Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1969/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1969/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 21-08-2014 în dosarul nr. 4860/118/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă Nr. 1969

Ședința publică de la 21 August 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. C.

GREFIER: E. D.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect suspendare executare act administrativ DECIZIA NR. 55/21.05.2014, 57/21.05.2014, 58/21.05.2014, 59/21.05.2014 formulată de reclamanții V. S., CNP_, S. V., CNP_, B. G., CNP_ și L. I., CNP_, toți cu domiciliul procesual ales în C., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., jud. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâtă consilier juridic T. E., în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosarul cauzei, lipsind reclamanții.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.

Totodată se constată că la dosarul cauzei prin serviciul registratură reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, după care;

Reprezentantul pârâtei depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare și solicită rectificarea citativului în sensul că numele corect al primei reclamante este V. S..

Instanța dispune rectificarea citativului în sensul că numele corect al reclamantei este V. S..

Instanța, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 se declară competentă în soluționarea prezentei cauze.

În temeiul dispozițiilor Noului cod de procedură civilă instanța acordă cuvântul asupra duratei procesului.

Reprezentantul pârâtei apreciază durata procesului la un termen.

În conformitate cu dispozițiile art. 238 din Noul cod de procedură civilă instanța estimează durata procesului la o zi.

La interpelarea instanței, reprezentantul pârâtei arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Reprezentantul pârâtei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei.

În temeiul disp. art. 255 cu ref. la art. 258 NCPC instanța încuviințează pentru reclamante și pentru pârâtă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța pune în vedere reprezentantului pârâtei să precizeze dacă are cunoștință de faptul că reclamantele V. S., S. V. și B. G. sunt pensionare.

Reprezentantul pârâtei arată că V. S., S. V. și B. G. sunt pensionare, doar L. I. fiind în prezent în activitate.

În temeiul dispozițiilor art. 244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra cererii de suspendare.

Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii.

Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de suspendare.

După rămânerea în pronunțare, dar înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă pentru reclamante avocat B. D.-V., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.

Instanța repune cauza pe rol.

Reprezentantul reclamantelor solicită rectificarea citativului în sensul că numele corect al reclamantei este V. S..

Instanța arată că s-a dispus rectificarea citativului în acest sens și acordă cuvântul asupra cererii de suspendare.

Reprezentantul reclamantelor solicită admiterea acțiunii în temeiul dispozițiilor art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004. În acest sens arată că este vorba despre un caz bine justificat, argumentele în susținere fiind pe larg arătate în cererea de suspendare, iar prevenirea unei pagube iminente constă în faptul că trei dintre reclamante sunt pensionare, iar cea de a patra lucrează, însă având venituri insuficiente.

Instanța arată că reprezentantul pârâtei a recunoscut faptul că trei dintre reclamante sunt pensionare.

Reprezentantul reclamantelor arată că nu solicită cheltuieli de judecată, acestea urmând a fi solicitate pe cale separată.

Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de suspendare.

TRIBUNALUL,

Deliberand asupra cauzei de fata constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta-sectia contencios administrativ si fiscal la data de 20.06.2014 sub nr._ reclamantele V. S., S. V., B. G., L. I. in contradictoriu cu parata C. JUDETEANA DE PENSII CONSTANTA, in temeiul art.15 alin.1 din Leg.554/2004 au solicitat suspendarea executarii deciziei de impunere nr.55/21.05.2014, a deciziei nr.57/21.05.2014, a deciziei nr.58/21.05.2014 si a deciziei nr.59/21.05.2014 intocmite de parata prin care se imputa suma reprezentand dobanzi calculate pentru platile necuvenite in perioada 2007-2009, avand ca obiect contravaloarea abonamentelor lunare RATC.

In motivarea in fapt a cererii, arata reclamantele ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art.14 si 15 din leg.554/2004.

Cu privire la cazul bine justificat, sustin reclamantele ca in cauza nu exista hotarari judecatoresti care sa justifice legalitatea masurii recuperarii sumei imputate din dreptul salarial, respectiv din pensie, mai ales pentru faptul ca trei dintre reclamante nu mai au calitatea de functionar public, fiind pensionare.

Se mai arata ca deciziile de imputare au fost emise tardiv, cu depasirea termenului de 30 zile de la constatarea pagubei iar conform art.85 alin.1 din Leg.188/1999 repararea pagubei se dispune prin dispozitie de imputare in tremen de 30 zile de la constatarea pagubei. Institutia publica a luat cunostinta de existenta pagubei din procesul verbal de inspectie 1401/31.05.2010 incheiat de Directia Generala a Finantelor publice Constanta, avand astefl posibilitatea sa incheie decizia de imputare pana la data de 30.06.2010 termen care a fost depasit.

Invoca reclamantele S. V., B. Ghilnazim si V. S. ca deciziile sunt nule intrucat nu au calitatea de functinari publici, fiind pensionate.

Cu privire la paguba iminenta, arata reclamantele ca sumele imputate depasesc cu mult veniturile lor, astfel incat inceperea executarii silite a acestor sume, ar fi de natura sa le aduca prejudicii, fiind puse in imposibilitate de a face fata datoriilor pe care le au.

In dovedire au solicitat proba cu inscrisuri.

Parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executarii deciziilor de imputare nr.55,57,58 si 59 din 21.05.2014 pana ls solutionarea definitiva a dosarului_ aflat pe rolul Tribunalului Constanta.

Sustine parata ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 14 si 15 din Leg.554/2004, intrucat reclamnatele nu au facut dovada cazului bine justificat, neindicand aspecte de natura sa ridice o indoiala serioasa in ceea ce priveste legalitatea deciziilor de imputare.

Motivele de nelegalitate invocate de reclamante presupun cerectarea cu profunzime a fondului, iar suspendarea – ca masura de exceptie ,s-ar justifica numai daca deciziile de imputare contestate contin dispozitii a caror indeplinire le-ar produce reclamantelro un prejudiciu greu sau imposibil de inlaturat in ipoteza anularii acestora.

In dovedire, parata a depus documentatia aferenta emiterii celor patru decizii de imputare.

Prin raspuns la intampinare reclamantele au solicitat respingerea apararilor formulate de parata.

Analizand cererea de suspendare instanta retine urmatoarele:

Prin decizia de imputare nr.55/21.05.2014 s-a imputat reclamantei L. I. suma de 5356,32 lei reprezentand dobanzi calculate pentru platile necuvenite in perioada 2007-2009 avand ca obiect contravaloarea abonamentelor RATC.

In preambulul deciziei s-a retinut ca temei de drept art.84 si 85 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarului public, iar ca temei de fapt procesu verbal de inspectie nr.1401/31.05.2010, sentinta civila nr.4521/29.11.2013 pronuntata de Tribunalul Constanta si decizia civila nr.323/24.03.2014 pronuntata de Curtea de Apel Constanta, nota de prezentare nr.6924 din 20.05.2014 a Directiei Economice si Executie Bugetara, privind modul de repartizare a dobanzii stabilite in sarcina persoanelor nominalizate prin procesul verbal de inspectie nr.1401/31.05.2010 incheiat de DGFP Constanta.

Prin decizia de imputare nr.57 din 21.05.2014 s-a instituit masura recuperarii sumei de 2086,56 lei reclamantei S. V. reprezentand dobanzi calculate pentru platile necuvenite in perioada 2007-2009 avand ca obiect contravaloarea abonamentelor RATC.

In preambulul deciziei s-a retinut ca temei de drept art.84 si 85 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarului public, iar ca temei de fapt procesu verbal de inspectie nr.1401/31.05.2010, sentinta civila nr.4521/29.11.2013 pronuntata de Tribunalul Constanta si decizia civila nr.323/24.03.2014 pronuntata de Curtea de Apel Constanta, nota de prezentare nr.6924 din 20.05.2014 a Directiei Economice si Executie Bugetara, privind modul de repartizare a dobanzii stabilite in sarcina persoanelor nominalizate prin procesul verbal de inspectie nr.1401/31.05.2010 incheiat de DGFP Constanta.

Prin decizia nr.58 din 21.05.2014 s-a instituit masura recuperarii sumei de 5153,72 lei reclamantei B. G. reprezentand dobanzi calculate pentru platile necuvenite in perioada 2007-2009 avand ca obiect contravaloarea abonamentelor RATC.

In preambulul deciziei s-a retinut ca temei de drept art.84 si 85 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarului public, iar ca temei de fapt procesu verbal de inspectie nr.1401/31.05.2010, sentinta civila nr.4521/29.11.2013 pronuntata de Tribunalul Constanta si decizia civila nr.323/24.03.2014 pronuntata de Curtea de Apel Constanta, nota de prezentare nr.6924 din 20.05.2014 a Directiei Economice si Executie Bugetara, privind modul de repartizare a dobanzii stabilite in sarcina persoanelor nominalizate prin procesul verbal de inspectie nr.1401/31.05.2010 incheiat de DGFP Constanta.

Prin decizia nr.59 din 21.05.2014 s-a instituit masura recuperarii sumei de 8982,27 lei reclamantei V. S. reprezentand dobanzi calculate pentru platile necuvenite in perioada 2007-2009 avand ca obiect contravaloarea abonamentelor RATC.

In preambulul deciziei s-a retinut ca temei de drept art.84 si 85 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarului public, iar ca temei de fapt procesu verbal de inspectie nr.1401/31.05.2010, sentinta civila nr.4521/29.11.2013 pronuntata de Tribunalul Constanta si decizia civila nr.323/24.03.2014 pronuntata de Curtea de Apel Constanta, nota de prezentare nr.6924 din 20.05.2014 a Directiei Economice si Executie Bugetara, privind modul de repartizare a dobanzii stabilite in sarcina persoanelor nominalizate prin procesul verbal de inspectie nr.1401/31.05.2010 incheiat de DGFP Constanta.

Pentru reclamnatele S. V., B. G. si V. S. s-a retinut in cuprinsul deciziilor ca la data efectuarii inspectiei de catre Biroul de Control al DGFP Constanta aveau calitatea de functionar public.

Retine instanta ca la data emiterii deciziilor de instituire a masurilro de recuperare, reclamnatele S. V., B. G. si V. S. nu mai aveau calitatea de functionari publici, fiind pensionare, aspect recunoscut si de reprezentantul paratei in fata instantei, in sedinta publica.

Conform notelor de calcul depuse la dosar de parata –filele 125-128 –sumele pentru care s-a dispus masura recuperarii in anul 2014 au fost calculate in baza procesului verbal nr.1401/31.05.2010 intocmit de DGFP Constanta.

Potrivit art. 14 din Legea nr.554/2004 reclamantele trebuie să facă dovada existenței unui caz bine justificat, suspendarea să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, existența unei cereri adresată instanței pentru anularea actelor administrative.

În cauză s-a făcut dovada existenței plângerii prealabile.

Cazurile bine justificate constau, în conformitate cu prevederile art.2 alin.(l) lit."t" din legea contenciosului administrativ în „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ", iar paguba iminentă în „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public (lit."ș").

Reprezentând operațiunea juridică de întrerupere provizorie a efectelor actului administrativ, suspendarea executării acestuia apare astfel ca un instrument procedural eficient prin care se asigură persoanelor o protecție jurisdicțională vremelnică. Având însă în vedere principiul executării din oficiu al actului administrativ, care derivă din prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate ale acestuia, suspendarea actului administrativ apare în același timp ca o situație de excepție, care determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, reținerea priorității unuia dintre aceste interese fiind subsumată principiului legalității.

Legiuitorul intern nu a definit conținutul cazului bine justificat, acestuia putându-i-se circumscrie existența unui argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat, conform principiului consacrat în plan european prin Recomandarea nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989 referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, de care judecătorul național trebuie să țină seama, prin prisma calității României de membră a Consiliului Europei.

În situația de speță, se reține existența cazului bine justificat pentru suspendarea actului administrativ, rezultând o îndoială evidentă asupra prezumției de legalitate a acestuia, dat fiind faptul ca la data emiterii deciziilor reclamnatele S. V., B. G. si V. S. nu mai au calitatea de functionari publici, fiind pensionare, o eventuala incidenta a dispozitiilor legale privind tardivitatea emiterii deciziilor si a prescriptiei invocate de reclamante, sunt suficiente aspecte de natura sa creeze o indoiala evidenta asupra legalitatii actelor contestate.

Aspectele de fapt și drept invocate de reclamant cu privire la legalitatea dispoziției de imputare sunt aspecte din care rezultă o îndoială evidentă asupra prezumției de legalitate a dispoziției.

În ceea ce privește condiția privind prevenirea unei „pagube iminente", instanța va reține și definiția la nivel comunitar dată acestei noțiuni, prin Recomandarea sus-menționată. Astfel, prin acest act juridic european s-a statuat că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune a fi evitat, în măsura posibilului. Printre principiile menționate în Recomandare referitoare la suspendarea executării unui act administrativ, ca măsură de protecție jurisdicțională provizorie, se regăsește și cel conform căruia autoritatea jurisdicțională chemată să decidă o atare măsură trebuie să aprecieze ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente. Se arată că astfel de măsuri pot fi acordate în special în situația în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat.

Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta va admite cererea si va dispune suspendarea executarii deciziei de impunere nr.55,57,58 si 59, toate din data de 21.05.2014

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanții V. S., CNP_, S. V., CNP_, B. G., CNP_ și L. I., CNP_, toți cu domiciliul procesual ales în C., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., jud. C..

Dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 55/21.05.2014, deciziei nr. 57/21.05.2014, deciziei nr. 58/21.05.2014, deciziei nr. 59/21.05.2014.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.08.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. C. E. D.

Tehnored.Jud. E.C.

9.09.2014/7 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1969/2014. Tribunalul CONSTANŢA