Contestaţie la executare. Decizia nr. 806/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 806/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 9662/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 806/APCA
Ședința publică din data de 21.10.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – A. L. N.
JUDECĂTOR – C. N.
GREFIER – M. G.
Pe rol, soluționarea apelurilor având ca obiect – contestație la executare, promovate de apelanții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, ., sector 5 și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G.- A.J.F.P. C., cu sediul în C., . nr. 18, județul C., îndreptate împotriva încheierii din data de 22.05.2014 și a sentinței civile nr. 7326/26.06.2014 pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimată fiind ., cu sediul în C., .. 105, Cămin A, apt. 12, județul C. și sediul procesual ales la C.. av. M. M. din C., . nr. 47, ., apt. 36, județul C..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea data, ce face parte integranta din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 14.10.2014 și la data de 21.10.2014, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Asupra apelului în contencios administrativ de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 01.04.2014 sub număr de dosar_, contestatorul . a formulat în contradictoriu cu intimații ANAF și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. contestație la executare prin care a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/28.03.2014 emise de ANAF, a dispoziției de înființare a poprii asiguratorii asupra disponibilităților bănești cuprinse în adresa nr._/31.03.2014 și a procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunurile mobile nr._/31.03.2014 emise de DGRFP G.. Totodată, s-a solicitat și constatarea nulității procesului verbal de control din data de 01.04.2014.
În motivarea în fapta cererii s-a arătat că potrivit art.129 alin. 2 C.proc.fisc. măsurile asigurătorii se dispun atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă și să își risipească patrimoniul. Apreciază contestatorul că nu ne aflăm în ipoteza în care debitorul nu și-a declarat materia impozabilă și nici nu există un pericol concret ca debitorul să se sustragă de la plata obligațiilor. În plus, s-a arătat că măsurile asigurătorii dispuse sunt de natură să afecteze activitatea comercială producând astfel starea de insolvență. Totodată, s-a menționat că nu există un raport de verificare care să stea la baza emiterii deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.172 și 173 C.proc.fisc.
În susținerea cererii, s-a depus decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/28.03.2014 emisă de ANAF, dispoziția de înființare a poprii asiguratorii asupra disponibilităților bănești cuprinse în adresa nr._/31.03.2014 și procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunurile mobile nr._/31.03.2014, ambele emise de DGRFP G..
Intimatul DGRFP G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că măsurile instituite sunt măsuri de indisponibilizare și conservare și nu de dispoziție (executare) asupra bunurilor contestatorului. Or, procedura instituită de OG 92/2003 a fost respectată întocmai, nulitatea actelor contestate fiind condiționată de vătămare. Cu privire la cheltuielile de judecată s-a menționat că acestea rămân în sarcina contestatorului, în lipsa unei dovezi privind culpa intimatei pentru vătămarea pretinsă.
La cerere au fost atașate documentele contestate.
Prin încheierea din data de 22.05.2014, instanța a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea fondului contestației.
La data de 19.06.2014 a fost disjuns capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a procesului verbal de control din data de 01.04.2014, instanța invocând excepția necompetenței materiale cu privire la acest capăt de cerere.
În probațiune, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar. La solicitarea instanței, intimatul DGRFP G. nu a depus referatul justificativ ce a stat la baza măsurilor asigurătorii dispuse.
Prin sentința civilă nr. 7326/26.06.2014 Judecătoria C. a admis contestația la executare, a dispus anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/28.03.2014 emise de ANAF, a dispoziției de înființare a poprii asiguratorii asupra disponibilităților bănești cuprinse în adresa nr._/31.03.2014 și a procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunurile mobile nr._/31.03.2014 emise de DGRFP G., reținând următoarele:
Prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/28.03.2014 emisă de ANAF s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii cu privire la mijloacele fixe deținute și conturile deschise de contestatoare pe teritoriul României și asupra sumelor datorate de terți către ., motivat de faptul că societatea prezintă un risc ridicat privind plata datoriilor către bugetul consolidat al statului.
Măsura a fost pusă în executare prin dispoziția de înființare a poprii asiguratorii asupra disponibilităților bănești, astfel cum rezultă din adresa nr._/31.03.2014 și prin procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunurile mobile nr._/31.03.2014, acte de executare emise de DGRFP G..
La baza instituirii acestor măsuri a stat referatul justificativ al măsurilor asigurătorii dispuse, conform prevederilor Ordinului 2605/2010, depus la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor.
Conform prevederilor art.129 C.proc.fisc. măsura asiguratorie poate fi dispusă doar atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea venitului public:
Art.129 ”(1)Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.
(2)Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
(3)Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
(4)Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
(5)Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
(6)Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.(7)Bunurile perisabile și/sau degradabile sechestrate asigurătoriu pot fi valorificate, cu acordul organului de executare, de către debitor, sumele obținute consemnându-se la dispoziția organului de executare.
”
În cauză nu s-a dovedit existența unui risc ridicat privind plata datoriilor către bugetul consolidat, astfel cum s-a reținut în decizia contestată, iar sarcina probei în acest sens revine organului fiscal.
Astfel, instanța are în vedere dispozițiile art.65 alin.2 C.proc.fisc., conform cărora „(2)Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii.”
Pe de altă parte, instanța reține practica CJUE în materie. Astfel, prin soluția pronunțată în cauza Maks P. EOOD, Curtea de Justiție a Uniunii Europene și-a reconfirmat jurisprudența constantă în acest domeniu, conturată în afacerile Halifax (cauza C-255/02), Axel Kittel (cauza C-439/04) și Recolta Recycling (C-440/04). Astfel, Curtea a afirmat în mod expres că particularul trebuie să beneficieze de prezumția de bună-credință, revenind organelor fiscale sarcina probei faptului că aceștia, cu intenție directă, au luat parte la un mecanism fraudulos, pe baza administrării unor probe obiective.
În acest sens, este criticabilă practica organelor fiscale de a institui măsuri asigurătorii de natură să blocheze în întregime activitatea profesionistului, pentru motive despre care respectivul particular nu avea cum să știe în mod obiectiv. Curtea a arătat astfel că particularul nu trebuie să devină un investigator, această sarcină revenind organelor statale. Așadar, dacă un particular se află în posesia unei facturi conforme cu cerințele impuse de lege, respectivul particular a acționat cu suficientă diligență. Prin urmare, dreptul acestuia de a beneficia de facilitățile fiscale trebuie protejat indiferent de comportamentul partenerului său, revenind statului sarcina de sancționa faptele respectivului partener și de a dovedi conivența frauduloasă a contribuabilului.
Pe cale de consecință, având în vedere că intimații nu au dovedit în fața instanței existența unui pericol concret ca debitorul să se sustragă, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea venitului public, măsurile asigurătorii contestate au fost dispuse cu încălcarea legii.
Împotriva acestei sentințe, dar și împotriva încheierii din data de 22.05.2014, în termen legal au declarat recurs intimatul.
În motivarea recursului formulat împotriva încheierii din data de 22.05.2014 a arătat că în mod greșit instanța a admis cererea de suspendare a executării silite, în motivarea măsurii dispuse nu se regăsesc motive temeinice care să dispună măsura luată, simplul fapt al formulării contestației la executare nefiind suficient pentru a se dispune suspendarea executării silite.
În ceea ce privește apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 7326/2014, a arătat că în mod greșit instanța de fond a analizat dacă decizia conține motive temeinice care să conducă la convingerea că debitorul se va sustrage, își va ascunde ori își va risipi patrimoniul, fără a avea în vedere contextul real și procesul verbal încheiat la data de 01.04.2014, instanța nu a avut în vedere întreg materialul probator administrat în cauză.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 718 alin. 6 NCPC, art. 172-174 c.pr.fisc.
Prin întâmpinare, intimata contestatoare a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței apelate, reiterând argumentele invocate în contestație.
Au fost depuse la dosar înscrisuri.
Examinând hotărârea atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul reține:
Prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/28.03.2014 emisă de ANAF s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii cu privire la mijloacele fixe deținute și conturile deschise de contestatoare pe teritoriul României și asupra sumelor datorate de terți către ., motivat de faptul că societatea prezintă un risc ridicat privind plata datoriilor către bugetul consolidat al statului.
Măsura a fost pusă în executare prin dispoziția de înființare a poprii asiguratorii asupra disponibilităților bănești, astfel cum rezultă din adresa nr._/31.03.2014 și prin procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunurile mobile nr._/31.03.2014, acte de executare emise de DGRFP G..
La baza instituirii acestor măsuri a stat referatul justificativ al măsurilor asigurătorii dispuse, conform prevederilor Ordinului 2605/2010.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea”, iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol, „măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate”. Această decizie trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent, în conformitate cu art. 129 alin. 5 din OG nr. 92/2003.
Totodată, potrivit pct. 125.7 din HG nr. 1050/2004 privind Normele metodologice de punere în aplicare a OG nr. 92/2003, „o dată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asiguratorii organul de executare comunică debitorului decizia emisă de organul care a dispus instituirea măsurilor asiguratorii…”.
In conformitate cu dispozitiile art.129 alin.3 C.proc.fisc., masurile asiguratorii, poprirea si sechestrul asiguratoriu, pot fi luate si inainte de emiterea titlului de creanta, inclusiv in cazul efectuarii de controale sau al antrenarii raspunderii solidare. Aceste dispozitii legale se completeza cu cele prevazute in alin.2 in sensul ca masurile asiguratorii se dispun atunci cand exista pericolul ca debitorul sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul Este de retinut, asadar, caracterul exceptional al masurilor asiguratorii care pot fi dispuse inainte de emiterea titlului de creanta, inclusiv in cazul efectuarii de controale sau al antrenarii raspunderii solidare precum si al celor care se pot dispune atunci cand exista pericolul ca debitorul sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul.
Altfel spus, pentru ca aceste masuri sa poata fi dispuse in mod legal este necesar ca ipotezele avute in vedere de legiuitor sa se verifice la data luarii masurilor: sa existe date certe, sustinute de probe, care sa determine concluzia ca exista pericolul ca debitorul sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul.
Raportat la aspectele mai sus retinute se observa că in cuprinsul Deciziei emise de intimata sunt identificate masurile asiguratorii dispuse, s-a motivat necesitatea dispunerii măsurilor și au fost arătate probele din care rezultă existența pericolului de sustragere, ascundere ori risipire a patrimoniului constând tocmai în conduita contestatoarei de a diminua obligațiile fiscale și a crea aparența legalității activității desfășurate.
Toate aceste aspecte au fost evidențiate pe scurt în decizia emisă și detaliate în cuprinsul procesului verbal încheiat la data de 01.04.2014, proces verbal care se bucură de prezumția de legalitate, astfel nu se poate reține nelegalitatea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.
Tribunalul retine ca exista raport de subsidiaritate intre decizia de instituire masuri asiguratorii, poprirea asiguratorie si procesul verbal de sechestru asigurator, decizia reprezentand titlul in baza caruia au fost emise acestea.
Reținând legalitatea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii se constată că poprirea asiguratorie și procesul verbal de sechestru respectă cerințele de formă prevăzute de c.pr.fisc., iar alte motive de invalidare ale acestora nu există, motiv pentru care constată valabilitatea acestora.
Astfel, Tribunalul constată caracterul fondat al apelului care, în temeiul art. 480 alin. 2 NCPC, urmează a fi admis, modificată sentința apelată în sensul respingerii contestației la executare.
În ceea ce privește apelul formulat împotriva încheierii din data de 22.05.2014, față de finalitatea suspendării, respectiv până la soluționarea definitivă a contestației, și față de soluția pronunțată cu privire la fondul contestației, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat împotriva încheierii din 22.05.2014.
Admite apelul promovat de apelanții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, ., sector 5 și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G.- A.J.F.P. C., cu sediul în C., . nr. 18, județul C., îndreptate împotriva încheierii din data de 22.05.2014 și a sentinței civile nr. 7326/26.06.2014 pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimată fiind ., cu sediul în C., .. 105, Cămin A, apt. 12, județul C. și sediul procesual ales la C.. av. M. M. din C., . nr. 47, ., apt. 36, județul C., împotriva sentinței civile nr. 7326/26.06.2014.
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:
Respinge ca nefondată contestația.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.10.2014.
P., JUDECATOR,
A. L. N. C. N.
GREFIER,
M. G.
Jud.fond.A.G.J.
Tehnoredact.jud.A.L.N./26.11.2014
6 ex.
Emis 4 .
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 925/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 676/2014.... → |
|---|
