Pretentii. Sentința nr. 1033/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1033/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 10706/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1033/CA
Ședința publică din 28.03.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A. L. N.
GREFIER - M. G.
Pe rol, soluționarea acțiunii promovată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ, SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C., cu sediul în C., ., județul C. și sediul procesual ales în Tulcea, . nr. 94 Bis, județul Tulcea, în contradictoriu cu pârât C. L. AL PRIMĂRIEI S., cu sediul în ., județul C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, când instanța a dispus strigarea cauzei la ordine, se prezintă reclamanta prin av. S. M. Muhscină, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art. 155 N.C.P.C.
În referatul făcut asupra cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată arată că pârâtul a depus întâmpinare c e a fost comunicată reclamantei din dispoziția instanței și apărătorul ales al pârâtei a depus cerere de amânare fiind în imposibilitatea de a se prezenta din motive medicale.
Reclamanta prin apărător depune la dosar răspuns la întâmpinare.
Instanța invocă excepția necompetenței materiale și pune în discuție excepția invocată.
Reclamanta prin apărător solicită declinarea cauzei în favoarea Judecătoria C., față de art. 1011 și 1016 Cod pr. civilă.
Față de dispozițiile art. 394 NCPC, instanța închide dezbaterile asupra fondului și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
TRIBUNALUL,
Asupra excepției necompetenței materiale de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. – Secția contencios Administrativ și Fiscal sub nr._ reclamanta D.G.A.S.P.C. C. a chemat în judecată C. L. al Primăriei S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună: obligarea pârâtului la plata sumei de 130.867,40 lei – reprezentând contribuția la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial, de asistență maternală, persoanelor majore care beneficiază de protecție în temeiul art.51 din Legea nr.272/2004 modificată prin Legea nr.257/2013, precum și întreținerea persoanelor adulte protejate în centrele specializate aflate în subordinea DGASPC C., pentru beneficiarii proveniți de pe raza UAT S.; obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,30 % pentru fiecare zi de întârziere din contribuția lunară; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea demersului judiciar, reclamanta arată, în esență că în perioada ianuarie 2010- noiembrie 2013 și-a îndeplinit obligațiile asumate - prin internarea în centrele aflate în subordine pentru copiii și adulții beneficiari ai serviciilor de protecție și asistență socială, proveniți de pe raza unității administrativ teritoriale aparținând pârâtului, care însă nu a adus la îndeplinire obligațiile stabilite în sarcina sa prin HCJ nr.120/3.04.2008.
Menționează reclamanta că deși prin mai multe adrese emise în anii 2010-2013 a notificat pârâtul pentru plata contribuției, acesta a refuzat executarea plății, debitul înregistrat la data investirii instanței de judecată fiind cuantificat la 130.867,40 lei lei, conform Anexei 1 – atașată cererii introductive de instanță.
În susținerea pretențiilor deduse judecății reclamanta se prevalează și de disp.art.54 alin.1 Lg.448/2006, art.33 alin.2 și 3 din HG 268/2007, de prevederile art.5 alin.3 și art.118 din Legea nr.272/2004, art.133 lit.”c” din Lg.292/2011 și ale Lg.47/2006.
În drept, au fost invocate disp.art.1349, art.1357-1359, art.1381,1386, art.1539 Cod civil.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Tribunalul, verificându-și din oficiu competența în soluționarea cererii deduse judecății, după cum dispune art.131 c.pr.civ., a invocat necompetența materială, excepție care urmează a fi soluționată cu precădere, în raport de disp.art.248 c.pr.civ.
Pentru soluționarea excepției, reține următoarele:
Potrivit art.1 din Legea nr.554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”
Instanța de contencios administrativ a fost investită cu soluționarea unei acțiuni prin care reclamanta urmărește valorificarea în contra Consiliului L. V. S. a pretențiilor bănești reprezentând contribuția la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial, de asistență maternală, persoanelor majore care beneficiază de protecție în temeiul art.51 din Legea nr.272/2004 modificată prin Legea nr.257/2013, precum și întreținerea persoanelor adulte protejate în centrele specializate aflate în subordinea DGASPC C., pentru beneficiarii proveniți de pe raza UAT S..
Legea nr.554/2004 dispune prin art.8 – cu denumirea marginală – „Obiectul acțiunii judiciare”: (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii”.
Literatura de specialitate a statuat în mod constant că „Prin contencios administrativ se înțelege activitatea de soluționare de către instanțele competente, potrivit legii, a conflictelor în care cel puțin una din părți este organ al administrației publice, un funcționar al acesteia ori un serviciu public administrativ, conflicte născute din acte administrative ilegale, ori din refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege”.
În interpretarea dispozițiilor legale menționate, cu ref.la art.18 din Legea nr.554/200, în acord cu doctrina de specialitate a statuat că practica că „Suntem în prezența unui litigiu în care competența revine instanței de contencios administrativ exclusiv in cazurile în care persoana vătămată într-un drept sau interes legitim solicită să anuleze ori să modifice actul administrativ atacat, să oblige organul autorității publice să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege și să acorde daune cauzate de autoritatea publică particularului prin actul administrativ de autoritate adoptat sau emis, ori prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege”.
În situația de speță, conflictul judiciar dedus spre soluționare nu își are izvorul într-un act administrativ – tipic sau asimilat, emis de autoritatea pârâtă, astfel că soluționarea lui se impune a fi realizată de instanța de drept comun, fiind fără relevanță – în raport de obiectul determinat al pricinii, calitatea părților litigante.
Prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art.10 din Legea nr.554/2004 întrucât nu este supus cenzurii instanței de contencios administrativ un act emis sau încheiat de autoritatea publică, iar litigiul nu se referă la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.
Cu referire la legislația specială invocată de reclamantă (Lg.448/2006, art.33 alin.2 și 3 din HG 268/2007, de prevederile art.5 alin.3 și art.118 din Legea nr.272/2004, art.133 lit.”c” din Lg.292/2011 și ale Lg.47/2006), Tribunalul reține că doar prin HG nr.268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.448/2006 sunt consacrate două situații în care competența revine instanței de contencios administrativ (art.10 - neemiterea în maxim 30 de zile a deciziei ori aprobării de plată pentru dispozițiile medicale solicitate de persoanele cu handicap; art.11 - nerezolvarea favorabilă a cererii de reducere cu 50% a taxelor pentru cazare și masă formulată de studentul cu handicap grav sau accentuat), rezultând per a contrario că pentru celelalte litigii competența aparține instanței de drept comun.
Concluzionând, Tribunalul constată că în soluționarea conflictului judiciar aplicabilă este jurisdicția civilă, astfel că va admite excepția necompetenței materiale.
În considerarea disp.art. 132 alin.1 cu ref. la art.94 alin.1 lit.”j” c.pr.civ., Tribunalul stabilește instanța judecătorească competentă - Judecătoriei Medgidia, nedând curs cererii reprezentantului convențional al reclamantei care a solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei C., prevalându-se de disp.art.111 c.pr.civ.- cu denumirea marginală „ Cereri îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public”.
Pentru a concluziona în acest sens, instanța reține că dispoziția legală invocată – care consacră, într-adevăr un caz de competență alternativă, avea corespondent în codul de procedură civilă din 1865 – în art.8, care prin alin.2 stabilea „ când mai multe judecătorii din circumscripția aceluiași tribunal sunt deopotrivă competente, cererile în care figurează persoanele arătate în alin.(1) se introduc la judecătoria din localitatea de reședință a județului, iar în Capitală, la Judecătoria sectorului 4”.
Până la legea de punere în aplicare a Codului de procedură civilă, art.111 era identic în conținut cu art 8 C. 1865.
Doctrina de specialitate a supus analizei renunțarea la opțiunea codului anterior, concluzionând că abordarea este judicioasă, iar explicațiile modificării rezidă nu doar în repartizarea echitabilă a cauzelor și evitarea supraaglomerării instanțelor din reședințele de județ, ci și în asigurarea egalității între persoanele juridice pârâte, indiferent dacă sunt de drept public sau privat.
Față de cele ce preced, consecință a admiterii excepției necompetenței materiale, în temeiul art.132 alin. 3 c.pr.civ., dosarul va fi înaintat Judecătoriei C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului C..
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. L. N. M. G.
Tehnored.jud.A.L.N./12.05.2014
Ex. 4
Emis 2 .="margin-bottom:10pt; line-height:115%; font-size:11pt">
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Operator de date cu caracter personal 8470
Dosar nr._
CATRE,
JUDECATORIA C.
Pe rolul acestei instanței se află înregistrată acțiunea promovată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ, SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C., cu sediul în C., ., județul C. și sediul procesual ales în Tulcea, . nr. 94 Bis, județul Tulcea, în contradictoriu cu pârât C. L. AL PRIMĂRIEI S., cu sediul în com. S., ., județul C., având ca obiect pretenții.
Prin sentința civilă nr. 1033/28.03.2014 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..
P.,
A. L. N.
GREFIER,
M. G.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 19/2014. Tribunalul... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1882/2014.... → |
|---|
