Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 289/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 289/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 8817/212/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 289
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.05.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: L. V. M.
JUDECĂTOR: A. J. N.
GREFIER: A. G.
S-a luat în examinare apelul în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție, promovat de apelantul petent C. N. M., cu domiciliul în ., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/31.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, intimat fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., cu sediul în C.,., județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 153 Cod procedură civilă.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul cererii precum și mențiunile referitoare la modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
Instanța, în temeiul disp. art. 131 Cod procedură civilă, se declară competentă în soluționarea cauzei.
Încuviințează administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar
Având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față, reține următoarele :
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul C. N.-M. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 27.03.2013 de către un agent din cadrul INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE, prin care a fost sancționat cu sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 150 lei și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere, pentru fapta de a nu fi acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii pe la marcajul pietonal.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că greșit s-a reținut în sarcina sa fapta contravențională arătată deoarece pietonul nu se afla în sensul de deplasare al autovehiculului pe care îl conducea pe un drum public, cu două benzi de mers.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
La plângerea contravențională a fost anexat procesul verbal contestat și copie de pe actul de identitate al petentului.
Plângerea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din OG 32/1995.
Intimata, legal reprezentată în judecată a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul verbal întrunind toate cerințele prevăzute de art. 16-17 din O.G. nr. 2/2002.
În cursul judecății, petentul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a solicitat administrarea de probe în dovedirea susținerilor sale. Deși prin precizările făcute prin înscrisul depus la dosar la data de 28 mai 2013 a solicitat audierea martorului M. C., petentul nu a indicat și adresa acestuia în vederea citării lui, fiind încălcate prevederile art. 194 lit. d) teza finală C. proc. civ.
Pentru soluționarea cauzei, din oficiu, instanța a solicitat intimatei să înainteze la dosarul cauzei documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal, intimata înaintând la dosar raportul agentului constatator și adresa nr._/26.06.2013.
Prin Sentința civilă nr_/31.10.2013 pronuntata de Judecătoria Constanta s-a dispus în sensul respingerii plangerii contraventionale .
Pentru a dispune această soluție instanță de fond a retinut ca prin procesul verbal de contravenție contestat, petentul a fost sancționat cu măsura principală a amenzii contravenționale în cuantum de 150 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, în temeiul dispozițiilor art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 192/2002 și art. 100 alin. (3) lit. b), reținându-se în sarcina sa faptul că, în timp ce conducea autoturismul având nr. de înmatriculare_, aflându-se în C., ., zona Brotăcei, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
Este adevărat că OG 2/2001 nu conține dispoziții exprese privind valoarea probantă a procesului-verbal de contravenție însă, având în vedere că acesta este un act administrativ, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica judiciară se aplică principiile generale din dreptul administrativ privind prezumția relativă de legalitate, astfel încât, din această perspectivă și în baza art. 249, îi revine petentului obligația de a propune și aduce probe care să dovedească contrariul celor reținute de agentul constatator în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Dincolo de prevederile dreptului național român, instanța reține că, cel puțin după pronunțarea cauzei A. împotriva României (hotărârea CEDO-Secția a III-a din 04.10.2008), este fără putință de tăgadă faptul că materia contravențională română se încadrează în noțiunea de „acuzație în materie penală” prevăzută de art. 6 paragraful 1 CEDO, astfel încât devin incidente toate garanțiile prevăzute de Convenția europeană, inclusiv prezumția de nevinovăție.
Însă, instanța subliniază că, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, rezultă că art. 6 paragraful 2 din CEDO nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept (hotărârea Salabiaku împotriva Franței din 7.10.1988). Mai mult, Curtea a statuat că, prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (hotărârea Janosevic împotriva Suediei, par. 101).
Făcând aplicarea jurisprudenței europene mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de OG 2/2001, instanța reține că prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 din Convenție și, implicit, nici art. 21 alin. 3 din Constituție privind dreptul la un proces echitabil.
De altfel, astfel cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională în decizia nr. 349/2003, persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta atacă în justiție procesul-verbal de constatare a contravenției, iar instanța respinge plângerea formulată ca neîntemeiată, însă în acest caz nu se poate reține că s-a încălcat principiul prezumției de nevinovăție, căci răspunderea contravenientului a fost stabilită, așa cum prescriu Constituția și Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, prin hotărâre judecătorească definitivă.
Examinând modul de încheiere a procesului-verbal contestat, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, nefiind incident niciunul dintre cazurile de nulitate absolută reglementate de art. 17 din OG 2/2001, care să poată fi invocate din oficiu de către instanța de judecată.
Constatând legalitatea procesului-verbal contestat, instanța apreciază că acesta se bucură și de o prezumție de temeinicie, astfel cum reiese din economia dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, prezumție relativă care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii. Această probă trebuie să fie făcută de către contestator, în calitate de titular al plângerii contravenționale, astfel cum impune art. 249 C. proc. civ.
În cauza de față, însă, instanța constată că petentul nu a făcut dovada netemeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prezumția de care beneficiază acesta nefiind, așadar, răsturnată.
Astfel, instanța constată că în plângerea contravențională petentul nu a solicitat încuviințarea de probe din care să rezulte eventual o altă situație de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului verbal. La aprecierea temeiniciei procesului verbal contestat, instanța a avut în vedere și faptul că petentul a semnat inițial procesul verbal cu obiecțiunea că „nu i-a văzut” pe pietoni, recunoscând implicit că nu le-a acordat prioritate.
În fine, verificând conform dispozițiilor art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 proporționalitatea sancțiunii, Judecătoria constată că sancțiunea a fost stabilită la nivelul minimului special, ceea ce reprezintă o justă individualizare în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce.
Împotriva aceste sentințe, în termen legal a declarat recus petentul, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului C. la data de 20.03.2014, criticand – o pentru nelegalitate .
In motivarea caii de atac se invedereaza ca in mod nelegal instanta de fond nu a avut in vedere dispozitiile art 135 lit h RAOUG 195/2002, rep, conform caruia conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere in urmatoarele situatii: pietonului care traverseaza drumul public prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzator ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci cand acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului .
Arata ca, se afla pe un drum cu trei benzi de circulatie pe sensul de mers si pietonul se afla pe celalalt sesns de mers, situatie in care nu se impunea oprirea sa si sanctionarea contraventionala .
Solicita admiterea recursului, si rejudecand, admiterea plangerii contraventionale cu consecinta anularii procesului – verbal de contraventie . nr_/27.03.2013 intocmit de IPJ Constanta .
Intimatul nu a formulat intampinare .
In conformitate cu dispozitiile art 457 alin 1 C proc civ: „ Hotararea judecătoreasca este supusa numai căilor de atac prevăzute de lege, în conditiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mentiunile din dispozitivul hotararii .”
Potrivit dispozitiilor legale mai sus amintite, calea de atac corect indicata de instanta potrivit art 456 c proc civ cu ref la art 34 alin 1 din OG 2/2001 modificata prin Legea 76/2011, Tribunalul a calificat calea de atac declarata de petent ca fiind apelul . Solutionarea cauzei fiind facuta in complet legal constituit potrivit caii de atac legale – apelul
Procedând la judecata apelului din prisma dispozițiilor art. 478 cu ref la art 477 Cod procedură civilă se rețin următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr_/27.03.2013, petentul a fost sancționat cu măsura principală a amenzii contravenționale în cuantum de 150 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, în temeiul dispozițiilor art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 192/2002 și art. 100 alin. (3) lit. b), reținându-se în sarcina sa faptul că, în timp ce conducea autoturismul având nr. de înmatriculare_, aflându-se în C., ., zona Brotăcei, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
Tribunalul retine ca sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, se va avea în vedere faptul ca nu întreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie în materie penala", în sensul autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, în sensul ca natura "penala" are întreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.
Primul are în vedere însasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar în situatiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie în materie penala. Curtea procedeaza în mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta.
Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel si altii împotriva Olandei si Oztürk împotriva Germaniei.
Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie în materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.
Însa, în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul national al statului în cauza are o valoare formala si relativa, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuata de Curte ( cauza Weber împotriva Elvetiei).
Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte în cauza Oztürk împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.
Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.
Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încalcate prin savârsirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savârsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, în masura în care norma îsi pastreaza caracterul de generala aplicare.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Se mai apreciaza de către instanta de control judiciar, ce are in considerare si practica CEDO din cauza A. contra României, - prin care s-a retinut că in materie contravențională instanta de judecata este obligata să respecte garantiile procesuale cuprinse in art.6 din CEDO care se refera, in principal la respingerea prezumtiei de vinovatie, incidenta principiului in ‘’in dubio pro reo’’, existenta unei prezumtii relative de reflectare a adevarului in favoarea continutului actului sanctionator, că aceasta este incalcata prin retinerea ca dovedita a stării de fapt din cuprinsul actului sanctionator.
Astfel, se reține că, in speta nu este incident principiul menționat, impunându-se ca instanta de apel să cenzureze masurile dispuse, in conditiile in care din materialul probator nu a reiesit vinovatia retinuta in sarcina petentului .
Se va avea in vedere ca in mod nelegal instanta de fond a retinut faptul ca in lipsa unor dovezi contrarii facute de petent, temeinicia faptei retinute in sarcina acestuia este pe deplin justificata doar prin prisma raportului agentului constatator si in lipsa inregistrarilor facute cu aparatul de supraveghere apartinand intimatei .
Conform art. 135 alin.1 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002:” conducătorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului, iar conform art. 100 alin.(3), lit. bconstituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.”
Tribunalul va mai retine ca nu poate fi apreciata ca recunoastere a vinovatiei, obiectiunile inscrise in cuprinsul actului constatator de catre petent prin care arata ca nu a vazut pietonii aflati pe marcajul pietonal, atata timp cat nu poate fi combatuta cu nicio alta proba necesara si obligatoriei in acest gen de contraventii si care sa demonstreze contrariul . In acest context, devine aplicabil principiul in dubio pro reo.
Avand in vedere cele retinute, în temeiul art. 480 alin 1 c.pr.civ., va admie apelul dedus judecății si rejudecand, va schimba in tot sentinta apelata, cu consecinta admiterii plangerii contraventionale, anularii procesului – verbal de contraventie . nr_/27.03.2013 intocmit de IPJ Constanta .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul promovat de apelantul petent C. N. M., cu domiciliul în ., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/31.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, intimat fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., cu sediul în C., județul C..
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:
Admite plângerea formulată de petentul C. N. M..
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. V. M. A. J. N. ,aflată în CO,
Semnează potrivit art 426 alin 4 teza I –a C proc civ președintele completului,
GREFIER,
A. G., aflată în C.O
Semnează potrivit art 426 alin 4
teza II- a C proc civ Grefierul Șef,
Jud fond L.F.
Red/Tehnored L.V.M.
4 ex/31.07.2014
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2048/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 690/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
