Pretentii. Sentința nr. 986/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 986/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 41/118/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.986 /CA
Ședința publică din 26.03.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. N.
GREFIER: D. V. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant C. I., cu domiciliul în C. ., ., . cu pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL MEDGIDIA, cu sediul ales în C. .. 18, chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București Splaiul Independenței nr.294 corp A sector 6, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședință publică constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.155 Noul Cod de procedură civilă.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care evidențiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual dupa care:
Instanța, în temeiul disp.art.131 alin.1 din NCPC, raportat la disp.art.95 NCPC și art.10 al.1 și 3 din Legea 554/2004, constată că este competența în soluționarea cererii, pune in discuție admisibilitatea in principiu a cererii de chemare in garantie, in temeiul disp. art. 72 si urm. C.pr.civ., deliberând, admite in principiu cererea de chemare in garanție. Constată ca partea a fost citata cu mențiunea de a-și exprima poziția procesuală față de cererea de chemare în garanție.
Instanța în temeiul dispozițiilor art.292 Noul Cod de procedură civilă, constată pertinentă și concludentă cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar și o încuviințează. Constată că înscrisurile au fost depuse la dosar și că proba a fost astfel administrată.
Față de dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată, stabilește termen pentru dezbaterea fondului azi, 26.03.2014, iar față de dispozițiile art.394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii.
TRIBUNALUL
Asupra cererii în contencios administrativ și fiscal de față :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta - Secția contencios administrativ si fiscal la data de 06.01.2014 sub nr._, reclamantul C. I. ( cesionar al drepturilor litigioase pentru cedentul C. M. I. ) in contradictoriu cu parata DGRFP Galati - AJFP Constanta - SFM Medgidia a solicitat obligarea paratei la restituirea taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule in cuantum de 5063 lei și a accesoriilor reprezentând dobânda legală în materie fiscală până la data restituirii efective
In motivare, reclamantul a arătat că a achiziționat un vehicul care a fost anterior înmatriculat într-un stat membru al U.E și in vederea primei înmatriculări in România a achitat taxa de poluare potrivit chitanței atașata la dosar.
Apreciază reclamantul in esență, asupra caracterului nelegal al dispozițiilor ce instituie obligația de plată a taxei de poluare prin raportare la disp. art. 30 și 110 din TFUE, prevederi prin care se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea de taxe discriminatorii, cu referire la discriminarea între produsele importante și cele autohtone de natură similară. Invocă totodată în susținere jurisprudența CJUE și caracterul prioritar al normelor comunitare
Totodată precizează că a solicitat pârâtei restituirea taxei, demersul său nefiind finalizat în mod favorabil.
În drept au fost invocate disp. legii 9/2012, art. 117, 120 din OG 92/2003, art. 148 din Constituția României, art. 30 și 110 din TFUE, jurisprudența CJUE, art. 124 din OG 92/2003, art.1 pcr.1 din Protocolul 12 CEDO, jurisprudența CJUE, iar în susținere a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri, care au fost atașate, în copie, la filele 20 – 28.
Parata a depus întâmpinare prin care ,în esență, solicită respingerea cererii motivat de faptul că nu este incidentă încălcarea disp. art. 110 par.1 din TFUE deoarece taxa aplicată produsului național similar este calculată după aceeași formulă de calcul având în vedere criterii obiective, fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de produsele naționale și fără a avea în consecință un caracter discriminatoriu.
De asemenea se arată că reclamantul nu a contestat potrivit art. 209 din OG 92/2003, decizia de calcul nr._/23.11.2012, fiind astfel decăzut din dreptul de a formula contestație.
În referire la capătul de cerere privind plata dobânzii legale invocă pârâta dispozițiile art. 70, art. 117, art. 124 rap. la art. 120 din OG 92/2003, iar relativ la plata cheltuielilor de judecată, arată pârâta că în speță nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 c.proc.civ, pentru a fi reținute în sarcina sa.
Prin raportare la disp. art. 1 coroborat cu art. 5 alin.3 din OUG 9/2013 a formulat pârâta cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Legal citată, chemata în garanție nu și-a precizat poziția procesuală asupra cererii.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei cedentul creanței litigioase este deținătorul unui autoturism, categoria M1 marca BMW, înmatriculat anterior în Germania la data de 21.01.2008 (fila 27), iar pentru înmatricularea în România a acestuia a achitat, cu chitanța . nr._/03.12.2012, suma de 5063 lei, taxă pentru emisii poluante (fila 14)
Reclamantul, a solicitat pârâtei la data de 04.12.2013, restituirea taxei achitate si a accesoriilor aferente, punctul de vedere al părții fiind precizat potrivit adresei atașate la filele 24-25
Instanța constata ca reclamantul a indicat temeiul de drept al cererii adresate paratei, disp.art.117 alin.1 lit.d c.pr. fiscala, potrivit căruia debitorului i se restituie la cerere (…) lit.d sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, partea reclamând in fapt aplicarea eronata a dispozițiilor interne și ca acestea ar fi incompatibile cu dreptul UE, care face parte din dreptul intern si are caracter prioritar.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Dispozițiile OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, instituiau obligația plății taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuinței nr. 211/2003 .
Obligația de plata a taxei a intervenit cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România, fără ca textul sa facă distincția nici intre autoturismele produse in România si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand. Prin raportare la data intrării în vigoare a dispozițiilor menționate se poate concluziona că taxa pe poluare era datorată numai pentru autoturismele pentru care era efectuată prima înmatriculare in România, nu si pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate in tara.
Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008 și înlăturată discriminarea constatată, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012:
(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus însă suspendarea până la data de 01.01.2013 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 TFUE (fost art. 90 din Tratatul Comunității Europene), trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 TFUE (fost art. 90 din Tratatul C.E) se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
De asemenea, în cauza C-402/09 T. contra României Curtea Europeană de Justiție a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat și în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) reluând considerentele expuse în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Instanța retine pe fond ca, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor si taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european ( cauza 199/82-San Giorgio, cauza C-62/93, BP Soupergaz, cauzele reunite C-441/98 si C-442/98, Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie sa respecte insa principiul echivalentei ( pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot si instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) si principiul efectivității ( regulile naționale nu trebuie sa facă excesiv de dificila sau practic imposibila exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) ( cauza C-228/96, Aprile).
Din analiza hotărârii pronunțate de CJUE in cauza Metallgesellschaft si Hoechst rezulta faptul ca restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementarii la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era in sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul ca autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, in condițiile in care ele insele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
In același sens a statuat si ICCJ prin decizia nr.24/2011 pronunțată in recursul in interesul legii.
Raportat la jurisprudența mai sus indicata, se constata ca dreptul fiscal roman nu identifica in prezent vreun remediu special, care sa asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor si impozitelor prelevate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului comunitar.
In aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, in temeiul art.148 alin 2 si 4 din Constituția României si art.117 alin.1 lit.d cod proc.fiscala, sa solicite restituirea taxei de poluare prelevate prin aplicarea eronata a dispozițiilor legale Înlăturarea de la aplicare a normelor ce impun plata taxei de poluare, demonstrează că taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismelor în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii.
La data analizării prezentei cereri,pentru lipsa de folosință a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare, în compensație, reclamanta este îndreptățita și la dobânda legală în materie fiscală, determinată de la data achitării taxei de poluare, până la respectiva restituire, prin raportare la Cauza C-565/11, M.I., prin care a fost statuat în sensul că dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe.
In ceea ce priveste data de la care se va calcula dobanda fiscala, instanta a apreciat asupra principiului prioritatii dreptului comunitar consacrat de Constitutia Romaniei, constatarea de catre CEJ a incalcarii dreptului comunitar având ca efect inlaturarea normelor nationale constatate ca fiind in conflict cu normele comunitare, judecatorul national avand obligatia de a aplica cu prioritate dreptul comunitar.
Instanta apreciaza în sensul că nu se poate reține aspectul potrivit cu care de la data plătii si pana la data formulării cererii de restituire raportul juridic dintre parti ar fi guvernat de dispozițiile legii civile, pentru ca ulterior termenului de soluționare a cererii de restituire raportul juridic dintre parti sa se transforme . de dispozițiile codului de procedura fiscala, intrucat debitul principal prelevat are caracter fiscal. Dobânda, ca accesoriu al obligatiei principale, are natura obligatiei principale in temeiul principiului accesorium sequitur principale.
In temeiul art. 453 Cod proc.civila, constatând culpa procesuala, instanța va obliga parata la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecata aferente prezentului demers judiciar, reprezentând taxe judiciare de timbru
Asupra cererii de chemare în garanție
Data fiind solutia asupra cererii principale, instanta, in temeiul art.72 su irm. Cod proc.civila, va admite cererea de chemare in garantie a Administratiei F. pentru Mediu formulata de catre parata si va obliga chemata in garantie la plata catre parata la restituirea sumei reprezentand taxa de poluare si a accesoriilor aferente.
Pentru a pronunta aceasta solutie cu privire la cererea de chemare in garantie, instanta constata in primul rand ca, Codul de procedura civila nu limiteaza incidenta institutiei doar in materie contractuala, ci ea este aplicabila in cazul oricarei transmisiuni de bunuri-in speta, o suma de bani, si in plus, intre reclamant si Administratia F. pentru Mediu nu s-a format nici un raport juridic in procedura de inmatriculare a autoturismelor conditionata de plata taxei de poluare.
In al doilea rand, art.212 alin.4 Cod proc.fiscala prevede ca dispozitiile codului de procedura civila referitoare la interventia fortata si voluntara sunt aplicabile.
Avand in vedere dispozitiile prevazute in legea 9/2012, in sensul in care, sumele de bani colectate prin intermediul administratiilor finantelor publice, cu titlu de taxa de poluare, se fac venit si se gestioneaza de Administratia F. pentru Mediu, instanta apreciaza ca, chemata in garantie este tinuta de obligatia de a restitui sumele incasate prin intermediul paratei.
In temeiul art.453 Cod proc.civila, constatând culpa procesuala, instanța va obliga chemata în garanție la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecata aferente prezentului demers judiciar, reprezentând taxe judiciare de timbru
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamant C. I., cu domicilșiul în C. ., ., . cu pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL MEDGIDIA, cu sediul ales în C. .. 18, chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București Splaiul Independenței nr.294 corp A sector 6.
Obliga parata sa restituie reclamantului suma de 5063 lei reprezentând taxa de poluare achitata potrivit chitanței TS 9 nr._/03.12.2012 si dobânda legală în materie fiscală cu începere de la data plății, până la restituirea efectivă.
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 5063 lei reprezentând taxa de poluare achitata potrivit chitanței TS 9 nr._/03.12.2012 si dobânda legală în materie fiscală cu începere de la data plății, până la restituirea efectivă.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă chemata în garanție să achite pârâtei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26.03.2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. N. D. V. S.
Red. Jud.C. N./25.04.2014/2.ex
.>
| ← Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... | Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... → |
|---|








