Obligaţie de a face. Sentința nr. 2051/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2051/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 24165/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2051/CA
Ședința publică de la 12.09.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – A. L. N.
GREFIER – M. G.
Pe rol, soluționarea acțiunii promovată de reclamant A. P., cu domiciliul în Com. N. B., ., județul C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE G. – A.J.F.P. C., cu sediul în C., . nr. 18, județul C., având ca obiect anulare act administrativ/obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, când instanța a dispus strigarea cauzei la ordine, au lipsit părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art. 155 N.C.P.C.
În referatul cauzei grefierul evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată arată că
pârâtul a depus prin grefa instanței răspuns la excepția invocată la termenul anterior.
Văzând dispozițiile art. 131 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, instanța se declară competentă, din punct de vedere general, material și teritorial, să soluționeze cauza în temeiul art. 95 pct. 1 lit. a noul c.pr.civ. și art. 10 corob. cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d c.pr.civ. și art. 11 din Legea nr. 9/2012
Față de obiectul cauzei și probatoriul ce se impune a fi administrat, apreciază că nu este necesară aplicarea dispozițiilor art. 238 N.C.P.C. privind estimarea duratei cercetării procesului și art. 239 N.C.P.C. privind alegerea procedurii de administrare a probelor.
La termenul anterior instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității anulării adresei nr._/06.12.2012.
Față de dispozițiile art. 244 NCPC și văzând că a fost administrat probatoriul necesar soluționării cauzei, declară cercetarea procesului încheiată, și față de dispozițiile art. 394 NCPC, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra excepție și pe fondul cauzei.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei în contencios administrativ de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 06.09.2013, sub nr._, reclamantul A. P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE G., anularea actului administrativ reprezentat de adresa nr. 8632/06.12.2012, emisă de pârâtă, prin care i s-a refuzat restituire taxei de poluare, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.988 lei și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data formulării cererii de restituire și până la data plății efective a sumei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, calculată conform art. 124 cod pr. fisc.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că, în cursul anului 2008 a cumpărat din Olanda autoturismul marca Opel Corsa, . W0L000073T4246331, nr. de omologare ABPE 15001GI06E2, NR. DE IDENTIFICARE W0L000073T4246331, an fabricație 1996, . auto G147724.
În vederea înmatriculării acestui autoturism a fost obligat să achite taxa de poluare pentru autoturisme, taxă calculată de pârâtă, în sumă de 2.988 lei, conform deciziei de calcul nr. 147/05.09.2008, fiind achitată de reclamant prin chitanța . nr._/09.09.2008.
Arată reclamantul că potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, princiile dreptului comunitar sunt obligatorii și se bucură de supremație față de dreptul intern, ori prin instituirea prevederilor legale în baza cărora i-au fost calculată și percepută taxa de poluare se aduce atingere în mod direct dispozițiilor Tratatului Uniunii Europene.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.554/2004, art. 90 din TCE și art. 148 alin.2 și 4 din Constituție..
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri. Deși pârâtei i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată, cu mențiunea de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la primire, aceasta nu a depus la dosar nici un înscris și nici nu s-a prezentat în instanța pentru a-și face apărări.
Prin sentința civilă nr. 1668/18.02.2014 Judecătoria C. a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului C. – secția C. administrativ și Fiscal.
Cauza a fost înregistrată la data de 07.04.2014. Judecătoriei C. în raport de dispozițiile art. 1-2 din Legea nr. 554/2001.
Din oficiu instanța a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei nr._/06.12.2012.
Prin adresa nr._/06.12.2012 pârâta a comunicat cadrul legal, respectiv situațiile în care se poate restitui suma încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
Prin art. 2 alin. 1 lit. a din L.nr.554/2004 s-a definit ca -”persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;”
Potrivit definiției consacrate prin art. 2 alin. 1 lit. c din aceeași lege, prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice(…).
Din analiza adresei contestate în prezenta cauză se reține că aceasta nu produce, nu modifică și nici nu stinge raporturi juridice, ci constituie o simplă comunicare a cadrului legal, respectiv situațiilor în care se poate restitui suma încasată cu titlu de taxă pe poluare.
Prin urmare, se constată că această adresă nu materializează o manifestare unilaterală de voință a emitentului de natură a produce efecte juridice, neconstituind așadar un act administrativ, care să nască raporturi juridice de sine stătătoare.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția inadmisibilității și va respinge ca inadmisibilă cererea privind anularea adresei nr._/06.12.2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat autovehiculul marca OPEL tip Corsa Categ-auto M1, . șasiu WOLOOOO73T4246331, înmatriculat anterior, la data de 03.04.1996 în Regatul țărilor de Jos, stat membru al Uniunii Europene.
Pentru înmatricularea în România a acestui autoturism reclamantul a plătit taxa de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, în sumă de 2.988 lei, potrivit chitanței de plată .>TS4 nr._/09.09.2008
Potrivit art. 8 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Potrivit art. 18 alin.1, 2 și 3 din Legea nr. 554/2004 instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă; instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, iar în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Taxa pe poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008, care a suferit modificări prin OUG nr. 108/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 117/2009 și OUG 118/2010 -această formă fiind în vigoare la data la care reclamantul s-a adresat pârâtei cu cererea de înmatriculare.
În preambulul acestui act normativ sunt expuse considerentele pentru care s-a adoptat și anume, ” În scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată”
Problema care se ridică în cauză este aceea de a stabili daca OUG nr. 50/2008 este compatibila cu prevederile legislației comunitare.
Potrivit art. 4 lit. a din acest act normativ, obligația de plata a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9, respectiv la reintroducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 8.
Rezultă, așadar, că taxa este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație.
Din interpretarea teleologica a expunerii de motive a OUG nr.50/2008 rezulta ca, daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, consecința ar fi fost . unui număr foarte mare de autovehicule second-hand mai vechi de 10 ani, achiziționate cu un preț foarte mic. În consecință, se urmărește în realitate ca principiul ”poluatorul plătește” sa aibă un alt efect imediat, respectiv acela al limitării introducerii in tara a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate in alt stat membru al Uniunii Europene.
Reglementările ulterioare creează la rândul lor o diferența de tratament fiscal intre mașinile noi si cele vechi înmatriculate in România după . OUG nr. 50/2008. Astfel, OUG nr. 208/2008 prevede că autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene începând cu data de 15 decembrie 2008 se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008. Aceste prevederi se aplică până ia data de 31 decembrie 2009 inclusiv.
OUG nr. 208/2008 a fost însă abrogată prin OUG nr. 218/2008. Potrivit art. lll, autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009, inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008.
Autovehiculelor M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și tuturor autovehiculelor N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele nr. 1 si 2.
Potrivit dispozițiilor art. 6 din OUG 50/2008 astfel cum a fost modificată prin OUG 118/2010, suma de plată reprezentând taxa se calculează pe baza elementelor prevăzute în anexele nr. 1-4, după cum urmează: (…)
„a) pentru autovehiculele din categoria M1, cu norma de poluare Euro 3, Euro 4, Euro 5 sau Euro 6:
b) pentru autovehiculele din categoria M1, cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 sau Euro 2, după formula:
c) formula prevăzută la lit. b) se aplică și pentru autovehiculele din categoria M1 cu norma de poluare Euro 3, Euro 4, Euro 5 sau Euro 6 care nu dețin omologare europeană de tip.
d) formula prevăzută la lit. b) se aplică și pentru autovehiculele din categoria N1;
e) formula prevăzută la lit. b) se aplică și pentru autovehiculele din categoriile M2, M3, N2 și N3, pentru care taxa specifică pe cilindree este prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 3.”
În privința reglementarilor comunitare în materie, instanța retine că, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene(în continuare TFUE) nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, în cauza sunt aplicabile direct normele comunitare, care au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne. Așadar, instanța va analiza compatibilitatea dreptului intern cu cel comunitar in materie fiscala.
Din dispozițiile OUG nr. 50/2008 rezultă ca pentru un autoturism produs in România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa de poluare la o noua înmatriculare, daca anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România. Aceeași taxa se percepe insa daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru este înmatriculat prima data in România,
În consecință, instanța reține ca OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 din TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate . membru, cum este cazul de fata. Or, după aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibila, întrucât norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
O a doua discriminare se înregistrează între persoanele care au solicitat înmatricularea unui autoturism anterior date de 01.07.2008 si cele care au solicitat același lucru ulterior acestei date, doar ultima categorie de persoane fiind obligată la plata taxei de poluare. Discriminarea este realizata de legiuitor prin faptul ca leagă plata taxei de poluare de înmatriculare, deși scopul menționat in preambulul ordonanței se refera la protejarea mediului.
Pentru realizarea obiectivelor Comunității, care constituie o singură zonă economică, o piață comună în cadrul căreia comerțul se poate dezvolta liber, Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune că mărfurile pot fi transportate fără impedimente în interiorul comunității și toate obstacolele ce stau în calea acestui demers trebuie eliminate. În acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și taxele interne de natură să protejeze indirect alte produse. Articolul vizează să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Chiar dacă taxa de poluare nu reprezintă o taxă vamală directă, față de caracterul său special și aplicabilitatea discriminatorie între autoturismele second-hand deja înmatriculate în România și cele cu proveniență din alte state, este evident caracterul său de echivalent al unei taxe vamale.
În consecința, instanța apreciază ca taxa de poluare reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
În același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 T. c. României, stabilind că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Prin această hotărâre, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, astfel încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
De asemenea, în hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 N./ Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești, Administrația Fondului pentru Mediu, CJUE a statuat, raportându-se la variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Interpretarea dată de instanța europeană reglementărilor Uniunii Europene, așadar Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, face corp comun cu aceste reglementări și este obligatorie pentru particulari, pentru instanțe și pentru organele fiscale. Astfel, dreptul comunitar acordă autorităților administrative aceleași puteri și obligații pe care le acordă instanțelor naționale, autoritățile administrative fiind obligate să cunoască și să aplice dreptul comunitar din oficiu (Cauza C-198/01 Consorzie Industrie Fiammiferi (C.)/Autorita Garante della Concorenza e del Mercato).
Acestea au puterea de a lăsa dreptul național neaplicat dacă se dovedește contrar dreptului comunitar direct aplicabil, fiind obligate să interpreteze dreptul național în vederea garantării deplinei efectivități a drepturilor pe care particularii le obțin prin dreptul comunitar (Cauza C-103/88, Fratelli Costanzo SpA/Commune di Milano).
TCE, în prezent Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, a creat ”o nouă ordine juridică” în dreptul internațional (denumită astfel de Curtea Europeană de Justiție în cazul V. Gend en Loos, 1963), caracterizată prin faptul că are efect direct și se bucură de supremație (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Aceste principii au fost consacrate și de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fața de dispozițiile contrare din legile interne.
În consecință, întrucât potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României tratatele constitutive ale uniunii Europene se aplică prioritar față de dispozițiile contrare din legile interne, iar art. 110 TFUE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, instanța constată prezenta acțiune ca fiind întemeiată și o va admite.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept expuse mai sus, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.988 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare și dobânda în materie fiscală aferentă începând cu data plății și până la restituirea efectivă.
Pentru lipsa de folosință a sumei, reclamantul este îndreptățită și la dobânda legală în materie fiscală.
În dreptul intern, procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată, așa cum s-a precizat și mai sus de art. 117 alin.1, lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz.
Art. 70 alin.1 din Codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din Codul fiscal, organul fiscal ar trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.
Dispozițiile legale sus menționate au fost declarate însă ca fiind neconforme cu dreptul Uniunii, cu referire expresă la principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii.
Prin Hotărârea pronunțată în cauza C/565/11 „M. I. c.României”, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a răspuns întrebării preliminare formulate în temeiul art.267 TFUE de Tribunalul Sibiu, statuând că „dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unor taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua în care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
În cuprinsul hotărârii menționate, invocând jurisprudența sa constantă, Curtea subliniază că – astfel cum deja a statuat, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea dobânzilor, în special cu privire la rata și modul de calcul al dobânzilor, condiții care însă trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității (pct.23).
În ceea ce privește principiul echivalenței, Curtea observă că „pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național”, concluzionând că acest aspect ar urma să fie lămurit de instanța de trimitere.
Cu referire la Hotărârea Littlewoods Retail și alții, cauza C591/10, Curtea constată că reglementările naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate nu trebuie să aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei, căci se înfrânge principiul efectivității.
Stabilește Curtea că „ această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii”.
În raport de Hotărârea CJUE mai sus menționată și față de disp.art.148 alin.2 din Constituție, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant și a dobânzii legale aferente sumei.
Pentru perioada cuprinsă între data plății sumei a cărui restituire se solicită și până la împlinirea celor 45 de zile, calculate conform art.124 din OG.92/2003, reclamantului i se cuvine dobânda legală, calculată potrivit OG 9/2000 și OUG 13/2011, iar din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile și până la data plății efective, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie fiscală.
În conformitate cu art. 453 NCPC, față de împrejurarea că pârâta are calitatea de parte căzută în pretenții, instanța urmează să o oblige pe aceasta la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE ELGII
HOTARASTE
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge ca inadmisibilă cererea privind anularea adresei nr._/06.12.2012.
Admite în parte acțiunea promovată de reclamant A. P., cu domiciliul în Com. N. B., ., județul C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE G. – A.J.F.P. C., cu sediul în C., . nr. 18, județul C..
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2.988 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală în materie fiscală aferentă sumei, pentru perioada cuprinsă între data împlinirii termenului prevăzut de art. 70 din OG 92/2003 și data restituirii efective, respectiv dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000 de la data plății până la abrogarea acestui act normativ, iar de la această dată, dobânda legală potrivit OG nr. 13/2011, până în ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 70 din OG 92/2003.
Obligă pârâta la plata sumei de 50 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs, ce se va depune la Tribunalul C., în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.09.2014.
P., GREFIER,
A. L. NISTORMIHAELA G.
Tehnored.jud.A.L.N./29.09.2014
4 ex.
Emis 2 .
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 479/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 457/2014.... → |
|---|
