Pretentii. Sentința nr. 2937/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2937/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 6901/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă Nr. 2937/2014
Ședința publică de la 16 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
GREFIER A. N.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect
pretentii, formulată de reclamanta . SRL, cu sediul procesual ales în C., ., .. 14, județ C., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PESCUIT ȘI ACVACULTURA, cu sediul în București, ., sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta prin avocat D. A., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța în raport de disp. art. 31 Cod procedură civilă, pune în discuție competența de soluționare a cauzei.
Reprezentantul reclamantei învederează că în cauză este vorba despre un act administrativ, învederând că se reclamanta plătește contravaloarea pentru folosința unui bun proprietate publică.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului C..
Reprezentantul reclamantei învederează că apreciază că instanța de contencios administrativ este competentă în soluționarea pricinii.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale.
TRIBUNALUL,
1. Limitele investirii instanței: părți, obiect, cauză.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. - Secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr._, reclamanta . » SRL, a solicitat instanței - ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu Agenția Naținală pentru pescuit și Acvacultură, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 18.097,02 lei reprezentând obligații contractuale, cu dobânda legală aferentă calculată până la data plății.
În motivarea demersului judiciar, reclamanta arată că este administrator al portului turistic T., calitate în care pune la dispoziție contra cost infrastructura portuară beneficiarilor de ambarcațiuni, că pârâta deține ambarcațiunea « Prof.Dr.D. B. », care a fost acostată în portul T. mai mulți ani și pentru care contravaloarea serviciilor a fost achitată de pârâta conform contractelor nr.137/28.06.2012 și nr.003/1.01.0213.
Susține reclamanta că deși și în anul 2014 pârâta a continuat să folosească infrastrucura portuară, ambarcațiunea aflându-se și în acest moment în portul T., pârâta nu a mai dat curs solicitării de semnare a unui contract în condiții similare celor precedente și a refuzat să achite contravaloarea serviciul de închiriere aferent perioadei 1.01._14, respectiv să achite suma de 18.097,02 lei – înscrisă în factura TMMF nr.1426/14.08.2014.
Alăturat debitului principal, reclamanta solicită obligarea pârâtei și la plata dobânzii penalizatoare aferente, în cuantum egal cu dobânda legală, calculată conf.art.3 din OG nr.13/2011 de la scadența obligației de plată până la data plății efective.
In drept au fost invocate disp.art.8 alin.2 din legea nr.554/2004, art.1182,art.1169,art.1523 alin.2 lit.d) Cod civil.
În dovedirea pretențiilor deduse judecății s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu pârâtei, precum și a oricărui alt mijloc de dovadă a cărui necesitate a administrării va rezulta din dezbateri.
Legal citat pârâtul nu a depus întâmpinare, nu a formulat cereri în apărare.
2. Tribunalul,
în considerarea disp.art.248 cu ref. la art.131 c.pr.civ., analizând cu precădere excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ – invocată din oficiu, constată că este întemeiată, concluzie argumentată prin cele ce urmează:
Legea nr.554/2004 sintetizează în art.8 – cu denumirea marginală „Obiectul acțiunii judiciare”, informațiile care se regăsesc în art.1, iar în art.18 reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ.
Astfel, prin art.18 alin.1 din lege se dispune că „ instanța, soluționând cererea la care se referă art.8 alin.1 poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă”, iar prin alin.4 al dispoziției legale menționate se prevede că:
„Atunci când obiectul acțiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcție de starea de fapt, instanța poate:
a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;
b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;
c) impune uneia dintre părți îndeplinirea unei anumite obligații;
d) suplini consimțământul unei părți, când interesul public o cere;
e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale și morale.
Dispozițiile legale menționate constituie norme în raport cu care se determină regimul juridic al acțiunii în contencios administrativ, atât din perspectiva subiectelor de sezină a instanței, cât și a obiectului, respectiv a cauzei acțiunii.
Prin art.2 alin.1 lit.c din L.nr.554/2004 se definește noțiunea de act administrativ, respectiv - “act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.
Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a fost înființată – ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, pentru elaborarea și implementarea strategiei și politicilor privind administrarea și protejarea resurselor acvatice vii existente în apele maritime și continentale, administrarea amenajărilor piscicole și piața produselor pescărești, prin OG nr.69/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr.191/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul și acvacultura.
Potrivit actului normativ de înființare a instituției pârâte, aceasta administrează bunuri de natura celor prevăzute de art.135 alin.(4) din Constituție și a Legii nr.213/1995.
Potrivit art.5 din L.nr.213/1998:
”(1) Regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat de prezenta lege, dacă prin legi organice speciale nu se dispune altfel.
(2) Dreptul de proprietate privată al statului sau al unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel”.
În situația de speță, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a stabilit relații contractuale cu .” SRL, pentru a-i fi permisă utilizarea temporară a facilităților Portului T. de către ambarcațiunea „Prof.Dr.D. B.”.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, ambarcațiunea „Prof.Dr.D. B.” este o ambarcațiune de agrement/ iar nu o ambarcațiune de pescuit și nu se înscrie în sfera mijloacelor de transport pe apă și uscat – enumerate prin HG 545/2010 privind organizarea, structura și funcționarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură - aflate în patrimoniul instituției pentru realizarea atribuțiilor specifice.
Convenția părților litigante din prezenta cauză, având ca obiect – asigurarea contra cost de către prestator .” SRL a utilizării temporare de către beneficiar – Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, a facilităților Portului T. de către ambarcațiunea de agrement „Prof.Dr.D. B.” nu vine să pună în valoare un bun proprietate publică.
Concluzionând, instanța de contencios administrativ apreciază că raportului juridic litigios îi este aplicabilă jurisdicția civilă.
Prin prisma disp.art.132 alin.1 c.pr.civ., Tribunalul - cu raportare la prevederile art.94 lit.j c.pr.civ. ,stabilește că revine Judecătoriei C. competența soluționării prezentului litigiu.
Pentru considerentele ce preced, excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ va fi admisă, iar competența va fi declinată în favoarea Judecătoriei C., instanță căreia- în temeiul art.132 alin.3 c.pr.civ., îi va fi înaintat dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale, invocată de instanță, din oficiu.
Declină competența de soluționare a pricinii – privind pe reclamanta . SRL, cu sediul procesual ales în C., ., .. 14, județ C. și pe pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PESCUIT ȘI ACVACULTURA, cu sediul în București, ., sector 1 - în favoarea Judecătoriei C..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. J. N. A. N.
Tehnored.jud.A. N.
4 ex./15.01.2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 1704/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 30/2014.... → |
|---|
