Suspendare provizorie a executării. Încheierea nr. 04/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 04/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 12869/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 04 Iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C.
JUDECĂTOR: I.-L. O.-D.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – contestație la executare, formulat de apelantul contestator S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, cu sediul în C., ., nr. 18, jud. C., în contradictoriu cu intimatul M. C. D., cu domiciliul în C., ., ., ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/04.11.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata constata urmatoarele:
Prin contestația la executare formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 16 05 2013 sub nr. indicat în antet, contestatorul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul M. C. D. anularea procedurii de executare ce face obiectul dosarului de executare nr. 155/2013 al B. D. V. și Asociații.
În considerentele cererii contestatorul arată că în data de 14 05 2013 a fost comunicată către DGFP C. somația din data de 08 05 2013 emisă în dosarul de executare silită nr. 155/2013 al B. D. V. prin care s-a pus în vedere să achite debitul de 90 000 euro și 103 222 lei cu titlu de daune morale și cheltuieli de judecată, conform titlului executoriu decizia civilă nr. 698/24 10 2012 a Curții de Apel C..
Se solicită admiterea cererii invocându-se dispozițiile OG 22/2002 arătându-se că somația a fost emisă cu nerespectarea termenului de grație de 6 luni prevăzut de art. 2 din OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, modificată și completată.
Apreciază că dispozițiile OG 22/2002 sunt dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, iar în cauza de față debitorul a dat curs cererii creditorului și inițiat demersuri în vederea satisfacerii creanței creditorului, dar acesta, în ciuda acestor demersuri, a solicitat executarea silită.
În drept cererea a fost întemeiată pe art. 711 i următoarele Cod Proc.Civ. și dispozițiile OG 22/2002.
În susținerea cererii contestatorii au depus înscrisuri.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri și s-a atașat în copie certificată dosarul de executare silită.
Prin sentinta civila nr._/04.11.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ a fost respinsa contestația la executare, privind pe contestatoare S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., în contradictoriu cu intimatul M. C. D., ca nefondată.
Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:
Prin sentința civilă nr. 3588/19 06 2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2011 s-a admis acțiunea exercitată de creditor în contradictoriu cu S. Român și s-a dispus obligarea acestuia din urmă la plata unor sume de bani.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părți, iar prin decizia civilă nr. 698/C/24 10 2012 Curtea de Apel C. a modificat soluția tribunalului și a dispus obligarea Statului Român la plata sumelor de 90 000 euro și 103 222 lei cu titlu de daune morale și cheltuieli de judecată.
În temeiul acestor hotărâri creditorul a declanșat executarea silită ce a format obiectul dosarului execuțional nr. 155/2013, în cadrul căruia s-a emis somația contestată.
Din dosarul de executare silită rezultă că în afara somației nu s-a mai emis vreun act de executare silită propriu-zis, cum ar poprirea.
Apărările invocate de contestator sunt nefondate.
Dispozițiile din OG 22/2002 sunt relevante în cauză:
„Art. 1. 1) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
(2) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.
„Art. 2. - Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. „
Art. 3. - În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Somația ca act începător de executare a fost expediată de către executorul judecătoresc, având ca fundament titlul executoriu emis de o instanță judecătorească.
Cercetând dispozițiile de mai sus rezultă că instituțiile publice pot fi supuse executării silite, nici o dispoziție legală ne împiedicând acest lucru.
Cu toate acestea, executarea silită a unor astfel de debitori, este supusă unor reglementărilor speciale instituite prin OG 22/2002 astfel cu a fost completată și modificată prin OUG 4/_10.
Contestatorul invocă faptul că OG 22/2002 instituie un termen de grație în care ar trebui să își execute obligația de bună, nici o executare silită nu poate fi pornită mai devreme de scurgerea termenului de 6 luni prevăzut în art. 2.
Instanța nu împărtășește acest punct de vedere.
Termenul de 6 luni menționat nu reprezintă un termen de grație legal în adevăratul sens al cuvântului, ci un beneficiu acordat debitorului, care supus fiind reglementărilor specifice gestionării banilor publici, este obligat să respecte anumite proceduri, menite să nu pună instituția în imposibilitate de a sigura serviciile cu caracter public de importanță vădită – servicii de natură socială, de natură administrativă, de siguranță publică, etc., servicii de interes obștesc ce întrec datorită importanțe, drepturile particularilor luate individual. Aceasta fiind de altfel rațiunea instituită ca atare la art. 1 alin. 2 din OG 22/2002.
Din dispozițiile alin. 1 transpare o obligație importantă a debitorilor instituții publice: aceea de a crea cadrul pentru ca obligațiile angajate să poate fi executate.
Instanța mai reține că OG 22/2002 din modul de redactare a textului are în vedere creanțele bănești, creanțe ce urmează a fi achitate în aceeași modalitate, substantivele „sumele” și fonduri” fiind elocvente în acest sens.
Art. 2 care arată că „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, întărește această concluzie în sensul că lipsa „fondurilor” reprezintă un temei pentru da răgazul necesar – 6 luni - în vederea efectuării de demersuri pentru a-și îndeplini obligația de plată.” Coroborat cu dispozițiile art. 3 rezultă că termenul de 6 luni este instituit pentru a da posibilitatea executării obligației de plată în formă bănească și pentru a împiedica pe creditor ca în acest răstimp să continue executarea silită asupra bunurilor sau valorilor de orice fel altele de decât bani, folosind procedura obișnuită de executare mobiliară sau imobiliară din codul de procedură civilă.
Aceasta nu înseamnă că în cazul în care nu sunt fonduri, debitorul este invitat la pasivitate sau delăsare și creditorul invitat să aștepte să se scurgă termenul, întrucât nu este instituit cu singura rațiune de a se aștepta scurgerea lui, timp în care debitorul să se afle sub protecția sa, dar fără să întreprindă demersurile pentru identificarea resurselor pentru putea plăti. Dacă înăuntrul acestui termen în bugetul local se vor regăsi fonduri de orice natură, dar cu excepția instituită de art. 1 alin. 2 acestea se vor
putea executa silit. Rațiunea instituirii termenului nu poate fi vătămătoare pentru creditor și nici nu poate fi privită ca o suspendare legală a executării silite în condițiile în care obligațiile conexe ce însoțesc beneficiul nu sunt îndeplinite sau sunt îndeplinite de complezență, și nu în scopul real de a identifica resursele necesare pentru acoperirea creanței creditorului.
Cu privire la efectele dispozițiilor OG 22/2002 asupra actelor de executare silită, având în vedere și argumentele expuse mai sus, precum și criticile și apărările părților instanța reține următoarele.
OG 22/2002 nu instituie un impediment la pornirea executării silite așa cum am argumentat mai sus.
Prin urmare începerea executării silite s-a realizat în condiții de legalitate, cu încuviințarea prealabilă a instanței judecătorești.
Instanța nu reține nici o situație din care să rezulte nulitatea executării silite în ansamblul său, motivele invocate de contestator, chiar în cazul considerării lor ca întemeiate nu pot atrage desființarea executării silite.
Somația, ca act de executare, expediată debitorului întrunește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de codul de procedură civilă.
În condițiile reținerii aplicabilității dispozițiilor art. 2 din OG 22/2002, cu privire la necesitatea recunoașterii termenului de 6 luni ca fiind o măsură de favoarea acordată debitorului, care în acest termen nu poate fi executat silit asupra bunurilor mobile sau imobile din patrimoniul său, potrivit dreptului comun, somația emisă nu constituie un act emis cu nerespectarea dispozițiilor legale.
Posibilitatea începerii executării silite este recunoscută de însăși art. 2 prin formula:”executarea nu începe sau nu continuă…”, iar somația reprezintă actul începător de executarea prin care debitorului i se aduce la cunoștință despre executarea pornită împotriva sa.
Prin urmare, actul de executare silită „somație” nu va fi desființat așa cum a solicitat contestatorul.
Având în vedere soluția ce se va pronunța pe fond cererea de suspendare a executării silite se va respinge, ne mai existând nici o rațiune obiectivă în acest sens.
Contestatorul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii contestatiei la executare.
In dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a reluat apararile formulate la instanta de fond, criticand sentinta instantei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie.
La termenul de judecata din data de 04.06.2014, instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei functionale a Sectiei de C. Administrativ si Fiscal a Tribunalului Constanta.
Analizand exceptia necompetentei functionale a Tribunalului Constanta – SCAF, instanta retine urmatoarele:
Art. 95 din Codul de procedura civila (NCPC) prevede ca „Tribunalele judecă: 1.în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe; 2.ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță; 3.ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege; 4.orice alte cereri date prin lege în competența lor”.
Raportul de drept material devenit litigios și dedus judecății are ca izvor OG 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice.
În raport de obiectul determinat al pricinii, legislația aplicabilă nu poate fi cea a contenciosului administrativ care se circumscrie unor reguli specifice, adoptate în considerarea caracterului de drept public al raportului juridic administrativ, raport care nu s-a stabilit între părțile litigante din prezenta cauză.
Se constată, astfel, natura civila a pricinii, avand in vedere atat obiectul cererii, cat si calitatea partilor, astfel incat, în considerarea disp. art.99 alin.(2) din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, este atrasa competența funcțională a unui complet specializat în materia litigiilor civile.
În consecință, în raport obiectul acțiunii reclamantului, se reține natura litigiului ca fiind civila, motiv pentru care se constată competența funcțională a Secției I civilă a Tribunalului C., în cadrul căreia funcționează complete specializate, urmând a înainta cauza spre competentă soluționare acestei secții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite excepția necompetenței funcționale.
Dispune trimiterea dosarului la Secția I Civilă – Tribunalul C..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 04.06.2014.
PENTRU PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
E. C. I.-L. O.-D.
Aflată în CO semnează
potrivit art. 426 alin. 4 NCPC
PRESEDINTELE INSTANTEI V. C. C.
Pentru grefier
E. D.,
Aflată în CO semnează
potrivit art. 426 alin. 4 NCPC
Grefier,
V. I.
Jud.fond.A. I. B.
Tehnored.jud.decizie.I.-L. O.-D./09.07.2014/4 ex.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA de C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
C Ă T R E ,
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Prin prezenta vă înaintăm dosarul nr._, având un nr. de ….… file, întrucât prin încheierea din data de 04.06.2014 s-a admis excepția necompetenței funcționale a Secției de contencios administrativ și fiscal și s-a dispus trimiterea apelului formulat de apelantul contestator S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, cu sediul în C., ., nr. 18, jud. C., în contradictoriu cu intimatul M. C. D., cu domiciliul în C., ., ., ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/04.11.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, la Secția I Civilă a Tribunalului C..
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. C. E. D.
| ← Pretentii. Sentința nr. 690/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 18/2014.... → |
|---|
