Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 358/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 358/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 7224/256/2012
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA Nr.358/RCA
Ședința publică din 18 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. L. O. D.
Judecător: D. R. C.
Judecător: C. N.
Grefier D. V. S.
Pe rol judecarea recursului în C. administrativ și fiscal promovat de recurent . SRL, cu sediul în Medgidia . jud. C., în contradictoriu cu intimat I. T. DE MUNCĂ CONSTANTA, cu sediul în C. ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CT-_/12.10.2012, îndreptat împotriva sentinței civile nr.1020/25.03.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă av. L. C., conform împuternicirii avocațiale depuse, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.87 pct.2 și urm. C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual după care:
Reprezentanta recurentei depune la dosar copii de pe actele de identitate ale celor doi angajați și arată că nu mai are alte cereri, excepții, sau probe de administrat cauzei decât înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, ia act de poziția procesuală a recurentului și nemaifiind alte probe de formulat și excepții de invocat, acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare.
Reprezentanta recurentei solicită respingerea excepției nulității recursului.
Instanța, deliberând asupra excepției puse în discuție o respinge ca nefondată și în lipsa altor cereri acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale cu consecința anulării procesului verbal de contravenție si exonerarea de la plata amenzii. În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de fata constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe roulul acesteia instanțe la data de 16.10.2012 sub nr. unic_, petenta S.C. V. P. Real S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă C., anularea procesului verbal . nr._/12.10.2012 și exonerarea de la plata amenzii aplicate, iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.
În motivare, petenta arată că persoana în cauză avea întocmit contract de muncă exact cu data constatării, dar care urma să intre în vigoare a doua zi.
În drept petenta invocă disp. O.G. 2/2001, Legea 53/2003.
În susținerea plângerii contravenționale a depus înscrisuri.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a plângerii contravenționale de față pentru faptul că la baza constatării faptei, inspectorii au avut în vedere și declarația părții implicate, respectiv a numitei G. A. care a susținut că presta activitate pentru petentă începând cu data de 10.10.2012.
În susținerea întâmpinării, intimatul a depus înscrisuri.
În drept invocă O.G. 2/2001, Legea nr. 53/2003.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile depuse de părți.
Prin sentinta civila nr. 1020/25.03.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr._, a fost respinsa plangerea ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria Medgidia a retinut urmatoarele:
La data de 12.10.2012, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea faptei reținute în procesul verbal contestat, respectiv “a primit la muncă începând cu data de 10.10.2012 pe numita G. A., pentru care nu a întocmit contract de muncă în formă scrisă …”.
Conform prev. art. 260 alin. 1 lit. e din C.muncii „constituie contravenție și se sancționează … e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată”.
Verificând din oficiu legalitatea procesului-verbal de contravenție sus menționat, instanța a constatat că, din punct de vedere formal, acesta a fost legal întocmit. De asemenea, instanța a reținut că agentul constatator nu s-a limitat numai la indicarea cadrului general al încriminării care ar putea echivala cu nedescrierea faptei săvârșite, ci a individualizat fapta, persoanele și sancțiunea aplicabilă, prin indicarea tuturor circumstanțelor de loc și de timp necesare.
Față de aspectele reținute de organul constatator în procesul verbal contestat, instanța a reținut că acestea se bucură de prezumția de adevăr până la dovada contrară în măsura în care sunt constatate personal de către agentul constatator. Motivul pentru care acest act administrativ și alte similare sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent, autoritatea (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.
Dispozițiile art. 17 din OG 2/2001 prevăd în mod imperativ cazurile de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție, nulitate care poate fi invocată și din oficiu. Din interpretarea per a contrario, în situația în care se încalcă alte dispoziții de ordin formal prevăzute de actul normativ sunt incidente dispozitiile art. 105 alin. 2 C.proc.civilă, respectiv nulitatea relativă. Pentru a proceda la anularea actului trebuie îndeplinite anumite condiții: actul să fie încheiat cu nerespectarea formelor legale, actul să fi produs părții o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.
Petenta nu a făcut dovada că actul încheiat i-a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, acesta având posibilitatea pe calea plângerii contravenționale să invoce orice aspect necesar soluționării plângerii.
Actul contestat este semnat chiar de reprezentantul petentei, cu precizarea că a nu recunoaște nimic.De asemenea, nu există alte motive de nelegalitate ce ar putea fi luate în considerare din oficiu.
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Pentru faptul că existența unui contract individual de muncă se probează cu existența materială a înscrisului în care sunt consemnate drepturile și obligațiile stabilite de părți, a înregistrării acestuia în contabilitatea firmei și în evidența I.T.M. C., rezultă că faptele sunt constatate personal de agentul constatator. Pentru faptul că agentul constatator afirmă un fapt negativ, petenta trebuie să producă proba faptului pozitiv contrar, respectiv să depună contractul individual de muncă încheiat cu salariatul în cauză, cf. prev. art. 16 alin. 1 din Legea 53/2003.
Urmare celor de mai sus, instanța a constatat că fapta contravențională există și a fost săvârșită de petentă.
Sub aspectul sancțiunii aplicate petentei, instanța, făcând aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. 1, în referire la art. 5 alin. 5, coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, a apreciat că sancțiunea ce a fost aplicată, respectiv amendă în cuantum de 10.000 lei, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta – contravenție la codul muncii, de o însemnătate ridicată atât pentru peroana implicată în cauză cât și pentru bugetul de stat, nr. persoanelor depistate (o persoană), scopul urmărit, urmarea produsă – lipsa colectării unor venituri la bugetul de stat, prejudicierea drepturilor salariaților, circumstanțele personale ale contravenientului, precum și modificarea limitelor cuantumului amenzii prev. de art. 260 alin. 1 lit. e din C.muncii, intervenite prin Legea 40/2011.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a respins plângerea contravențională formulată de petent, ca neîntemeiată.
Petentul a formulat recurs impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Medgidia, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a hotararii recurate, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal.In subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment.
In dezvoltarea motivelor de recurs a aratat recurentul ca instanta de fond a inlaturat proba cu inscrisuri solicitata de petent si incuviintata de catre instanta, retinand ca nu se impune inlocuirea amenzii cu avertisment, nemotivandu-se in nici un fel concluzia pe care instanta si-a fundamentat solutia.
Intimata a depus intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
Examinand hotararea recurata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 304 ind. 1 C., Tribunalul retine ca recursul recurentului petent este nefondat din urmatoarele considerente:
Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.
Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.
La data de 12.10.2012, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea faptei reținute în procesul verbal contestat, respectiv “a primit la muncă începând cu data de 10.10.2012 pe numita G. A., pentru care nu a întocmit contract de muncă în formă scrisă …”.
Conform prev. art. 260 alin. 1 lit. e din C.muncii „constituie contravenție și se sancționează … e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată”.
Verificând din oficiu legalitatea procesului-verbal de contravenție sus menționat, instanța de fond corect a constatat că, din punct de vedere formal, acesta a fost legal întocmit. De asemenea, instanța a reținut că agentul constatator nu s-a limitat numai la indicarea cadrului general al încriminării care ar putea echivala cu nedescrierea faptei săvârșite, ci a individualizat fapta, persoanele și sancțiunea aplicabilă, prin indicarea tuturor circumstanțelor de loc și de timp necesare.
Față de aspectele reținute de organul constatator în procesul verbal contestat, s-a reținut corect că acestea se bucură de prezumția de adevăr până la dovada contrară în măsura în care sunt constatate personal de către agentul constatator. Motivul pentru care acest act administrativ și alte similare sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent, autoritatea (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.
Dispozițiile art. 17 din OG 2/2001 prevăd în mod imperativ cazurile de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție, nulitate care poate fi invocată și din oficiu. Din interpretarea per a contrario, în situația în care se încalcă alte dispoziții de ordin formal prevăzute de actul normativ sunt incidente dispozitiile art. 105 alin. 2 C.proc.civilă, respectiv nulitatea relativă. Pentru a proceda la anularea actului trebuie îndeplinite anumite condiții: actul să fie încheiat cu nerespectarea formelor legale, actul să fi produs părții o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, or, s-a retinut corect ca petenta nu a făcut dovada că actul încheiat i-a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, acesta având posibilitatea pe calea plângerii contravenționale să invoce orice aspect necesar soluționării plângerii.
Actul contestat este semnat chiar de reprezentantul petentei, cu precizarea că a nu recunoaște nimic.De asemenea, nu există alte motive de nelegalitate ce ar putea fi luate în considerare din oficiu.
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Pentru faptul că existența unui contract individual de muncă se probează cu existența materială a înscrisului în care sunt consemnate drepturile și obligațiile stabilite de părți, a înregistrării acestuia în contabilitatea firmei și în evidența I.T.M. C., rezultă că faptele sunt constatate personal de agentul constatator. Pentru faptul că agentul constatator afirmă un fapt negativ, petenta trebuie să producă proba faptului pozitiv contrar, respectiv să depună contractul individual de muncă încheiat cu salariatul în cauză, cf. prev. art. 16 alin. 1 din Legea 53/2003.
In atare conditii, instanța de fond in mod corect a constatat că fapta contravențională există și a fost săvârșită de petentă.
Sub aspectul sancțiunii aplicate petentei, instanța, făcând aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. 1, în referire la art. 5 alin. 5, coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, a apreciat corect că sancțiunea ce a fost aplicată, respectiv amendă în cuantum de 10.000 lei, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta – contravenție la codul muncii, de o însemnătate ridicată atât pentru peroana implicată în cauză cât și pentru bugetul de stat, nr. persoanelor depistate (o persoană), scopul urmărit, urmarea produsă – lipsa colectării unor venituri la bugetul de stat, prejudicierea drepturilor salariaților, circumstanțele personale ale contravenientului, precum și modificarea limitelor cuantumului amenzii prev. de art. 260 alin. 1 lit. e din C.muncii, intervenite prin Legea 40/2011.
În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Așadar, în speța de față, instanta de recurs retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala.
Mai mult decât atât, s-a constatat in mod corect de catre instanta de fond, ca este certa săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentului.
Petentul a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu avertismentul, susținând că fapta contravențională reținută în sarcina sa este de o gravitate redusă.
De asemenea, si sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate, instanța de fond a constatat in mod corect că agentul constatator i-a aplicat petentului amenda în cuantumul minim prevăzut de lege pentru contravenția comisă, fiind respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, in cauza neavand relevanta sustinerile petentului din recurs, in sensul ca amenda minima are un cuantum ridicat, intrucat, data fiind gravitatea contraventiei savarsite, legiuitorul a prevazut un minim ridicat al amenzii.
În consecință, apreciind in egala masura, că procesul-verbal este legal și temeinic, ca sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul nu este oportună în prezenta cauză, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate, conform art.261 pct.5 C., motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.
Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.312 alin.2 Cod pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul promovat de recurent . SRL, cu sediul în Medgidia . jud. C., în contradictoriu cu intimat I. T. DE MUNCĂ CONSTANTA, cu sediul în C. ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CT-_/12.10.2012, îndreptat împotriva sentinței civile nr.1020/25.03.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.02.2014.
Președinte: Judecător: Judecător:
I. L. O. D. D. R. C. C. N.
Grefier:
D. V. S.
Jud.fond.D.C.
Red.decizie jud.I.L.O.D/10.04.2014/2 ex
| ← Pretentii. Sentința nr. 1396/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Pretentii. Sentința nr. 193/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
