentă abonamentului nr.64/2006 ;
-_/6.05.2010 aferentă abonamentului nr.64/2006 ;
-_/13.07.2010, aferentă abonamentului nr.64/2006 ;
-_/20.07.2010, aferentă abonamentului nr.64/2006 ;
-_/18.07.2011, aferentă abonamentului nr.64/2011 ;
-_/17.10.2011, aferentă abonamentului nr.64/2011
-_/20.01.2012, aferentă abonamentului nr.64/2011
-_/13.07.2012, aferentă abonamentului nr.64/2011
-_/12.10.2012, aferentă abonamentului nr.64/2011
Menționează reclamanta că a notificat debitoarea cu privire la sumele datorate – ce reprezintă contribuții specifice de gospodărire a apelor, ce se prescriu – conform art.135 Cod pr.fiscală, în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire, dar aceasta nu a dat curs cererii și nici procedurii de conciliere inițiate de către ABADL.
În drept, au fost invocate disp.art.1357-1359, art.1386 din NCC, « precum și orice alte prevederi legale aplicabile ».
În dovedirea pretențiilor deduse judecății, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
1.2. Legal citată, pârâta și-a precizat poziția procesuală prin « Note de ședință- precizări » (f._), solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta susține că este inadmisibilă pretenția reclamantei de a cumula dobânda legală cu penalitățile de întârziere, sens în care se prevalează de Decizia nr.XI/24.05.2005 pronunțată de instanța suprmă în recurs în interesul legii, iar în referire la penalitățile solicitate solicită a se constata că pentru perioada 16.07._10, pretențiile sunt prescrise, incidente fiind dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1957, iar nu prevederile art.135 din OG nr.92/2003.
Tot cu referire la penalitățile pretinse, pârâta opinează că nu ne aflăm în ipoteza unei creanțe certe, lichide și exigibile, atâta vreme cât nu a fost facturată creanța de penalități și debitul nu a fost evidențiat fiscal – după cum obligă art.1 și 6 din Legea nr.82/1991 a contabilității.
2. Mijloacele de dovadă administrate în cauză.
Instanța a încuviințat cererea reclamantei de administrare a probei cu înscrisurile anexate – în copie, cererii introductive de instanță, respectiv: notificarea comunicată pârâtei la 10.07.2013 (f.8), invitația la conciliere directă și procesul verbal nr.2427/AB/14.02.2013 (f.9-11), abonament de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr.64/1.01.0206 și actele adiționale la acesta (f.12-20), abonament de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr.64/27.09.2011 (f.21-27), facturile fiscale și dovezile de comunicare, fișele de calcul a penalităților (f.28-57).
În considerarea disp.art.22 alin.2 c.pr.civ., a fost dispusă – din oficiu, efectuarea în cauză a unei expertize contabile prin care să se stabilească dacă penalitățile pretinse au fost corect determinate prin calcul în raport de cuantumul sumelor datorate și de numărul zilelor de întârziere la plată de la data scadenței obligației.
Raportul de expertiză contabilă (f.113-120), efectuat în cauză de expertul desemnat Șapera Mariușa, nu a fopst contestat de părțile litigante.
3. Tribunalul,
analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
3.1. Premisele declanșării conflictului judiciar. Situația de fapt.
La 1.01.2006, a fost semnat de reprezentanții Administrației Naționale « Apele Române »- Direcția Apelor Dobrogea Litoral – operator unic al resurselor de apă și cei ai Primăriei Comunei D., abonamentul de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr.64 (f.13-20). Perioada de derulare a abonamentului a fost stabilită de la data semnării- 1.01.2006 și până la 31.12.2010, iar valoarea anuală a abonamentului a fost stabilită la 6480 lei la care se adaugă TVA-ul legal.
Ulterior semnării abonamentului, părțile au convenit – de comun acord, modificarea abonamenului – în referire la cuantumul contribuțiilor specifice datorate de beneficiar, prin acte adiționale.
Un nou abonament de utilizare/exploatare a resurselor de apă a fost semnat între ABADL și ., la data de 27.09.2011. Potrivit clauzei inserate în art.6, pentru anul 2011, valoarea totală a abonamentului a fost de 7.477,60 lei +TVA.
Convențional, părțile au stabilit că pentru neachitarea facturilor în termenul scadent, beneficiarul utilizator datorează majorări de întârziere (conform art.14 din abonamentul nr.64/2006), respectiv dobânzi și penalități de întârziere (conform art.14 din abonamentul nr.64/2011) – la nivelul și după procedura celor prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Pentru soluționarea pe cale amiabilă a diferendelor generate de neplata sau plata cu întârziere a contribuțiilor specifice datorate de utilizator, ABADL a inițiat procedura concilierii directe pentru recuperarea debitului în cuantum de 16.305,21 lei – a cărui structură a fost detaliată în invitație la conciliere ( f.9), căreia reprezentanții Comunei D. nu i-au dat curs.
Cu adresa nr._/AB/8.07.2013 (f.8), ABADL notifică Comunei D. debitul în sumă de 12.248,82 lei ( cu menționarea facturilor fiscale neonorate la plată).
Cum debitul pretins nu a fost achitat nici după notificare, la 20.08.2013, a fost investită instanța de contencios administrativ cu soluționarea prezentei acțiuni.
3.2. Normele juridice incidente. Soluția instanței.
Raportul juridic de drept material devenit litigios și dedus judecății are izvor contractual.
Cele două abonamente de utilizare/exploatare a resurselor de apă - încheiate între părțile litigante la 1.01.2006, respectiv la 27.09.2011 - chiar dacă reiau în conținut clauzele standard aprobate prin Ordinul nr.798/31.08.2005 și respectiv Ordinul nr.1028/2009, sunt în fapt contracte de adeziune, însușite de părți prin semnătură.
Obiect acțiunii în contencios administrativ îl poate constitui nu doar actul administrativ – tipic sau asimilat, ci și contractul administrativ, în acest sens fiind disp.art.8 alin.2 din Legea 554/2004 „ Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de aplicarea și executarea contractului administrativ.”
Prin alin.4 al art.18 din Legea nr.554/2004 se dispune :http://10.16.60.51/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197662/_.HTM - #
„Atunci când obiectul acțiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcție de starea de fapt, instanța poate:
http://10.16.60.51/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197662/_.HTM - #a)dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;
http://10.16.60.51/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197662/_.HTM - #b)obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;
http://10.16.60.51/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197662/_.HTM - #c)impune uneia dintre părți îndeplinirea unei anumite obligații;
http://10.16.60.51/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197662/_.HTM - #d)suplini consimțământul unei părți, când interesul public o cere;
http://10.16.60.51/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197662/_.HTM - #e)obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale și morale.”
Reținând că obiectul acțiunii se circumscrie disp.art.8 din Legea nr.554/2004, instanța de contencios administrativ va analiza pretențiile izvorâte din cele două contracte – încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011, prin raportare la dispozițiile legale ce guvernează materia contractelor înscrise în Codul civil din 1864, iar nu potrivit prevederilor Noului Cod civil.
Potrivit art.969 Cod civil „ convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Prin prisma dispoziției legale menționate, cu referire și la art.970 cod civil , Tribunalul reține că buna credință contractuală trebuie să se manifeste sub forma intenției drepte și a loialității părților contractante, atât la încheierea, cât și pe tot parcursul executării contractului.
În situația de speță, reclamanta a susținut probator afirmațiile expuse în cererea introductivă de instanță referitoare la neexecutarea în termenii conveniți a obligațiillor asumate de pârâtă, suplinind cerința prescrisă de art. 249 c.pr.civ., pretențiile deduse judecății fiind în parte întemeiate.
Astfel, în referire suma pretinsă cu titlu de debit principal – 2.779,96 lei, se constată că reclamanta a emis factura fiscală nr._/2.04.2012 (f.47) – a cărei comunicare prin corespondența poștală a fost confirmată de pârâtă (dovadă comunicare, f.48).
Din punct de vedere juridic, pornind de la dispozițiile art.46 C.. „ obligațiunile comerciale și liberațiunile se probează (..) cu facturi acceptate”; ale art.1179, art.1180 c.civ. – care reglementează regulile privind înscrisul sub semnătură privată, dar și excepțiile de la acestea, factura fiscală emisă de creditor are forța probantă a unui înscris sub semnătură privată.
Așadar, factura fiscală este un înscris sub semnătură privată prin care se constată, de regulă, executarea unei operațiuni comerciale, respectiv o notă scrisă privind mărfurile vândute sau serviciile prestate în care acestea sunt arătate, indicându-se natura, calitatea, cantitatea, prețul etc.
Factura face dovada împotriva emitentului și în favoarea destinatarului ei, dar, dacă factura este acceptată de destinatar (expres au tacit), ea face dovada și în favoarea emitentului.
Fapt necontestat de pârâtă, la termenul scadent – 2.05.2012, nu a fost efectuată plata sumei înscrisă în factura fiscală nr._/2.04.2012, iar obligația de plată nu a fost executată nici după investirea instanței de judecată și nici pe parcursul cercetării judecătorești, aspect menționat, de altfel, și în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză.
Este de principiu că, în cazul neexecutării sau executării cu întârziere a obligațiilor contractuale, creditorul este îndreptățit să solicite repararea prejudiciului suferit prin obligarea debitorului la plata sumelor de bani reprezentând prețul prestațiilor efectuate și neachitate, dar și prin obligarea debitorului la plata de daune interese.
Daunele interese trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului cauzat, cu condiția să se facă dovada întinderii daunelor suferite ca urmare a neexecutării sau executării cu întârziere a obligațiilor, dovadăde care creditorul este absolvit în ipoteza în care părțile au convenit asupra unei clauze penale.
Cum părțile și-au însușit clauzele inserate în contract, reclamanta a procedat la calculul dobânzilor și penalităților de întârziere în considerarea clauzei penale, inserate în art.14 din contractul abonament.
Pârâta nu a contestat cuantumul penalităților – astfel cum a fost determinat și prin raportul de expertiză efectuat în cauză, ci a invocat inadmisibilitatea cumulului dobânzilor cu penalitățile și prescripția dreptului la acțiune pentru sumele faturate în perioada 16.07.2009 – 20.07.2010.
Analiza ca apărare de fond a inadmisibilității cumulului dobânzilor de întârziere cu penalitățile de întârziere relevă caracteruil neîntemeiat al susținerilor pârâtei.
După cum am menționat, prin contract s-a stabilit că « pentru neachitarea facturilor la termenul scadent a obligațiilor de plată, utilizatorii datorează dobânzi și penalități de întârziere ».
Instanța nu a fost investită cu o cerere reconvențională prin care să fie invocată nulitatea acestei clauze, iar prin Decizia nr.XI/24.10.2005 – invocată de pârâtă, instanța supremă a dezlegat recursul în interesul legii în referire la clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, deci nu-și găsește incidența în situația de speță.
Se constată a fi însă întemeiate apărările procesuale formulate prin invocarea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele reprezentând dobânzi și penalități de întârziere înscrise în facturile fiscale nr._/16.07.2009- val.380,48 lei; nr._/20.10.2009 - val.230 lei; nr._/21.01.2010 – val.545,60 lei; nr._/6.05.2010 – 895,81 lei și nr._/13.07.2010 –val. 1024,44 lei.
Observând data introducerii cererii de chemare în judecată – 20.08.2013 și data scadenței obligației de plată înscrisă în facturile fiscale menționate, Tribunalul constată că reclamanta nu a promovat acțiunea în interiorul termenului de prescripție consacrat de art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.
În situația de speță, sunt incidente dispozițiile actului normativ menționat, iar nu ale Codului civil intrat în vigoare în 1.11.2010 sau prevederile art.135 din Codul de procedură fiscală, de care se prevalează reclamanta.
Art.135 din OG nr.92/2003 – cu denumirea marginală “Prescripția dreptului de a cere compensarea sau restituirea” dispune că:
“Dreptul contribuabilului de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescribe în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.
Cu puterea evidenței rezultă din redactactarea dispoziției legale mai sus redate că aceasta nu este incidentă raportului de conflict izvorât din abonamentul de utilizare/expolatare a resurselor de apă, ci vizează exclusiv raportul de drept procedural fiscal care se stabilește între subiectele raportului juridic fiscal, în sensul art.16-17 din OG nr.92/2003.
Pot fi valorificate – fiind formulate în interiorul termenului de prescripție consacrat de art.3 din D.167/1956, și se constată a fi întemeiate prezențiile reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cval. facturilor de dobânzi/penalități menționate la nr.crt.6-10 din tabelul menționat la pct.2 din raportul de expertiză, a căror valoare însumată este de 6.353,23 lei.
Față de cele ce preced, instanța va admite în parte acțiunea dedusă judecății în sensul obligării pârâtei la plata debitului principal -2.779,96 lei și a dobânzilor și penalităților de întârzire aferente calculate conform art.14 din contract de la scadență și până la data efectivă a plății, precum și a sumei de 6.353, 23 lei – cval. facturilor de dobânzi/penalități de întârziere nr._/18.07.2011 ; nr._/17.10.2011 ; nr._/20.01.2012 ; nr._/13.07.2012 ; nr._/12.10.2012 și vor fi respinse ca prescrise pretențiile pentru diferența de sumă solicitată cu titlu de dobânzi și penalități de întârziere.
În temeiul disp.art.453 c.pr.civ., va fi obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 800 lei - cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă.
Admite în parte acțiunea, formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APA DOBROGEA – LITORAL, cu sediul în C., ., nr. 127, județ C., în contradictoriu cu pârâta . în D., ., județ C..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.133,19 lei, reprezentând: 2.779,96 lei – debit principal (cval. f.f. nr._/2.04.2012) și 6.353,23 lei – dobânzi/ penalități de întârziere, precum și a dobânzilor penalităților de întârziere aferente debitului principal, calculate în continuare până la data plății efective.
Respinge pretențiile pentru sumele reprezentând dobânzi/penalități de întârziere – înscrise în facturile fiscale nr._/16.07.2009, nr._/20.10.2009; nr._/21.01.2010; nr._/06.05.2010 și nr._/13.07.2010, ca prescrise.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 800 lei – cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2014.
PREȘEDINTE, Ptr. GREFIER,
A. J. N. A. N.
aflată în C.O., conf.disp.
art. 426 alin.4 c.p.c.,
semnează, Grefier șef,
V. I.
Tehnored. jud. A. N.
4 ex./17.07.2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 09/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 877/2014.... → |
|---|
