Anulare act administrativ. Sentința nr. 238/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 238/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 4264/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă Nr. 238/2015
Ședința publică de la 10 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
GREFIER A. N.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect
anulare act administrativ, formulată de reclamanta C. A. R., cu domiciliul procesual ales în C., .. 7, județ C., în contradictoriu cu pârâta U. O. C., cu sediul în C., ., județ C..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 03.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din cuprinsul prezentei hotărâri, când instanța pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 10.02.2015 când s-au hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
1. Obiectul și părțile litigiului.
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul C. - Secția contencios administrativ și fiscal, sub nr._, reclamanta C. A.-R. a chemat în judecată U. „O.” din C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- anularea Hotărârii Senatului Universității nr.337/31.03.2014 prin care s-a dispus anularea Hotărârii Senatului nr.165/28.02.2014 privind validitatea rezultatelor concursului pentru ocuparea posturilor didactice pe perioadă determinată;
- obligarea pârâtei să-i perfecteze contractul de muncă pe perioada determinată, conform rezultatului obținut la concursul validat prin Hotărârea nr.165/28.02.2014;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de proces
În motivarea în fapt a demersului judiciar, reclamanta arată, în esență, că a participat la concursul organizat în data de 25.02.2014 pentru ocuparea posturilor didactice și cercetare vacante și a fost declarată admisă pentru postul de asistent universitar, poziția 102 – disciplina Neurologie, că prin Hotărârea Senatului nr.165/28.02.2014 a fost validată Hotărârea Consiliului Facultății de Medicină și farmacie privind avizarea concursului.
Susține că la solicitarea sa scrisă de a i se încheia contractul de muncă pe perioadă determinată, i s-a răspuns prin adresa nr.3594/10.04.2014, comunicându-i-se extrasul din Hotărârea Senatului nr.337/31.03.2014 de „ anulare a validării concursului”, că la plângerea prealabilă prin care a solicitat revocarea Hotărârii nr.337/31.03.2014 i s-a răspuns „sec” - prin adresa nr.4791/15.05.0214, că se menține hotărârea.
Reclamanta arată că deși nici răspunsul la plângerea prealabilă nu conține nici o explicație privind măsura de anulare a concursului, înțelege să invedereze instanței următoarele:
În ceea ce o privește nu există nici o încălcare a Regulamentului sau a Metodologiei în baza căreia s-a organizat concursul, astfel cum au fost aprobate prin Hotărârea Senatului nr.1344/15.11.2013, dosarul său fiind depus în termen și complet.
În procedura de concurs în discuție este aplicabil numai Regulamentul și Metodologia aprobată de Senatul Universității, aspect pe care îl menționează întrucât tot pe cale „zvonistică” a înțeles că departamentul juridic a invocat nerespectarea unor prevederi ale HG nr.457/2011, ale cărui prevederi nu sunt incidente însă întrucât vizează funcția didactică de asistent universitar angajat pe perioadă nedeterminată, căci în acest sens sunt disp.art.1 alin.2 lit.A) din actul normat menționat.
Cum Metodologia a fost respectată întocmai de către toți concurenții declarați admiși, concursul a fost validat prin Hotărârea nr.165/28.02.2014.Potrivit art.8 alin.7 din Metodologie „rezultatele concursului sunt validate de către Senat a cărui decizie este definitivă”.
Menționează reclamanta că își rezervă dreptul de a formula critici suplimentare prin precizări la acțiune, în cazul în care pârâta va prezenta, măcar în cadru judiciar, argumentele legate de anularea concursului inițial validat. Până atunci chiar inexistența motivării din răspunsul la plângerea prealabilă, apare ca o dovadă a ilegalității hotărârii contestate.
În susținerea cererii solicită administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriu pârâtei.
1.2.Pârâta și-a precizat poziția procesuală prin întâmpinare (f.22-27), solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
În apărare, pârâta susține că a uzat de prerogativele legale spre a anula/revoca o hotărâre emisă pentru validarea unui concurs desfășurat cu încălcarea formelor procedurale stabilite prin Metodologia privind ocuparea și salarizarea posturilor didactice vacante, temporar vacante sau rezervate din statele de funcții ale departamentelor din cadrul Universității O..
Concret, comisiile de concurs au depus dosarele de concurs ale candidaților, ulterior validării rezultatelor prin Hotărârea Senatului nr.165/28.02.2014, iar urmare a verificărilor efectuate s-au constatat nereguli de ordin formal: dosarele candidaților nu conțineau o . documente din cele prevăzute imperativ de art.20 din Metodologie, procesul verbal întocmit de comisia de concurs atesta susținerea unei singure probe de concurs, deși art.23 din Metodologie prevede obligativitatea atât a probei scrise cât și a interviului.
Cu referire la dosarul reclamantei, s-a constatat că: 1) lipseau certificatul de naștere, diploma de bacalaureat, confirmarea în specialitate, cazierul judiciar, adeverința medicală care să ateste starea de sănătate, declarația olografă pe propria răspundere că datele din CV sunt reale, cererea de înscriere la concurs avizată de conducerea instituției; 2) procesul verbal atesta susținerea doar a probei scris. De asemenea, s-a observat că nici în cererea de concurs și nici în HS nr.165/28.02.2014 nu a fost menționată perioada pentru care urma să fie încheiat contractul individual de muncă (un semestru sau un an universitar).
Faptul că procedura de concurs nu s-a desfășurat conform normelor imperative a fost de altfel cunoscut și de către reclamantă care nu a solicitat serviciului de specialitate din cadrul Universității încheierea contractului individual de muncă, în termenul de 15 zile prev.de art.40 alin.1 din HG nr.286/2011.
Opinează pârâta că atâta vreme cât Legea nr.554/2004 permite revocarea propriului act administrativ, cu excepția cazului când acesta a intrat în circuitul civil,, iar potrivit doctrinei de specialitate revocabilitatea actului administrativ este un principiu general al activității instituțiilor publice, pentru motivele sus menționate, prin emiterea HS 337/31.03.2014 nu a încălcat nici o dispoziție imperativă a legii.
Mai mult, susține pârâta că nici nu a prejudiciat-o pe reclamantă, care a fost angajată – prin Decizia nr.102/1.04.2014, să susțină norma didactică aferentă la plata cu ora, pentru disciplina care a făcut obiectul concursului, iar în referire la cererea inserată la pct.2 din petitul acțiunii menționează că nu poate fi primită fiind rămasă și fără obiect întrucât postul a fost scos la concurs pentru anul universitar 2013-2014.
În apărare, pârâta solicită proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei precum și orice alt mijloc de dovadă a cărui necesitate a administrării ar reieși din dezbateri.
3. Tribunalul,
din analiza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:
3.1. Situația de fapt desprinsă din analiza materialului probator administrat în cauză.
Prin Hotărârea Senatului nr.1237/31.10.2013, a fost scos la concurs postul de asistent universitar pe perioadă determinată, poziția nr.102 din Statul de funcțiuni al Departamentului II – Discipline Clinice Medicale – Facultatea de Medicină- disciplina neurologie.
Reclamanta a participat la concursul organizat în data de 25.02.2014 și – urmare a susținerii probei scrise a fost declarată admisă pentru postul de asistent universitar, poziția 102 – disciplina Neurologie.
Prin Hotărârea Senatului nr.165/28.02.2014 a fost validată Hotărârea Consiliului Facultății de Medicină și Farmacie privind avizarea raportului asupra concursului.
Ulterior validării, dosarele de concurs ale candidaților declarați admiși au fost înaintate serviciului de specialitate din cadrul Universității O. în vederea perfectării contractelor individuale de muncă pe durată determinată.
Prin referatul înregistrat sub nr.120/19.03.2014 (f.89-93), Direcția Resurse Umane a constatat că procedura instituită prin Metodologia de organizare a concursului nu a fost respectată și a sesizat Senatului Universității O..
În cuprinsul referatului se menționează că aspectele sesizate au fost aduse la cunoștință, spre rezolvare, și conducerii Facultății de Medicină și Farmacie, că urmare a discuțiilor purtate cu dl.decan –prof.univ.dr. Ceamitru „ a spus că nu rămâne altceva de făcut decât să îi treacă pe asistenții universitari în cauză la plata cu ora și să organizeze un nou concurs respectând legislația în vigoare”.
Urmare a analizei neregulilor semnalate, Senatul Universității – întrunit în ședința din 31.03.2014, a aprobat – prin Hotărârea nr.337 – cu 53 de voturi pentru și 4 abțineri, anularea aprobării rezultatelor asupra concursului pentru ocuparea posturilor didactice pe perioadă determinată la Facultatea de Medicină și pe cale de consecință a stabilit că „ se abrogă Hotărârea Senatului nr.165 din 28 februarie 2014”.
Prin Decizia nr.102/1.04.2014 (f.26-27), reclamanta a fost angajată – pe perioada 1.04._14, să susțină norma didactică aferentă postului de asistent universitar - disciplina neurologie, prin plata cu ora.
Prin plângerea prealabilă înaintată prin corespondența datată 16.04.2014 (f.14-16), reclamanta a solicitat instituției pârâte revocarea HS nr.337/31.03.2014, cerere ce i-a fost refuzată, potrivit răspunsului comunicat prin adresa nr.4791/15.05.2014.
Cum demersul administrativ a rămas fără rezultat, la 28.05.2014, reclamanta a investit instanța cu soluționarea prezentei acțiuni.
2.2. Normele juridice incidente. Soluția instanței.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004:
„Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
Art.8 alin.1 – cu denumirea marginală „Obiectul acțiunii judiciare”, prevede că:
„Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii” Prin prisma dispozițiilor legale menționate, părțile litigante se legitimează procesual.
Controlul de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ asupra Hotărârii Senatului nr.337/31.03.2014 relevă caracterul nefondat al criticilor formulate de reclamantă.
Concluzia în acest sens este argumentată prin cele ce urmează:
Potrivit redactării Hotărârii nr.337/31.03.2014, prin aceasta „ se abrogă H.S.nr.165/28.02.2014”, terminologia folosită fiind evident improprie, corectă fiind folosirea expresiei „ se revocă”.
Prin urmare, Tribunalul va analiza măsura în care prin hotărârea contestată a fost legal dispusă revocarea H.S nr.165/28.02.2014 .
Direcția Resurse Umane din cadrul Universității a sesizat Senatul cu privire la nelegalitățile concursului pe care l-a validat prin Hotărârea nr.165/28.02.2014, în considerarea disp.art.298, 299 din Legea nr.1/2011 .
Art. 298:
(1)Directorii departamentelor, decanii facultăților și rectorul răspund în fața senatului universitar pentru buna desfășurare a concursurilor de ocupare a posturilor, în condițiile respectării normelor de calitate, de etică universitară și a legislației în vigoare.
(2)În condițiile constatării unor nereguli, senatul universitar poate aplica sancțiuni specificate în metodologia proprie, mergând până la demiterea decanilor sau a rectorului.
Art. 299:
(1)Universitățile răspund public de modul de ocupare a posturilor didactice și de cercetare.
(2)În cazul constatării nerespectării prevederilor legale în procedura de ocupare a posturilor didactice și de cercetare, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului poate aplica sancțiuni prevăzute de prezenta lege, pe baza unui raport întocmit de Consiliul de Etică și Management Universitar.
(3)În cazul în care instanțele de judecată constată încălcarea procedurilor de desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare din universități, concursul se anulează și se reia.
Este de principiu că administrația, sesizată cu o cerere sau din oficiu, poate dispune asupra revocării actelor sale, în măsura în care nu au intrat în circuitul civil și nu au produs efecte juridice, având libertatea de a analiza dacă un act al său este legal sau ilegal.
Din momentul în care însă a constatat ilegalitatea, administrație nu mai are posibilitate de alegere, ea fiind obligată să revoce actul respectiv – sub condiția de a nu fi intrat în circuitul civil, soluție în armonie cu principiul legalității care trebuie să domine întreaga activitate a tuturor autorităților publice, deci și a Administrației.
Prin urmare, nu este de neînțeles – astfel cum susține reclamanta, mecanismul legal prin care a fost revocată hotărârea senatului, deși nu exista nici o contestație cu privire la procedura de desfășurare a concursului.
Actul administrativ revocat nu a generat efecte juridice, nefiind încheiat contractul individual de muncă pe durată determinată, spre a fi incidente în speță disp.art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004.
Analiza relevă că operațiunea juridică a revocării a survenit în condiții de deplină legalitate, de vreme ce se validase un concurs desfășurat cu încălcarea formelor procedurale.
Afirmațiile reclamantei potrivit cu care în ceea ce o privește nu se poate identifica nici o încălcare a Regulamentului sau a Metodologiei de concurs aprobată în Senatul Universității sunt infirmate de probațiunea administrată în cauză - care susține însă apărările pârâtei.
Se verifică aspectele semnalate prin referatul Direcției de Resurse Umane privitor la documentația incompletă conținută de dosarul de concurs al reclamantei – care nu cuprinde – în copie legalizată certificatul de naștere, diploma de bacalaureat, confirmarea în specialitate, cazierul judiciar, adeverința medicală care să ateste starea de sănătate, declarația olografă pe propria răspundere că datele din CV sunt reale, cererea de înscriere la concurs avizată de conducerea instituției, dar și cele privitoare la susținerea unei singure probe de concurs.
Or, față de nesocotirea disp.art.20 și 23 din Metodologia aprobată prin HS nr.1344/15.11.2013 nu se poate susține cu temei faptul că au fost respectate procedurile de organizare a concursului.
În egală măsură, se verifică nelegalitatea HS nr.165/28.02.2014, invocată prin prisma faptului că nu se prevede în mod expres perioada de angajare, contrar art.82 (2) din Codul muncii care dispune: „ Contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în formă scrisă cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie”.
Concluzionând, Tribunalul apreciază că nu se justifică lipsirea de eficiență juridică a actului administrativ contestat,
Față de cele ce preced, Tribunalul apreciază ca nefondată pretenția reclamantei de lipsire de eficiență juridică a hotărârii contestate, urmând a fi respinsă, ca atare.
Potrivit logicii juridice, respingerea cererii principale va avea drept consecință și respingerea cererii accesorii inserată la pct.2 din petitul acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea - formulată de reclamanta C. A. R., cu domiciliul procesual ales în C., .. 7, județ C., în contradictoriu cu pârâta U. O. C., cu sediul în C., ., județ C., ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. J. N. A. N.
Tehnored.jud.A. N.
4 ex./8.05.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 256/2015.... | Pretentii. Sentința nr. 335/2015. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








