Despăgubire. Sentința nr. 1487/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1487/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 24428/3/2012*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1487
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.05.2014
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE: L. - V. M.
GREFIER: A. G.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal avand ca obiect obligatia de a face – acordare despagubiri Legea nr 9/1998 formulată de reclamanții B. S., R. M., F. E., F. L., J. N., A. T. – cu domiciliul procesual ales în București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr. 202.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat D. A., pentru reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind pârâta.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm.Cod procedură civilă.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul cererii precum și mențiunile referitoare la modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
Avocat D. A., pentru reclamanți, arată că nu mai are alte probe de administrat ori cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța constată terminata cercetarea judecătoreasca și acordă cuvântul asupra dezbaterilor pe fondul cauzei .
Reprezentantul reclamanților depune la dosarul cauzei concluzii scrise și solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată. Obligarea pârâtei către reclamanți la plata sumei de 164.584,50 lei, reprezentând transa a doua în cota de 60% din suma totală de 274.307,50 lei stabilita prin Decizia nr 730/16.03.2009 de validare a Hotărârii nr 3677/27.04.2007 emisa de Comisia pentru Aplicarea Legii nr 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Constanta. Fără cheltuieli de judecată.
În baza art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra cererii de față constată :
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia XI-a C. Administrativ si Fiscal, reclamanții B. S., R. M., F. E., F. L., J. N. si A. T. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să se dispună obligarea pârâtei plata sumei de 164.584,50 lei reprezentând cuantumul de 60% din compensațiile bănești acordate si validate prin Decizia 1039/01.08.2011, actualizarea acestei sume în raport cu dispozitiile art 5 din HG 286/2004, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata .
În motivare se arată că urmare a demersurilor efectuate în temeiul Legii 9/1998 a fost emisă Hotararea nr 3677/27.04.2007 de către Comisia Județeană pentru aplicarea legii 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului C. și validată prin Decizia 730/16.03.2009, fiind acordată suma de 274.307,50 lei cu titlu de compensații bănești, ce urmau a fi achitate în conformitate cu disp. art. 38 al.5 lit.c din HG 753/1998, respectiv: prima transa in cuantum de 109.753 lei reprezentand cota de 40 % - si care a fost achitata in anul 2009 si o a doua transa in cuantum de 164.584,50 lei reprezentand cota de 60 %, ce urma sa fie achitata in cursul anului 2010 si care nu a fost achitata nici pana la acest moment .
Arată reclamanții că au efectuat demersuri în vederea îndeplinirea obligației de plată, obligație ce nu a fost îndeplinită pana la momentul sesizarii instantei .
In drept, HG 286/2004.
In dovedire: Inscrisuri ( f 4-9).
Prin sentinta civila nr 5357/21.12.2012, Tribunalul Bucuresti – Sectia XI –a C. Administrativ si Fiscal a admis exceptia de necompetenta teritoriala, declinand cauza in favoarea Tribunalului Constanta .
Pe rolul acestei instante cauza a fost inregistrata sub acelasi numar de dosar la data de 11.02.2013 .
In fata acestei instante, reclamantii prin cererea adresata la data de 10.05.2013 au invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor cuprinse in OUG 10/2013 ( f 12) si asupra careia – parata si –a exprimat pozitia prin note scrise ( f 16-18)
Prin incheierea pronuntata in sedinta publica din 7.06.2013 ( f 39 ), instanta a admis cererea de sesizare a Curtii Constitutionale formulata de reclamanti, sesizand Curtea Constitutionala cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a OUG 10/2013.
Prin aceeasi incheiere, instanta a stabilit termen pentru solutionare cauzei pe fond la data de 6.09.2013 .
Prin sentinta civila nr 3660/6.09.2013 pronuntata de Tribunalul Constanta – sectia C. Administrativ și Fiscal, instanta a respins actiunea reclamantilor ca prematur introdusa .
Prin decizia civila nr 324/CA/24.03.2014, Curtea de Apel Constanta – Sectia II –a C. Administrativ si Fiscal a admis recursul reclamantilor, a casat sentinta recurata, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare la instanta de fond .
Pentru a decide astfel, instanta de control judiciar a retinut ca: „ instanta de fond a admis, in conformitate cu dispozitiile art 137 C proc civ exceptia prematuritatii cererii de chemare in judecata, retinând ca, potrivit OUG 10/2013 pentru plata eșalonată a despagubirilor stabilite potrivit Legii nr 9/1998, ale Legii 290/2003 precum si ale legii 393/2006, se va face pe o perioada de 10 ani, incepand cu anul urmator datei emiterii titlului de plata .
In aceste conditii, cum reclamantii sunt titularii uni titlu de plata emis si neachitat integral pana la data intrarii in vigoare a OUG 10/2013 la data pronuntarii hotararii nu detin o creanta exigibila .
Prin decizia nr 528/12.12.2012, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca prevederile OUG 10/2013 pentru plata esalonata a despagubirilor stabilite potrivit legii nr 9/1998 sunt neconstitutionale . „
In considerarea deciziei civile mai sus aratate, cauza a fost reinregistrata pe rolul Tribunalului Constanta – sectia C. Administrativ si Fiscal sub acelasi numar unic de dosar – la data de 18.04.2014 .
In temeiul art 167 – 168 c proc civ, instanta a incuviintat proba cu inscrisurile depuse la dosar .
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dovezilor administrate, instanța reține următoarele :
Ca urmare a aparitiei Legii nr 9/1998 si in virtutea posibilitatii de a primi compensatiile banesti aferente, reclamantii au solicitat plata acestora – obligatie cuantificata la suma de 274.307,50 lei prin Hotararea nr 3677/27.04.2007 emisa de Comisia pentru aplicarea Legii 9/1998 din C. Institutiei Prefectului Județului Constanta si validata prin Decizia 730 /16.03.2009 de Autoritatea N. pentru Restituirea Proprietatilor prin Vicepresedintele acesteia ( f 5)
Potrivit art. 38 alin.5 din HG nr.753/1998 modificata prin HG nr.1277/2007 :”
Compensațiile bănești stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: (….)
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Din enunțarea dispozițiilor legale mai sus prezentate, rezultă că interpretarea dată acestora de pârâtă nu poate fi reținută ca fiind întemeiată, deoarece sintagmele „în funcție de disponibilitățile bănești” sau „în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat”, nu pot fi interpretate decât în cadrul termenelor prevăzute expres de aceste dispoziții legale, ce curg de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București privind acordarea despăgubirilor.
Astfel, interpretarea care se impune a fi dată dispozițiilor legale analizate este aceea că despăgubirile la care beneficiarii sunt îndreptățiți se plătesc în termenul de un an, respectiv de 2 ani, în funcție de cuantumul acestora, limitarea în raport de „sumele aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat”, neavând aplicabilitate decât în cadrul termenelor expres prevăzute de dispozițiile legale și putând determina despăgubirea cu prioritate a anumitor persoane însă numai în cadrul acestor termene.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al pârâtei în sensul că prioritate în aplicarea dispozițiilor legale ar avea limitarea sumelor prin bugetul de stat și numai după aceasta a se da valenta termenelor expres prevăzute de lege s-ar ajunge la situația că obligația de plată stabilită legal, ar deveni, una pur potestativă, fiind suficient să nu se prevadă în bugetul de stat sume necesare plății despăgubirilor la care persoanele beneficiare sunt îndreptățite pentru ca plata acestora să fie amânată sine die.
Astfel, daca s –ar avea in vedere rationamentul propus de catre parata, dreptul reclamanților la despăgubiri, definitiv stabilit, urmare a procedurii prevăzute de Legea 9/1998, ar fi lipsit de substanță si s –ar ajunge ca prin nevalorificarea acestora . sa fie doar un aspect de reparatie pur formala si nu morala asa cum s –a avut in vedere la momentul legiferarii .
Un alt aspect si de care instanta va tine seama in aprecierea asupra admisibilitatii actiunii reclamantilor se va circumscrie si retinerii ca aplicabilitate a art 6 alin 1 CEDO coroborat cu art 1 paragraful 1 CEDO, dar si cu jurisprudenta constanta a Curtii Europe a Drepturilor Omului in cauzele P. c Romaniei cu referire la Cauza Viasu c Romaniei .
Potrivit art 6 alin 1 CEDO „ Orice persoana are dreptul la judecarea (...) cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...).”
Potrivit art 1 din Protocolul nr. 1 CEDO :”
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international..”
Prin art 52 din Constitutia Romaniei s –a statuat in cartea sacra a drepturilor si obligatiilor instituite atat indivizilor cat si autoritatilor ca: "(1) Persoana vatamata . sau ori ., de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei. „
Prin jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omunului s –a stabilit ca
un reclamant nu poate sustine o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie decat in masura in care deciziile pe care le contesta se refera la "bunurile" sale in sensul acestei prevederi.
Notiunea de "bunuri" poate cuprinde atat "bunuri actuale", cat si valori patrimoniale inclusiv, in anumite situatii bine stabilite, creante al caror titular demonstreaza ca acestea au o baza suficienta in dreptul intern si in virtutea carora reclamantul poate pretinde ca are cel putin o "speranta legitima" sa obtina exercitarea efectiva a unui drept de proprietate (a se vedea Draon impotriva Frantei [MC], nr. 1.513/03, § 65, CEDO 2005-IX).
S –a mai retinut ca, atunci cand un stat contractant, dupa ce a ratificat Conventia, inclusiv Protocolul nr. 1, adopta o legislatie care prevede restituirea totala sau partiala a bunurilor confiscate ( sau o reparare morala asupra unor bunuri parasite asa cum este situatia dedusa judecatii ), o legislatie similara poate fi considerata ca si cum ar genera un nou drept de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 in favoarea persoanelor care intrunesc conditiile de restituire. Acelasi principiu se poate aplica si in privinta dispozitiilor de restituire sau de despagubire stabilite in baza unei legislatii adoptate inainte de ratificarea Conventiei, daca aceasta legislatie ramane in vigoare dupa ratificarea Protocolului nr. 1 (a se vedea, printre altele, Kopecky impotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, paragrafele 35 si 48-52, CEDO 2004-IX, Broniowski impotriva Poloniei [MC], nr. 31.443/96, § 125, CEDO 2004-V).
Se va considera astfel ca, reclamantii justifica un „ interes patrimonial „ suficien t de bine stabilit in dreptul intern, cert, irevocabil si exigibil, cu privire la care se va considera ca intra in sfera de aplicare a notiunii de bun in sensul art 1 din Protocolul nr 1 la Conventie .
Prin urmare, neplta transei a doua in termenul legal si instituit prin dispozitiile legale mai sus amintite, constituie o ingerinta in dreptul reclamantilor la respectarea bunurilor sale.
Art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede inainte de toate si cu precadere ca o ingerinta a autoritatii publice in exercitarea dreptului la respectarea bunurilor sa fie legala. Astfel, Curtea reaminteste in jurisprudenta sa constanta pe aceeasi situatie ca suprematia dreptului, unul dintre principiile fundamentale ., este inerenta tuturor articolelor Conventiei. Principiul legalitatii presupune si existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile in aplicarea lor (Ex-Regele Greciei si altii impotriva Greciei [MC], nr. 25.701/94, § 79 CEDO 2000-XII, (Beyeler impotriva Italiei [MC], nr. 33.202/96, § 109-110, CEDO 2000-I; F. Rum Patrikli_Ĺși impotriva Turciei, nr. 14.340/05, § 70, 8 iulie 2008).
In ceea ce priveste data exigibilității compensațiilor și a datei de la care se vor actualiza, instanta reține ca incidente dispozitiile art 7 alin 3 cu ref la art 8 alin 2 din Legea 9/1998, potrivit cărora în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care validate și se actualizează numai în cazul în care se achită în anul următor.
In raport de situatia pendinte judecatii coroborata cu pozitia prezentate de catre reclamanti, se va retine ca prima transa a fost achitata in cursul anului 2009, astfel ca, odata intrata in plata obligativitatea mentinerii acestora ca si obligatie corelativa a anului urmator rezulta din chiar dispozitiile legale incidente .
Astfel, revenea paratei obligativitatea legala ca incepand cu anul urmator, respectiv 2010, sa achite obligatia legala, exigibilitatea acesteia fiind data chiar de indicarea expresa in lege a faptului ca plata celei de –a doua transe in cuantum de 60 % din cuantumul despagubirilor se va achita in cursul anului urmator . F. a avea o data certa a zile efective, aceasta poate fi cuantificata prin data platii la care s –a achitat cea de –a doua transa sau chiar pana la sfarsitul anului 2010 .
In acest context, se va retine ca ,refuzul executării actului administrativ prin care reclamanților le-a fost stabilit dreptul la despăgubiri este asimilat refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri adresată unei autorități publice, care la rândul său este asimilat actului administrativ, în baza art.2 alin.1 lit.”i” teza a II-a și alin.(2) din legea contenciosului administrativ.
Interesul legitim privat al reclamanților, ca și posibilitatea de a pretinde autorității abilitate să pună în aplicare dispozițiile Legii nr.9/1998 o anumită conduită, în considerarea realizării dreptului său, conferă reclamanților calitatea de persoană vătămată în sensul art.1 din Legea nr.554/2004.
Astfel, revenea paratei obligativitatea legala ca incepand cu anul urmator, respectiv 2010, sa achite obligatia legala, exigibilitatea acesteia fiind data chiar de indicarea expresa in lege a faptului ca plata celei de –a doua transe in cuantum de 60 % din cuantumul despagubirilor se va achita in cursul anului urmator, respectiv anul 2010 .
Pentru considerentele mai sus aratate, instanta va admite actiunea reclamantilor si va obliga parata sa plateasca acestora suma de 164.584,50 lei, reprezentand transa a II –a in cota de 60 % din suma totala de 274.307,50 lei stabilita prin Decizia nr 730/16.03.2009 de validare a Hotararii nr 3677/27.04.2007 emisa de Comisia pentru aplicarea Legii nr 9/1998 din cadrul Institutiei Prefectului Judetului Constanta, actualizata in raport de indicele de crestere a preturilor de consum din ultima luna pentru care acest indice a fost publicat de Institutul N. de S., fata de luna decembrie a anului anterior, incepand cu anul 2010 si pana la data platii efective .
Va lua act ca reclamantii nu au mai solicitat cheltuieli de judecata .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea formulata de reclamantii B. S., A. T., R. M., F. E., F. L., J. N., toți cu domiciliul procesual ales in București, ., ., ., in contradictoriu cu parata AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul in Bucuresti, Calea Floreasca, nr 202, sector 1.
Obligă pârâta către reclamanti la plata sumei de 164.584,50 lei, reprezentand transa a doua in cota de 60% din suma totata de 274.307,50 lei stabilita prin Decizia nr 730/16.03.2009 de validare a Hotararii nr 3677/27.04.2007 emisa de Comisia pentru aplicarea Legii nr 9/1998 din cadrul Institutiei Prefectului Judetului Constanta, actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior, incepand cu anul 2010 si pana la momentul platii efective .
Ia act ca reclamantii nu au solicitat cheltuieli de judecata .
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare .
Pronuntata in sedinta publica, astăzi, 23 mai 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. V. M., A. G.,
Red/Tehnored L.V. M.
4 ex/23.06.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 142/2014.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 797/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
