Anulare act administrativ. Sentința nr. 421/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 421/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 9685/118/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECTIA
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 421
Ședința publică din data de 07 FEBRUARIE 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. B. S.
GREFIER – G. M.
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare act administrativ - formulată de reclamantul P. D.-A., domiciliat în G., ., județul G., în contradictoriu cu pârâtul P. DE PE L. TRIBUNALUL C., cu sediul în C., .. 34A, Județul C..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 31.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în Încheierea de ședință din acea data, ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a dispus amânarea pronunțării la data de 07.02.2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra cererii de față, reține următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C. Secția de C. Administrativ și Fiscal sub nr._ reclamantul P. D.-A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. DE PE L. TRIBUNALUL C.:
- Anularea dispoziției nr.16, nedatată, a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul C. emisă în lucrarea nr.6692/I/l/2013, comunicată reclamantului la data de 25.10.2013 și având ca obiect atribuirea unei locuințe de serviciu;
- obligarea pârâtului la decontarea în favoarea reclamantului, începând cu luna ianuarie a anului 2014, a compensației lunare de chirie prevăzută în contractul de închiriere încheiat între subsemnatul și numita A. Antonetta, având ca obiect imobilul din C., ., M.MZ5, ., chirie calculată în acord cu prevederile art.l alin.l din Ordinul comun al M.J., C.S.M, Î.C.C.J., P.Î.C.C.J. și D.N.A., înregistrat la P.Î.C.C.J. sub numărul 300/C/2012 din 15.02.2012;
- în subsidiar, în situația respingerii primelor două capete de cerere, obligarea pârâtului la repararea pagubei ce i-a fost adusă, respectiv
la restituirea către reclamant a avansului în valoare de 600
euro pe care l-a achitat numitei A. Antonetta la data de
21.10.2013, înainte de emiterea dispoziției de atribuire a locuinței
de serviciu.
Motivează în fapt cererea formulată arătând că începând din luna februarie a anului 2013, este procuror definitiv la P. de pe lângă Judecătoria C..
La data de 01.02.2013 a încheiat contractul de închiriere nr._/13.02.2013, având ca obiect imobilul din C., ., ., pentru intervalul 01.02._13.
Întrucât la data de 31.12.2013 urma să-i expire contractul de închiriere mai sus menționat, în perioada septembrie - octombrie 2013 a făcut demersuri pentru găsirea și închirierea unui alt imobil în municipiul C., urmând ca durata viitorului contract să curgă începând cu data de 01.01.2014.
La data de 21.10.2013, întrucât a găsit un apartament corespunzător cerințelor sale (în C., ., ., jud. C.), a plătit proprietarului suma de 600 euro cu titlu de avans, urmând ca până la sfârșitul anului 2013 contractul de închiriere să fie întocmit și înregistrat la organele fiscale. A convenit cu proprietarul (d-na A. Antonetta) ca durata contractului să fie de 1 an, între 01.01._14, cu posibilitate de prelungire.
Ad probationem, pentru ca plata celor 600 euro să fie consemnată printr-un înscris, a fost întocmit un înscris sub semnătură privată, scris personal și datat de către A. Antonetta, eliberat într-un singur exemplar original numai pentru reclamant.
La data de 25.10.2013, după ce achitase numitei A. Antonetta avansul în valoare de 600 euro în scopul închirierii noului apartament, i-a fost comunicată sub semnătură, la birou, dispoziția nr.16, nedatată, emisă de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul C., prin care i se atribuia, începând cu 01.01.2014, locuința de serviciu aparținând Parchetului de pe lângă Tribunalul C., din C., ., ..
Nu a solicitat niciodată atribuirea unei locuințe de serviciu, nu cunoștea nimic despre existența unui atare imobil în patrimoniul Parchetului de pe lângă Tribunalul C., nu i-a fost propusă și nici nu i-a fost atribuită această locuință când a început activitatea la P. de pe lângă Judecătoria C.. Mai mult, din discuțiile purtate cu colegii a aflat că nimeni nu a dorit să locuiască în acel imobil întrucât nu a fost întreținut, iar condițiile de locuit sunt precare.
Întrucât efectuase deja demersuri pentru închirierea unui alt imobil și plătise deja suma de 600 euro cu titlu de avans pentru chirie, la data de 25.10.2013 (în aceeași zi în care mi-a fost comunicată dispoziția de atribuire a locuinței de serviciu) a formulat o contestație împotriva actului administrativ individual emis de către P. de pe lângă Tribunalul C.. A expediat contestația prin serviciile poștale întrucât i-a fost refuzată înregistrarea directă la sediul instituției.
Prin contestația astfel formulată aînvederat că făcuse deja demersuri pentru închirierea unui alt imobil și că a plătit deja un avans pe care îl va pierde în situația în care nu va încheia contractul.A atașat copia convenției încheiată între mine și numita A. Antonetta la data de 21.10.2013.
Prin adresa nr.6834/IX/l/2013 din 04.11.2013, P. de pe lângă Tribunalul C. i-a comunicat că nu ar exista nicio cale de atac împotriva dispoziției de atribuire a locuinței, urmând fie să accepte atribuirea locuinței, fie să o refuze nejustificat în scris, conform art.9 lit. d) din Ordinul comun înregistrat la PICCJ sub nr.300/C/15.02.2012, în cea de-a doua situație încetând și dreptul său la compensația lunară de chirie.
Or, reclamantul nici nu a acceptat atribuirea locuinței, nici nu a refuzat-o nejustificat, astfel cum i s-a pretins de către pârât, ci a refuzat-o în mod justificat, urmând ca pârâtul să analizeze motivele invocate în contestație, iar în funcție de acestea: fie să-i respingă contestația, menținând dispoziția de atribuire, fie să-i admită contestația, revocând dispoziția, astfel cum rezultă din conținutul art.7 alin.l din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și completată. Această procedură se impunea deoarece nu a fost vorba despre un refuz nejustificat care să atragă sancțiunea încetării dreptului la compensația lunară de chirie (și eventual, emiterea unui alt act administrativ cu acest obiect).
Consideră că prin răspunsul său pârâtul a refuzat expres să-i soluționeze cererea și să aprecieze asupra caracterului justificat al opoziției sale. „Contestația" pe care a adresat-o Parchetului de pe lângă Tribunalul C. reprezintă atât un refuz justificat față de atribuirea unei locuințe de serviciu (situație care nu atrage încetarea dreptului la compensația lunară de chirie conform art.9 din Ordin), cât și o cale de atac împotriva unui act administrativ individual care nu numai că îi aduce un prejudiciu material prin eventuala pierdere a celor 600 euro plătiți ca avans pentru închirierea unui alt imobil, dar produce și consecințe în sfera decontării compensației lunare de chirie conform art.l alin.l din Ordinul comun.
Consideră că refuzul pârâtului de a-i soluționa contestația astfel formulată îi deschide dreptul la acțiunea în justiție pentru anularea actului administrativ individual și pentru recunoașterea dreptului la compensația lunară de chirie începând cu luna ianuarie a anului 2014, conform dispozițiilor art.l alin.l și art.8 alin.l din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. In subsidiar, întrucât închirierea locuinței de serviciu este de natură a-i aduce un prejudiciu material în valoare de 600 euro, ar deveni incidente și mențiunile din conținutul art.l alin.l și art.8 alin.l ale Legii nr.554/2004 referitoare la repararea pagubei.
Apreciază că nu poate fi menținută dispoziția de atribuire a locuinței de serviciu în condițiile în care refuzul său este justificat de negocierea prealabilă a altui contract de închiriere și de pierderea efectivă a avansului plătit în cazul în care acel contract nu va mai fi încheiat din culpa sa.
Atribuirea unei locuințe de serviciu după momentul negocierii contractului și al plății avansului nu ar putea fi o cauză obiectivă care să-i permită recuperarea celor 600 euro plătiți cu titlu de avans, în condițiile în care din conținutul art.9 lit. d) din Ordinul comun înregistrat la PICCJ sub nr.300/C/2012 rezultă fără echivoc că este posibil un refuz justificat, iar condițiile unui astfel de refuz sunt îndeplinite în prezenta cauză.
In ceea ce privește condiția ca locuința de serviciu să fie corespunzătoare pentru locuit (condiție ce transpare din conținutul art.9 lit.d) din Ordin), urmează depune înscrisuri și fotografii la dosar de îndată ce pârâtul îi va permite vizionarea imobilului. Din datele obținute însă până în prezent imobilul respectiv nu a mai fost locuit de mult timp, cel puțin ultimul contract încheiat cu privire la acest imobil nu a fost întemeiat pe o voință reală de a închiria (a fost fictiv, existent numai în scripte), iar atribuirea lui către reclamant a fost urmarea reticenței manifestată de față de colectarea unor sume de bani pentru acest imobil (nu cunoaște însă dacă sumele respective erau destinate să acopere chiria unui contract fictiv, întreținerea sau să aibă alt titlu).
În drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 8 alin.l rap. la art.l
alin.l teza I din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și completată, art.23 din OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, modificată și ale art.l din Ordinul comun al M.J., C.S.M, Î.C.C.J., P.Î.C.C.J. și D.N.A., înregistrat la P.Î.C.C.J. sub numărul 300/C/2012 din 15.02.2012.
2.Legal citat pârâtul a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată, arătând, în esență, că reclamantului i-a fost atribuită locuința de serviciu în temeiul art. 79 alin.6 din Legea nr. 303/2004, urmare a disponibilizării locuinței de serviciu aparținând PARCHETULUI DE PE L. TRIBUNALUL C.. Motivarea acțiunii reclamantului este lipsită de temeinicie și se întemeiază pe propria culpă, iar încheierea unei convenții improprii de către reclamant nu poate fi nici imputabilă nici opozabilă pârâtului.
3. Prin răspunsul la întâmpinarea formulată reclamantul arată, în plus față de cele arătate prin cererea de chemare în judecată, că deși a solicitat pârâtului să îi comunice date referitoare la utilitățile locuinței de serviciu și să i se permită vizionarea acesteia, până la data de 23.12.2013 nu i s-a permis să intre în acest imobil. Față de această împrejurare, la data de 06.12.203 a încheiat cu numita A. Antonetta contractul de închiriere având ca obiect imobilul din C., ., M.MZ5, ., în caz contrar urmând a fi fost pus în situația de a pierde atât avansul dar și posibilitatea de a locui efectiv undeva .
4. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri:
- Dispoziția nr.16, nedatată, emisă de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul C.;
- Contestație împotriva Dispoziției nr.16 formulată de către reclamant dovada expedierii contestației prin serviciile poștale la data de 25.10.2013;
- înscris sub semnătură privată încheiat între reclamant și numita A. Antonetta;
- adresa nr.6834/IX/1/2013 din 04.11.2013 emisă de către P. de pe lângă Tribunalul C.;
- contract de închiriere înregistrat la A.F.P. C. sub nr._/13.02.2013 ;
- contract de închiriere înregistrat la A.F.P. Sector 2 București sub nr._/13.12.2013;
- cereri formulate de către reclamant adresate P Parchetului de pe lângă Tribunalul C. și dovezi de comunicare ale acestora.
- adresele nr. 8026/IX/06.01.2014 și 8026/IX/20.01.2014 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul C..
4. Din proba cu înscrisuri administrată, Tribunalul reține:
Reclamantul, procuror definitiv în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. a fost titularul Contractului de închiriere înregistrat la A.F.P. C. sub nr._/13.02.2013, încheiat cu numita I. Seila, cu valabilitate până la data de 31.12.2013 inclusiv.
Potrivit înscrisului sub semnătură privată semnat de către numita A. Antonetta la data de 21.10.2013, reclamantul plătește numitei A. Antonetta suma de 600 euro cu titlul de avans în vederea închirierii imobilului situat în C., ., ., jud. C..
Prin Dispoziția nr. 16 – nedatată a prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. și comunicată reclamantului la data de 25.10.2013, potrivit propriei recunoașteri, reclamantului i se atribuie locuința de serviciu aparținând Parchetului de pe lângă Tribunalul C., din C., ., ., jud. Constanta, cu începere de la data de 01 ianuarie 2014 .
Împotriva dispoziției de atribuire a locuinței de serviciu reclamantul a formulat contestație prin care a arătat că făcuse deja demersuri pentru închirierea unui alt imobil și că a plătit deja un avans pe care îl va pierde în situația în care nu va încheia contractul.A mai arătat că nu a solicitat atribuirea unei locuințe de serviciu, nu cunoaște motivul pentru care i-a fost atribuită locuința de serviciu, nu cunoaște zona în care aceasta se află sau utilitățile pe care le oferă.
Ca răspuns la contestația formulată, prin adresa nr.6834/IX/l/2013 din 04.11.2013, P. de pe lângă Tribunalul C. comunică reclamantului că poate să accepte atribuirea locuinței sau o poate refuza nejustificat în scris, conform art.9 lit. d) din Ordinul comun înregistrat la PICCJ sub nr.300/C/15.02.2012, situație în care încetează și dreptul său la compensația lunară a chiriei.
Potrivit propriei afirmații, la data de 29.10.2013 reclamantul a solicitat pârâtului să îi permită vizionarea locuinței de serviciu,la dosarul cauzei fiind depusă doar dovada unei expediții poștale adresate pârâtului.
La data de 13.12.2013 reclamantul încheie cu numita A. Antonetta contractul de închiriere având ca obiect imobilul situat în C., ., ., jud. C..
Prin adresa nr. 8026/IX/06.01.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C. se revine la adresa nr. 8026/IX/20.112.2013 și este invitat reclamantul în data de 09.01.2014 la sediul Parchetului – Departamentul economico-financiar în vederea predării apartamentului de serviciu.
Potrivit adresei din 15.01.2014 a reclamantului, la data de 09.01.2014 nu s-a putut realiza predarea-primirea locuinței de serviciu întrucât aceasta nu ar fi fost racordată la rețeaua de termoficare și erau necesare și alte lucrări de amenajare.
Potrivit adresei nr. 8026/IX/20.01.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C., la data de 09.01.2014 reclamantul ar fi refuzat primirea locuinței de serviciu, despre care se arată că îndeplinește condițiile prevăzute în Legea nr. 114/1996, anexa 1, și este din nou invitat reclamantul, pentru predarea-primirea locuinței de serviciu, în data de 21.01.2014 .
Prin cererea formulată la data de 22.01.2014, reclamantul învederează pârâtului că deși la data de 21.01.2014, după racordarea locuinței la energie electrică, i s-a solicitat să semneze și contractul de închiriere a locuinței de serviciu și i s-a predat efectiv locuința, dată fiind existența prezentului litigiu nu va locui în aceasta și înțelege să denunțe unilateral contractul de închiriere .
Potrivit O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției:
Art. 22
Judecătorii, procurorii și personalul asimilat acestora, precum și magistrații-asistenți au dreptul la atribuirea unei locuințe de serviciu dacă, în localitatea unde își desfășoară activitatea, aceștia, soțul/soția sau copiii aflați în întreținerea lor nu beneficiază de locuință proprietate personală ori nu li s-a atribuit locuință de către autoritățile administrației publice locale
Art. 23
(1)Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, cărora nu li s-a acordat locuință de serviciu de către ordonatorii principali de credite, au dreptul, în condițiile art. 22, la compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii. Acest drept nu are caracter salarial și nu se impozitează. Compensarea nu se acordă în cazul în care contractul de închiriere este încheiat cu rude de gradul I sau II.(1)Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, cărora nu li s-a acordat locuință de serviciu de către ordonatorii principali de credite, au dreptul, în condițiile art. 22, la compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii. Acest drept nu are caracter salarial și nu se impozitează. Compensarea nu se acordă în cazul în care contractul de închiriere este încheiat cu rude de gradul I sau II. În situații excepționale, determinate de inexistența unui fond locativ adecvat în localitatea unde își desfășoară activitatea, contractul de închiriere poate avea ca obiect o locuință situată în altă localitate din circumscripția aceluiași tribunal.
(la data 12-mar-2007 Art. 23, alin. (1) din capitolul V modificat de Art. I, punctul 10. din Legea 45/2007 )(1)Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, cărora nu li s-a acordat locuință de serviciu de către ordonatorii principali de credite, au dreptul, în condițiile art. 22, la compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii. Acest drept nu are caracter salarial și nu se impozitează. Compensarea nu se acordă în cazul în care contractul de închiriere este încheiat cu rude de gradul I sau II. În situații excepționale, determinate de inexistența unui fond locativ adecvat în localitatea unde își desfășoară activitatea, contractul de închiriere poate avea ca obiect o locuință situată în altă localitate din circumscripția aceleiași curți de apel.
(2)Plafonul anual în limita căruia se poate deconta chiria în condițiile alin. (1) se stabilește prin ordin comun al ministrului justiției, al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție.
(2)Plafonul în limita căruia se poate deconta chiria în condițiile alin. (1) se stabilește anual, pe localități, potrivit limitei bugetului alocat în acest scop în legea bugetului de stat, prin ordin comun al ministrului justiției, al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție.
(…)
Potrivit Ordinului nr. 300/C din 15 februarie 2012 privind procedura de acordare a compensației lunare pentru chirie, precum și pentru stabilirea plafonului maxim în limita căruia se poate deconta chiria pentru unele categorii de personal din sistemul justiției:
Art. 1
(1)Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora, magistrații-asistenți, consilierii președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, ai președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, ai procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ai procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, ai procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și ai ministrului justiției, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care au dreptul la compensarea diferenței dintre chiria datorată pentru o locuință de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza contractului de închiriere încheiat în condițiile legii, beneficiază de decontare în limita unui plafon lunar, stabilit la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, pentru localitățile în care funcționează instanțe judecătorești și parchete, potrivit anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2)Plafonul maxim se stabilește în euro, iar decontarea diferenței contravalorii chiriei lunare se va efectua în lei, la cursul valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data stipulată în contractul de închiriere pentru plata chiriei, iar în lipsa acestei mențiuni, în data de 15 a lunii respective.
Art. 9
Dreptul la compensarea lunară a chiriei încetează în următoarele situații:
a)la data dobândirii de către personalul prevăzut la art. 1 sau de către soțul/soția acestuia a unei locuințe proprietate personală în localitatea în care își desfășoară activitatea;
b)la data încheierii căsătoriei, dacă soțul/soția are locuință în proprietate personală în localitatea în care își desfășoară activitatea personalul prevăzut la art. 1;
c)la data încheierii contractului de închiriere pentru locuința de serviciu de către personalul prevăzut la art. 1;
d)la data când se refuză nejustificat, în scris, atribuirea unei locuințe de serviciu corespunzătoare;
e)în ziua următoare celei în care încetează contractul de închiriere a locuinței;
f)în cazul în care soțul beneficiarului primește compensare/decont pentru o locuință în localitatea în care soții își desfășoară activitatea;
g)în cazul în care nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea compensării chiriei;
h)în cazul în care se constată că declarațiile cuprinse în dosar nu corespund realității;
i)în cazul încetării raporturilor de serviciu.
Rezultă în mod evident din dispozițiile art. 22-23 din O.U.G. nr. 27/2006 că dreptul magistratului la compensarea diferenței de chirie există doar în ipoteza în care nu este posibilă acordarea unei locuințe de serviciu de către ordonatorul principal de credite. În situația în care o astfel de locuință există și este disponibilă, nu există nici o rațiune obiectivă care să justifice decontarea diferenței de chirie către magistratul aflat în situația prevăzută de art. 22 din O.U.G. nr. 27/2006.
În atare situație, a existenței unei locuințe de serviciu disponibile, atât Dispoziția nr. 16 – nedatată a P. procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul C., cât și refuzul de a se deconta diferența de chirie după data predării locuinței apar ca legale, în raport și de dispozițiile art.
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 9 lit.d din O.U.G. nr. 27/2006, singura situație în care magistratul poate refuza atribuirea locuinței de serviciu este aceea în care refuzul este justificat de starea necorespunzătoare a locuinței de serviciu.
Or, refuzul reclamantului de a primi locuința de serviciu nu a fost justificat de starea necorespunzătoare a locuinței ci de împrejurarea că negociase deja închirierea unei locuințe de la o persoană respective.
Astfel, se constată ca nefondate primele două capete de cerere formulate, iar în ceea ce privește cel de al treilea capăt de cerere - pârâtului la repararea pagubei ce i-a fost adusă, prin restituirea către reclamant a avansului în valoare de 600 euro pe care l-a achitat numitei A. Antonetta, nu există nici un temei pentru a se admite o astfel de cerere, neputându-se reține în sarcina pârâtului o răspundere delictuală, și cu atât mai puțin una contractuală . Pârâtul a anunțat pe reclamant despre atribuirea locuinței de serviciu la data de 25.10.2013 ( potrivit propriei recunoașteri reclamantului ), locuința urmând a-i fi atribuită începând cu dat de 01.01.2014, adică în ziua următoare încetării contractului de închiriere încheiat cu numita I. Seila, deci cu suficient timp înaintea încetării acestui contract. Împrejurarea că reclamantul a înțeles să antecontracteze o altă locuință și să plătească în avans chiria pentru aceasta nu poate fi imputabilă pârâtului, care i-a atribuit în mod legal locuința de serviciu disponibilă .
D. pentru care urmează a respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată, în întregul ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. D.-A., domiciliat în G., ., județul G., în contradictoriu cu pârâtul P. DE PE L. TRIBUNALUL C., cu sediul în C., .. 34A, Județul C., ca nefondată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 07.02.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
A. B. S. G. M.
Tehnored. S.A.B. / 4 ex.
20.02.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 399/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 09/2014. Tribunalul... → |
|---|








